Judecarea contestaţiei contra actelor de executare a dispoziţiei din sentinţa penală cu privire la cheltuielile judiciare în favoarea statului este de competenţa instanţei civile.

Hotărâre 58/R din 14.02.2011


Operator de date cu caracter personal inregistrat sub nr. 2991

Dosar nr. 1416/323/2010 (Număr în format vechi 8938/2010)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MUREŞ

SECŢIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 58/R/2011

Şedinţa publică din 14 Februarie 2011

 

Completul compus din:

PREŞEDINTE : I.L.

JUDECĂTOR : O.V.

JUDECĂTOR : S.B.

GREFIER : A.B.

Ministerul Public a fost reprezentat de dl. procuror S.C.V., de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş E.H.

Pe rol fiind pronunţarea soluţiei dată în cauza penală având ca obiect contestaţia la executare formulată de contestatoarea H.F.,  împotriva sentinţei penale nr.114 din 27.10.2010  pronunţată de Judecătoria Târnăveni în dosar nr.1416/323/2010.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că mersul dezbaterilor a avut loc în şedinţa publică din 28 ianuarie 2011, concluziile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în încheierea de şedinţă, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie şi când, pronunţarea soluţiei s-a amânat pentru data de azi, 14 februarie 2011.

T R I B U N A L U L

Prin sentinţa penală nr.114 din 27.10.2010, pronunţată de Judecătoria Târnăveni, în dosarul penal nr.1.416/323/2010 (număr în format vechi 1.444/2010), instanţa de fond, în temeiul art.461 C.pr.pen., a respins contestaţia la executare formulată de contestatoarea H.F., contestatoarea fiind obligată să plătească în favoarea statului suma de 40 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Instanţa de prim grad a respins cererea contestatoarei privind suspendarea judecării cauzei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin cererea formulată  de  contestatoarea H.F. la  data de  7 septembrie 2010 aceasta contestă somaţia din data de 27.08.2010 comunicată de Judecătoria Târnăveni-Biroul Executări penale,  precum şi sentinţa penală nr. 37/2010 a Judecătoriei Târnăveni pronunţată în dosar 118/323/2010 şi decizia  penală nr. 235 /R/2010 pronunţată de Tribunalul Mureş.

În motivare se  arată că în esenţă nu este mulţumită de soluţiile pronunţate în cauză de instanţele de judecată, arătând că aceasta  este în posesia procesului verbal de punere în posesie nr. 409/03.02.2008, în baza căreia s-a  emis  T.P. 55482/05.03.2008.

Se mai arată că în mod ilegal a fost anulate  fişele de punere în posesie  la cererea numitelor Hancu Minerva şi Porime Alexandra, în prezent  cauza având  obiect anularea acestor acte , fiind pe  rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-au anexat contestaţiei mai multe înscrisuri şi anume: declaraţie H.E., citaţie emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, somaţia din data de 27.08.2010 comunicată de Judecătoria Târnăveni-Biroul Executări penale, sentinţa penală nr. 37/2010 a Judecătoriei Târnăveni pronunţată în dosar 118/323/2010, extras din decizia  penală nr. 235 /R/2010 pronunţată de Tribunalul Mureş, sent.civ.302/1998 a Tribunalului Mureş, extras dintr-un raport de expertiză, acte emise în baza legilor fondului funciar.

Analizând actele şi lucrările dosarului prima instanţă a constatat şi reţinut următoarele :

Prin sentinţa penală nr. 37/2010 a Judecătoriei Târnăveni pronunţată în dosar 118/323/2010 (filele 9-10) contestatoarea a fost obligată la plata sumei de 20 lei, iar în urma respingerii recursului împotriva sentinţei amintite, Tribunalul Mureş prin decizia nr. 235/R/31.05.2010(fila 11) a obligat contestatoarea la plata sumei de 20 lei, ambele sume de bani reprezentând cheltuieli judiciare datorate statului.

Raportat la cele menţionate, la data de 27.08.2010, contestatoarea a fost somată de Judecătoria Târnăveni, în vederea achitării sumei de 40 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat(fila 8).

Prin contestaţia formulată de contestatoarea la data de 7 sept. 2010 aceasta contestă somaţia din data de 27.08.2010 comunicată de Judecătoria Târnăveni-Biroul Executări penale, precum şi sentinţa penală nr.37/2010 a Judecătoriei Târnăveni pronunţată în dosar 118/323/2010 şi decizia penală nr. 235 /R/2010 pronunţată de Tribunalul Mureş.

Conform art. 461 C.proc. pen. contestaţia împotriva dispoziţiilor din hotărârea penală, aici intrând şi cheltuielile judiciare, se poate face în situaţii şi sub condiţii expres şi limitativ prevăzute de legea penală, cum sunt :

punerea în executare a unei hotărâri care nu era definitivă

executarea unei alte persoane decât cea din hotărâre

nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută şi

invocarea amnistiei, graţierii, prescripţiei sau alte cauze de stingere ori micşorare a pedepsei.

Observând contestaţia formulată, se constată că nici una din aceste situaţii şi condiţii nu sunt îndeplinite.

