Pretenţii

Sentinţă civilă 9 din 18.01.2011


Dosar nr. 1534/109/2010

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGE?

SEC?IA CIVIL?

SENTINTA CIVILA  Nr. 9

?edin?a public? de la 18 Ianuarie 2011

Parchetul de pe langa Tribunalul Arges fiind reprezentat de procuror

Ionela Ionescu.

S-a luat în examinare pentru solu?ionare cererea formulat? în prim? instan

de reclamantul B.M., în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMAN - PRIN

MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE Bucure?ti- reprezentat? de DIREC?IA

GENERAL? A FINAN?ELOR PUBLICE ARGE?, având ca obiect preten?ii.

La apelul nominal f?cut în ?edin?a public? au lipsit p?rtile.

Procedura legal îndeplinit? f?r? citarea p?rtilor.

S-a f?cut referatul cauzei de c?tre grefier care învedereaz? c? dezbaterile

asupra fondului cauzei au avut loc în ?edin?a public? din data de 11 Ianuarie 2011,

sus?inerile p?rtilor fiind consemnate în cuprinsul încheierii de ?edin din aceea dat?

?i care fac parte integrant? din prezenta decizie.

TRIBUNALUL

Constat? c?, prin ac?iunea înregistrat? la data de 07.04.2010, reclamantul

B.M., a chemat în judecat? pe pârâtul STATUL ROMAN – reprezentat prin

MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, solicitând instan?ei, prin hot?rârea ce

va pronun?a, s?  fie obligat pârâtul s?-i pl?teasc? suma de 400.000 lei cu titlu de

daune morale, pentru condamnarea cu caracter politic suferit? , dispus? prin

sentin?a nr.2437/22.11.1954 pronun?at? de Tribunalul Militar Teritorial Bucure?ti.

În motivarea ac?iunii, reclamantul a ar?tat c?, prin hot?rârea judec?toreasc?

mai sus men?ionat?, a fost condamnat la 6 luni închisoare corec?ional?, pentru  o

fapt? cu caracter politic prev?zut? de art.209 partea a-II-a din Codul penal de la

anul 1936,  publicat în Monitorul Oficial – partea I, nr.48/02.02.1948, respectiv

pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale.

S-a mai ar?tat c?, reclamantul, este beneficiarul Decretului-lege nr.118/1990,

îns?, dup?  cum bine se cunoa?te, perioada arestului a fost una extrem de dificil?

pentru cei condamna?i politic, organele securitii luând m?suri speciale pentru

aceste persoane  considerate „du?mani ai poporului”, iar în continuare, a fost nevoit

s? poarte stigmatul de „de?inut politic”, neputând s? duc? o via normal? ?i nici s?

g?seasc? un loc de munc? corespunz?tor preg?tirii sale profesionale, a?a încât 

pentru prejudiciul astfel suferit, urmeaz? ca pârâtul s? fie obligat la plata de

desp?gubiri în limita sumei ar?tate.

În drept, ac?iunea a fost întemeiat? pe dispozi?iile art.1 alin.2 , art.2 din Legea

221/2009 privind  condamn?rile cu caracter politic ?i m?surile administrative

asimilate acestora, pronun?ate în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989 ?i art.6 din

Conven?ia European? a Drepturilor Omului.

Prin cererea înregistrat? la data de 30.04.2010, pârâtul a invocat  excep?ia de

neconstitu?ionalitate a dispozi?iilor art.5 alin.1 lit.a din Legea 221/2009,  raportat la

art.138 alin.5, art.111 alin.1, art.148 alin.2 ?i art.16 din Constitu?ia României.

Prin încheierea din data de 01.06.2010, aceast? instan a respins ca

inadmisibil? cererea de sesizare a Cur?ii Constitu?ionale.

Prin decizia civil? nr.1206/R/22.07.2010 Curtea de Apel Pite?ti, a respins  ca

nefondat recursul declarat de pârât, împotriva încheierii din data de 01.06.2010.

Prin întâmpinare, în baza mandatului nr.48598/14.04.2010 acordat de pârât,

D.G.F.P.Arge? a solicitat respingerea ac?iunii ca nefondat?.

