Divorţ

divorţ

(Tribunalul Mehedinţi – d.c. 18/A/MF/07.03.2011)

La data de 27.05.2010, reclamantul C.V. a chemat în judecată pe pârâta C.A., solicitând desfacerea căsătoriei revenirea reclamantului la numele purtat anterior căsătoriei, acela de „V”, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, se arată că părţile s-au căsătorit la data de 28.06.1980, iar din căsătorie au rezultat trei copii, care în prezent sunt majori.

Neînţelegerile dintre părţi au apărut în urmă cu aproximativ un an, datorându-se discrepanţei vădite de mentalitate şi comportament, mod de a gândi şi de a privi lucrurile, producându-se o răceală din ce în ce mai puternică în cuplu, care a culminat cu certuri, reproşuri, atmosfera din casă fiind una tensionată.

Reclamantul a susţinut că pârâta nu a ţinut seama de modul în care acesta a înţeles să îşi educe copii, în sensul de a termina o şcoală şi de a-şi găsi un loc de muncă, continuând să îi sprijine material, obligându-l pe reclamant să facă acelaşi lucru. În momentul în care reclamantul a început să se impună şi să ia atitudine în ceea ce privea această situaţie, pârâta împreună cu copii îl loveau şi îi lua toţi banii.

A menţionat faptul că în prezent locuieşte împreună cu pârâta şi copii în acelaşi apartament, fiecare în câte o cameră separat.

În drept, şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 38 şi art. 40 C. Familiei.

În dovedirea acţiunii, a depus la dosar: chitanţă taxă timbru de 39,00 lei, timbru judiciar de 0,30 lei, xerocopie certificat de căsătorie şi carte de identitate, împuternicire avocaţială,

Pârâta a depus la dosar certificat de încadrare în grad de handicap, rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Dr.Tr.Severin din data de 31.05.2010 şi xerocopie comunicare, întâmpinare.

Reclamantul  a solicitat  în dovedirea acţiunii şi instanţa a încuviinţat proba cu martorii: V.M. şi V.A., răspunsurile acestora fiind consemnate şi ataşate în declaraţiile aflate la dosar (file 18 şi 20).

Pârâta a solicitat şi instanţa a încuviinţat proba testimonială cu martorii: C.M.F., răspunsurile acesteia fiind consemnate şi ataşate în declaraţia aflată la dosar fila 19 şi B.A.M., care renunţă la audierea acesteia, întrucât nu se mai poate prezenta fiind plecată din localitate.

Prin sentinţei civile nr.4507/17.09.2010 pronunţată de Judecătoria Dr. Tr. Severin a fost respinsă acţiunea.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut următoarele:

Părţile sau căsătorit în anul 1980, iar din căsătorie nu rezultat trei copii, care în prezent sunt majori.

S-a reţinut că neînţelegerile dintre părţi au apărut în urmă cu aproximativ un an, pe fondul unor neînţelegeri legate de copii şi din cauza faptului că pârâta nu ţinea seama de modul în care reclamantul dorea să-şi educe copii, în sensul de a-i lăsa să termine o şcoală şi de a-şi găsi un loc de muncă, sprijinindu-i mereu material. 

Părţile locuiesc şi în prezent în acelaşi apartament, dar în camere diferite şi se gospodăresc separat. Pârâta se ocupă de gospodărie, suportând şi cheltuielile de întreţinere. Din declaraţiile martorilor nu rezultă că cei doi soţi nu s-ar mai înţelege, certurile dintre ei fiind legate numai de copii. De altfel, martora C.M.F., vecină cu părţile a declarat că reclamantul consumă alcool, a spart capul uneia din fiice şi a bătut o vecină.

Potrivit art.38 codul familiei, instanţa de judecată poate desface căsătoria prin divorţ atunci când datorită unor motive temeinice raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.

În speţă, instanţa a apreciat că nu este îndeplinită cerinţa imposibilităţii continuării căsătoriei pentru temeinice în sensul dispoziţiilor menţionate.

Faptele ce contravin regulilor moralei sociale nu pot constitui motive temeinice pentru cel ce le săvârşeşte, cu atât mai mult cu cât din probele administrate nu a rezultat culpa concurentă a pârâtei.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul apreciind-o ca netemeinică şi nelegală.

În motivare apelului a arătat că instanţa de fond a dat o interpretare eronată şi superficială a probelor deşi relaţiile soţilor sunt complexe şi a analizat existenţa culpei numai prin prisma dorinţei pârâtei de reluare a convieţuirii deşi din probele administrate a reieşit fără dubiu că relaţiile dintre soţi sunt grav şi iremediabil vătămate şi că între aceştia nu mai există o relaţie de afecţiune, fiind despărţiţi în fapt de aproximativ 2 ani. De asemenea, din probatoriu rezultă atitudinea necorespunzătoare a pârâtei dezinteresul total al acesteia faţă de soţ, care nu este tratat ca un membru al familiei fiind izolat într-o cameră din apartamentul conjugal şi nevoit să apeleze zilnic la fraţi care îl ajută la treburile gospodăreşti.

