Partaj bunuri comuna

Prin cererea adresata Judecatoriei Falticeni si înregistrata initial sub nr. 1926/2272008 reclamanta L. N. a chemat în judecata pe pârâtul L. V., pentru partajarea bunurilor comune dobândite în timpul casatoriei, în cote de 1/2 pentru fiecare parte; cu cheltuieli de judecata.

În fapt, arata ca a fost casatorita cu numitul N. T. (decedat la data de 01.03.2002), casatoria fiind desfacuta prin sentinta civila nr. 11580/2000 a Judecatoriei Sect. 2 Bucuresti, iar bunurile comune dobândite în timpul acestei casatorii au fost partajate potrivit sentintei civile nr. 16101/30.11.2000 pronuntata de aceeasi instanta.

În motivarea cererii a mai aratat pe larg parcursul relatiei cu pârâtul si situatia juridica a bunurilor comune indicate în anexa la actiune, respectiv apartamentul cu doua camere situat în Falticeni, în valoare de 142.000 lei si bunurile mobile indicate la pct. A, B, C, functie de situatia juridica a fiecarei categorii de bunuri mobile.

Reclamanta a aratat ca a înstrainat un apartament din mun. Bucuresti, bunul sau propriu, pentru a achita o sulta catre fostul ei sot, iar pârâtului i-a dat suma de 2400 dolari SUA pentru a solutiona prin tranzactie actiunea de partaj dintre acesta si fosta sotie.

Garantia ca dobândeste cota de 1/2 din apartamentul supus actiunii de partaj dintre pârât si fosta sotie a fost mandatul dat de catre acesta pentru a-l reprezenta în dosarul de partaj nr. 3134/2001.

Pârâtului i-au fost atribuite prin sentinta civila nr. 1268/2002 bunurile imobile si mobile ce au facut obiectul actiunii de partaj cu B.M., sulta fiind achitata din banii dobânditi prin vânzarea apartamentului din Bucuresti  proprietatea reclamantei.

Bunurile mobile indicate la litera A sunt cele dobândite de parti în timpul casatoriei cu o contributie de 1/2, respectiv centrala termica Ariston, combina frigorifica Wirlpool, masina de spalat Indesit, televizor Philips, televizor Phonola, combina muzicala Trevi, masina electrica de cusut Zinger, masina de cafea Expresso, robot de bucatarie, aspirator si elucidator de parchet.

Prin subrogatie reala a dobândit si cota de 1/2 indicata la pct. B din anexa, bunuri ce au facut obiectul partajului dintre pârât si fosta sotie, respectiv mobila sufragerie compusa din canapea si doua fotolii, biblioteca cu patru corpuri,  masuta mica de sufragerie, covor persan, sifonier cu doua usi si 2 corpuri suspendate, mobila de bucatarie, combina frigorifica Zanussi, aragaz, noptiera de dormitor, rafturi suspendate si cuier hol.

Separat reclamanta a solicitat includerea în masa de împartit a sumelor de bani indicate la pct. C, dreptul fiecarei parti asupra acestor sume care totalizeaza 19820 Euro fiind tot de 1/2, respectiv de 9950 Euro pentru fiecare.

Cele trei sume de bani sunt: 6760 Euro ajutor de somaj acordat pârâtului de catre statul italian, 5860 Euro venituri comune realizate din munca prestata de parti în Italia si însusite în exclusivitate de pârât si suma de 7200 Euro reprezentând chiria pentru apartamentul în litigiu, apartament în care a locuit sora pârâtului în perioada aprilie 2002 – martie 2007.

Ca modalitate de partajare a solicitat partajarea în natura, în sensul de a-i fi atribuit apartamentul în lotul ei, inegalitatea dintre loturi urmând a fi compensata prin sulta.

În dovedire a depus înscrisuri.

Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea actiunii ca nefondata, indicând situatia juridica reala a bunurilor indicate de reclamanta în actiune, respectiv derularea relatiilor dintre parti si faptul ca bunurile indicate la pct. 2 B nu sunt bunuri comune, fiindu-i atribuite urmare a partajului cu fosta sotie.

Cu privire la sumele de bani a aratat ca suma de 6760 Euro ajutor de somaj din Italia nu exista, suma de 5860 Euro venituri comune realizate in Italia reprezinta liberalitati consimtite de ambii soti si nu pot fi incluse în masa de împartit, iar cu privire la suma de 7200 Euro nu a existat nici un contract de închiriere a apartamentului între el si sora sa, respectiv cumnatul lui, iar acestia nu i-au platit nici un fel de chirie.

Pe cale de cerere reconventionala, a solicitat sa se constate ca are o contributie de 75% la dobândirea bunurilor comune, iar reclamanta are o contributie de 25%, iar din masa bunurilor comune fac parte si urmatoarele bunuri mobile:

- mobila de dormitor (dulap cu patru usi, pat dublu, 2 noptiere, comoda cu 4 sertare, masa TV, televizor Nokia, combina muzicala Akai, 3 carpete persane);

- mobila camera tineret (dulap cu 3 usi si corp suspendat, doua paturi de o persoana, noptiera, masa TV, televizor Saba, masa de calculator si biblioteca);

- mobila camera de zi (biblioteca cu 3 corpuri, canapea, 2 fotolii, un covor persan, masina de cusut Huskvarna);

- mobila de bucatarie (corpuri, aragaz si cuptor)

Ca modalitate de partaj, solicita atribuirea reclamantei – pârâte a bunurilor mobile indicate în cererea reconventionala, iar bunurile mobile de la punctul II A din Anexa sa-i fie atribuite lui în natura.

