Plângere contravenţională

Decizie 524 din 24.05.2011


Prin decizia civila nr. 524 din 24.05.2011 a Tribunalului Arad, pronuntata în dosarul nr. 17276/55/2010, s-a respins recursul declarat de petent împotriva sentintei  civile nr. 1622 din 17.02.2011 pronuntata de Judecatoria  Arad  în dosarul nr. 17276/55/2010.

Astfel, s-a statuat ca în mod corect prima instanta a retinut ca a fost savârsita de catre petent fapta prevazuta de Codul Fiscal în contextul în care la controlul efectuat organele de constatare ale intimatei au depistat  asupra petentului în autoturismul pe care-l conducea o cantitate apreciabila de diferite sortimente de tigari netimbrate, respectiv Pall Mall – 2500 pachete, Capital – 3500 pachete, Lucky – 4500 pachete, Kingdom – 3500 pachete, Atlanta – 1000 pachete.

De altfel petentul nici nu a negat ca aceste tigari nu erau nemarcate invocând doar ca au fost cumparate din vama Stamora Moravita si ca urmau a fi predate unei persoane din Deva.

În ce priveste apararea petentului ca nu ar avea calitatea de subiect activ al contraventiei din moment ce nu are calitatea de antrepozitar sau de comerciant, aparare invocata prin motivele plângerii depuse la prima instanta tribunalul retine ca prin decizia nr.61/2007 Înalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca dispozitiile art. 190 alin. (1) lit. c) [devenit art. 220 alin. (1) lit. c)], raportat la art. 191 alin. (2) [devenit art. 221 alin. (2)] din Codul fiscal, se interpreteaza în sensul ca persoana care nu are calitatea de antrepozitar sau comerciant nu poate fi subiect activ al contraventiei de detinere în afara antrepozitului fiscal ori de comercializare a produselor accizabile supuse marcarii, fara a fi marcate sau marcate necorespunzator ori cu marcaje false, potrivit titlului VII din Codul fiscal. Pentru a pronunta aceasta solutie instanta suprema a avut în vedere la acel moment dispozitiile art.220 alin.1 lit.c care aveau urmatoarea redactare:”Sanctiunile contraventionale prevazute de art.219 si art.220 se aplica persoanelor fizice sau persoanelor juridice care au calitatea de subiect juridic fiscal”. Ulterior textul de lege aratat s-a modificat prin art.I pct.14 din OUG nr.46/2009 intrat în vigoare la data de 25.05.2009 având urmatoarea redactare:” Sanctiunile contraventionale prevazute de art.219 si art.220 se aplica persoanelor fizice sau persoanelor juridice”.

Concluzionând, tribunalul noteaza ca dupa modificarea dispozitiilor art.221 din OG nr.92/2003 prin  art.I pct.14 din OUG nr.46/2009 persoana fizica are calitatea de subiect activ al contraventiei prevazute de art.220 alin.1 lit.c astfel ca decizia nr.LXI(61)/2007 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie în interpretarea art.220 alin.1 lit.c din OG nr.92/2003  ,Codul de procedura fiscala raportat la art.221 a avut în vedere art.221 în varianta initiala înainte de modificare astfel ca petentul are calitate de subiect activ al aceste contraventii, apararea sa din acest punct de vedere urmând a fi respinsa în consecinta.

Art. 21 alin. 3 din Ordonanta nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor cu modificarile si completarile ulterioare prevede ca sanctiunea se aplica în limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savârsite, tinându-se seama de împrejurarile în care a fost savârsita fapta, de modul si mijloacele de savârsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Raportat la aceste criterii de individualizare a sanctiunilor contraventionale, tribunalul constata  având în vedere conditiile concrete ale savârsirii faptei si anume ca tigarile respective fiind într-o cantitate apreciabila, respectiv 15000 pachete ca fapta de care se face vinovat petentul se sanctioneaza potrivit dispozitiilor art.220  alin.2 din OG nr.92/2003, Codul de procedura fiscala cu amenda în cuantum între 20.000 lei-100.000 lei si confiscarea produselor respective, cuantum din care rezulta vointa legiuitorului de a-i conferi un pericol social ridicat acestei fapte, astfel ca procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiei imputate petentului este legal si temeinic iar sanctiunile legal aplicate.