Arată că pârâta nu numai că nu-şi îndeplineşte obligaţiile fireşti faţă de soţ ci, împreună cu fii acestora îl persecută şi se manifestă violent, ori de câte ori reclamantul refuză să dea bani copiilor.

Solicită admiterea apelului modificarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

Pârâta intimată a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca nefundat şi menţinerea sentinţei de fond prin care în mod corect a fost respinsă acţiunea întrucât din întreg materialul probator administrat nu s-a făcut dovada că relaţiile dintre soţi sunt grav vătămate nefiind îndeplinită cerinţa imposibilităţii continuării căsătoriei.

Afirmaţiile apelantului privind atitudinea necorespunzătoare a pârâtei dezinteresul total al acesteia faţă de soţ,care nu este tratat ca un membru al familiei fiind izolat într-o cameră din apartamentul conjugal şi nevoit să apeleze zilnic la fraţi care îl ajută la treburile gospodăreşti sunt gratuite şi nereale. De altfel apelantul nu are ce să-i reproşeze pârâtei aceasta fiind gospodină iar neînţelegerile dintre soţi privesc doar copii, iar adevăratul motiv este acela că cei trei copii refuză să meargă la bunici unde trebuie să presteze diferite munci agricole contribuind şi ajutând în acelaşi timp mama la treburile gospodăreşti. Violenţa pârâtei faţă de reclamant nu a reieşit din probele administrate în cauză şi de altfel acesta din urmă este violent verbal şi fizic faţă de copii.

Solicită respingerea apelului.

În apel au fost reaudiaţi martorii propuşi la prima instanţă dar şi a martorilor B.D şi P.A. propuşi de intimata pârâtă.

Asupra excepţiei invocată de către intimata pârâtă faţă de disp.art.137 alin.1 şi art.619 alin.2 C.pr.civ. Tribunalul o va respinge ca nefondată pentru următoarele considerente.

Este adevărat că potrivit art.619 alin.2 C.pr.civ. apelul sau, după caz, recursul reclamantului împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea va fi respins ca nesusţinut, dacă la judecată se prezintă numai pârâtul însă se impun următoarele precizări.

În primul rând este de observat că faţă de disp.art.616 C.pr.civ. care sancţionează reclamantul pentru lipsa la termenul de judecată legiuitorul în căile de atac foloseşte expresia la judecată. Or, faţă de acestea cum reclamantul la primul termen a fost prezent lipsind doar la al doilea termen şi fiind prezent din nou la următorul termen, nu se poate aprecia că a lipsit de la judecată.

De altfel, lipsa de la judecată trebuie privită ca o „desistare” de acţiune a reclamantului,o lipsă de voinţă în a continua procedura judiciară. Or,cum în cauză a existat o lipsă temporară care nu echivalează că desistarea de cerere Tribunalul apreciază că, pentru toate motivele arătate, excepţia nesusţinerii se impune a fi respinsă.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate şi în raport de disp.art.295 şi art.619 C.pr.civ., Tribunalul îl apreciază ca fondat pentru următoarele considerente.

Aşa cum rezultă din probele administrate în cauză părţile sau căsătorit în anul 1980, iar din căsătorie nu rezultat trei copii, care în prezent sunt majori. Părţile locuiesc în prezent în acelaşi apartament, dar în camere diferite şi se gospodăresc separat de aproximativ 2 ani.

Potrivit art.38 alin.1 C.fam. în forma avută înainte de adoptarea Legii 202/ 2010, instanţa judecătorească poate desface căsătoria prin divorţ atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă iar potrivit art.617 alin.1  C.pr.civ. instanţa poate să pronunţe divorţul împotriva ambilor soţi, chiar atunci când numai unul din ei a făcut cerere, dacă din dovezile administrate reiese vina amândurora.

Aşadar pentru a se pronunţa desfacerea căsătoriei trebuie dovedit că relaţiile de căsătorie sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă

Se impune a arăta că dacă două persoane decid să-şi întemeieze o familie prin încheierea unei căsători se prezumă că relaţiile dintre soţi se bazează pe prietenie şi afecţiune reciprocă, aceştia fiind datori să-şi acorde  sprijin moral şi material iar în măsura în care din relaţiile de căsătorie sunt periclitate fie de acţiunea unor factori externi, fie ca urmare a atitudinii unuia dintre soţi, fiecare este dator să apere şi să conserve relaţiile de căsătorie.