În dovedire a anexat înscrisuri.

Reclamanta prin întâmpinarea la cererea reconventionala a solicitat respingerea acesteia, motivând ca bunurile mobile indicate de acesta în cererea reconventionala nici nu exista. În perioada în care au convietuit în Italia au dobândit o serie de bunuri mobile cu care si-au mobilat locuinta închiriata si la care probabil se refera pârâtul în cererea sa. Acele bunuri însa au fost depozitate în ultima locuinta pe care au închiriat-o împreuna în Italia, în localitatea Fondi si se afla acolo, ea neavând posesia acelor bunuri.

Arata ca nu sunt întemeiate nici sustinerile pârâtului privind cota sa de contributie de 75% la dobândirea bunurilor comune, întrucât în perioada în care au locuit în Italia a lucrat în egala masura cu pârâtul, atât cu forme legale, cât si fara astfel de forme, iar veniturile realizate de ei au fost egale.

La dosarul cauzei a fost înaintat spre consultare dosarul nr. 3134/2001 având ca obiect actiunea de partaj promovata de B. M., fosta sotie a pârâtului împotriva acestuia.

Prin sentinta civila nr. 1120/22 mai 2009 s-a admis în parte cererea principala si s-a respins, ca nefondata, cererea reconventionala.

Prin decizia nr. 1748/27.10.2009 Tribunalul Suceava a admis recursurile formulate de parti si a casat sentinta civila nr. 1120/2009 a Judecatoriei Falticeni, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cauza a fost înregistrata pe rolul acestei instante la data de 02.12.2009.

Prin sentinta civila nr.279 din 07.02.2011 Judecatoria Falticeni a admis în parte cererea principala având ca obiect partaj bunuri comune, formulata de reclamanta – pârâta N. N., împotriva pârâtului – reclamant L. V..

A admis  în parte cererea reconventionala.

A constat  ca în timpul casatoriei partile au dobândit, în cote egale de ½, urmatoarele bunuri mobile: centrala termica „Ariston”; combina frigorifica cu trei sertare; masina de spalat „Indesit”; TV „Philips”; TV „Thanola”, combina muzicala simpla; masina de cusut „Zinger”; masina cafea expresso; robot bucatarie; elucidator parchet; aspirator – gen matura; mobila bucatarie; valoarea totala a masei partajabile fiind de 4630 lei.

A dispus lichidarea starii de devalmasie.

A atribuit în lotul pârâtului – reclamant bunurile mobile ce fac parte din masa partajabila.

A obligat pe pârâtul – reclamant sa plateasca reclamantei – pârâte suma de 2315 lei sulta.

A compensat  cheltuielile de judecata.

Pentru a hotarî astfel  prima instanta a retinut ca partile s-au casatorit la data de 24 august 2001, casatoria fiind declarata desfacuta prin sentinta civila nr. 88/2008 a Judecatoriei Falticeni, ramasa irevocabila.

În timpul casatoriei, partile au dobândit urmatoarele bunuri: centrala termica „Ariston”; combina frigorifica cu trei sertare; masina de spalat „Indesit”; TV „Philips”; TV „Thanola”, combina muzicala simpla; masina de cusut „Zinger”; masina cafea expresso; robot bucatarie; elucidator parchet; aspirator – gen matura; mobila bucatarie.

Potrivit art. 30 C. fam., bunurile dobândite în timpul casatoriei, de oricare dintre soti, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale sotilor.

Natura juridica a bunurilor ce fac parte din masa partajabila este aceea de bunuri comune, iar existenta acestora nu a fost contestata de parti.

În privinta combinei muzicale reclamanta-pârâta nu a facut dovada existentei acesteia, în conditiile în care pârâtul-reclamant a contestat acest bun, iar sarcina probei îi revenea reclamantei-pârâte.

Privitor la bunurile mobile cuprinse la punctul II B Anexa, respectiv  mobila sufragerie compusa din canapea si doua fotolii; biblioteca cu patru corpuri; masuta mica de sufragerie; covor persan; sifonier cu doua usi si doua corpuri suspendate; mobila de bucatarie; combina frigorifica „Zanussi”; aragaz; noptiera de dormitor; rafturi suspendate; cuier hol si în privinta apartamentului situat în …, instanta constata ca prin sentinta civila nr. 1268/10.07.2002 a Judecatoriei Falticeni s-a dispus partajarea bunurilor comune între pârâtul-reclamant si fosta sotie B. M..

Prin sentinta civila sus-mentionata instanta a retinut ca din comunitatea de bunuri a celor fosti doi soti face parte apartamentul situat în … si bunurile mobile constând în: mobila sufragerie compusa din canapea extensibila, doua fotolii; biblioteca compusa din patru corpuri si vitrina cu sertare; o masuta; covor persan; mobila de dormitor compusa din dulap în doua usi, suprapozabil, o lustra tip lampa; mobila de bucatarie compusa din trei corpuri suspendate, masa de bucatarie cu patru scaune; o combina frigorifica „Zanussi”; aragaz cu trei ochiuri; 9 ml perdea tip „Pascani”; garnije de 3,5 ml; noptiera de dormitor; rafturi suspendate; cuier hol cu sertar si oglinda.

