Obligaţie de a face.Acţiune in obligarea paratei sa vândă o locuinţă in temeiul Legii nr.85/1992. Suspendarea cauzei la fond in baza art. 36 din Legea nr.85/2006.

Dosar nr. 16890/63/2008, DECIZIA Nr. 2431din 08 Decembrie 2008

 Obligaţie de a face.Acţiune in obligarea paratei sa vândă o locuinţă in temeiul Legii nr.85/1992. Suspendarea cauzei la fond in baza art. 36 din Legea nr.85/2006.

La data de 08.04.2008, reclamantul P.D a chemat-o în judecată pe  pârâta SC Ciprom SA Ploieşti, Filiala Piteşti, solicitând  instanţei ca prin  hotărârea  ce se va  pronunţa  să o oblige pe pârâtă să-i vândă locuinţa situată în Craiova, (…) pe care o deţine  în calitate de chiriaş, la preţul  prevăzut de art.7, alin.4 din Legea 85/1992.

Prin întâmpinarea formulată în dosar, pârâta a solicitat suspendarea cauzei în baza art.36 din Legea 85/2006 privind  procedura  insolenţei.

Prin  încheierea pronunţată  la 16.09.2008, Judecătoria Craiova a dispus suspendarea pricinii în baza art.36 din Legea 85/2006, reţinând că societatea pârâtă se află în procedura  insolenţei judiciare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul P.D., care a arătat că prin acţiunea formulată a urmărit  realizarea dreptului său de proprietate asupra locuinţei şi că nu sunt aplicabile prevederile art.36 din Legea 85/2006.

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, arătând că acţiunea reclamantului poartă asupra bunurilor ce constituie  patrimoniul  societăţii şi că pentru ca bunul să  iasă din acest patrimoniu, este necesară aprobarea prealabilă a Adunării Generale a Creditorilor, conform art.118 din Legea 85/2006.

Recursul a fost admis, pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a suspendat cauza în temeiul art.36 din Legea 85/2006 privind  procedura insolvenţei, care statuează că "de la data deschiderii  procedurii se suspendă de drept, toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare, pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale".

Având în vedere obiectul şi temeiul juridic al acţiunii cu care a fost învestită prima instanţă,  textul de lege citat reclamă o interpretare adecvată,  pentru a se verifica  dacă este sau nu incident în speţă;în acest sens, este  necesară, atât o interpretare sistematică, dar şi o  interpretare raportată la  raţiunea  şi finalitatea actelor normative care se intersectează în cauză,  respectiv Legea 85/1992 şi Legea 85/2006.

Reclamantul a formulat o acţiune în obligaţie de a face – cerând obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare – invocând prevederile Legii 85/1992 republicată privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie, construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat.

Aşa fiind, reclamantul se pretinde creditor al pârâtei, în baza unei dispoziţii legale, dreptul său de creanţă având  un conţinut complex şi având drept  corespondent două obligaţii corelative ale pârâtei – o obligaţie de a face,  obligaţia de a încheia  contractul, şi o obligaţie de a da,  obligaţia de a transmite dreptul de proprietate asupra imobilului.

Acţiunea formulată de reclamantul care se pretinde creditor al pârâtei este o acţiune pentru realizarea  dreptului de creanţă afirmat, însă acestei acţiuni nu îi sunt aplicabile dispoziţiile  art.36 din Legea 85/2006, pe considerentul că pretinsa debitoare se află în  procedura insolvenţei.

Potrivit art.2 din Legea 85/2006 privind  procedura insolvenţei, "scopul prezentei legi este instituirea unei proceduri colective pentru  acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă".

De asemenea, art.3, pct.1  din aceeaşi lege defineşte  noţiunea de insolvenţă ca fiind "acea stare a  patrimoniului debitorului care se caracterizează prin  insuficienţa  fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile".

Art.116 din lege face  vorbire despre "lichidarea  bunurilor din averea debitorului" aflat în  procedura insolvenţei, iar potrivit art.118, alin.1 din lege "imobilele vor putea  fi vândute direct, în urma  propunerii lichidatorului, aprobată de Adunarea generală a creditorului".

Este evident că  textele enunţate  din Legea insolvenţei au ca finalitate  realizarea  creanţelor băneşti pe care le au diverse subiecte de drept împotriva unei societăţi debitoare care nu are suficiente fonduri  băneşti disponibile pentru a-şi îndeplini obligaţiile.

Drepturile de creanţă vizate de acest act normativ sunt  creanţe băneşti, iar datoriile  debitorului pentru care aceasta poate ajunge în  insolvenţă sunt datorii băneşti, sfera raporturilor juridice  obligaţionale fiind  însă mai largă decât  cea a creanţelor şi datoriilor băneşti.

Lichidarea  banilor din averea debitorului despre care se face vorbire în art.116 şi vânzarea imobilelor din patrimoniul debitorului despre care  se face vorbire în art.118 au ca scop tocmai  procurarea fondurilor băneşti necesare  satisfacerii creanţelor pentru a căror acoperire s-a  declanşat  procedura insolvenţei.

Dreptul de creanţă pretins de  un subiect de drept în baza Legii 85/1992, aşadar dreptul la  încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru imobilul pe care îl deţine cu titlu de chiriaş nu intră în categoria drepturilor de creanţă ce fac obiectul Legii insolvenţei 85/2006.Creditorul  unui asemenea drept nu se va  putea înscrie la masa credală şi nu şi-l va putea  valorifica în cadrul operaţiunilor de lichidare a patrimoniului debitorului, pentru că această valorificare nu presupune  încasarea  unei sume de bani, ci  încheierea unui contract, transferul dreptului de proprietate de la  debitor la creditor  şi plata unei sume  de bani cu titlu de preţ de către cumpărător vânzătorului, aşadar naşterea  unui raport obligaţional  inversat,în care  creditorul va deveni debitor iar debitorul creditor.

Dispoziţiile Legii 85/2006 nu au în vedere drepturile de creanţă care  nu au ca obiect  sume de bani şi care  decurg dintr-o lege specială, aşa cum este  Legea 85/1992, întrucât realizarea  acestora  nu reclamă nici disponibilităţi băneşti, nici operaţiuni de lichidare a patrimoniului debitorului.

În consecinţă, o acţiune  pentru valorificarea unui asemenea drept nu poate fi  suspendată în baza art.36 din Legea 85/2006 , întrucât finalitatea textului respectiv este  întrunirea  tuturor creditorilor prin depunerea  creanţelor la masa credală, pentru a se  realiza, apoi, distribuirea sumelor conform  ordinii de  preferinţă statornicite de art.121 din lege.

Interpretarea dispoziţiilor art.36 din Legea 85/2006 este necesarmente una restrictivă (ca formă a interpretării, alături de cea literală şi de cea extensivă), în sensul că ele sunt  incidente doar acţiunilor în pretenţii, acţiunilor prin care se tinde spre valorificarea unui de creanţă având ca  obiect o sumă de bani.

Faţă de cele expuse, se reţine că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit norma legală ce constituie temeiul suspendării invocat de pârâtă, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.5 C.pr.civ., recursul a fost admis, iar  încheierea de suspendare a fost casată, cu trimiterea cauzei  la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.

Domenii speta

Spete similare