Ulterior, prin cererile înregistrate la dosar (f.31, 37) reclamantul a precizat

temeiul de drept al ac?iunii, invocând ?i dispozi?iile art.998 Cod civil precum  ?i

dispozi?iile art.XIII din Legea 202/2010 privind unele m?suri pentru accelerarea

solu?ion?rii proceselor, publicat? în Monitorul Oficial nr.714/26.10.2010.

La dosar s-au depus actele de care p?r?ile au în?eles s? se foloseasc? în

solu?ionarea cauzei, probatoriu din care, urmând a analiza cu prioritate excep?ia

inadmisibilitii invocat? de pârât,  tribunalul re?ine în fapt urm?toarele:

Din adresa nr.249/30.07.1995 emis? de Ministerul Justi?iei – Direc?ia

Instan?elor Militare (f.4), rezult? c?, reclamantul a fost arestat la  data de 14.06.1954,

iar prin sentin?a nr.2437/22.11.1954 pronun?at? de Tribunalul Militar Teritorial

Bucure?ti, a fost condamnat la 6 luni închisoare, pentru s?vâr?irea infrac?iunii de

uneltire contra ordinii sociale, prev?zut? de art.209 partea a II a Cod penal.

S-a constatat totodat? c?, pedeapsa era în întregime gra?iat?, conform Legii

4/1954 ?i s-a dispus punerea în libertate la data de 01.12.1954.

În spe, nu s-a  contestat calitatea reclamantului de persoan? condamnat?

penal în perioada  06.03.1945 – 22.12.1989, în sensul art.1 din Legea 221/2009, iar

aceia?i calitate i-a fost recunoscut? reclamantului ?i prin Hot?rârea

nr.2012/22.08.1995, calitate în care i-au fost acordate drepturile prev?zute de art.1

alin.ultim art.3 alin.1 combinat cu art.10, art.3 alin.2 ?i art.10 din Decretul-lege

118/1990- în forma în vigoare la aceea dat?.

Prin Decretul-lege nr.118/1990 a fost reglementat regimul juridic de

acordare unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura

instaurat? cu începere de la 06.03.1945,  precum ?i  celor deportate în str?in?tate ori

constituite în prizonieri, iar în concret, reclamantului, i-a fost recunoscut? vechime

în munc? perioada cât s-a aflat în deten?ie politic?, corespunz?tor unei perioade de

8 luni ?i 10 zile, i-a fost acordat?, începând cu data de 22.08.1995, o indemniza?ie

lunar? de 4.082 lei vechi, supus? index?rii prin hot?râre a Guvernului, i s-au

asigurat, în mod gratuit, asisten medical? ?i medicamente în unitile sanitare de

stat, scutire la plata impozitului pe salarii, pe cl?diri ?i terenuri intravilane, transport

gratuit cu mijloace în comun apar?inând unitilor cu capital de stat, 6 c?l?torii

gratuite cu clasa I CFR în fiecare an.

Prin ac?iunea de fa, reclamantul a pretins obligarea pârâtului  la plata sumei

de 400.000 lei, invocând dispozi?iile Legii 221/2009, care, la data promov?rii

ac?iunii, la art.5 alin.1 lit.a cuprindea dispozi?ii referitoare la acordarea de

desp?gubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, la stabilirea

cuantumului c?ruia, urma s? se ?in? seama ?i de m?surile reparatorii deja acordate

persoanelor în cauz?, în temeiul Decretului lege 118/1990.

De men?ionat c?, toate aceste  m?suri legislative, s-au luat în considerarea

rezolu?iilor  Adun?rii Parlamentare a Consiliului Europei nr.1096/1996 intitulat?

„M?surile de eliminare a mo?tenirii fostelor  sisteme totalitare comuniste” ?i

nr.148/2006 intitulat? „Necesitatea condamn?rii interna?ionale a crimelor comise

de regimul comunist”.

Îns?, prevederile art.5 alin.1 lit.a din Legea 221/2009, nu se mai pot aplica în

spe, întrucât, au fost  declarate neconstitu?ionale prin Decizia Cur?ii

Constitu?ionale nr.1360/21.10.2010, publicat? în Monitorul Oficial  din 15.11.2010.

