R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEŞ
SECŢIA CIVILĂ
COMPLET SPECIALIZAT PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. 2928/109/2009
SENTINŢA CIVILĂ Nr. 908/AS
Şedinţa publică din data de 22 Iunie 2010
..//..
S-a luat în examinare, pentru soluţionare, în primă instanţă, contestaţia
formulată de contestatorul I.A. împotriva deciziilor nr.315735 din 13.07.2009,
10.02.2010, 30.04.2010 şi 18.05.2010 emise de intimata CASA JUDETEANA DE
PENSII ARGES, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de
16.06.2010, când au avut loc şi susţinerile părţilor ce s-au consemnat în încheierea
de şedinţă din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentinţă, apoi având
nevoie de timp pentru deliberare, tribunalul a amânat pronunţarea la data de
22.06.2010, când în urma deliberărilor a pronunţat următoarea soluţie:
T R I B U N A L U L :
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 6.08.2009, sub nr.
2928/109/2009, astfel cum a fost precizată la termenul din data de 16.06.2010,
contestatorul I. A. în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Argeş a
formulat contestaţie împotriva deciziilor nr. 315735 din 13.07.2009, 10.02.2010,
30.04.2010 şi 18.05.2010, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se
dispună anularea acestora şi emiterea uneia noi prin care să i se calculeze punctajul
mediu anual realizat, în funcţie de stagiul complet de cotizare de 32 ani şi 2 luni, iar
nu de 35 de ani aşa cum în mod greşit s-a calculat.
În susţinere au fost ataşate, în copie, înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată, Casa Judeţeană de Pensii Argeş a solicitat
respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, întrucât contestatorul a fost înscris la
pensia pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare (65 ani)
stagiul complet de cotizare prevăzut de lege în raport de data naşterii sale, fiind de
35 de ani şi nu 32 ani şi 2 luni.
Instanţa a încuviinţat proba cu înscrisurile de la dosar.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin decizia nr. 315735/13.07.2009 a Casei Judeţene de Pensii Argeş,
contestatorul I. A. a fost înscris la pensie pentru munca depusă şi limită de vârstă
începând cu data de 4.05.2009, reţinându-se un punctaj mediu anual de 1.18588
pentru un număr total de 35.29780 puncte şi un stagiu total de cotizare de 41 ani 10
luni şi 25 zile (f. 2).
Ulterior, prin deciziile din 10.02.2010, 30.04.2010 şi 18.05.2010 (f. 86, 100,
127), prin recalcularea drepturilor de pensie, contestatorului i-a fost stabilit un
punctaj de 1.25543 puncte.
În cuprinsul deciziilor menţionate s-a avut în vedere la calcularea drepturilor
de pensie un stagiu complet de cotizare, conform Legii 19/2000 R, de 35 de ani.
Prin prezenta cerere de chemare în judecată, precizată la termenul din data
de 16.06.2010, contestatorul solicită emiterea unei noi decizii prin care să i se ia în
calcul un stagiu complet de cotizare de 32 de ani şi 2 luni.
În legătură cu acest aspect, instanţa reţine că, potrivit disp. art. 41 alin. 2 din
Legea nr.19/2000 R „Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei
şi 65 ani pentru bărbaţi. Atingerea vârstei standard de pensionare se va realiza în
termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin creşterea
vârstelor de pensionare, pornindu-se de la 57 ani pentru femei şi 62 ani pentru
bărbaţi, conform eşalonării prevăzute în anexa 3”, iar conform cap. B II pct. 3 din
Ordinul 340/2001, pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.
19/2000 „Vârstele standard de pensionare şi stagiile minime sau complete de
cotizare pentru femei şi bărbaţi sunt prevăzute în anexa nr. 3 la lege, detaliată în
funcţie de data naşterii în anexa nr. 9 la prezentele norme”.
Din anexa nr. 9 a Ordinului 340/2001 rezultă că vârsta standard de
pensionare a contestatorului, având în vedere că acesta este născut în luna mai
1951, este de 65 ani, iar stagiul complet de cotizare de 35 de ani.
Prin decizia nr. 2748/27.06.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a
statuat că „…stagiul complet de cotizare este cel în raport cu data naşterii
asiguratului, iar nu stagiul complet de cotizare corespunzător anului/lunii în care se
solicită dreptul la pensie”.
Prin urmare, în raport de dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 19/2000 R,
contestatorul a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei
standard de pensionare (65 ani), stagiul complet de cotizare prevăzut de lege în
raport de data naşterii sale, fiind de 35 de ani, iar nu de 32 de ani şi 2 luni aşa cum
susţine acesta.
Pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, instanţa va respinge
contestaţia precizată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Respinge contestaţia precizată formulată de către contestatorul I.A.în
contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Argeş.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 Iunie 2010, la Tribunalul Argeş-Secţia
Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Preşedinte,
Judecător,
Asistent judiciar,
Asistent judiciar,
Grefier,
1
Judecătoria Sânnicolaul Mare
Pensie intretinere
Tribunalul Teleorman
Cererea de recalculare pensie pentru limită de vârstă . Stagiu complet de cotizare pentru vechimea în muncă în perioada 01 iulie 1997 – 31 martie 2001 . Vechimeaminimă de 20 de ani în grupa I de muncă – stagiul complet de cotizare
Tribunalul Arad
Contestaţie decizie de pensionare
Judecătoria Zalău
Majorare pensie intretinere
Judecătoria Târgu Jiu
Pensie întreţinere