Urmare a lichidarii starii de devalmasie au fost atribuite în lotul pârâtului-reclamant  bunurile mobile si apartamentul situat în …, urmând ca acesta sa achite fostei sale sotii suma de 8663 lei, sulta.

Aceste bunuri au natura juridica de bunuri proprii, având în vedere dispozitiile art. 31 lit. a C. fam.

Faptul ca, în timpul casatoriei cu reclamanta-pârâta a fost achitata sulta de catre pârâtul-reclamant catre fosta sa sotie, conform înscrisurilor anexate la dosar, nu confera bunurilor calitatea de bunuri proprii, ci cel mult ar putea da nastere eventual unui drept de creanta în favoarea reclamantei-pârâte.

În privinta sumelor de 6760 euro si 5860 euro reclamanta-pârâta nu a probat existenta acestora în patrimoniul partilor.

În ceea ce priveste suma de 7200 euro reprezentând contravaloarea chiriei încasata ca urmare a închirierii apartamentului din mun. Falticeni, chiar daca ar fi fost încasata de pârâtul-reclamant, aceasta nu poate fi inclusa în masa de partajat atât timp cât este dobândita de la imobilul-bun propriu.

Textul prevazut de art. 30 C. fam. instituie o prezumtie relativa de contributie egala a sotilor la dobândirea bunurilor comune, care poate fi rasturnata prin orice mijloc de proba. Cota propriu-zisa ce se cuvine sotilor se stabileste pe baza contributiei efective a fiecaruia, fie prin venituri, fie prin activitate casnica ori în gospodarie.

Sustinerile pârâtului-reclamant în sensul ca, la dobândirea bunurilor comune a avut o cota de contributie majorata de 75% nu poate fi retinuta, întrucât din coroborarea declaratiilor  martorelor B. I. (f. 85) si N.M. (f. 116 dosar 2251/227/2007) cu înscrisurile atasate reiese ca ambele parti au lucrat în Italia în timpul convietuirii (f. 76-84 dosar 2251/227/2007 si 152-204).

Pe de alta parte, pârâtul-reclamant nu a facut dovada ca a realizat venituri cu mult mai mari decât cele realizate de reclamanta-pârâta si ca acestea ar fi fost destinate în mare parte, gospodariei.

Fata de cele aratate, în temeiul art. 728 C. civ. coroborat cu art. 36 C. fam, instanta a admis în parte atât cererea principala, cât si cererea reconventionala, a constatat ca în timpul casatoriei partile au dobândit, în cote egale de ½, urmatoarele bunuri mobile: centrala termica „Ariston”; combina frigorifica cu trei sertare; masina de spalat „Indesit”; TV „Philips”; TV „Thanola”, combina muzicala simpla; masina de cusut „Zinger”; masina cafea expresso; robot bucatarie; elucidator parchet; aspirator – gen matura; mobila bucatarie si a dispus lichidarea starii de indiviziune.

La formarea loturilor  a tinut seama de optiunea partilor, astfel ca a atribuit în lotul pârâtului – reclamant bunurile mobile ce fac parte din masa partajabila, urmând ca acesta sa plateasca reclamantei – pârâte suma de 2315 lei sulta.

În temeiul art. 276 C. proc. civ., instanta a compensat cheltuielile de judecata.

Împotriva sentintei a formulat  recurs reclamanta N. N..

În motivare a aratat ca  sentinta recurata este criticabila prin prisma urmatoarelor considerente:

În mod gresit a retinut instanta de fond ca nu fac parte din masa partajabila apartamentul situat în … si nici bunurile mobile indicate la pct. II B din anexa la cererea introductiva, cu motivarea ca acestea sunt bunurile proprii ale pârâtului, dobândite în urma partajului cu prima lui sotie si ca eventuala sa contributie la plata sultei stabilita în sarcina pârâtului prin sentinta civila nr. 1268/2002 este de natura sa îi confere doar un drept de creanta, iar nu un drept de coproprietate asupra bunurilor respective.

Considera ca solutia sus mentionata este nelegala si netemeinica întrucât din înscrisurile si probele testimoniale administrate în dosarul nr. 2251/ 227/ 2007, atasat spre consultare ( probe care au fost însusite de ambele parti ) rezulta ca sulta datorata de pârât fostei sale sotii reprezinta, potrivit sentintei civile nr. 1268/2002, cota de 1/2 din apartament si din bunurile mobile mentionate la pct. II B din anexa, iar aceasta sulta a fost achitata în timpul casatoriei sale cu pârâtul cu o suma de bani ce reprezinta bunul sau propriu conform art. 31 lit. a din codul familiei.

Sustinerile  în acest sens au fost dovedite cu înscrisurile depuse la .f. 9- 12 din dosarul nr. 2251/227/2009, din care rezulta ca ea, reclamanta a detinut anterior casatoriei cu pârâtul un apartament bun propriu situat în mun. Bucuresti, apartament care i-a fost atribuit prin sentinta civila nr. 16101/ 2000 a Judecatoriei sector 2 Bucuresti si pe care l-a înstrainat prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 2213/ 26 octombrie 2001.

