Apel. Cerere de desfiinţare cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă. Soluţie de schimbare a sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. Legalitate

Apel. Cerere de desfiinţare cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă. Soluţie de schimbare a sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. Legalitate

C. proc. civ., art. 295, art. 296

Este legală hotărârea prin care tribunalul, fiind investit cu soluţionarea apelului prin care s-a cerut desfiinţarea sentinţei atacate, a procedat la schimbarea ei în sensul respingerii acţiunea în baza unei excepţii puse în discuţia părţilor.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă,

Decizia civilă nr. 908 din 21 octombrie 2009

Prin cererea înregistrată sub nr. 1040/295/2007 la Judecătoria Sânnicolau-Mare, reclamanta Comuna T.M. a chemat în judecată pârâţii I.E. şi W.E., H.M., H.I. şi H.A. solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va da, să constate că imobilul edificat pe parcela cadastrală 173-174 reprezentând casa cu nr. 108 este Căminul cultural; să dispună modificarea cărţii funciare în sensul înscrierii menţiunii „Cămin cultural”, să constate că a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului înscris în CF nr. 681 şi să dispună înscrierea dreptului de proprietate asupra acestui imobil, cu titlu de drept dobândit prin prescripţie achizitivă.

În motivare a invocat că a exercitat posesia asupra imobilului începând din anul 1967, imobilul având de atunci destinaţia de cămin cultural; a mai arătat că imobilul face parte din patrimoniul său şi că posesia exercitată îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru dobândirea dreptului de proprietate pe cale de uzucapiune.

În drept a invocat dispoziţiile art. 1846, 1847, 1860 şi 1890 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 38 din 22.01.2008 instanţa a admis cererea de chemare în judecată având în vedere, în esenţă, că reclamanta a exercitat o posesie utilă, neviciată asupra imobilului şi că pârâţii, deşi citaţi prin afişare şi publicitate, nu s-au prezentat în faţa instanţei.

Împotriva sentinţei au declarat apel I.E. şi W.E. care au criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând desfiinţarea cu trimitere la prima instanţă spre rejudecarea cauzei cu corecta stabilire a cadrului procesual.

În motivare au invocat că toţi  pârâţii sunt decedaţi, reclamanta având cunoştinţă de acest aspect şi, cu rea-credinţă, a solicitat citarea lor prin publicitate. De asemenea, avea cunoştinţă şi de moştenitorii defuncţilor întrucât, în calitate de moştenitori ai defuncţilor, au depus la Primăria T.M. cereri de reconstituire a dreptului de proprietate după autorii lor, în condiţiile Legii nr. 247/2005, cu ele purtându-se corespondenţă pentru completarea dosarelor administrative astfel constituite. La întâlnirea de la sfârşitul anului 2007, a fost discutată şi problema imobilului, primarul ascunzându-le existenţa prezentului litigiu.

Citarea s-a făcut la numărul vechi de casă, deşi Primăria ştia că numărul nou este 293-294, astfel că orocedura de citare cu pârâţii nu a fost legal îndeplinită.

Prin decizia civilă nr. 281/A/19.03.2009pronunţată de Tribunalul Timiş în  dosarul nr. 1040/295/2007 apelul a fost admis, iar sentinţa schimbată cu consecinţa respingerii cererii de  chemare în judecată formulată de reclamantă.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că, potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar, pârâtul H.I. a decedat la data de 15.09.1992, moştenitoarea sa fiind W.E., în calitate de fiică, potrivit certificatului de moştenitor nr. 5/2009.

H.A.M. a decedat la 15.04.1975, iar apelanta I.E. este fiica acesteia.

Ca atare,  la  momentul promovării prezentei acţiuni civile (03.09.2007), pârâţii erau decedaţi, iar apelantele sunt moştenitoarele acestora, în calitate de descendente.

Potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ., orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate să fie parte în judecată, iar, potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice, capacitatea de folosinţă începe de la naşterea persoanei şi încetează cu moartea acesteia.

Faţă de aceste prevederi legale şi de data decesului pârâţilor, situată anterior introducerii cererii, aceştia nu pot avea calitate de parte în proces.

A mai reţinut instanţa că, dacă partea a decedat anterior iniţierii procesului, nu sunt incidente dispoziţiile art. 243 alin. (1) C. proc. civ., privind introducerea în cauză a moştenitorilor, aceste prevederi fiind aplicabile numai în ipoteza în care partea decedează pe parcursul judecăţii, moştenitorii preluând poziţia procesuală a autorului lor. Ca atare, nu se impune desfiinţarea sentinţei apelate cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă pentru a se stabili corect cadrul procesual, întrucât lipsa de capacitate procesuală a pârâţilor nu poate fi acoperită prin introducerea în cauză a moştenitorilor.

Pe de altă parte, reclamantul a invocat în susţinerea cererii sale de chemare în judecată prevederile art. 1890 C. civ, solicitând constatarea dobândirii unui drept de proprietate asupra imobilului în litigiu.