Raportat la constatarea instanţei şi la textul legal amintit anterior, instanţa de fond a apreciat că în soluţionarea unei contestaţie la executare, verificarea legalităţii se rezumă la  cercetarea îndeplinirii condiţiilor de legalitate  a executării silite pornite, a aspectelor legate de procedura de executare şi nu la analiza motivelor care ţin de rezolvarea pe fond a cauzei, singurele apărări de fond admisibile fiind doar cele care privesc cauze de stingere a obligaţiei după rămânerea definitivă a hotărârii, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă. Contestatoarea nu a făcut dovada achitării debitului de 40 lei datorat în baza celor două hotărâri judecătoreşti arătate, astfel încât în mod corect, cu respectarea prevederilor legale, Judecătoria Târnăveni –Biroul Executări Penale-a început procedura de executare în vederea recuperării debitului de la contestatoare.

Faţă de cele arătate, a fost respinsă contestaţia formulată de contestatoare ca nefondată.

Instanţa de prim-grad a mai reţinut că, prin cererile trimise la dosar în datele de 16 sept. respectiv 22 oct. 2010 (filele 19,20-43,44) contestatoarea a solicitat suspendarea judecăţii conform art.244 indice 1 Cod.pr.civ. motivat de faptul că sunt în curs de soluţionare anumite litigii civile de care ar depinde soluţionarea acestei contestaţii.

Prima instanţă a constatat, însă, că nu se pot aplica într-o cauză penală prevederile codului de procedură civilă referitoare la suspendarea judecăţii, astfel încât a respins cererea de suspendare formulată de contestatoare.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, în termen legal, a declarat recurs contestatoarea H.F..

Examinând recursul formulat raportat la disp.art.385 ind.6 alin.3, art.385 ind.8, art.385 ind.9 şi art.385 ind.14 C.pr.pen., instanţa îl găseşte fondat, iar aspectele pe care le vom semnala impun admiterea căii de atac declarate, cu consecinţa casării integrale a sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, pentru următoarele considerente:

Aşa cum rezultă din conţinutul contestaţiei la executare aflată la fila 1, contestatoarea a înţeles să conteste în primul rând somaţia de plată emisă de Judecătoria Târnăveni – Biroul Executări penale, la data de 27.08.2010.

Somaţia de plată a fost emisă pentru recuperarea sumei de 40 lei, reprezentând cheltuieli judiciare la plata cărora a fost obligată contestatoarea prin sentinţa penală nr.37 din 03.03.2010, pronunţată de Judecătoria Târnăveni, în dosarul nr.118/323/2010 (număr în format vechi 121/2010), rămasă definitivă prin decizia penală nr.235/R din 31.05.2010, pronunţată de Tribunalul Mureş.

Aşadar, raportat la cele mai sus menţionate, observăm că obiectul contestaţiei la executare se referă la somaţia de plată - care reprezintă primul act de executare - emisă în temeiul titlurilor executorii arătate, pentru recuperarea cheltuielilor judiciare la care a fost obligată contestatoarea prin cele două hotărâri judecătoreşti.

În acord cu prevederile art.463 alin.3 C.pr.pen., contestaţia împotriva actelor de executare se soluţionează de către instanţa civilă, potrivit legii civile şi prin prisma acestor prevederi apreciem că în cauza pendinte instanţa civilă avea competenţa de a soluţiona speţa dedusă judecăţii şi nu cea penală şi prin urmare, în contextul arătat este incident cazul de casare expres prevăzut în economia art.3859 pct.1 C.pr.pen..

Mai observăm că în cauză contestatoarea a depus manifestarea ei de voinţă, în termenul stipulat de dispoziţiile art.401 C.pr.civ..

Sintetizând cele anterior expuse, în temeiul art.385 ind.15 pct.2 lit.c C.pr.pen., vom admite recursul declarat de recurenta-contestatoare H.F., împotriva sentinţei penale nr.114 din 27.10.2010, pronunţată de Judecătoria Târnăveni, în dosarul penal nr.1.416/323/2010 (număr în format vechi 1.444/2010).

Vom casa integral hotărârea atacată şi vom dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, respectiv Judecătoriei Târnăveni.

Pornind de la soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză, în baza art.192 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare, din recurs, în sumă de 30 lei, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.385 ind.15 pct.2 lit.c C.pr.pen., admite recursul declarat de recurenta-contestatoare H.F., domiciliată în localitatea Găneşti, nr.380, jud.Mureş, împotriva sentinţei penale nr.114 din 27.10.2010, pronunţată de Judecătoria Târnăveni, în dosarul penal nr.1.416/323/2010 (număr în format vechi 1.444/2010).

Casează integral hotărârea atacată şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, respectiv Judecătoriei Târnăveni.

În baza art.192 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare, din recurs, în sumă de 30 lei, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 14 februarie 2011.

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

Preşedinte, Judecător,Judecător,

I.L. O.V. S.B.

Grefier,

A.B.

Judecător de fond: D.M.

Preşedinte, Judecător, Judecător,

Operator de date cu caracter personal inregistrat sub nr. 2991

Dosar nr. 1416/323/2010 (Număr în format vechi 8938/2010)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MUREŞ

SECŢIA PENALĂ

EXTRAS DIN DECIZIA PENALĂ Nr. 58/R/2011

………………………….

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.385 ind.15 pct.2 lit.c C.pr.pen., admite recursul declarat de recurenta-contestatoare H.F., domiciliată în localitatea Găneşti, nr.380, jud.Mureş, împotriva sentinţei penale nr.114 din 27.10.2010, pronunţată de Judecătoria Târnăveni, în dosarul penal nr.1.416/323/2010 (număr în format vechi 1.444/2010).

Casează integral hotărârea atacată şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, respectiv Judecătoriei Târnăveni.

În baza art.192 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare, din recurs, în sumă de 30 lei, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 14 februarie 2011.

ss.I.L.

ss.V.O.

ss.Sz.B.