A invocat totodata, o conventie încheiata cu paratul, conventie conform careia ea i-a remis acestuia, din pretul obtinut în urma vânzarii apartamentului sau din mun. Bucuresti, suma necesara achitari, sultei catre fosta lui sotie, ea urmând sa dobândeasca în schimbul acestei sume cota de 1/2 din bunurile care formau obiectul actiunii de partaj dintre pârât si fosta lui sotie.

Conventia sus-mentionata, încheiata între ea si pârât, a fost confirmata de declaratiile martorelor B. I. si C. F., audiate în dosarul nr. 2251/227/2007, care au aratat ca din pretul obtinut în urma înstrainarii apartamentului din Bucuresti, al carui cuantum real a fost de 15,000 dolari SUA, a achitat sulta datorata fostului meu sot, a remis pârâtului suma necesara pentru achitarea sultei catre numita B. M., iar diferenta a ramas în posesia lor inclusiv dupa plecarea în Italia ( martie 2002 ). Aceeasi conventie rezulta implicit si din împrejurarea ca prin procura nr. 55/ 2002 pârâtul a mandatat-o sa îl reprezinte în dosarul nr. 3134/ 2001 ( având ca obiect actiunea de partaj promovata de numita B. M. ), procura prin care a fost împuternicita sa îl reprezinte pe pârât inclusiv în faza de executare silita a hotarârii ce urma a fi pronuntata si care a reprezentat practic o garantie pentru materializarea conventiei privind dobândirea cotei de 1/ 2 din apartamentul si bunurile mobile în litigiu în schimbul suitei achitate din suma de bani ce constituia bunul sau propriu.

Potrivit proceselor verbale si chitantelor întocmite de executorul judecatoresc Hopu Vasile ( f. 20- 22), sulta stabilita în sarcina pârâtului prin sentinta civila nr. 1268/2002 a fost achitata prin intermediul mandatarei V. A. în perioada octombrie - noiembrie 2002, când ei, partile se aflau în Italia, însa din declaratiile martorelor rezulta ca suma expediata din Italia pentru plata sultei mandatarei pârâtului provenea din pretul obtinut de ea în baza contractului de vânzare-cumparare nr. 2213/ 2001, pret care partial fusese remis pârâtului în acest scop înainte de plecarea  în Italia iar partial se afla în posesia lor la data plecarii în strainatate.

De altfel, pârâtul nu a dovedit ca suma trimisa din Italia pentru achitarea sultei ar fi provenit din fondurile sale proprii, nesustinând si neprobând în nici un mod ca ar fi detinut o astfel de suma ca bun propriu, anterior casatoriei cu ea. De asemenea, în conditiile în care, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, ei, partile au început sa realizeze venituri din munca prestata în Italia abia în luna octombrie 2002, nu poate fi retinuta nici - sustinerea pârâtului în sensul ca suma expediata mandatarei sale ar fi  provenit din veniturile lui salariale chiar daca ar fi fost asa, veniturile obtinute din munca în Italia reprezentau venituri comune (aceasta întrucât si ea a lucrat), iar nu venituri proprii ale pârâtului, astfel încât nu se poate pretinde ca suma destinata achitarii sultei ar proveni din contributia exclusiva a pârâtului.

Prin urmare, considera ca a facut dovada faptului ca sulta ce reprezenta cota de 1/ 2 din apartamentul în litigiu si din bunurile mobile atribuite pârâtului prin sentinta civila nr. 1268/ 2002 a Judecatoriei Falticeni a fost achitata cu suma de bani ce reprezenta bunul sau propriu, obtinuta prin contractul de vânzare-cumparare nr. 2213/ 2001.

Asa fiind, având în vedere si conventia intervenita între ea si pârât la data vânzarii bunului ei propriu, considera ca în cauza erau incidente disp. art. 31 lit. f din codul familiei, în temeiul carora a dobândit prin subrogatie reala cu titlu particular cota de 1/ 2 din apartamentul în litigiu si din bunurile mobile mentionate în anexa II B a actiunii introductive. Potrivit textului de lege sus-mentionat, constituie bun propriu al fiecaruia din soti valoarea care reprezinta si înlocuieste un bun propriu sau bunul în care a trecut aceasta valoare. Cum potrivit celor aratate anterior, suma ce reprezenta bunul sau propriu a fost folosita pentru achitarea sultei stabilita prin sentinta civila nr. 1268/ 2002 si care reprezenta echivalentul cotei de 1/ 2 a fostei sotii a pârâtului, în conformitate cu disp. art. 31 lit. f din codul familiei aceasta cota de 1/ 2 a devenit la rândul ei bunul sau propriu prin efectul subrogatiei reale cu titlu particular.

Instanta de fond nu a analizat în nici un mod sustinerile sale referitoare la subrogatia reala cu titlu particular si nici pe cele referitoare la conventia încheiata cu pârâtul , potrivit careia urma sa dobândeasca, în schimbul sumei de bani avansate de ea pentru plata sultei, cota de l/2 din bunurile individualizate anterior.

