Schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat în cea de lovire şi alte violenţe

Schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat în cea de lovire şi alte violenţe

Prin sentinţa penală nr.63/10.11.2005, pronunţată de Tribunalul Covasna în dosar penal nr. 553/2005, s-a dispus, în baza art.211 alin. 2 lit. b şi c Cod penal, condamnarea inculpatului T.G., la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut faptul că în seara zilei de  9 octombrie 2004, inculpatul T.G. s-a deplasat la discoteca organizată în satul Băcel, pentru a se distra. Aici se afla şi partea vătămată P. A., în mâna căreia inculpatul a văzut un telefon mobil marca Nokia, pe care l-a şi cerut şi după ce l-a studiat, l-a restituit părţii vătămate.

Inculpatul, care luase hotărârea de a o deposeda pe partea vătămată de telefonul mobil, a pândit-o pe aceasta şi în jurul orelor 3,00 noaptea, când partea vătămată se îndreptase spre casă împreună cu martorul S. L., ambii din Chichiş, în apropierea unui lan de porumb, le-a ieşit în cale şi a aplicat o lovitură cu pumnul în ceafa părţii vătămate, care a căzut la pământ, aici inculpatul i-a mai aplicat o lovitură cu piciorul, în urma căreia a leşinat, iar martorul S. L., fiind ameninţat de inculpat, a luat-o la fugă.

După plecarea martorului, inculpatul s-a aplicat asupra părţii vătămate şi i-a luat telefonul mobil, aflat într-un suport de telefon prins de cureaua pantalonilor, după care a plecat spre casă, însă pe drum a aruncat cartela telefonică şi după ce a ajuns acasă, a desfăcut carcasa telefonului, pe care, de asemenea, a aruncat-o, aplicându-i o altă carcasă.

Când partea vătămată şi-a revenit, lângă ea se afla martorul S.L., care între timp revenise la faţa locului şi sesizând dispariţia telefonului mobil, cei doi l-au căutat, dar nu l-au găsit.

Prima instanţă a arătat că inculpatul a revenit asupra declaraţiei din faza de urmărire penală în care a recunoscut comiterea tâlhăriei, susţinând că nu a urmărit partea vătămată cu scopul de a sustrage telefonul mobil, ci pentru a discuta cu aceasta întrucât îi jignise sora. Apărarea inculpatului a fost înlăturată de instanţă, care a constatat că este combătută prin probele administrate în cauză.

Astfel, a constatat că inculpatul a fost interesat de telefonul părţii vătămate încă în discoteca din satul Băcel, când l-a cerut şi l-a studiat, iar după ce l-a restituit a hotărât să-l sustragă, motiv pentru care, după cum inculpatul a recunoscut în faza de urmărire penală, a urmărit-o pe partea vătămată, pe un traseu ocolit ca să-i iasă în cale, a întâlnit-o lângă un lan de porumb, a lovit-o, ameninţându-l pe martorul S. L., care de frică s-a retras, apoi de la partea vătămată, căzută la pământ în urma loviturii aplicate a sustras telefonul, abandonând-o la locul faptei. Din telefonul sustras a aruncat cartela şi i-a schimbat carcasa pentru că nu dorea să-l înapoieze.

De asemenea, în considerentele sentinţei se arată că nici susţinerea inculpatului în sensul că a urmărit-o pe partea vătămată pentru a sta de vorbă pentru că ar fi jignit-o pe sora sa, martora T.M., nu este reală, fiind infirmată atât prin declaraţiile parţii vătămate P. A., cât şi prin cele ale martorului S. L. şi ale martorei T. M., care a arătat că nu a avut nici o problemă cu partea vătămată.

Deşi în instanţă martora T. M. a revenit asupra declaraţiei sale, fiind rudă apropiată cu inculpatul, instanţa a apreciat această din urmă poziţie ca fiind subiectivă, în sensul se a-i uşura situaţia inculpatului, înlăturând-o.

Pentru aceste motive, a conchis prima instanţă că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din tâlhărie în lovire prev. şi ped. de art. 180 alin. 1 Cod penal şi nici din furt calificat în cea prev. de art. 216 Cod penal.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul T. G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei din tâlhărie în lovire prev. şi ped. de art. 180 alin. 1 Cod penal şi furt calificat.

Examinând sentinţa apelată în raport de toate actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei, Curtea constată că apelul este fondat în ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptei comisă de inculpat în data de 09/10.10.2004 pentru următoarele considerente:

Tribunalul Covasna a reţinut vinovăţia inculpatului T. G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie pornind de la declaraţia de recunoaştere a faptei dată de acesta în faza de urmărire penală (fila 26), precum şi de la infirmarea motivului invocat de inculpat pentru urmărirea părţii vătămate prin declaraţiile lui P. A. şi prin cele ale martorilor S. L.  şi T. M.

Realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii de tâlhărie presupune săvârşirea de către inculpat atât a acţiunii principale de furt, cât şi a celei adiacente, de exercitare a violenţelor, fiind necesar ca aceasta din urmă să reprezinte mijlocul de comitere a furtului.

