Acte ale autorităţilor publice

Sentinţă civilă 3667 din 07.05.2013


Acte ale autorităţilor publice

Tribunalul Mehedinţi – sentinţă din 07.05.2013. Termenul în care se poate solicita anularea unui act administrativ versus termenul în care se poate solicita autorităţii emitente sau celei superioare revocarea sau modificarea actului. Calitatea de funcţionar public cu statut special a poliţistului în ceea ce priveşte inclusiv promovarea în funcţii de conducere. Notele obţinute la interviu nu pot face obiectul unei contestaţii

Prin cererea adresată acestei instanţe la data de 13.07.2011 şi înregistrată sub nr. 5184/101/2011 reclamantul NR în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului să aprobe validarea rezultatului prin care a fost declarat „Admis” la concursul desfăşurat pentru încadrarea postului de şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Orşova organizat la data de 30.05.2011 la sediul IJPF Mehedinţi şi anularea rezultatului concursului desfăşurat la data de 07.07.2011.

În motivare a arătat că s-a înscris la concursul desfăşurat pentru ocuparea postului de şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Orşova organizat la data de 30.05.2011, împreună cu alţi 2 candidaţi, forma stabilită pentru concurs fiind interviu pe subiecte profesionale.

În urma desfăşurării interviului la data de 30.05.2011 a fost declarat „admis” pentru ocuparea postului pentru care s-a prezentat la concurs.

În aceeaşi zi, respectiv 30.05.2011, comisia de concurs a comunicat prin afişare tabelul cu rezultatele candidaţilor, document validat de către Preşedintele comisiei de concurs şi secretariatul acesteia, în care a fost declarat admis pentru ocuparea postului de şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Orşova din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi.

În ziua de 01.06.2011 la panoul de afişaj a apărut un nou tabel cu rezultatele finale obţinute la concurs în care se menţiona că ambii concurenţi au fost declaraţi „respinşi” la concursul organizat în data de 30.05.2011, în urma contestaţiei formulată de celălalt candidat privitor la notele obţinute şi la modul de organizare al concursului.

Susţine că admiterea contestaţiei este contrară prevederilor art. 32 alin. 3 din Anexa Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea examenelor/concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante în Ministerul Administraţiei şi Internelor, unde se prevede că „ notele la interviu … nu pot fi contestate”, iar modul de organizarea a concursului nu intră în competenţa comisiei de soluţionare a contestaţiilor, aceasta având competenţa soluţionării contestaţiilor privind probele examenului cu excepţia notelor probei de interviu care nu pot fi contestate.

A solicitat IJPF Mehedinţi şi IGPF validarea rezultatelor afişate la 30.05.2011, însă i s-a refuzat recunoaşterea rezultatului iniţial „Admis”.

La data de 07.07.2011 a fost organizat un nou concurs pentru ocuparea aceluiaşi post, iar după afişarea tabelului cu rezultatele candidaţilor a formulat contestaţie privitor la modul de organizare a concursului, contestaţie ce nu a fost soluţionată de comisia de soluţionare a contestaţiilor. Aşadar, dispoziţiile art. 7 alin. 2 lit. b, coroborate cu dispoziţiile art. 32 alin 1 din Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea examenelor/concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante în Ministerul Administraţiei şi Internelor – Anexa nr. 2 a OMAI 665/2008 sunt aplicabile diferit, instituind aplicarea unui tratament discriminatoriu.

Respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, constituie esenţa unei societăţi democratice, pentru că nu poate exista o democraţie fără a fi asigurată recunoaşterea şi respectarea unei valori recunoscute universal.

Art.14 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului dispune: ”Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”

Protocolul adiţional nr.12 al Convenţiei introduce o clauză generală prin care se interzice discriminarea în legătură cu orice drept garantat de legea internă.

Art.1 al Protocolului nr.12 precizează că „Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie”.

Prin modalitatea de rezolvare a situaţiei adoptată de comisia de soluţionare a contestaţiilor, nu s-a garantat respectarea acestui drept, impunându-se anularea concursului organizat în data de 07.07.2011, concurs organizat în afara cadrului legal prevăzut de Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea examenelor pentru ocuparea posturilor vacante în Ministerul Administraţiei şi Internelor – Anexa nr. 2 a OMAI 665/2008 şi validarea rezultatului concursului din 30.05.2011 la care reclamantul fusese declarat „admis”.

În drept şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile OMAI nr. 665/2008 şi Anexa nr. 2 a acestui ordin.