Din aceasta perspectiva, considera ca au fost nesocotite disp. art. 261 pct. 5 cod procedura civila, potrivit carora hotarârea trebuie sa cuprinda motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, precum si cele pentru care s-au înlaturat cererile partilor, acest text de lege impunând examinarea efectiva a sustinerilor partilor, examinare care în cauza nu a fost realizata din moment ce prima instanta nu a motivat în nici un fel înlaturarea sustinerilor sale referitoare la subrogatie si la dobândirea dreptului de coproprietate asupra bunurilor în discutie prin conventia la care un facut referire anterior.

Pe de alta parte,considera nelegala statuarea instantei de fond în sensul ca acea contributie proprie invocata de ea la plata sultei corespunzatoare cotei de 1/2 din bunurile în discutie ar fi de natura sa îi confere un simplu drept de creanta.

În acest sens, reitereaza sustinerile  în sensul ca atribuirea unui bun în favoarea unui coindivizar în cadrul procesului de partaj, cu obligarea acestuia la plata sultei corespunzatoare drepturilor coindivize sau codevalmase ale celuilalt proprietar este echivalenta, din punct de vedere juridic, cumpararii cotei ce apartine coproprietarului întrucât presupune transmiterea respectivei cote în schimbul unei sume de bani ( sulta). Cum în cauza atât la data la care imobilul în discutie a fost atribuit pârâtului prin sentinta civila nr. 1268/ 2002, cât si la data la care s-a achitat sulta corespunzatoare cotei de 1/ 2 a fostei sotii ei, partile erau casatorite, nu se poate pretinde ca apartamentul ar fi în întregime bun propriu al pârâtului, acest caracter revenind doar cotei sale de contributie de 1/2 stabilita prin sentinta sus-mentionata.

De altfel, dobândirea în timpul casatoriei a cotei indivize dintr-un bun prin plata unei sulte nu se încadreaza în nici una din ipotezele limitativ enumerate de art. 31 din codul familiei, ipoteze care confera unui bun dobândit în timpul casatoriei caracterul de bun propriu al unuia din soti.

Cum în speta cota de 1/2 din bunurile în discutie a fost practic dobândita prin cumpararea cotei de 1/2 apartinând fostei sotii a pârâtului, în schimbul sultei la care acesta a fost obligat si care a fost achitata în timpul casatoriei cu o suma de bani ce constituia bunul ei propriu, considera ca ea si pârâtul sunt coproprietari în indiviziune asupra apartamentului si bunurilor mobile în litigiu, pârâtul fiind titularul cotei de 1/2 corespunzatoare cotei sale de contributie la achizitionarea apartamentului ( asa cum s-a stabilit prin sentinta civila nr. 128/ 2002 ), iar ea fiind titulara celeilalte cote de 1/2 dobândita în conditiile sus-aratate prin subrogatie reala cu titlu particular conform art. 31 lit. f din codul familiei.

Prin urmare, apreciaza ca trebuiau incluse în masa de împartit si partajate în cote de 1/2 apartamentul, evaluat prin raportul de expertiza întocmit cu prilejul rejudecarii la valoarea de 98.724,30 lei, precum si bunurile mobile de la pct.II B din anexa la actiune,evaluate de expertul Ciornei Gheorghe la valoarea de 2721 lei,

Gresit a retinut prima instanta ca nu ar fi facut dovada existentei în patrimoniul comun a sumelor de 6361,56 euro si respectiv 5860 euro, indicate în actiunea initiala si în concluziile scrise depuse în al doilea ciclu procesual, la pct 4 si 5.

Contrar celor retinute, a depus la dosar în traducere legalizata copii ale ordinelor de plata întocmite în Italia, care atesta faptul ca în perioada martie -decembrie 2007 pârâtul a încasat lunar de la statul italian ajutor de somaj în suma totala de 6361,56 euro, suma virata în contul pârâtului si însusita de acesta în totalitate.

Având în vedere faptul ca suma sus mentionata reprezinta un venit obtinut de unul din soti în timpul casatoriei, ea are caracterul unui bun comun urmând a fi supusa partajului în cotele de 1/2 retinute prin sentinta apelata.

Totodata, în ceea ce priveste suma de 5860 euro aceasta reprezinta, potrivit înscrisurilor depuse la f. 32-54 din primul ciclu procesual, venituri comune realizate de ei, sotii, din munca prestata în Italia, suma pe care si-a însusit-o pârâtul si care, asa cum acesta însusi a recunoscut prin întâmpinare, a fost expediata în tara rudelor sale.

Din înscrisurile existente la dosar rezulta ca în perioada în care au fost expediate sumele respective rudelor pârâtului atât ea, cât si fostul  sot erau încadrati cu forme legale în Italia si realizau venituri salariale, asa încât suma respectiva reprezinta un bun comun însusit de unul din soti, care se justifica a fi inclus în masa partajabila.

Fata de cele aratate, solicita admiterea recursului si modificarea partiala a sentintei în sensul includerii în masa partajabila a apartamentului, a bunurilor mobile identificate prin raportul de expertiza întocmit de expert Ciornei Gheorghe, a sumelor de 6361,56 euro si respectiv 5860 euro, atribuirii acestor bunuri în lotul pârâtului si recalcularii sultei datorate de acesta conform componentei sus mentionate a masei partajabile.

