Comercial. Procedura falimentului. Anularea transferului unui bun imobil.

Sentinţă comercială 1729 din 13.06.2007


Prin sentinta civila nr.  1729/13.06.2007 pronuntata de Tribunalul Arad în dosar nr. 1797/108/2007 s-a admis actiunea civila formulata de reclamanta CM  IPURL împotriva pârâtilor CN si CGM si s-a anulat transferul unui bun imobil.

 În motivarea sentintei s-a retinut ca prin sentinta civila nr. 937/24.05.2006 pronuntata de judecatorul sindic în dosarul nr. 3023/2006 s-a deschis procedura falimentului împotriva debitorului SC MT SRL si s-a desemnat ca si lichidator judiciar al debitorului CM IPURL, În exercitarea atributiilor prevazute de art. 29 din Legea nr. 64/1995 republicata, în prezent art. 25 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar al debitorului  a retinut ca, în data de 15.06.2004, fostul administrator al debitorului – CN a înstrainat la un pret derizoriu catre fratele sau, pârâtul CGM un apartament în suprafata de 124 mp si un  teren în suprafata de 4849 mp. Operatiunile comerciale efectuate de catre pârâta depasesc vadit prestatia primita pentru ca, pretul prevazut în facturi este un pret mult inferior valorii de circulatie a celor doua imobile, deci este un pret neserios si nesincer.

Cum actele juridice încheiate sunt lipsite de elemente esentiale de fond, pretul serios si sincer, astfel cum impune art. 1303 Cod civil, judecatorul sindic a apreciat ca, actele sunt dezechilibrate si pot fi încadrate în categoria celor prevazute de art. 80 lit. b din Legea nr. 85/2006.

Împotriva acestei sentinte au declarat recurs pârâtii CN si CGM criticând hotarârea atacata sub aspectul neacordarii dreptului la aparare desi pârâtii au formulat o asemenea cerere pentru angajarea de aparator, respectiv pentru solutionarea cauzei pe alte temeiuri decât cele invocate în actiunea formulata de lichidatorul judiciar cu privire la anularea unor acte frauduloase încheiate de debitoarea  SC MT ”SRL.

Prin decizia nr. 1115/R/COM /04.10 din dosar nr. 1797/108/2007 Curtea de Apel Timisoara a admis recursul a casat hotarârea atacata si a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta, Tribunalul Arad.

S-a retinut ca în cauza lichidatorul judiciar  CM IPURL, al debitoarei SC MT SRL a formulat o actiune în anularea actelor de transfer a unor bunuri imobile apartinând debitoarei, catre pârâtii Costea (Orbenne) Nicoleta si Costea Gheorghe Marius pe temeiul ca actele de transfer s-au încheiat cu scopul de a sustrage bunurile imobile de la urmarirea lor de catre creditori si pentru a leza în acest fel drepturile lor, fiind incidente astfel disp. art. 80 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.

Din considerentele sentintei atacate rezulta ca judecatorul sindic a solutionat cauza sub un alt temei decât cel invocat de catre lichidatorul judiciar si anume prin considerarea incidentei art. 80 lit. b din Legea nr. 85/2006, în sensul ca actele de înstrainare a bunurilor imobile încheiate de catre debitoare sunt calificate operatiuni comerciale în care prestatia debitorului depaseste vadit pe cea primita de la cocontractantul sau.

Rezulta asadar ca prima instanta a aplicat gresit legea ceea ce face sa fie incident motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C.p.c., respectiv ca pronuntând hotarârea sa pe alte temeiuri decât cele invocate de parte nu a solutionat fondul cauzei conform investiturii ce i-a fost conferita prin actiunea introductiva, ceea ce atrage motivul de casare prevazut de art. 312 alin. 3 C.p.c.