Modificare masura plasament

Sentinţă civilă 148 din 30.01.2009


Dosar nr. 56/88/2009

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV

Sentinţa civilă Nr. 148

Şedinţa publică de la 30 Ianuarie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 56/88/2009, reclamanta DIRECŢIA  GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI – TULCEA, a solicitat instanţei modificarea măsurii de plasament pentru minora (...), născută la (...), în oraşul (...), judeţ Tulcea, fiica lui (...), decedată şi a lui (...),decedat, de la Compexul de Servicii Sociale (...) la Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Copilului cu Dizabilităţi „Grădinari” Tulcea şi delegarea exerciţiului drepturilor şi obligaţiilor părinteşti către preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea conform dispoziţiilor art. 62 alin. 2 din Legea nr.272/2004.

În motivarea acţiunii s-a arătat că minora (...), în vârstă de …ani, provine dintr-o relaţie legal constituită, aceasta mai având două surori.

Mama sa, (...) şi-a abandonat cei trei copii pe un vas de pasageri, unde au fost găsiţi de către poliţie şi internaţi provizoriu în spital.  (...) a fost internată la Casa de Copii nr.1.

Întrucât nu a fost posibilă reintegrarea în familie a minorei, în anul 1998 a fost integrată la asistent maternal profesionist (...), în anul 1999, asistenta maternală solicitând întreruperea activităţii, iar minora a fost transferată la asistent maternal profesionist (...) din oraşul Babadag.

În anul 2001 minora a fost transferată la asistent maternal profesionist (...) din mun. Tulcea, apoi la Complexul de Servicii Sociale (...), în baza Hotărârii nr.48/PS/2007.

S-a mai arătat că minora este elevă în clasa a X-a la  Şcoala de Arte şi Meserii, anul şcolar 2008-2009 l-a efectuat în cadrul Liceului … din oraşul (...)-profilul alimentaţie publică şi turism, că atât în cămin dar şi la şcoală are un comportament deviant, că nu ţine legătura cu celelalte două surori şi că toate cele trei moştenesc apartamentul părinţilor defuncţi, compus din două camere neracordate la energia electrică, moştenire ce nu a fost până în prezent dezbătută.

In drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 58 alin. 1 lit. a), art. 60 alin. 3, lit.a, art. 61 alin. 2 lit. a şi art. 68 din Legea nr. 272/2004.

In dovedirea cererii au fost ataşate următoarele înscrisuri: raport referitor la ancheta psihosocială a minorului, referate, rapoarte de discuţii, bilet de ieşire din spital, anchetă socială, adeverinţă, copie de pe certificatul de deces al numitului (...),  plan individualizat de protecţie, program educaţional, program de intervenţie specifică, copie de pe cartea de identitate a minorei (...), copie de pe Hotărârea nr.48/PS/2007 şi copie de pe certificatul de deces al numitei (...).

Examinând cererea în raport de probatoriul administrat, instanţa reţine că

minora (...), în vârstă de 17 ani, provine dintr-o relaţie legal constituită, aceasta mai având două surori.

(...), mama minorei Elena şi-a abandonat cei trei copii pe un vas de pasageri, unde au fost găsiţi de către poliţie şi internaţi provizoriu în spital.

Nefiind posibilă reintegrarea în familie a minorei în anul 1998 a fost integrată la asistent maternal profesionist (...).

În anul 1999, asistentul maternal (...) a solicitat întreruperea activităţii, iar minora a fost transferată la asistent maternal profesionist (...) din oraşul Babadag.

În anul 2001 minora a fost transferată la asistent maternal profesionist (...), iar apoi la Complexul de Servicii Sociale (...), în baza Hotărârii nr.48/PS/2007.

Se mai reţine că minora, elevă în clasa a X-a are un comportament deviant atât în cămin cât şi la şcoală.

Minora nu ţine legătura cu celelalte surori,, iar în prezent, împreună cu cele două surori, moştenesc un apartament compus din două camere neracordate la energie electrică, succesiune ce nu a fost dezbătută până în prezent.

Potrivit dispoziţiilor din Legea nr. 272/2004, plasamentul minorului constituie o măsură de protecţie specială, având caracter temporar, care poate fi dispusă în condiţiile prezentei legi.

Având în vedere situaţia prezentată, instanţa constată că cererea formulată de către reclamantă este întemeiată, urmând a se admite cererea şi a dispune modificarea măsurii de protecţie specială-plasament de la Complexul de Serviciu Sociale (...) la Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Copilului cu Dizabilităţi „Grădinari” Tulcea, pentru minora (...), născută la data de (...), în oraşul (...), jud. Tulcea.

Urmează a dispune  delegarea exerciţiului drepturilor şi obligaţiilor părinteşti către Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea.