Proprietate privată. Imposibilitatea restituirii în natură. Compensare cu alte bunuri. Condiţii.

Dosar nr. 6269/83/2006

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 53/D/18 Ianuarie 2008

Proprietate privată. Imposibilitatea restituirii în natură. Compensare cu alte bunuri.

Condiţii.

Prin acţiunea civilă înregistrată în dosar nr.de mai sus,astfel cum a

fost precizată (fila 58, fila 76) reclamanţii P în contradictoriu cu pârâtul Primarul

Municipiului Satu Mare,  ulterior Municipiul Satu Mare reprezentat prin primar, au

solicitat instanţei ca în baza probatoriului ce se va administra în cauză să oblige

pârâtul prin hotărâre să treacă conform art.1 alin.5 din Legea 10/2001 pe lista

bunurilor disponibile următoarele imobile:

1. spaţiul comercial de 170 mp.din Satu Mare, deţinut de SC G &

SRL Satu Mare ;

2. spaţiul comercial din Satu Mare, în suprafaţă de 170 mp. ;

3. spaţiul comercial de 173 mp.din Satu Mare, deţinut de SC A SA ;

4. spaţiul comercial de 80 mp.din Satu Mare, parter utilizat pentru

coafură

5. centrala termică dezafectată – împreună cu terenul aferent din

Satu Mare, în spatele Camerei de Comerţ şi Industrie Satu Mare.

Ulterior, prin precizările depuse la filele 58 şi 76, reclamanţii au

restrâns acţiunea la trei imobile.

Totodată reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului de a emite

dispoziţie în condiţiile art.25 din Legea 10/2001 prin care în temeiul art.26 alin.1 şi

3 din Legea 10/2001 să li se acorde în compensare bunurile disponibile arătate

mai sus la pct.1-3, pentru apartamentele vândute în condiţiile Legii 112/1995, a

terenurilor aferente acestor apartamente şi pentru construcţia demolată după

naţionalizarea imobilului din CF 23085 Satu Mare (fost nr.3, sistat în lipsa

imobilului  - fila 80 ) de sub nr.top.757,758, cu cheltuieli de judecată.

În fapt arată că, imobilul din Satu Mare, P-ţa Libertăţii, cuprinde

două corpuri de clădire, cu teren aferent de 1510 mp.a trecut în proprietatea

Statului Român cu titlu juridic naţionalizare, conform înscrierilor din CF 3 Satu

Mare cu nr.top.757, 758. Pe cele două parcele există notate două case (haz) iar

imobilul construcţie de pe parcela top.758 a fost demolată şi pe această parcelă

s-a construit un bloc de locuinţă P+4 cu 20 de apartamente proprietate privată şi

acordarea dreptului de proprietate asupra terenului de sub construcţie.

Casa de pa parcela cu nr.top.754 a fost construită în anii 1912-1914

şi există şi astăzi fără modificări de structură şi care imobil formează obiectul

restituirii împreună cu casa demolată.

Se precizează că proprietarul de carte funciară deposedat a fost

FC,  iar în temeiul Legii 10/2001 moştenitorii acestuia au solicitat restituirea în

natură a imobilului prin notificarea depusă la executorul judecătoresc din

12.07.2001 sub nr.63/2001.

Înainte de soluţionarea notificării la data de 21.03.2005 în Viena se

încheie contractul preliminar prin care reprezentanta moştenitorilor legali ai

proprietarului tabular, în calitate de vânzătoare, vinde cumpărătorilor proprietatea

tabulară a antecesorilor care forma obiectul Legii 10/2001 înscrisă în CF 23085

fost CF 3 Satu Mare sub nr.top.757,758 în starea în care se va afla imobilul la

data restituirii (filele 92-99).

În beneficiul moştenitorilor proprietarului tabular, Primarul

Municipiului Satu Mare emite dispoziţia 834/15.04.2005, prin care se restituie în

natură 7 unităţi locative cu destinaţie de locuinţă – apartamente şi două spaţii

comerciale amplasate la parterul imobilului, fiind astfel soluţionate parţial

notificările nr.161/2001 şi 63/2001 care privesc acelaşi imobil (fila 112).

Dreptul de proprietate astfel dobândit a fost întabulat în cartea

funciară la poziţia B 16-25 din CF 23085 Satu Mare şi, după achitarea preţului

stipulat, în contractul preliminar din 21.03.2005 – Viena, vânzarea-cumpărarea s-

a definitivat prin sentinţa civilă nr.63/30.05.2005 a Tribunalului Satu Mare, dreptul

de proprietate fiind întabulat în favoarea cumpărătorilor de sub B 26-27 din

aceeaşi cartea funciară (fila 84-85).

Pentru partea din imobil nerestituit încă în natură la 19.06.2006,

numita L, în nume propriu cât şi ca reprezentant a celorlalţi moştenitori, 

cesionează aceste drepturi în favoarea reclamanţilor (fila 114), condiţii în care

justifică interesul legitim şi calitatea procesuală activă pentru promovarea acţiunii

şi pretinderea dreptului.

Astfel, arată reclamanţii, imobilele solicitate a fi oferite în

compensare acoperă diferenţa de bunuri nerestituite în  natură respectiv 9

apartamente, amplasate în imobilul din P-ţa Libertăţii, vândute în baza Legii

112/1995, cât şi valoarea construcţiei demolate cu terenul aferent de pe parcela

nr.top.758 din CF iniţial nr. 3 Satu Mare.

Solicitarea în opinia reclamanţilor este fondată, întrucât bunurile de

mai sus fac parte din domeniul privat a Municipiului Satu Mare, iar măsura

reparatorie de a li se oferi alte bunuri în compensare este în acord atât cu legea

făcând trimite la disp. art.1 alin.5,  art.26 alin.1 din Legea 10/2001, la care se

adaugă şi interpretările date în aplicarea legii de Normele metodologice aprobate

prin HG 498/2003 dar şi doctrina, sens în care depun articolul publicat în Revista

Dreptul 6/2006 (filele 27-45).

Tribunalul în baza art.137 C.pr.civ.analizând excepţiile invocate

rezumate în esenţă la : calitatea procesuală activă a reclamanţilor, calitatea

procesuală a intervenientei de a formula cerere reconvenţională în nume propriu,

reţine următoarele :

Acţiunea civilă promovată de reclamanţi se întemeiază sub aspectul

calităţii procesuale active pe drepturile izvorâte din „contractul de cesiune de

drepturi” încheiat la 19.06.2006 – Viena, astfel că în calitate de cesionari şi în

limitele obiectului contractului astfel cum a fost determinat prin acordul lor de

voinţă, au dobândit drepturile cedenţilor.

Pornind de la conţinutul contractului de cesiune de drepturi,

observăm că cedentul L în nume personal cât şi în reprezentarea legală a tuturor

moştenitorilor petiţionari după defunctul proprietar FC a cesionat în favoarea

cesionarilor P „toate drepturile rezultate din demersurile procesuale şi

procedurale formulate în temeiul Legii 10/2001 pentru restituirea în natură sau

echivalent despăgubiri aferent părţii din imobilul din Satu Mare, P-ţa Libertăţii,

nr…., respectiv apartamentele cu terenul aferent vândute de Statul Român în

baza Legii 112/1995 înscrise în CF 23085 sub nr.top.757,758 Satu Mare”.

Oferta a fost acceptată de cesionari declarând că sunt „de acord cu

preluarea tuturor drepturilor şi obligaţiilor născute şi viitoare aferent

apartamentelor vândute de Statul Român în baza Legii 112/1995”.