Probele administrate în cauza supusă judecăţii în apel demonstrează fără nici un dubiu faptul că inculpatul a exercitat violenţe împotriva părţii vătămate, precum şi faptul că acesta, în timpul altercaţiei, a luat din posesia acesteia telefonul mobil cu scopul însuşirii pe nedrept.

Ceea ce nu a rezultat însă cu certitudine în speţă este faptul că scopul pentru care inculpatul a lovit partea vătămată a fost acela al sustragerii telefonului.

Astfel, se constată că prin reclamaţia adresată organelor competente la data de 11.10.2004, partea vătămată P. A. a reclamat faptul că inculpatul T. G. i-a sustras telefonul mobil, iar în cuprinsul primei declaraţii dată în data de 10.11.2004 în faţa organelor de cercetare penală a arătat că, îndreptându-se spre casă împreună cu martorul S. L., i-a ieşit în cale inculpatul, în stare avansată de ebrietate, care a început „să-i ceară socoteală” pentru că se legase de o verişoară de-a lui, dându-i o palmă peste cap, astfel încât a căzut, inculpatul s-a aruncat peste el şi s-au „tăvălit” împreună pe jos, după care inculpatul a plecat; când şi-a revenit, a constatat că nu mai are telefonul mobil, pe care ulterior l-a identificat asupra inculpatului (fila 14 dosar de urmărire penală); această poziţie a fost menţinută de partea vătămată şi cu ocazia audierii sale de prima instanţă.

Acelaşi motiv pentru care au fost exercitate violenţele a fost învederat şi de martorul S. L., atât în datele de 11.10.2004 (fila 18 dosar de urmărire penală) şi 22.02.2005 (fila 19 dosar de urmărire penală), cât şi ulterior, în faţa instanţei de judecată.

Se constată aşadar că atât partea vătămată, cât şi martorul  S. L. au confirmat susţinerea inculpatului, conform căreia scopul agresiunii a fost pretinsa atitudine a părţii vătămate faţă de ruda inculpatului, verişoara sau sora sa. Chiar dacă declaraţiile date de martora T. M. pot fi apreciate ca fiind date cu scopul de a-l favoriza pe inculpat, prezenţa acesteia în discoteca este confirmată de partea vătămată, iar martorul S. L. are cunoştinţă despre o discuţie anterioară între cei doi.

Împrejurarea că, în timpul în care s-au aflat împreună la discotecă, inculpatul a solicitat părţii vătămate telefonul pentru a-l studia, afirmând că şi sora sa are unul la fel, naşte cel mult o prezumţie de interes relativ la acel bun şi nicidecum nu conturează rezoluţia acestuia de a-l sustrage prin violenţă.

În privinţa declaraţiilor date de inculpat se constată că în mod singular, doar în data de 22.02.2005, acesta a declarat organelor de cercetare penală că după ce a restituit telefonul părţii vătămate, a luat hotărârea să-l sustragă. Prin toate celelalte depoziţii, anterioare (din 11.11.2004, fila 23 dosar de urmărire penală) şi ulterioare (cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, dar şi în faţa instanţei de judecată), inculpatul a recunoscut că a sustras telefonul părţii vătămate pe care l-a remarcat în timpul încăierării cu acesta determinată de motivul anterior prezentat.

La valorificarea declaraţiei inculpatului ca mijloc de probă în procesul penal, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 69 Cod procedură penală, astfel încât se constată că în cauză depoziţia din data de 22.02.2005 nu poate servi la aflarea adevărului întrucât nu se coroborează cu celelalte probe.

Cum în speţă nu rezultă decât cel mult un dubiu în sensul exercitării violenţelor pentru sustragerea telefonului, iar orice dubiu trebuie să profite inculpatului, care beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, urmează ca, în baza art.334 Cod procedură penală, după ce în prealabil vor fi descontopite toate pedepsele rezultante obţinute în urma operaţiunilor de contopire de instanţa de fond, să fie schimbată încadrarea juridică dată faptei din data de 09/10.10.2004 din infracţiunea de tâlhărie prev. şi ped. de art. 211 alin. 2 lit. b, c Cod penal în infracţiunile de lovire sau alte violenţe prev. şi ped. de art. 180 alin. 1 Cod penal şi furt calificat prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g Cod penal.

Se impune a fi precizat şi faptul că la încadrarea juridică a faptei de furt calificat va fi reţinută doar agravanta de la lit. g a art. 209 Cod penal, nu şi aceea de la lit. e având în vedere locul comiterii furtului, care nu îndeplineşte nici una din cerinţele prev. de art. 152 Cod penal pentru a fi considerat „public”. Din declaraţiile date de partea vătămată şi martorul S. L. rezultă că s-au deplasat spre casă (satul Chichiş) dinspre discoteca din satul Băcel pe o scurtătură, peste câmp, înspre puntea de peste Râul Negru, pe lângă un lan de porumb, mergând pe o potecă. Cum însă o potecă peste câmpul dintre două sate nu este un loc care prin natura sau destinaţia lui să fie totdeauna accesibil publicului, iar de faţă nu au mai fost şi alte persoane, furtul nu a fost comis în public.

(Decizia penală nr. 127/Ap din 26 aprilie 2006)

Domenii speta

Spete similare