Obligaţia lichidatorului judiciar de a elibera foştilor salariaţi documente care să ateste activitatea desfăşurată

Obligaţia lichidatorului judiciar de a elibera foştilor salariaţi documente care să ateste activitatea desfăşurată de aceştia, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate.

Potrivit prevederilor art.3 pct.28 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei „lichidatorul este persoana fizică sau juridică, practician în insolvenţă, autorizat în condiţiile legii, desemnată să conducă activitatea debitorului şi să exercite atribuţiile prevăzute la art. 25 în cadrul procedurii falimentului, atât în procedura generală, cât şi în cea simplificată.”

Conform prevederilor art.253 alin.5) din Legea nr.53/2003 privind Codul Muncii „La solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate.”

Din coroborarea celor două texte de lege reiese că lichidatorul judiciar are obligaţia de a elibera documentele menţionate la art.253 alin.5) Codul muncii, deoarece acesta preia atribuţiile angajatorului, aşa cum este definit prin art.14 alin.1) „În sensul prezentului cod, prin angajator se înţelege persoana fizică sau juridică ce poate, potrivit legii, să angajeze forţă de muncă pe bază de contract individual de muncă.”

Într-adevăr, anterior noilor modificărilor cuprinse în  Legea nr.53/2003 prin Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă, foştii salariaţi aveau la îndemână a procedură specială împotriva refuzului de a înscrie în carnet date rezultând din acte, cuprinsă în art.8, procedură abrogată prin art.298 din legea nr.53/2003.

Acea procedură arăta că „(1) Rectificarea din oficiu a înscrierilor efectuate, precum şi refuzul de a înscrie în carnetul de munca unele date rezultând din acte sau de a efectua rectificările unor înscrieri, se comunică celui în cauza, în scris şi motivat, în termen de 15 zile de la data luării măsurii.

(2) Împotriva măsurii luate potrivit alin. (1), precum şi în cazul neeliberarii carnetului la încetarea activităţii, titularul carnetului de munca se poate adresa cu plângere la judecătoria în a cărei raza teritorială îşi are sediul unitatea care a luat măsura respectiva, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(3) Plângerile se vor soluţiona de către judecătorie, cu precădere, cu citarea părţilor, instanţa constituindu-se conform art. 2 din Legea nr. 58/1968, cu modificările ulterioare.

(4) Hotărârile pronunţate de judecătorii în soluţionarea plângerilor sunt definitive.”

În aceste condiţii, singura posibilitate de a obţine actele solicitate este cea a contestării măsurii, pe calea contestaţiei reglementate de art.21 alin.2) din Legea nr.85/2006, articol care arată că „Debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum şi orice altă persoană interesată pot face contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar.”

Faţă de cele expuse mai sus, contestaţia a fost admisă, în sensul obligării lichidatorului judiciar de a elibera actul solicitat de contestator, în condiţiile art.253 alin.5) Codul Muncii.

TRIBUNALUL VÂLCEA - SECŢIA A II A CIVILĂ-SENTINŢA  Nr.2492/2012 din 20 Iunie 2012

La data de 16.12.2011 contestatorul RI a formulat contestaţie împotriva măsurii luate de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă PE, de refuz a eliberării unei adeverinţe care să ateste perioada în care a îndeplinit funcţia de medic veterinar la IAS G şi ISCIP, precum şi referitor la sporurile cu caracter permanent de care a beneficiat.

În drept sunt invocate dispoziţiile art.16 alin.24, art.34 alin.5, art.40 alin.2 lit.h) din Legea nr.53/2003, art.25 lit.b şi l din Legea nr.85/2006, art.253 alin.2-5 din Legea nr.31//1990.

Prin întâmpinare, lichidatorul judiciar a arătat că acesta a răspuns contestatorului, prin adresa nr.576/21.11.2011, în sensul că nu i s-au stabilit atribuţii suplimentare de către judecătorul-sindic, în sensul eliberării de adeverinţe foştilor salariaţi ai debitoarei, ci doar de a răspunde acestora în sensul de a se adresa instanţei specializate în conflicte de muncă.

În plus, se subliniază că arhiva debitoarei a fost organizată de lichidator cu ajutorul unei firme specializate, conform unui contract de închiriere la adresa Municipiul Rm.Vâlcea, situaţie în care poate pune la dispoziţie documentele solicitate fără a fi obligat să se subroge în drepturile unor instituţii care să certifice existenţa unor drepturi salariale.

Analizând contestaţia formulată, instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit prevederilor art.3 pct.28 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei „lichidatorul este persoana fizică sau juridică, practician în insolvenţă, autorizat în condiţiile legii, desemnată să conducă activitatea debitorului şi să exercite atribuţiile prevăzute la art. 25 în cadrul procedurii falimentului, atât în procedura generală, cât şi în cea simplificată.”

Conform prevederilor art.253 alin.5) din Legea nr.53/2003 privind Codul Muncii „La solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate.”

Din coroborarea celor două texte de lege reiese că lichidatorul judiciar are obligaţia de a elibera documentele menţionate la art.253 alin.5) Codul muncii, deoarece acesta preia atribuţiile angajatorului, aşa cum este definit prin art.14 alin.1) „În sensul prezentului cod, prin angajator se înţelege persoana fizică sau juridică ce poate, potrivit legii, să angajeze forţă de muncă pe bază de contract individual de muncă.”

Într-adevăr, anterior noilor modificărilor cuprinse în  Legea nr.53/2003 prin Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă, foştii salariaţi aveau la îndemână a procedură specială împotriva refuzului de a înscrie în carnet date rezultând din acte, cuprinsă în art.8, procedură abrogată prin art.298 din legea nr.53/2003.

Acea procedură arăta că „(1) Rectificarea din oficiu a înscrierilor efectuate, precum şi refuzul de a înscrie în carnetul de munca unele date rezultând din acte sau de a efectua rectificările unor înscrieri, se comunică celui în cauza, în scris şi motivat, în termen de 15 zile de la data luării măsurii.

(2) Împotriva măsurii luate potrivit alin. (1), precum şi în cazul neeliberarii carnetului la încetarea activităţii, titularul carnetului de munca se poate adresa cu plângere la judecătoria în a cărei raza teritorială îşi are sediul unitatea care a luat măsura respectiva, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(3) Plângerile se vor soluţiona de către judecătorie, cu precădere, cu citarea părţilor, instanţa constituindu-se conform art. 2 din Legea nr. 58/1968, cu modificările ulterioare.

(4) Hotărârile pronunţate de judecătorii în soluţionarea plângerilor sunt definitive.”

În aceste condiţii, singura posibilitate de a obţine actele solicitate este cea a contestării măsurii, pe calea contestaţiei reglementate de art.21 alin.2) din Legea nr.85/2006, articol care arată că „Debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum şi orice altă persoană interesată pot face contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar.”

Faţă de cele expuse mai sus, contestaţia a fost admisă, în sensul obligării lichidatorului judiciar de a elibera actul solicitat de contestator, în condiţiile art.253 alin.5) Codul Muncii.

Domenii speta

Spete similare