Aşadar, cel puţin în privinţa drepturilor şi obligaţiilor născute şi

viitoare aferente apartamentelor vândute de Statul Român în baza Legii 112/1995

reclamanţii îşi justifică calitatea procesuală activă, având dreptul de a obţine

aceleaşi drepturi pe care le-ar fi putut obţine cedenta în privinţa măsurilor

reparatorii prin echivalent pentru apartamentele vândute în baza Legii 112/1995.

Lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor invocată prin

întâmpinare de către pârât, prin prisma faptului că din textul contractului de

cesiune de drepturi rezultă că demersurile procesuale şi procedurale ale

cesionarilor se rezumă la restituirea în natură sau echivalent despăgubiri şi nu la

măsuri în echivalent prin compensare cu alte bunuri, nu poate fi primită câtă

vreme termenul „despăgubiri” cuprins în conţinutul contractului nu este urmat de

raportarea acestuia la legea specială privind regimul de stabilire şi plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, respectiv Legea

247/2005.

Fiind permisă prin voinţa părţilor dreptul cesionarilor de a efectua

toate demersurile procesuale şi procedurale în temeiul Legii 10/2001 pentru a

obţine restituirea în natură, cedentul nu a limitat aceste proceduri la un anumit tip

de măsuri reparatorii în echivalent, cu atât mai mult cu cât în calitate de persoane

îndreptăţite cedenţii ar fi putut beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent

constând fie în compensare cu alte bunuri sau servicii, fie în despăgubiri acordate

în condiţiile legii speciale şi cu posibilitatea combinării lor conform art.1 alin.4 din

Legea 10/2001.

Analizând doar incidental obiectul contractului de cesiune, din

perspectiva justificării calităţii procesuale active a reclamanţilor, tribunalul mai

reţine că împrocesuată fiind în cauză cedenta L nu a contestat la rândul său

depăşirea clauzelor contractuale în demersul juridic iniţiat de reclamanţi, ceea ce

sprijină interpretarea contractului după intenţia comună a părţilor contractante şi

nu după sensul literar al termenilor în condiţiile  art.977 C.civ.

Întemeiat pe aceste considerente, tribunalul a respins excepţia

lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor invocată de pârât.

Cât priveşte următoarea excepţie respectiv calitatea procesuală

activă a intervenientului accesoriu de a formula în nume propriu cerere

reconvenţională invocată de către reclamanţi faţă de intervenienta SC A SA, este

necesar a se distinge între forma de participare a terţilor la judecată permisă pe

calea intervenţiei voluntare principale  cât şi a intervenţiei voluntară accesorie.

Este ştiut faptul că cererea prin care un terţ ce justifică un interes

solicită introducerea sa într-un litigiu în curs de desfăşurare, pentru a apărarea

drepturile uneia din părţile iniţiale, se numeşte intervenţie voluntară accesorie,

denumită în literatura de specialitate şi intervenţia alăturată sau auxiliară.

Pe calea intervenţiei accesorii, terţul nu invocă o pretenţie proprie,

scopul este limitat întrucât nu urmăreşte obţinerea unei hotărâri prin care părţile

iniţiale să fie condamnate faţă de el. Totuşi prin apărările pe care le face tinde, ca

instanţa să pronunţe o soluţie în favoarea părţii pentru care a intervenit, rezultând

aşadar natura juridică a intervenţiei voluntară accesorie şi care este o simplă

apărare din care decurg o serie de consecinţe practice deosebit de importante.

Astfel, o primă consecinţă constă în aceea că se produce lărgirea

cadrului procesual dar numai sub aspectul părţilor, nu şi al obiectului litigiului, de

aceea unii autorii consideră intervenientul accesoriu ca fiind o parte alăturată în

sensul că în acord cu partea pentru care intervine combat în comun susţinerile

adversarului acestuia de aşa natură încât instanţa de judecată să ofere câştig de

cauză părţii în favoarea căreia a intervenit.

Limitele în care acţionează intervenientul accesoriu sunt stabilite de

art.54 C.pr.civ.iar subordonarea procesuală a intervenientului accesoriu faţă de

parte în interesul căruia intervine reiese din dispoziţiile art.56 C.pr.civ.

În acest context, care concretizează limitele şi scopul intervenţiei

voluntare accesorie, aşa cum se arată şi în doctrină, nici părţile iniţiale nu pot

formula cerere reconvenţională împotriva intervenientului accesoriu, tocmai

pentru faptul că nu se bucură de independenţă procesuală şi nu poate formula o

pretenţie proprie, sprijină doar apărările părţii pentru care intervine.

Simpla neopunere a pârâtului la recunoaşterea calităţii procesuale

active sau mai bine spus la recunoaşterea legitimităţii intervenientului accesoriu

de a formula cerere reconvenţională împotriva părţilor iniţiale şi de a împrocesua

terţe persoane, lărgind obiectul acţiunii nu este suficientă, chiar dacă în caz de

admitere ar degreva pârâtul de obligaţiile ce decurg din soluţionarea notificării.

Pe de altă parte, chiar pârâtul a recunoscut calitatea de persoane

îndreptăţite a cedentei şi a moştenitorilor pe care îi reprezintă, de a accede la

măsuri reparatorii prin restituire în natură a unei părţi din imobil cuprins în

dispoziţia nr.834/15.04.2005, iar reclamanţii au preluat aceste drepturi şi obligaţii

prezente şi viitoare prin contractul de cesiune.

Concluzionând rezultă că intervenientul accesoriu nu are

legitimitatea de a ieşi din cadrul procesului determinat prin cererea de chemare în

judecată şi de a lărgi obiectul litigiului, formulând pretenţii în nume propriu pe

calea cererii reconvenţionale, considerente pentru care tribunalul a admis

excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenientei accesorii invocată de

reclamanţi şi in consecinta a respins cererea reconventionala avand ca obiect

constatarea nulitatii absolute a contractului de cesiune de drepturi incheiat la

Viena in data de 19.06.2006.

Cât priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a Primarului, este de

reţinut că reclamanţii nu au înţeles să îl împrocesueze în nume propriu ci ca

reprezentat al unităţii administrativ teritoriale, conform art.62  raportat la art.63

lit.e din Legea 215/2001, unitatea deţinătoare a imobilelor solicitate în

compensare şi aflate în patrimoniul său, condiţii în care unitatea deţinătoare se

identifică cu entitatea investită cu soluţionarea notificării şi care poate dispune şi

asupra măsurilor reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte

bunuri sau servicii, conform art.1 alin.3 din Legea 10/2001 coroborat cu art.21

alin.4 din acelaşi act normativ, astfel cum a fost modificat prin Legea 247/2005.

De altfel, reclamanţii la solicitarea instanţei şi în urma publicării

Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001 aprobate prin HGR

250/2007, au precizat că înţeleg să se judece cu Municipiul Satu Mare prin

reprezentantul său legal căruia legea i-a conferit şi atribuţii speciale de emitere a

dispoziţiilor în procedura de soluţionare a notificărilor, considerente pentru care

excepţia este lipsită de obiect.

Lipsa caracterului legitim al dreptului pretins de reclamanţi invocat

de aceeaşi intervenientă accesorie reprezintă mai mult o apărare de fond decât o

excepţie şi ţine de principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti şi principiul

opozabilităţii aceloraşi efecte faţă de terţi, considerente pentru care a fost avută

în vedere cu titlu de apărare la soluţionarea pe fond a acţiunii, respinsa insa ca

exceptie.

Pe fond, Tribunalul, analizând acţiunea reclamanţilor astfel cum a

fost formulată şi precizată, dreptul subiectiv civil pretins sub forma impunerii

subiectului pasiv la o anumita  conduita, reţine ca neîntemeiată pretenţia dedusă

judecăţii în temeiul următoarelor considerente :

Conform dispoziţiilor art.1 alin.3 teza I din Legea 10/2001

republicată, persoanele îndreptăţite definite de art.3 din acelaşi act normativ, în

cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă beneficiază de măsuri

reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii ce

se acordă prin decizia sau, după caz, dispoziţia motivată a entităţii investite

potrivit legii cu soluţionarea notificării.

Măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau

servicii oferite în echivalent, permite entităţii obligate la restituire să ofere

persoanei îndreptăţite prin compensare în echivalent acele bunuri sau servicii

disponibile pe care le deţine şi care sunt acceptate de persoana îndreptăţită.

În executarea acestei măsuri se realizează astfel o ofertă urmată de

acceptare în condiţiile art.1 alin.2 din Legea 10/2001, acordul persoanei

îndreptăţite fiind obligatoriu în situaţia măsurilor reparatorii prin echivalent

constând în compensare cu alte bunuri sau servicii disponibile.

De vreme ce reclamanţii au promovat acţiunea şi au solicitat

acordarea de măsuri reparatorii sub forma compensării, rezultă că acceptă

această măsură dar o condiţionează de atribuirea anumitor bunuri expres

determinate la pct.1-3 din acţiunea precizată.

Vocatia acordata persoanelor îndreptăţite de a opta pentru un

anumit tip de măsuri reparatorii în echivalent, nu echivalează cu dreptul de a

alege orice bun din patrimoniul deţinătorului, realizarea dreptului se circumscrie

anumitor condiţii prevăzute de legiuitor, respectiv bunul să existe în patrimoniu şi

să intre în categoria celor disponibile, degrevat de orice sarcină.

Legalitatea şi temeinicia dreptul pretins de reclamanţi prin acţiune, 

se raportează la dispoziţii de drept substanţial din Legea 10/2001, Legea

215/2001 şi normelor constituţionale referitoare la principiul autonomiei locale.

 Se pune problema în ce măsură reclamanţii ar putea obţine prin

intermediul instanţei obligarea unităţii deţinătoare, entitate investită cu

soluţionarea notificării să cuprindă pe tabelul întocmit în condiţiile art.1 alin.5 din

Legea 10/2001 şi bunurile solicitate prin prezenta acţiune şi care mai mult, prin

finalizarea procedurii administrative rămasă în suspensie ca urmare a promovării

prezentei acţiunii (fila 146) să li se atribuie în compensare atât pentru

apartamentele vândute în temeiul Legii 112/1995 cât şi pentru imobilul construcţie

demolat amplasat pe parcela 758 din CF 3 Satu Mare.

Este de observat, din chiar conţinutul normei de drept cuprinse în

art.1 alin.5 că legiuitorul foloseşte expresia „bunurile disponibile şi/sau, după caz,

serviciile care pot fi acordate în compensare”. Evident că aceste bunuri şi servicii

pentru a putea fi oferite în compensare se află în patrimoniul unităţii deţinătoare,

lucru care de altfel în speţă nu a fost contestat de către pârât.

Asupra încadrării unor bunuri în categoria celor disponibile,în

opinia tribunalului şi întemeiat pe principiul autonomiei locale consacrat de

Constituţia României prin art.120, precum şi în art.3 din Legea 215/2001 a

administraţiei publice locale, autorităţile administraţiei publice locale au dreptul şi

capacitatea efectivă de a gestiona în numele şi interesul colectivităţilor locale pe

care le reprezintă, treburile publice în condiţiile legii, de a gestiona resursele care

aparţin unităţilor administrativ teritoriale pe care le reprezintă.

Intervenţia instanţei pentru a verifica în ce măsură principiul

autonomiei locale conferit autorităţilor publice locale, este exercitat în limitele

legii, este necesara atunci când poate fi reţinut excesul de putere, adică

exercitarea dreptului de apreciere, aparţinând acestor autorităţi, prin încălcarea

drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor prevăzute de Constituţie sau

de le (conform definiţiei cuprinse în art.2  lit. n din Legea contenciosului

administrativ).