Dacă soţii sunt obligaţi datorită legăturilor afective şi morale să apere instituţia căsătoriei în baza art.8 din Convenţia E.D.O. şi statul are obligaţia de  a apăra viaţa de familie. Obligaţia statului are două componente:  una cu conţinut negativ constând în obligaţia statului de a se abţine să intervină în viaţa de familie şi o alta cu conţinut pozitiv constând nu numai în crearea unui sistem care să protejeze viaţa de familie ci şi crearea unui remediu efectiv şi accesibil care să permită (de ex.)protecţia unui membru al familiei împotriva violenţelor şi ameninţărilor din partea altor membrii ai familiei (cauza Airey c. Irlandei, hotărârea din 09.10.1979).

În privinţa vieţii de familie deşi nu există o definiţie generală, caracterul efectiv al relaţiei este apreciat ca fiind un prim criteriu pentru determinarea acesteia cu precizarea că în cazul cuplurilor căsătorite şi copii născuţi din căsătorie, efectivitatea acestei relaţii este prezumată cu excepţia cazului în care absenţa ei este evidentă sau dovedită ca atare.

Aceste precizări se impuneau din cel puţin două motive. Astfel se observă că art.8 din Convenţia E.D.O. presupune existenţa unei vieţi de familie (cauza Marckx c. Belgiei) însă prin conţinutul său nu priveşte dreptul de a divorţa(cauza Jonston c. Irlandei).

Concluzionând, statul are obligaţia de a nu interveni în viaţa de familie a unor persoane însă în măsura în care acestea sau cel puţin una dintre ele nu mai doreşte păstrarea vieţii de familie rezultată din căsătorie sau aceasta este deteriorată din culpa uneia sau a ambelor părţi, partea este liberă să ceară desfacerea căsătoriei.

În cauză se constată că, deşi viaţa de familie este prezumată, aceasta nu mai există în fapt şi cu toate că părţile locuiesc în acelaşi imobil fiecare îşi are propria lui viaţă, gospodărindu-se separat şi nu-şi mai acordă sprijinul moral şi material specific unei căsătorii.

Astfel, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor V.A.(fil.18) C.M.(fil.19)şi V.M.(fil.20), părţile sunt despărţite în fapt de aproximativ doi şi că discuţiile părţilor se datorează în principal atitudinilor copiilor din căsătorie, care l-au jignit pe reclamantul apelant, chiar l-au agresat fizic, iar pârâta intimată le-a luat apărarea. Tot aceiaşi martori(fil.18 şi 20)au arătat instanţei nu numai că reclamantul nu a fost violent cu pârâta, dar şi că a lăsat acestora, inclusiv pârâtei un card bancar pentru plata datoriilor familiei, iar aceştia nu au achitat aceste datorii ajungându-se astfel ca familia să fie executată silit.

În ceea ce priveşte cele declarate de către martora P.A. acestea nu sunt relevante în cauză întrucât nu a perceput direct cele relatate, aflându-le de la fiica părţilor şi intimata pârâtă. Ceea ce este relevant în declaraţia acestea priveşte faptul că părţile locuiesc separat.

Faţă de toate acestea Tribunalul constatată nu numai că între părţi nu există viaţă de familie şi relaţii de căsătorie,dar şi că culpa în destrămarea acestora aparţine ambelor părţii. Aceasta deoarece deşi este evident că reclamantul în calitate de părinte avea obligaţia de a încerca reconcilierea cu fii săi, nu a făcut-o dar şi ca urmare a culpei intimatei pârâte care prin atitudinea sa, luând apărarea copiilor în conflictul lor cu tatăl şi fără o încercare de reconciliere a relaţiilor dintre soţi, a determinat separarea în fapt a soţilor o perioadă mare de timp.

Mai mult Tribunalul apreciază că separarea în fapt a soţilor din cauzele arătate este un element determinant al destrămării relaţiilor de căsătorie şi că durata mare a acestei separări, lipsind afecţiunea şi sprijinul reciproc, face ca relaţiile de căsătorie să fie iremediabil vătămate.

Pentru toate aceste motive apreciind că relaţiile de căsătorie ale părţilor sunt iremediabil vătămate, în baza art.296 şi art.619 C.pr.civ., apelul va fi admis, schimbată sentinţa în sensul că va fi admisă acţiunea şi în baza art.38 alin.1 C.fam. şi art. 617 alin.1 C.pr.civ., va fi desfăcută căsătoria încheiată de părţi la data de 28. 06.1980 şi înregistrată sub nr. 363 în Registrul de stări civile ale Primăriei Dr. Tr. Severin, din culpă comună.

Asupra cererii reclamantului de a reveni la numele avut anterior căsătoriei, întrucât între părţi nu a intervenit o înţelegere în legătură cu acest aspect, în baza art.40 alin.3 C.fam instanţa va dispune ca reclamanta să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de"V.".

Domenii speta

Spete similare