Intimatul a formulat  întâmpinare  prin care a  solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În  motivare a aratat ca este nefondata critica adusa sentintei cu privire la neincluderea în masa partajabila a apartamentului si a bunurilor mobile indicate la pct. II B din anexa la cererea de chemare în judecata.

Probele administrate de catre recurenta cu privire la faptul ca aceasta ar fi achitat din veniturile sale proprii sulta datorata de catre el fostei sotii pentru cota de 1/2 din apartament si din bunurile mobile nu sunt concludente si nu fac dovada fara putinta de tagada a acestui fapt.

Apartamentul cu doua camere si dependinte, situat în …, a fost dobândit în timpul primei sale casatorii, împreuna cu fosta sotie, B. M., cu care s-a casatorit în anul 1979, iar prin Sentinta civila nr. 1606/25.06.2001 a Judecatoriei Falticeni, casatoria a fost declarata desfacuta.

Prin Sentinta civila nr. 1268/10.07.2002 a Judecatoriei Falticeni (Dosar nr. 3134/2001), s-au partajat bunurile comune dobândite în timpul primei lui casatorii, printre care si apartamentul mai sus-mentionat.

Fosta sotie a fost cea care a intentat actiunea de divort, iar pe tot parcursul procesului nu a fost nici o discutie referitoare la încheierea unei tranzactii între ei, dupa cum rezulta din dosarul ce a fost atasat. De altfel, ambii au dorit atribuirea în natura a apartamentului.

Daca ar fi reale sustinerile reclamantei referitoare la faptul ca din vânzarea apartamentului sau din municipiul Bucuresti din data de 26.10.2001, i-a dat suma de 2400 USD (7900 lei), în vederea platii sultei catre fosta lui sotie, atunci nu ar mai fi plecat la munca în Italia, mai ales ca aveau de acum o anumita vârsta, întrucât avea bani de achitat fostei  sotii, reclamanta avea serviciu în tara si nu ar mai fi avut nici un motiv pentru care sa merga la munca în strainatate într-o perioada greu accesibila românilor.

Reclamanta a obtinut din vânzarea apartamentului suma stipulata în contract, 16.000 lei RON (si nu 50.000 lei RON, asa cum eronat pretinde), din care jumatate i-a dat-o fostului sot, N. T., respectiv suma de 8000 lei RON, obligatie care i-a incumbat conform Sentintei civile nr. 16101/30.11.2000, definitiva si irevocabila a Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti. Restul sumei de 8000 lei, reclamanta a lasat-o la plecarea din tara mamei acesteia din municipiul Suceava, în grija careia au ramas atunci si cei doi copii ai reclamantei si care au cheltuit aceasta suma de bani într-o perioada de timp foarte scurta (aproximativ 2 luni).

Nu a existat nicicând o conventie intre el si reclamanta cu privire la achitarea de catre aceasta a sultei ce o datoram in schimbul dobândirii de catre aceasta a dreptului de proprietate pentru cota de 1/2 din apartament si din bunurile mobile.

Declaratiile de martori invocate de catre recurenta in dovedirea pretentiilor sale însa nu pot fi avute în vedere motivat de faptul ca martora B. I. arata ca reclamanta i-ar fi „împrumutat” o suma de bani, iar martora N. M. face referire la o discutie purtata în toamna anului 2001 la nunta sa, între el si tatal reclamantei, în care i-ar fi spus acestuia din urma ca reclamanta ar fi vândut apartamentul sau din Bucuresti si a platit sulta fostei sotii, însa, de observat ca la momentul în care s-ar pretinde ca ar fi avut loc aceasta discutie nu era finalizat procesul de partaj si nici nu se putea vorbi despre achitarea vreunei sulte.

Recurenta se contrazice în cererea de chemare în judecata, dar si in cererea de recurs în privinta sumei de 2400 USD, despre care initial afirma ca i-a dat-o si ca a ramas la dispozitia sa, apoi ca a ramas la dispozitia lor, ba ca au luat-o cu noi când au plecat în Italia pentru a o prezenta la vama, pentru ca în final sa spuna ca a dispus personal de aceasta suma.

Faptul ca a mandatat-o pe reclamanta sa-l reprezinte in cadrul dosarului de partaj cu fosta sotie, nu reprezinta o garantie in vederea dobândirii de catre aceasta a cotei de 1/2 din apartament si din bunurile mobile, întrucât nu exista nici o astfel de prevedere in cuprinsul procurii.

Sentinta de partaj prin care i s-au atribuit apartamentul si bunurile mobile, fiind obligat la a-i achita fostei sotii sulta în cuantum de 8663 lei RON, a ramas definitiva la data de 27.08.2002, iar B. M. a formulat cerere de executare silita la data de 03.09.2002. Daca ar fi reale sustinerile reclamantei, atunci ar fi achitat la acea data sulta, fara a mai fi nevoie de executare silita si plata esalonata a sultei.

În atare conditii, a achitat sulta în doua rate, trimitând banii din Italia mandatarei V. A., astfel:

Prin Chitanta din data de 15.10.2002 a Western Union, a expediat din Italia în România, suma de 1500 USD, echivalentul a 4600 lei RON, platiti fostei sotii prin intermediul executorului judecatoresc, conform chitantei nr. 3251657 din data de 15.10.2002 a BEJ Hopu Vasile.