În dovedire a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: rapoarte personale către Inspectorul Şef al IJPF Mehedinţi, răspunsurile la aceste rapoarte, tabel cu rezultatele obţinute la concursul din 30.05.2011, rezultatul verificării contestaţiei privind desfăşurarea concursului din 30.05.2011 şi adresa nr. 1307795/01.06.2011.

Pârâtul Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamantul NR.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii arată, în primul rând, că reclamantul nu indică actele administrative încheiat de IJPF Mehedinţi prin care a fost vătămat şi pe care înţelege să le atace.

De asemenea a invocat lipsa procedurii prealabile privind anularea concursului desfăşurat în data de 07.07.2011 pentru ocuparea funcţiei de şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Orşova.

A precizat că potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia”.

Reclamantul a luat la cunoştinţă de rezultatul concursului în data de 07.07.2011, când au fost afişate rezultatele acestuia la panoul de afişaj de la sediul IJPF Mehedinţi şi s-a adresat direct instanţei de judecată la data de 13.07.2011, fără a îndeplini procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 7 alin 1 din Legea nr. 554/2004.

Pe fond susţine că acţiunea reclamantului este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

La concursul organizat la data de 30.05.201 pentru încadrarea postului de şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Orşova s-au înscris 3 candidaţi , iar unul dintre aceştia s-a retras, rămânând în concurs reclamantul şi inspectorul principal de poliţie NMI.

Cei doi candidaţi, în urma interviului au obţinut note sub 7,00, iar potrivit art.41 alin.2 din OMAI nr.665/2008 au fost declaraţi respinşi.

După afişare, în data de 30.05.2011, ora 16,06 a tabelului cu rezultatele obţinute, reclamantul a sesizat verbal comisia de concurs despre faptul că unul dintre subiecte era formulat dintr-un articol abrogat al unui act normativ menţionat în bibliografie.

Comisia de concurs, comportându-se ca o comise de soluţionare a contestaţiilor şi încălcând dispoziţiile OMAI nr. 665/2008 a analizat aspectele semnalate de reclamant şi de comun acord cu cei doi candidaţi, în prezenta reprezentanţilor SNPPC şi CNP a stabilit să fie anulat subiectul nr. 6, formulat greşit, implicit punctajul acordat acestuia şi menţinerea punctajelor acordate celorlalte subiecte. În locul subiectului anulat s-a formulat un altul, cu acelaşi punctaj, s-a aplicat celor doi candidaţi, iar în urma răspunsurilor date reclamantul a obţinut nota 7,42, iar celălalt candidat nota 6,82, rezultate care, la ora 17.45 au fost afişate la panoul de afişaj de la sediul IPJF Mehedinţi.

În data de 31.05.2011 candidatul NMI a formulat o contestaţie privind modul de desfăşurare  al concursului, arătând că au fost încălcate prevederile OMAI nr. 665/2008, în sensul că, în principal, comisia de concurs şi-a depăşit atribuţiile prevăzute de art. 6 din Anexa nr. 2 la OMAI nr. 665/2008, neavând obiecţii asupra notelor acordate şi a rezultatelor obţinute.

Comisia de soluţionare a contestaţiei a hotărât anularea subiectului nr. 6 reformulat şi menţinerea notelor obţinute de ambii candidaţi la subiectele 1-5, astfel că cei doi candidaţi au obţinut următoarele rezultate finale:reclamantul 6,12, iar celălalt candidat 5,32, precum şi faptul că procedura de concurs pentru încadrarea postului respectiv se va relua la o dată ulterioară.

Împotriva hotărârii comisiei de soluţionare a contestaţiilor reclamantul s-a adresat eşalonului superior, respectiv IGPF Bucureşti care a constatat faptul că decizia de completare a ghidului de interviu cu o întrebare suplimentară după afişarea rezultatelor excede prevederilor OMAI 665/2008, motiv pentru care a dispus prin adresa nr.254490/16.06.2011 reluarea procedurii de organizare a concursului.

IJPF Mehedinţi s-a conformat dispoziţiilor IJPF şi, prin dispoziţia zilnică nr. 119 din 20.06.2011, a reluat procedura de organizare şi desfăşurare  a concursului pentru ocuparea funcţiei de şef la Sectorul Poliţiei de Frontieră Orşova, concurs care a avut loc la data de 07.07.2011.

În urma desfăşurării concursului, candidaţii au obţinut următoarele note: RHC nota 8,52, FM nota 6,50, NMI nota 6,17 şi NR nota 5,27.

La data de 08.07.2011 reclamantul s-a adresat cu o petiţie şefului IJPF Mehedinţi prin care îl informa cu privire la unele nereguli privind organizarea şi desfăşurarea concursului. Sesizarea reclamantului a fost înaintată la IGPF Bucureşti, instituţie competentă cu soluţionarea acesteia, care în urma verificărilor efectuate a stabilit că nu se confirmă cele sesizate de reclamant.

