Curatelă

Decizie 73/R/MF din 28.09.2012


Curatelă:

(Tribunalul Mehedinţi - d.c. 73/R/MF/28.09.2012)

Prin cererea înregistrată la nr.2669/215/2012, astfel cum aceasta a fost precizată, reclamanta B.M., în calitatea sa de tutore al persoanei pusa sub interdicţie-parata B.C. a solicitat constituirea Consiliului de familie pentru a supraveghea modul în care ea îşi exercita drepturile si îşi îndeplineşte îndatoririle cu privire la persoana paratei, precum şi autorizarea vânzării garsonierei pe care parata o deţine în proprietate în municipiul Craiova.

In motivarea cererii reclamanta a susţinut că pârâta, deţine imobilul mai sus menţionat in proprietate şi că in prezent exista riscul ca acesta sa fie vândut in contul datoriilor pe care parata le-a acumulat de-a lungul timpului în contul întreţinerii. De asemenea, vânzarea imobilului este impusă si de faptul că in urma cu doi ani domiciliul pârâtei a fost mutat din municipiul Craiova in localitatea Jirov, judeţul Mehedinti la domiciliul său, unde  insă aceasta nu beneficiază de spaţiul necesar, astfel că se impune edificarea unei  noi construcţii.

A solicitat constituirea Consiliului de familie si  autorizarea înstrăinării imobilului aparţinând pârâtei situat în municipiul Craiova.

In soluţionarea cauzei în vederea constituirii Consiliului de familie, la cererea reclamantei, instanţa a introdus in cauza in calitate de intimaţi pe numiţii I.E., G.E., G.V., B.I.D., B.S., B.E., N.G., procedând la audierea acestora, intimaţii B.E. şi N.G. precizând că nu sunt de acord a fi numiţi în Consiliul de Familie.

Judecătoria Strehaia, prin  încheierea pronunţată la data de 10.08.2012, în temeiul art.124 alin.1 cod civil rap. la art.171 c.civil si art.144 alin 2 c. civil, a dispus constituirea Consiliului de familie si a numit în funcţia de membru pe intimaţii N.I., G.E.şi B.I.D., iar în funcţia de membri supleanţi pe intimatele I.E. şi B.S. şi a respins cererea formulată de reclamanta B.M. cu privire la autorizarea vânzării garsonierei paratei B.C. situata în Craiova.

Pentru a hotărî, astfel, prima instanţa a reţinut în esenţă că:

Potrivit art. 144 alin 2 Cod civ.  rap. la art. 171 Cod civ.  tutorele nu poate, fără avizul Consiliului de familie si autorizarea instanţei de tutelă, sa facă acte de înstrăinare, împărţeală, ipotecare ori degrevare cu alte sarcini reale a bunurilor, să renunţe la drepturile patrimoniale precum si sa încheie in mod valabil orice acte ce depăşesc dreptul de administrare, iar potrivit art. 145 alin. 1 Cod civ. instanţa de tutelă acordă tutorelui autorizarea mai sus menţionată numai dacă actul răspunde unei nevoi sau prezintă un folos neîndoielnic pentru persoana pusă sub interdicţie.

Pe de altă parte, potrivit art. 124 alin 1 Cod civ., rap. la art. 171 Cod civ. consiliul de familie se poate constitui pentru a supraveghea modul in care tutorele îşi exercita drepturile şi îndatoririle cu privire la persoana si bunurile persoanei puse sub interdicţie.

In speţă, prin sentinţa civila nr.2392/10.02.2010 a Judecătoriei Craiov  s-a dispus punerea sub interdicţie a paratei B.C., la cererea reclamantei B.M., iar ulterior, prin dispoziţia nr.27236/29.11.2010 a Primariei municipiului Craiova s-a dispus instituirea tutelei pentru pârata B.C., numindu-se în funcţia de tutore al acesteia,  reclamanta B.M.