În acest context a fost analizată opunerea pârâtului la admiterea

acţiunii reclamanţilor, invocând inadmisibilitatea notificanţilor ori a succesorilor

acestora  de a alege anumite bunuri, care nu sunt disponibile din motive obiective

ce ţin fie de satisfacerea nevoilor comunitare şi a unui interes public, pentru

spaţiul cu destinaţie Centrală termică dezafectată situată în Satu Mare, str.D,

îndeplinirea unei obligaţii rezultate din punerea în executare a unei hotărâri

judecătoreşti irevocabile pentru spaţiul comercial situat în Satu Mare, P-ţa

Libertăţii, nr., deţinut de SC A SA, fie de existenţa unui drept concurent sau de

executarea unui contract de închiriere pentru spaţiul situat în Satu Mare, str.H

nr.7, deţinut de Cooperativa Igiena cu destinaţia atelier de coafură.

Raportat la probele administrate în cauză indisponibilizarea celor

trei imobile rezultă cu prisosinţă, astfel imobilul situat în Satu Mare, str.D nr.4,

Centrală termică dezafectată este avut în vedere pentru satisfacerea nevoii de

spaţiu pentru instituţiile publice, apoi imobilul din Satu Mare, str.H, nr.7 formează

obiectul unui contract de închiriere, dar şi al unei cereri de cumpărare în condiţiile

Legii 550/2002, iar pentru imobilul din Satu Mare, P-ţa Libertăţii nr…. există o

hotărâre judecătorească irevocabilă respectiv sent.civ.nr.122/CA/2006 a

Tribunalului Satu Mare prin care Municipiul Satu Mare a fost obligat să încheie cu

chiriaşul SC A SA Satu Mare contract de vânzare cumpărare. Pentru acest din

urmă imobil, reclamanţii nu pot ignora hotărârea judecătorească intrată în puterea

lucrului judecat, întrucât potrivit art.1200 pct.4 C.civ.statuările instanţelor

judecătoreşti au valoarea unor prezumţii legale, provin de la o putere publică şi se

resfrâng indirect şi asupra terţilor cărora li se va opune cu valoarea unui fapt

juridic şi cu valoarea unui mijloc de probă, respectiv de prezumţie relativă

(dec.civ.nr.2351/14.03.2007 a ÎCCJ – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală).

În aceste condiţii, nu poate fi reţinut nici excesul de putere şi nici

refuzul nejustificat al unităţii deţinătoare de a oferi în compensare reclamanţilor

cele trei imobile solicitate prin acţiune, iar pe de altă parte reclamanţii în calitate

de succesori în drepturile moştenitorilor proprietarului tabular, calitate dobândită

prin contractul de cesiune nu se pot bucura de alte drepturi decât cele avute de

autorul lor şi nici de un drept de preferinţă sau de preemţiune în alte condiţii decât

cele prevăzute în mod expres de lege, cum ar fi de exemplu situaţia cuprinsă la

art.43 alin.1 din Legea 10/2001 republicată.

Reţinând aşadar că bunurile solicitate în compensare de reclamanţi

nu intră în categoria celor disponibile, fiind afectate fie pentru satisfacerea

nevoilor comunitare, fie pentru realizarea altor drepturi ale unor terţe persoane în

raport cu care reclamanţii nu se bucură de preferenţialitate în lipsa unei dispoziţii

legale, că dreptul de apreciere al autorităţilor administraţiei locale nu s-a făcut cu

exces de putere, iar indisponibilizarea bunurilor rezultă din împrejurări de fapt şi

de drept confirmate prin probele administrate în cauză, tribunalul a găsit

neîntemeiată acţiunea reclamanţilor, astfel că a admis cererea de intervenţie

accesorie şi a respins acţiunea principală nefiind îndeplinite dispoziţiile art.1

alin.2,3,5 din Legea 10/2001.

1

Domenii speta

Spete similare