Cu privire la motivul reclamantului referitor la primul concurs organizat la data de 30.05.2011, prin care reclamantul solicită validarea celui de-al doilea rezultat afişat la sediul IJPF Mehedinţi, la ora 17.45, a arătat că acesta a fost obţinut de reclamant prin încălcarea de către comisia de concurs a prevederilor OMAI 665/2008.

Referitor la cel de-al doilea concurs organizat la data de 07.07.2011 a cărui anulare reclamantul o solicită, acesta a fost organizat cu respectarea prevederilor OMAI nr. 665/2008, iar reclamantul este nemulţumit doar de faptul că reclamaţia sa nu a fost soluţionată de IJPF Mehedinţi ci de IGPF Bucureşti, considerând că ar fi fost discriminat prin aceasta, nu şi de răspunsul dat de IGPF Bucureşti prin care i s-a adus la cunoştinţă faptul că nu s-au confirmat aspectele sesizate.

În cauză nu sunt întrunite condiţiile pentru ca fapta sesizată să fie considerată discriminatorie, iar IJPF Mehedinţi a înregistrat şi soluţionat sesizarea reclamantului ca pe o reclamaţie, aşa cum a fost, de altfel, formulată de acesta.

La termenul din 12.10.2011 instanţa a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât a numitului RHC.

Pârâtul RHC a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamantul NR în ceea ce îl priveşte, ca lipsită de interes.

A precizat că una din condiţiile de exercitare a acţiunii în justiţie este interesul legitim. În condiţiile în care reclamantul nu a solicitat, în mod expres, în termenul legal, anularea actelor administrative ce i-ar fi adus o vătămare, nu justifică interes în anularea unui concurs validat prin dispoziţia de numire în funcţie a MAI-IGPF, dispoziţie valabilă şi în prezent.

A solicitat respingerea petitelor din precizarea de acţiune ca tardiv formulate raportat la datele de 31.05.2011 şi 07.07.2011 şi termenul de 30 de zile imperativ prevăzut de lege pentru a contesta actul administrativ ce îţi pricinuieşte o vătămare a intereselor.

La termenul de judecată din 23.11.2011 reclamantul a depus precizare de acţiune prin care a arătat că înţelege să solicite:

- anularea procesului verbal al comisiei de soluţionare a contestaţiilor din data de 31.05.2011 şi menţinerea rezultatului afişat de comisia de concurs în ziua de 30.05.2011 ora 17,45;

- anularea procesului verbal al comisiei de concurs din 07.07.2011.

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara a solicitat introducerea sa în cauză în locul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi întrucât IJPF Mehedinţi a fost desfiinţat.

La termenul de judecată din 11.01.2012, instanţa a dispus introducerea în cauză a  Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara.

Pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara a depus întâmpinare la precizarea de acţiune prin care a invocat excepţia tardivităţii celor două petite din precizarea de acţiune depusă la dosar la data de 23.11.2011.

A precizat că solicitarea reclamantului privind anularea proceselor verbale din 31.05.2011, respectiv 07.07.2011 este tardivă raportat la termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004 şi în consecinţă precizarea de acţiune trebuie respinsă ca inadmisibilă.

Instanţa a dispus emiterea unor adrese către pârât pentru a se comunica întreaga documentaţie întocmită de comisiile de concurs şi comisiile de soluţionare a contestaţiilor formulate la concursurile din 30.05.2011, respectiv 07.07.2011 pentru ocuparea postului de Şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Orşova, raportul reclamantului adresat IGPF, înregistrat sub nr. 254490 din 02.06.2011, contestaţia formulată de reclamant la data de 08.07.2011 şi cererea din 13.07.2011 adresată Comisarului Şef de poliţie al IJPF Mehedinţi, componenţa Comisiei de organizare a concursului din 07.07.2011, precum şi componenţa Comisiei de soluţionare a contestaţiilor la concursul din 07.07.2011.

Cu adresele nr.5733/28.10.2011, pârâta a depus la dosar documentaţia solicitată.

La termenul de judecată din 22.02.2012, apărătorul pârâtului RHC a invocat excepţia prematurităţii acţiunii, motivat de faptul că prin cererea formulată la data de 08.07.2011, reclamantul nu a solicitat anularea actelor administrative menţionate în precizarea de acţiune.

Prin sentinţa nr. 1160/29.02.2012, Tribunalul Mehedinţi a respins acţiunea formulată de reclamantul NR în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara,  RHC şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi .

Împotriva sentinţei nr. 1160/29.02.2012, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 5184/101/2011 a declarat recurs reclamantul NR.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 07.05.2012, sub nr. 5184/101/2011.

Prin Decizia nr. 10113/07.11.2012 Curtea de Apel Craiova, a admis recursul formulat de reclamantul NR împotriva sentinţei nr. 1160/29.02.2012 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 5184/101/2011, a casat sentinţa şi a trimis cauza pentru rejudecare la instanţa de fond.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, Secţia a II –a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal la data de 17.12.2012, sub nr. 5184/101/2011*.

La termenul din data de 18.02.2013 s-a emis adresă către pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara pentru a se înainta toată documentaţia ce a stat la baza organizării şi desfăşurării concursului din data de 30.05.2011 şi respectiv 07.07.2011 pentru ocuparea postului de şef al sectorului Poliţiei de frontieră Orşova.

La termenul din data de 15.04.2013 s-a fost depus la dosar ordinul nr. 665/28.11.2008 din partea pârâtului Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată şi reţine următoarele:

 În baza art. 137 alin1 Cod proc.civ. instanţa se va pronunţa asupra excepţiilor inadmisibilităţii, tardivităţii, lipsei de interes şi excepţiei lipsei procedurii prealabile.

 Cu privire la excepţia inadmisibilităţii  invocată de pârâtul IJPF Mehedinţi, motivată de faptul că reclamantul nu a arătat actele administrative pe care înţelege să le atace, instanţa o va respinge întrucât din cuprinsul acţiunii şi al precizării ulterioare acesta a menţionat actele administrative prin care se consideră vătămat de autoritatea publică.

Cu privire la excepţia tardivităţii petitelor din precizarea de acţiune, instanţa reţine că la termenul de judecată din 23.11.2011 reclamantul a depus precizare de acţiune prin care a arătat că înţelege să solicite anularea procesului verbal al comisiei de soluţionare a contestaţiilor din data de 31.05.2011 şi menţinerea rezultatului afişat de comisia de concurs în ziua de 30.05.2011 ora 17,45, precum şi anularea procesului verbal al comisiei de concurs din 07.07.2011, faţă de care pârâţii au invocat tardivitatea precizării de acţiune motivat de faptul că nu a fost respectat termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru contestarea actului administrativ.

Potrivit art.11 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii; c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii; d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile; e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

Întrucât reclamantul a solicitat anularea celor două acte administrative în interiorul termenul de 6 luni prevăzut de lege calculat de la data răspunsului la plângerea prealabilă (15.06.2011), în cazul primului act şi de la data luării la cunoştinţă, în cazul celui de-al doilea act, se apreciază că precizarea de acţiune formulată de acesta nu este tardivă.

În ceea ce priveşte termenul de 30 de zile indicat de pârâţi, instanţa constată că acesta este prevăzut de lege, respectiv art.7 din Legea nr.554/2004, pentru introducerea plângerii prealabile la autoritatea publică emitentă sau la autoritatea ierarhic superioară şi nu este aplicabil în cazul introducerii acţiunii la instanţa de contencios administrativ, în această situaţie devenind incidente dispoziţiile art.11 din lege menţionate anterior.

Pentru aceste considerente, instanţa va respinge excepţia tardivităţii invocată de pârâţi.

Cu privire la excepţia lipsei de interes invocată de pârâtul RHC, instanţa reţine că interesul reprezintă folosul practic urmărit de reclamant în formularea cererii de chemare în judecată. Acesta trebuie să existe la data formulării acţiunii şi pe tot parcursul litigiului, până la pronunţarea hotărârii. Totodată, interesul trebuie sa fie născut, legitim şi actual.

Potrivit art. 1 alin.1 din Legea nr.554/2004 se poate adresa instanţei de contencios administrativ persoana vătămată într-un drept sau interes legitim prin emiterea de către o autoritatea administrativă a unui act administrativ.

În cauză, reclamantul a invocat că a fost vătămat în drepturile şi interesele sale legitime prin cele două acte administrative contestate întrucât în urma desfăşurării concursului din data de 30.05.2011 a fost declarat „Admis” şi prin urmare, în mod nelegal, s-a dispus reluarea procedurii şi a fost organizat concursul din 07.07.2011.

Prin urmare, atâta timp cât actele contestate au produs reclamantului o vătămare, iar acesta urmăreşte validarea rezultatului obţinut la concursul susţinut pentru postul de Şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Orşova excepţia lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată ridicată de pârât este ca fiind neîntemeiată.