Parata deţine in proprietate in municipiul Craiova, conform inventarului întocmit de către Serviciul de Autoritate Tutelara a Primăriei municipiului Craiova (fila 19), o locuinţă compusa dintr-o camera de locuit si vestibul precum si acces la dependinţe comune situată în Craiova, judeţul Dolj, imobil în legătură cu care reclamanta, în calitatea sa de tutore, solicita autorizarea vânzării, astfel că în rap. de dispoziţiile art.124 alin 1 Cod civ., rap. la art.171 Cod civ. se impune constituirea Consiliului de familie care să avizeze înstrăinarea solicitată.

Audiaţi fiind in acest scop de către instanţă, intimaţii N.I., G.E., B.I.D., I.E. şi B.S. au precizat că sunt de acord sa fie numiţi în Consiliu de familie şi, cu excepţia intimatului B.I.D., au susţinut că este in interesul pârâtei ca vânzarea imobilului aflat în proprietatea sa să fie vândut. Intimatul B.I.D. a susţinut însă că reclamanta doreşte sa procedeze la vânzarea imobilului proprietatea pârâtei nu in interesul acesteia, ci in interesul său exclusiv, întrucât aceasta nu dispune de mijloacele necesare pentru a-si întreţine fiica aflata la studii in municipiul Timişoara.

Cu privire la autorizarea vânzării locuinţei proprietatea pârâtei B.C. solicitată de către reclamanta B.M., in raport de dispoziţiile art. 145 alin 1 Cod civ, instanţa a arătat că vânzarea imobilului nu se face exclusiv in folosul pârâtei.

Instanţa a apreciat că, locuinţa deţinută de pârâta in municipiul Craiova poate fi închiriată contra cost de către tutore, astfel că din banii obţinuţi din chirie sa se asigure atât plata întreţinerii locuinţei dar şi diferenţa de sumă necesară pentru întreţinerea pârâtei, care in prezent la rândul său este beneficiara a unei pensii de stat.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a formulat recurs reclamanta B.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivare a susţinut că, prima instanţă a omis a se pronunţa asupra autorizării de a o reprezenta pe B.C. în faţa tuturor autorităţilor indicate în acţiunea introductivă, de asemenea, instanţa a apreciat greşit dovezile depuse la dosar şi că, faţă de afirmaţiile mincinoase ale fratelui său B.I.D., a respins  neîntemeiat cererea de autorizare a vânzării garsonierei.

Solicită să fie admisă cererea de autorizare a vânzării garsonierei şi să fie exclus fratele său B.I.D. din componenţa Consiliului de Familie, deoarece între ei există neînţelegeri.

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor aduse, se constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Numita B.C. este persoană pusă sub interdicţie faţă de care, prin dispoziţia nr.27236 din 29.11.2010 a Primarului municipiului Craiova s-a dispus instituirea tutelei, tutore al acesteia fiind desemnată, prin aceeaşi dispoziţie, petenta.

Se reţine că, în calitatea sa de tutore, petenta are nu numai dreptul, dar şi îndatorirea de a administra bunurile persoanei puse sub interdicţie, ca şi dreptul de a o reprezenta pe aceasta în actele civile ce se referă la administrarea bunurilor persoanei ocrotite, în acest sens fiind art.171 raportat la art.142,143 cod civil, prin urmare, apare drept lipsit de interes demersul petentei de a solicita o autorizare din partea instanţei în sensul reprezentării surorii sale incapabile în faţa autorităţilor enunţate în acţiune.

Neîntemeiată se găseşte a fi şi critica ce vizează soluţia dată de către instanţă cererii de autorizare a vânzării bunului imobil aparţinând persoanei puse sub interdicţie.

Sub acest aspect se reţine că, în cauză nu s-a dovedit de către tutore împrejurarea că, un asemenea act de dispoziţie, ar răspunde unei nevoi curente a persoanei ocrotite prin tutelă sau că ar prezenta un folos neîndoielnic pentru aceasta, astfel cum impune art.145 alin.1 cod civil .

Nici motivul de recurs ce priveşte includerea fratelui B.I.D. în Consiliul de familie nu poate fi primit , invocarea unor neînţelegeri existente între acesta şi petentă fiind irelevante câtă vreme, persoana în discuţie este fratele persoanei ocrotite, iar potrivit art.125 cod civil poate fi numit în acest Consiliu .