Or, în conformitate cu dispozi?iile art.147 alin.1 din Constitu?ia României,

dispozi?iile  din legile ?i ordonan?ele în vigoare, precum ?i cele din regulamente,

constatate  ca fiind neconstitu?ionale, î?i înceteaz? efectele juridice la 45 zile de la

publicarea deciziei Cur?ii Constitu?ionale , dac?, în acest interval, parlamentul sau

guvernul , dup? caz, nu pun de acord prevederile neconstitu?ionale cu dispozi?iile

Constitu?iei.

Acela?i alineat precizeaz? c? pe durata acestui termen de 45 zile  dispozi?iile

constatate ca fiind neconstitu?ionale sunt suspendate de drept.

Aceste dispozi?ii constitu?ionale ale alin.1  art.147 se cer a fi  corelate cu cele

ale alin.4 al aceluia?i articol, în virtutea c?ruia „Deciziile Cur?ii Constitu?ionale se

public? în Monitorul Oficial al României. De la data public?rii, deciziile sunt general

obligatorii ?i au putere numai pentru viitor”.

Cum în intervalul de timp de 45 de zile de la data public?rii deciziei Cur?ii

Constitu?ionale nr.1360/2010 – respectiv 15.11.2010 nu au operat modific?ri ale

textului declarat neconstitu?ional, rezult? c? în conformitate cu dispozi?iile art.147

alin.1 ?i alin.4 din Constitu?ia României, dispozi?iile art.5 alin.1 lit.a din Legea

221/2009, au încetat s? mai produc? efecte juridice.

Dispozi?iile art.147 alin.1 din Constitu?ia României au caracter de ordine

public? a?a încât, preten?iile reclamantului, ?i deci dreptul subiectiv pretins nu poate

fi ocrotit prin invocarea acestor dispozi?ii legale.

Nu se poate pune problema ultraactivitii dispozi?iilor legale invocate nici

m?car din perspectiva art.XIII din Legea 221/2009 care a  intrat în vigoare la data

de 26.11.2010, iar concluzia este impus? de dispozi?iile art.154 alin.1 din Constitu?ia

României, potrivit c?rora, legile ?i toate  celelalte acte normative r?mân în vigoare ,

în m?sura în care ele nu contravin prezentei Constitu?ii.

Pe de o parte, mijloacele juridice prin  care trebuie realizat? ocrotirea

diferitelor  valori sociale este l?sat? la libera apreciere a legiuitorului, iar o 

supravie?uire a legii vechi nu poate exista în lipsa unei manifest?ri exprese de voin

a legiuitorului.

Pe de alt? parte nu poate fi ignorat? oportunitatea ocrotirii intereselor

generale ?i nici ra?iunile  pe care s-a întemeiat decizia Cur?ii Constitu?ionale

nr.1360/2010, toate având drept scop respectarea principiului legalitii , înl?turarea

unor situa?ii de incoeren ?i stabilitate, precum ?i faptul c?, în ce prive?te drepturile

afirmate de reclamant, nu exist? vid legislativ.

Dimpotriv? acestea au fost ?i sunt ocrotite în cadrul recunoscut de Decretul-

lege nr.118/1990, chiar dac?, în realitate, prejudiciul moral suferit de acesta nu este

evaluabil în bani ?i eventualele repara?ii prin  m?suri cu caracter civil nu sunt

suficiente pentru a asigura satisfac?ii depline pe acest plan.

Tocmai de aceea, în actualul cadru legislativ nu-?i mai pot g?si aplicarea

dispozi?iile art.998-999 Cod civil.

Cât? vreme, dispozi?iile Decretului-lege 118/1990, au caracter special, iar

prevederile art.998-999 Cod civil au caracter general, înseamn? c? aceste din urm?

prevederi legale nu sunt aplicabile dup?  intrarea în vigoare a Decretului lege

118/1990.

Într-adev?r, concursul dintre legea special? ?i legea general? se rezolv? în

favoarea legii speciale, conform  principiului specialia generalibis derogant, chiar

dac? aceasta nu este prev?zut expres în legea special?.

Solu?ia nu contravine prevederilor art.20 alin.2 ?i art.44 alin.2 ?i alin.3 din

Constitu?ie ?i nici prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 adi?ional la Conven?ia

European? a Drepturilor Omului ?i  Libertilor Fundamentale.