Prin Chitanta din data de 18.11.2002 a Western Union, a expediat din Italia în România, suma de 1050 USD, echivalentul a 4063 lei RON, platiti fostei sotii prin intermediul executorului judecatoresc, conform chitantei nr. 3251674 din data de 18.11.2002 a BEJ Hopu Vasile.

A remis banii in doua transe lunare, motivat de faptul ca începând cu 01.09.2002 s-a angajat in Italia, iar banii obtinuti in lunile octombrie si noiembrie au fost expediati in tara surorii sale, V. A., care la rândul sau a achitat sulta catre fosta sotie.

Este nefondat recursul reclamantei prin care solicita a se modifica sentinta si sa i se constate dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 din apartament, întrucât sulta nu a fost achitata cu banii acesteia.

Pe de alta parte, sentinta de partaj are caracter declarativ si nu constitutiv de drepturi, caracterul bunului astfel atribuit prin sentinta fiind acela de bun propriu, dobândirea dreptului de proprietate nedepinzând de achitarea sultei, care are caracterul unui drept de creanta.

Chiar presupunând, prin absurd, ca sulta ar fi fost achitata exclusiv din banii reclamantei, acest fapt nu îi poate conferi un drept de proprietate asupra  cotei de ½ din apartament.

Practic aceste sume de  bani reprezinta  niste  liberalitati  consimtite  de ambii soti si nu  pot fi incluse în masa de  împartit pentru  ca nu a beneficiat  niciunul dintre ei  de pe urma acestor  bani.

La fel  si pentru  suma de bani  solicitata a fi  inclusa  în masa bunurilor  de  împartit  primita  de el cu titlu de  ajutor de somaj,  corect se retine  ca  o astfel de dovada nu a fost efectuata motiv pentru care recursul apare  ca nefondat

Examinând  recursul, ce se subsumeaza prev. art. 304 pct. 7, 9, art. 3041 Cod procedura civila, prin prisma actelor  si lucrarilor dosarului, a considerentelor sentintei si a criticilor invocate, tribunalul apreciaza ca nefundat, pentru considerentele ce succed:

Recurenta a pretins ca este proprietara unei cote de ½ p.i. din apartamentul situat în … si din bunurile mobile enumerate la pct. II A din anexa la actiune.

În mod corect prima instanta a retinut ca respectivele bunuri reprezinta proprietatea exclusiva a intimatului, în conditiile în care din probatoriu a rezultat ca au fost dobândite de catre intimat împreuna cu prima sa sotie, B. M., revenindu-i în lot acestuia prin sentinta de partaj nr. 1268/10 iulie 2002 a Judecatoriei Falticeni (f. 15-17), fiind incidente  astfel prev. art. 31 lit. a din vechiul cod al familiei.

Pretinzându-se coproprietara a respectivelor bunuri, recurenta a invocat faptul ca ar fi achitat sulta la care a fost obligat intimatul prin hotarârea de partaj (sulta echivalenta a ½ din valoarea acelor bunuri), din veniturile sale proprii, adica din vânzarea unui apartament proprietate personala, plata pe care ar fi efectuat-o în baza unei conventii încheiate cu intimatul, de a deveni astfel coproprietara asupra respectivelor bunuri.

Ceea ce pretinde prin urmare recurenta este existenta unei conventii între parti, de schimbare a naturii juridice a bunurilor (dobândite de catre intimat înainte de a se casatori cu recurenta), din bunuri proprii în bunuri comune.

În primul rând, o astfel de conventie nu a fost dovedita, probele la care recurenta a facut referire neoferind informatii concludente pe acest aspect.

Astfel, martora B. I. (f. 86 – dosar nr. 2251/227/2007) a facut vorbire despre un „împrumut” dat de catre recurenta intimatului pentru plata sultei, în virtutea caruia recurenta nu poate pretinde în niciun caz un drept de coproprietate, ci, eventual, un drept de creanta.

Martora C. F. nu a mai fost audiata, partea renuntând la administrarea  probei în sedinta publica din 27 martie 2008 (f. 117 – dosar nr. 2251/227/2007).

Martora N.M., propusa tot de catre recurenta face afirmatii nesincere, pro causa, pe acest aspect, întrucât aminteste despre o discutie purtata în toamna anului 2001, la nunta sa, in care intimatul ar fi spus tatalui recurentei ca aceasta din urma si-ar fi vândut un apartament situat în mun. Bucuresti pentru a plati sulta catre fosta lui sotie, or este de observat ca la acel moment nu se putea vorbi despre plata vreunei sulte întrucât procesul de partaj era înca în curs.

În fine, faptul ca intimatul a mandatat-o pe recurenta sa-l reprezinte în procesul de partaj nu reprezinta in nici un caz o dovada a pretinsei conventii.

În al doilea rând, o asemenea conventie ar fi fost nula, deoarece nu se poate deroga de la regimul juridic al bunurilor sotilor decât în masura în care însasi legea o permite, acest regim având un caracter imperativ atât în privinta bunurilor comune, cât si în privinta bunurilor proprii.