Faptul că dispoziţia de numire în funcţie a pârâtului RHC este valabilă, nefiind contestată, nu are ca efect lipsa interesului în promovarea prezentei acţiuni atâta timp cât reclamantul urmăreşte în principal validarea rezultatului obţinut la concursul din 30.05.2011 şi numai ca o consecinţă a acestui fapt, anularea celorlalte operaţiuni întreprinse pentru ocuparea funcţiei scoase la concurs. 

Pentru aceste considerente, instanţa va respinge excepţia lipsei de interes.

Referitor la excepţia lipsei procedurii prealabile cu privire la capătul de cerere referitor la anularea procesului-verbal al Comisiei de concurs din 07.07.2011, instanţa reţine că prin Decizia nr. 10113 din 07.11.2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova s-a constatat că în ciclul procesual anterior instanţa de fond a soluţionat greşit excepţia lipsei procedurii prealabile pentru concursul din data de 07.07.2011. Instanţa reţine că soluţia dată de Curtea de Apel Craiova acestei excepţii, respectiv că excepţia este neîntemeiată, este obligatorie cu ocazia rejudecării şi prin urmare va respinge excepţia lipsei procedurii prealabile cu privire la capătul de cerere referitor la anularea procesului-verbal al Comisiei de concurs din 07.07.2011.

Pe fondul cauzei, se reţine că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Ordinului MIRA nr. 665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, respectiv cap. 5 „Selecţionarea poliţiştilor şi cadrelor militare”, Secţiunea a 3-a „Ocuparea funcţiilor de conducere vacante”, precum şi cele ale Anexei nr.2 la ordin, Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea examenelor/ concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.

Reclamantul are statut de funcţionar public cu statut special (poliţist), iar evoluţia carierei sale - inclusiv sub aspectul promovării în funcţii de conducere - este supusă dispoziţiilor anterior menţionate, nefiind aplicabile dispoziţiile H.G. nr. 611/2008, deoarece reclamantului îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale actelor normative de forţă juridică inferioară emise în temeiul şi în executarea legii sus menţionate, şi nu dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale actelor normative date în aplicarea şi executarea acesteia. În consecinţă, reclamantul nu se poate prevala de dispoziţiile art.25 şi 71 din H.G. nr. 611/2008.

Ambele concursuri la care a participat reclamantul, organizate la data de 30.05.2011 şi respectiv 07.07.2011 au fost organizate şi s-au desfăşurat potrivit acestor dispoziţii legale.

Astfel, în conformitate cu art.40 alin.1 din Ordinul nr. 665/2008, posturile de conducere vacante se ocupă prin examen sau concurs, după caz, iar potrivit art. 41 alin.1 şi 2 din acelaşi act normativ, examenul, respectiv concursul pentru ocuparea postului de conducere vacant constă într-un interviu pe subiecte profesionale, desfăşurat potrivit metodologiei prevăzute în anexa nr. 2. Aprecierea rezultatului final al interviului pe subiecte profesionale se face cu note de la 1 la 10. Este declarat "admis" candidatul care are nota cea mai mare şi este notat cu cel puţin 7,00.

Cu privire la primul capăt de cerere, se reţine că la data de 11.05.2011, IJPF Mehedinţi  a anunţat organizarea la data de 30.05.2011 orele 14,00 a concursului pentru ocuparea postului de şef sector poliţie de frontieră I la Sectorul Poliţiei de Frontieră Orşova, prin recrutare din sursă internă din personalul Poliţiei de Frontieră Române, concurs constând în susţinerea unei probe unice de selecţie, respectiv interviu pe subiecte profesionale.

La concursul s-au înscris 3 candidaţi, iar ulterior unul dintre aceştia s-a retras, participând la concurs reclamantul şi inspectorul principal de poliţie NMI.

Din procesul-verbal întocmit de comisia de concurs înregistrat sub nr.1307742/30.05.2011 se reţine că s-a stabilit de către comisia de concurs ca interviul să cuprindă 6 întrebări pe subiecte profesionale, iar în urma desfăşurării concursului, candidaţii au obţinut următoarele rezultate:inspector de poliţie NMI - nota 6,70, iar reclamantul - nota 6,47, aceştia fiind declaraţi respinşi.

Tabelul cu rezultatele obţinute a fost afişat la punctul de control la data de 30.05.2011, ora 16,06, aşa cum rezultă din procesul-verbal nr.1307743/30.05.2011, iar ulterior, comisia de concurs a fost sesizată de către reclamant cu privire la faptul că întrebarea nr.6 priveşte un text de lege abrogat.

Luând la cunoştinţă de acest aspect, comisia de concurs împreună cu cei doi observatori şi cu cei doi candidaţi au stabilit ca întrebarea nr.6 să fie anulată, precum şi punctajul acordat pentru aceasta şi să se formuleze o nouă întrebare cu acelaşi punctaj.