Este adev?rat c?, în situa?ia în care sunt sesizate neconcordan?e între legea

special?, respectiv Decretul lege 118/1990 ?i Conven?ia European? a Drepturilor

Omului aceasta din urm? are prioritate, îns? în cauza de fa, nu exist? astfel de

neconcordan?e.

Conven?ia nu impune statelor contractante nicio obliga?ie specific? de

reparare a daunelor morale cauzate persoanelor condamnate politic în perioada

comunist?, înainte ca ele s? fi ratificat Conven?ia:

Articolul 1 din Protocolul nr.1 adi?ional la Conven?ie nu poate fi interpretat

ca restrângând libertatea statelor  contractante de a alege ?i stabili m?surile 

specifice de implementare a politicilor sociale ?i economice de acordare a

desp?gubirilor.

Îns?, dac? dispune de o mare libertate în aprecierea existen?ei unei probleme

de interes public ce justific? anumite m?suri, atunci când  se afl? în joc o chestiune

de  interes na?ional, autoritile publice trebuie s? reac?ioneze în timp util, într-o

manier? corect? ?i cu cea mai mare coeren.

Cu alte cuvinte, chiar dac?  Conven?ia nu impune statelor o obliga?ie

specific? de plat? a desp?gubirilor morale condamna?ilor politici, atunci când a fost

adoptat? o solu?ie de c?tre stat, în acest sens, aceasta trebuie implementat? cu

claritate ?i coeren rezonabil?, pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridic?

pentru subiectul de drept la  care se refer? m?surile de aplicare a acestei solu?ii.

Aceasta presupune cu prioritate,  ca implementarea m?surilor reparatorii

prev?zute de legea nou?  s? nu se fac? în a?a fel încât, prin încercarea de atenuare a 

vechilor  viol?ri s? se  creeze noi nedrepti ?i de aceea, când exist? o disput? asupra

corectei aplic?ri a legii interne, ?i atunci când pe acest temei cererile reclaman?ilor

sunt respinse în mod irevocabil de instan?ele na?ionale, nu se poate vorbi despre o

„speran legitim?” în dobândirea proprietii.

De asemenea, când dispozi?ia de lege referitoare la ob?inerea compensa?iilor

a fost anulat? nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca  rezultat al

unei opera?iuni normale, pe calea exercit?rii controlului de constitu?ionalitate al

acesteia, nu se poate re?ine  c? reclaman?ii au dobândit „o speran legitim?” în

ob?inerea compensa?iilor respective.

Cum pentru consecin?ele produse de priva?iunea ?i restric?iile la care a fost

supus, reclamantul a beneficiat deja de  m?suri reparatorii în condi?iile Decretului-

lege nr.118/1990, inclusiv de posibilitatea de a  supune controlului judec?toresc în

condi?iile art.9 Hot?rârea nr.2012/1995 emis? de  comisia constituit? în acest scop,

nu se poate re?ine c? prin  constatarea neconstitu?ionalitii dispozi?iilor art.5 alin.1

lit.a din Legea 221/2009, s-ar „paraliza” dreptul acestuia la desp?gubiri  ?i nici c? i

s-ar îngr?di dreptul de acces liber la justi?ie, în sensul art.6 paragraf 1 din Conven?ia

European? a Drepturilor Omului.

De aceea, fa de cele mai sus ar?tate, constatând c? excep?ia inadmisibilitii

este o excep?ie de fond ce  prive?te dreptul exerci?iului dreptului la ac?iune ?i care

face de prisos analizarea excep?iei prescrip?iei dreptului la ac?iune, care trebuie

apreciat? în concret, prin raportare la o ac?iune a c?rei admisibilitate a fost stabilit?

în prealabil, urmeaz? ca tribunalul, s? resping? ac?iunea astfel cum a fost precizat?,

ca neîntemeiat?.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOT?RTE

Respinge ac?iunea precizat?, formulat? de reclamantul B.M., în

contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMAN - PRIN MINISTERUL

FINANTELOR PUBLICE,prin DIREC?IA GENERAL? A

FINAN?ELOR PUBLICE ARGE?,

Cu drept de recurs.

Pronun?at? în ?edin?a public? de la 18 Ianuarie 2011

Pre?edinte,

Grefier,

.