În acest sens sunt disp. art. 30 al. 2 din vechiul Cod al familiei, care trebuie înteles în sensul ca o conventie este nula nu numai atunci când contravine art. 30 al. 1 din vechiul Cod al familiei („bunurile dobândite în timpul casatoriei de oricare dintre soti sunt de la data dobândirii lor bunuri comune ale sotilor”), ci si atunci când contravine celorlalte dispozitii  - art. 31-36 din vechiul Cod al familiei, care alcatuiesc reglementarea legala a raporturilor patrimoniale dintre soti, incluzând aici, prin urmare, si art. 31 lit. a  incident în speta, care stipuleaza ca bunurile dobândite înainte de încheierea casatoriei sunt bunuri proprii.

În alta ordine de idei, a invocat recurenta ca prin plata sultei ar fi cumparat cota de ½ p.i. apartinând fostei sotii a intimatului.

Tribunalul nu poate accepta o asemenea sustinere întrucât la data pretinsei plati bunurile se aflau în proprietatea exclusiva a intimatului în baza hotarârii declarative de partaj bunuri comune, ceea ce înseamna ca pretinsa conventie nu poate fi tradusa decât în sensul ca prin pretinsa plata recurenta ar fi cumparat cota de ½ p.i. din bunuri de la intimat.

Or, în conformitate cu art. 1307 din vechiul Cod civil, vânzarea-cumpararea între soti este interzisa.

A mai invocat recurenta incidenta în cauza a disp. art. 31 lit. f din vechiul Cod al familiei, în temeiul caruia ar fi dobândit prin subrogatie reala cu titlu particular cota de ½ din bunurile în litigiu.

Nici aceasta critica nu poate fi retinuta, reglementarea legala referindu-se la ipoteza în care se achizitioneaza un bun în timpul casatoriei, partial sau total din veniturile proprii ale unuia dintre soti, sau la ipoteza în care, desi bun propriu, el se poate califica drept bun comun, sau cu o natura mixta (partial comun, partial propriu) în masura valorii dobândite în timpul casatoriei, ceea ce nu este cazul în speta.

În fine, nu se poate retine nici nemotivarea hotarârii câta vreme instanta, desi într-o maniera succinta, a facut totusi referire la chestiunile esentiale ce intereseaza în speta, atât în fapt, cât si în drept, retinând în mod corect ca bunurile litigioase au natura juridica de bunuri proprii ale intimatului în virtutea art. 31 lit. a din vechiul Cod al familiei si ca recurenta  nu poate pretinde un drept de coproprietate, ci, eventual, un drept de creanta.

Într-un astfel de litigiu, daca s-ar antama fondul, ar putea fi analizate sustinerile partilor privitor la modul în care s-a efectuat plata sultei.

Un alt motiv de recurs se refera la gresita neincludere în patrimoniul comun a sumelor de 6361,56 eur, respectiv 5860 eur.

Prim suma reprezinta indemnizatia de somaj încasata de catre intimat în Italia în intervalul martie-decembrie 2007.

Este adevarat ca veniturile din munca obtinute de catre soti fac parte din categoria bunurilor comune, însa ele vor face obiect de desocotire la partaj doar daca mai exista în patrimoniul sotilor la acel moment, sub forma de depozite bancare sau alte mijloace de economisire, altminteri se prezuma ca au fost cheltuite de catre soti în interesul casatoriei, cu exceptia situatiei în care se dovedeste ca au fost cheltuite în interes personal, în afara sarcinilor casatoriei.

Or, recurenta nu a depus la dosar  nicio dovada din care sa reiasa ca partile ar fi economisit aceasta suma si ca intimatul, fara a avea  si consimtamântul recurentei, ar fi cheltuit-o în interes personal.

Înscrisurile depuse la dosar nu probeaza altceva decât faptul ca  intimatul a obtinut si în intervalul martie-decembrie 2007 venituri,  ca de altfel pe durata întregii casatorii, dupa cum si recurenta a obtinut astfel de venituri, fara a se fi cerut aducerea lor la masa de partaj.

Având în vedere asadar natura si destinatia retributiei, a celorlalte venituri asimilate, este evident ca nu pot face obiect de partajare, decât daca au îmbracat forma unor economii.

Se mai impune si precizarea ca în intervalul respectiv partile se aflau în divort, astfel ca în mod firesc banii au fost cheltuiti de catre intimat, dupa cum si recurenta si-a cheltuit propria retributie în interes personal, nemaipunându-se problema de a investi în sustinerea sarcinilor casatoriei.

Cât priveste cealalta suma, rezulta din înscrisurile depuse la dosar (f. 32-54 prima instanta, primul ciclu procesual) ca au fost expediate de ambele parti rudelor intimatului, prin urmare nu pot fi calificate decât ca liberalitati consimtite de catre ambii soti, astfel ca în mod corect nu au fost incluse în masa de partaj.

Pentru toate considerentele învederate, în baza art. 312 al. 1 Cod procedura civila tribunalul va respinge recursul ca nefondat.

Pentru aceste  motive,

În  numele legii,

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de catre reclamanta N. N., domiciliata în …, împotriva sentintei civile nr. 279  pronuntata  la data de 07.02.2011 de Judecatoria Falticeni în dosar  nr.12/ 227/2010, intimat  fiind pârâtul L. V., domiciliat  în  …, ca nefondat

Irevocabila.

Pronuntata în sedinta publica din data de  10.01.2012

Domenii speta

Spete similare