Astfel, s-a procedat la evaluarea candidaţilor în aceeaşi zi, după reformularea întrebării, candidaţii obţinând următoarele rezultate finale: reclamantul-nota 7,42, iar inspector de poliţie NMI -nota 6,82 reclamantul fiind astfel declarat „Admis”. Tabelul cu rezultatele obţinute a fost afişat la data de 30.05.2011, ora 17,45.

La data de 31.05.2011, numitul NMI a formulat contestaţie cu privire la modul de desfăşurare a concursului, iar potrivit procesului-verbal nr.1307771 din data de 31.05.2011, comisia de soluţionare a contestaţiilor a apreciat că nu s-au respectat prevederile legale de către comisia de concurs prin reformularea subiectului şi rechemarea celor doi candidaţi pentru a le adresa o altă întrebare, hotărând anularea subiectului nr.6 reformulat şi menţinerea notelor obţinute la subiectele nr.1-5, respectiv reclamantul-nota 6,12 şi NMI – nota 5,32. Totodată comisia a dispus organizarea unui nou concurs pentru încadrarea acestui post.

Prin adresa nr.254490/16.06.2011, I.G.P.F. – Direcţia Resurse Umane a solicitat I.J.P.F. Mehedinţi să dispună măsurile legale ce se impun în vederea reluării procedurii de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea postului de şef sector poliţie de frontieră I la Sectorul Poliţiei de Frontieră Orşova.

Reclamantul a invocat faptul că admiterea contestaţiei este contrară prevederilor art. 32 alin. 3 din Anexa nr.2 la Ordinul nr.665/2008- Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea examenelor/concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante în Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Instanţa reţine că  potrivit art. 2 din Anexa menţionată anterior, în vederea organizării şi desfăşurării examenelor/concursurilor prevăzute la art. 1, în cadrul unităţilor se constituie comisii de concurs şi comisii de soluţionare a contestaţiilor, denumite în continuare comisii.

Conform art. 32 alin.1 şi 3 din anexa menţionată anterior, eventualele contestaţii cu privire la rezultatul probelor de examen/concurs se depun în termen de 24 de ore de la afişare, în ziua prevăzută de graficul de desfăşurare a examenului/concursului, şi se soluţionează conform dispoziţiilor prezentei secţiuni. Notele la interviu, probele fizice şi la probele practice nu pot fi contestate.

Faţă de aceste dispoziţii legale, se reţine că, aşa cum s-a susţinut şi de către reclamant, notele obţinute la interviu nu pot face obiectul unei contestaţii, comisia de contestaţii neavând posibilitatea de a stabili dacă nota acordată de către comisia de concurs corespunde cu răspunsurile formulate de către candidat, atribuţiile acesteia fiind expres şi limitativ prevăzute de art.7 alin.2 din Metodologie.

Aşa cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal prin Decizia nr.2811 din 27.05.2010, în cazul concursului care constă în interviu pe subiecte profesionale, nu trebuie constituită o comisie de soluţionare a contestaţiilor întrucât notele obţinute la interviu nu pot face obiectul unei contestaţii, potrivit art.32 alin.3 din Metodologie.

Cu toate acestea, se reţine că, în cauză, nu s-au contestat notele obţinute la interviu, ci modalitatea de desfăşurare a concursului, şi în mod expres, respectarea de către comisia de concurs a dispoziţiilor legale referitoare la formularea întrebărilor.

Or, nu se poate susţine că nerespectarea unor dispoziţii legale cu ocazia desfăşurării concursului, în condiţiile în care comisia de soluţionare a contestaţiilor nu are atribuţii de în acest sens, nu poate fi verificată de autoritatea care a organizat concursul sau de către autoritatea ierarhic superioară. În acest sens, se reţine că în cazul acestui concurs, conducătorul instituţiei avea competenţa de a constata că nu au fost respectate dispoziţiile legale cu privire la organizarea concursului, acesta dispunând, de altfel, în baza competenţelor conferite de lege, şi sancţionarea disciplinară a secretarului comisiei de concurs pentru superficialitatea manifestată în organizarea şi desfăşurarea concursului.

Prin urmare, susţinerea reclamantului în sensul că nu se putea dispune anularea concursului sunt neîntemeiate atâta timp cât măsura a fost luată de către o comisie din care făcea parte Şeful IJPF Mehedinţi şi a fost confirmată ulterior de către IGPF - Direcţia resurse Umane. Faptul că această comisie a fost constituită ca o comisie de soluţionare a contestaţiilor nu are relevanţă, din moment ce, aşa cum s-a arătat mai sus, nu trebuia sa fie constituită.