În consecinţă, cercetarea judecătorească s-a desfăşurat în aceste coordonate procesuale, stabilite de reclamantă prin acţiune, ca o aplicare a principiului disponibilităţii în procesul civil prevăzut de alin. ultim al art. 129 C. proc. civ.

Reclamanta a arătat că posesia a început a fi exercitată în anul 1967. Faţă de data invocată ca moment de început al prescripţiei achizitive şi de prevederile Legii nr. 241/1947, tribunalul a constatat că asupra imobilului, situat în regiune de carte funciară, se putea dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune doar în cazurile şi în condiţiile prevăzute de art. 27 şi 28 din Decretul–Lege nr. 115/1938, în acest sens pronunţându-se Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  prin decizia nr. LXXXVI/2007, decizie obligatorie, potrivit prev. art. 329 alin. (3) C. proc. civ.

În consecinţă, faţă de inaplicabilitatea prevederilor Codului Civil în speţă, tribunalul a constatat că nu se mai impune analizarea îndeplinirii cerinţelor art. 1847 C. civ privind posesia utilă a reclamantului asupra imobilului şi nici a celorlalte excepţii invocate.

Reclamanta va putea promova o nouă acţiune cu acelaşi obiect, în care să invoce dispoziţiile din Decretul-Lege nr. 115/1938, în care să fie verificat caracterul util al posesiei sale asupra imobilului, în cadrul procesual de faţă neputând obţine realizarea dreptului său.

Împotriva deciziei a declarat recurs în termen reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând casarea ei cu trimiterea spre rejudecare la prima instanţă.

În motivare a invocat că, prin hotărârea recurată, s-a acordat mai mult decât  s-a cerut, având în vedere că, deşi apelantele au solicitat desfiinţarea cu trimitere a sentinţei, instanţa a schimbat hotărârea în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

A mai invocat că, deşi instanţa a acordat cuvântul asupra excepţiilor invocate, a soluţionat cauza în fond.

A invocat încălcarea dispoziţiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la menţiunile obligatorii ale hotărârii, s-a referit la conţinutul dispozitivului deciziei, a invocat neexercitarea de către instanţă a rolului activ şi a invocat existenţa de neconcordanţe între cererea formulată de părţi şi motivarea deciziei.

În drept a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi urm. C. proc. civ.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., faţă de dispoziţiile art. 299 şi urm. C. proc. civ. şi de normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanţa a reţinut următoarele:

Corespunde realităţii faptul că apelantele au solicitat desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea corectei stabiliri a cadrului procesual.

Este de observat, însă, că instanţa investită cu soluţionarea apelului a reţinut că la data înregistrării cererii de chemare în judecată pârâţii erau decedaţi (aspect necontestat de recurentă), că nu aveau folosinţa drepturilor civile şi că, în consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 nu puteau sta în proces în calitate de pârâţi.

În consecinţă, este nerelevant faptul că apelantele au solicitat desfiinţarea cu trimitere a sentinţei câtă vreme, exercitându-şi rolul activ şi făcând corecta aplicare a dispoziţiilor legale sus-menţionate, instanţa a apreciat că, dispunând în sensul celor cerute pe calea apelului, ar fi pronunţat o hotărâre nelegală.

Doar în situaţia în care pârâţii şi-ar fi pierdut pe parcursul procesului capacitatea procesuală de folosinţă iar prima instanţă ar fi pronunţat hotărârea în contradictoriu cu ei ar fi fost incidente dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. raportat. la art. 243 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte critica vizând soluţionarea fondului în condiţiile în care părţile au pus concluzii asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, Curtea a respins-o ca nefiind întemeiată.

Astfel, instanţa de apel a raportat această excepţie la temeiul de drept al cererii şi a reţinut că, faţă de decizia nr. 86/2007 dată de ICCJ asupra unui recurs în interesul legii, nu poate fi admisă o acţiune în prescripţie achizitivă întemeiată pe dispoziţiile Codului civil în speţa dedusă judecăţii. În consecinţă, tribunalul nu a soluţionat fondul cererii, ci a cercetat-o prin prisma excepţiilor puse în discuţia părţilor.

Din examinarea conţinutului deciziei recurate rezultă cu evidenţă că ea cuprinde toate menţiunile prevăzute de dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., că este amplu motivată şi că este  rezultatul exercitării rolului activ al judecătorului, după cum s-a arătat în considerentele mai sus prezentate.

Din aceleaşi considerente rezultă că nu pot fi reţinute nici susţinerile recurentei potrivit cu care în hotărâre ar exista o neconcordanţă între cele  cerute de  părţi şi dispozitiv sau că instanţa ar fi „analizat cauza altfel decât s-a cerut” cum neîntemeiat se invocă pe calea recursului.

Celelalte susţineri ale recurentei au natura unor consideraţii teoretice generale, ce nu se constituie în motive de recurs în sensul art. 304 C. proc. civ.

Având în vedere cele mai sus arătate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 304, art. 306 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a respins recursul declarat de reclamantă.

Domenii speta

Spete similare