Referitor la faptul că au fost încălcate dispoziţiile art.32 alin.2 din Metodologie întrucât numitul NMI nu putea contesta decât notele la lucrarea sa, instanţa reţine că aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în cauză fiind incidente numai în situaţia existenţei unei lucrări scrise, iar pe de alt parte, în speţă nu s-a contestat modalitatea de notare, ci desfăşurarea concursului, respectiv procedura de formulare a întrebărilor.

În ceea ce priveşte încălcarea de către comisia de concurs a dispoziţiilor art.6 lit.c din Metodologie, instanţa constată următoarele:

Conform art.6 lit.c) comisia de concurs elaborează subiectele/temele şi baremele de corectare/apreciere şi notare pentru testul scris şi proba practică, respectiv planul de interviu şi baremele de apreciere pentru interviu, cu cel mult 24 de ore înainte de susţinerea fiecărei probe, având în vedere cerinţele înscrise în fişa postului scos la examen/concurs, folosind, dacă este cazul, şi propuneri ale unor specialişti în domeniul de activitate al postului pentru care se organizează examen/concurs.

Faţă de aceste dispoziţii legale, instanţa apreciază că, întrucât elaborarea subiectelor se face înainte de susţinerea probei, în mod nelegal, comisia de concurs a procedat la reformularea uneia dintre întrebări, chiar şi cu acordul candidaţilor. Chiar dacă dispoziţiile legale nu interzic în mod expres formularea unei întrebări în locul unei întrebări constatată ca şi greşit formulată, o asemenea modalitate de elaborare a subiectelor este în contradicţie cu dispoziţiile legale.

Se apreciază astfel că întrucât reclamantul a obţinut o notă peste 7 şi a fost declarat „admis”, ca urmare a reformulării, în mod nelegal, a unei întrebări de către comisa de concurs, solicitarea acestuia de validare a rezultatului afişat la data de 30.05.2011, ora 17,45 este contrară dispoziţiilor legale.

Susţinerea reclamantului în sensul că în situaţia în care se constată că întrebarea nr.6 era formulată greşit se impunea ca să se acorde punctajul de 1,50 puncte prevăzut pentru întrebarea respectivă ambilor candidaţi, nu este întemeiată pe o dispoziţie legală, existenţa unei practici în acest sens nefiind de natură a statua că şi în speţă, raportat la situaţia de fapt concretă, se impunea adoptarea aceleiaşi măsuri.

Instanţa apreciază că această modalitatea de remediere a erorilor ce apar în desfăşurarea unui concurs poate fi reţinută atâta timp cât nu se constată încălcarea unor dispoziţii legale referitoare la organizarea concursului, ori, în cauză, comisia de concurs a procedat, în mod nelegal, la reformularea unei întrebări, aspect ce este de natură a atrage nulitatea concursului.

Pentru aceste considerente, instanţa apreciază că acţiunea formulată de reclamant în ceea ce priveşte capăt de cerere privind anularea procesului verbal al comisiei de soluţionare a contestaţiilor din data de 31.05.2011 şi menţinerea rezultatului afişat de comisia de concurs în ziua de 30.05.2011 ora 17,45 este neîntemeiată şi în consecinţă, o va respinge.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, se reţine că la data de 20.06.2011, IJPF Mehedinţi a reluat procedura de organizare şi desfăşurare  a concursului pentru ocuparea funcţiei de şef la Sectorul Poliţiei de Frontieră Orşova, prin recrutare din sursă internă din personalul Poliţiei de Frontieră Române, concurs constând în susţinerea unei probe unice de selecţie, respectiv interviu pe subiecte profesionale şi care a avut loc la data de 07.07.2011.

În urma desfăşurării concursului, candidaţii au obţinut următoarele note: RHC nota 8,52, FM nota 6,50, NMI nota 6,17 şi NR nota 5,27, fiind declarat admis pârâtul RHC.

Cu privire la acest concurs, se reţine că la data de 08.07.2011 reclamantul s-a adresat cu o petiţie şefului IJPF Mehedinţi prin care îl informa cu privire la unele nereguli privind organizarea şi desfăşurarea concursului. Sesizarea a fost înaintată la IGPF Bucureşti, care în urma verificărilor efectuate a stabilit că nu se confirmă cele sesizate de reclamant.

Reclamantul este nemulţumit de faptul că această contestaţie nu a fost soluţionată de comisia de soluţionare a contestaţiilor, susţinând că prin aplicarea diferenţiată a prevederilor Ordinului nr.665/2008 se instituie un tratament discriminatoriu.

Susţinerile reclamantului sunt nefondate, deoarece în cazul concursului care constă în interviu pe subiecte profesionale, nu trebuie constituită o comisie de soluţionare a contestaţiilor, întrucât notele obţinute la interviu nu pot face obiectul unei contestaţii şi astfel soluţionarea contestaţiei sale nu intra în atribuţiile comisiei de contestaţii. Faptul că la primul concurs a fost constituită o comisie de contestaţii, iar la cel de-al doilea nu s-a constituit, pe lângă faptul că nu instituie nicio discriminare, nu a fost de natură a-l vătăma în vreun fel pe reclamant, deoarece în ambele cazuri aspectele de nelegalitate invocate în desfăşurarea concursului au fost soluţionate de autoritatea publică.

Reclamantul a mai invocat că în cazul concursului din 07.07.2011 nu au fost respectate prevederile art.10 şi 17 din Metodologie.

Potrivit art. 10 din Metodologie, Comisia de concurs elaborează subiectele şi baremele de corectare/apreciere şi notare, ţinând cont de următoarele cerinţe:

a) să fie formulate clar, precis şi în strictă concordanţă cu tematica şi bibliografia afişată;

b) să poată fi rezolvate în timpul alocat probei respective;

c) să aibă un grad de dificultate care să permită abordarea şi soluţionarea acestora.

De asemenea, potrivit art. 17 din Metodologie, durata fiecărei probe se stabileşte de comisia de examen/concurs în funcţie de gradul de dificultate şi de complexitate al subiectelor, fără a depăşi limita maximă de 3 ore.

Instanţa reţine că, aşa cum a subliniat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal prin Decizia nr.2595 din 20.06.2008, sfera de extindere a controlului judiciar asupra unui concurs poate viza aspecte legate de procedura de organizare şi desfăşurare a concursului, dar nu şi cele care implică aprecieri asupra răspunsului la subiectele propuse.

 Susţinerile reclamantului că în grila de interpretare nu au fost indicate cu claritate sursele bibliografice pentru fiecare răspuns, respectiv indicarea articolului, capitolului, subcapitolului sau altor elemente specifice din actul normativ, acest fapt ridicând semne de întrebare referitoare la obiectivitatea răspunsului sunt nefondate, atât timp cât răspunsul se găsea în tematica şi bibliografia anunţată.

De asemenea, susţinerile că au fost formulate întrebări al căror răspunsuri sunt complexe şi laborioase raportat la sistemul de notare stabilit pentru acestea, că sunt discrepanţe prea mari în aprecierea răspunsurilor la întrebări şi care sunt notate cu acelaşi punctaj deşi au complexitate diferită, că s-au ales de către comisie răspunsuri seci, nerelevante, iar majoritatea întrebărilor au fost astfel formulate încât răspunsul acestora se referă la o redare (înşiruire, enumerare) a dispoziţiilor (precizărilor) din sursele bibliografice afişate nu pot fi primite, deoarece sunt în atribuţia comisie de concurs şi exced controlului de legalitate.

Aceeaşi soluţie se impune şi referitor la susţinerea că a fost formulată o întrebare al cărui conţinut nu este de actualitate şi produce efecte numai pentru viitor, atât timp cât răspunsul este cuprins în tematica şi bibliografia anunţată, neavând relevanţă dacă respectivele prevederi vor intra în vigoare într-un moment viitor.

Reclamantul nu a dovedit faptul că prin conţinutul întrebărilor formulate se depăşeşte posibilitatea de elaborare şi susţinere în faţa comisiei a unui răspuns coerent în intervalul de timp stabilit, datorită caracterului complex şi evaziv, precum şi a posibilităţii ca participantul să poată în intervalul de timp să redea prin vorbire întregul conţinut al răspunsului elaborat.

De asemenea, reclamantul nu a dovedit că întrebările care s-au formulat depăşesc cadrul procedeului stabilit pentru organizarea, desfăşurarea concursului, respectiv interviu şi a criteriilor de evaluare pentru stabilirea planului de interviu. Mai mult, întrebările formulate se înscriu în  tematica şi bibliografia concursului.

Pentru aceste considerente, instanţa apreciază că acţiunea formulată de reclamant în ceea ce priveşte capăt de cerere privind anularea procesului verbal al comisiei de concurs din 07.07.2011 este neîntemeiată şi în consecinţă, o va respinge.

În consecinţă instanţa va respinge acţiunea formulată de formulată de reclamantul NR în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara şi RHC ca neîntemeiată.

Cauza de mai sus este irevocabilă prin respingerea recursului formulat împotriva sentinţei.