Liberare conditionata

Decizie 406 din 08.06.2011


Decizia penala nr. 406

Data :08.06.2011

Autor: Adrian Petre Podea

Domeniu asociat: liberare conditionata

Titlu : liberare conditionata

Asupra recursului penal de fata, constata :

Prin sentinta penala nr. 610/2011 a Judecatoriei Ploiesti. a fost respinsa ca neîntemeiata propunerea de liberare conditionata formulata de Comisia de propuneri din cadrul Penitenciarului Ploiesti privind pe condamnata D. G.,  aflata în executarea pedepsei de 10 ani închisoare, aplicata prin sentinta penala nr 174/2007 pronuntata de Judecatoria Ploiesti. S-a fixat termen de reiterare 6 luni de la data ramânerii definitive a prezentei hotarâri .

Pentru a pronunta aceasta sentinta prima instanta a retinut ca petenta condamnata a început executarea pedepsei la data de 30.08.2006 si pâna în prezent a executat în mod efectiv 1680 zile închisoare, iar în baza muncii prestate de 0 zile, ceea ce reprezinta 2/3 din totalul pedepsei aplicate de  3653 zile închisoare.

 Instanta de fond a retinut din cuprinsul procesului întocmit de Comisie, ca persoana privata de libertate se afla la prima analiza în comisia de liberare conditionata,  pe perioada detentiei a avut un  comportament corespunzator, nu a lucrat, deoarece  este clasificata inapta de munca, a fost recompensata o data cu suplimentarea drepturilor, pentru participarea la activitati religioase.De asemenea se mai arata ca are dificultati de  operationalizare a aconceptelor si nu are preocupari pentru dezvoltare personala. 

 În conformitate cu prevederile art.52 al.1 C.pen., pedeapsa este o masura de constrângere si un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind acela de prevenire a savârsirii de noi infractiuni, iar pentru a se asigura acest scop, pedeapsa trebuie sa fie adecvata în momentul legiferarii, în momentul individualizarii prin aplicarea ei de catre instanta, cât si în momentul executarii efective a pedepsei.

Potrivit art.52 al.2 Cod penal, prin executarea pedepsei se urmareste formarea unei atitudini corecte fata de munca, fata de ordinea de drept si fata de regulile de convietuire sociala.

Astfel, instanta de judecata ce aplica o pedeapsa cu închisoarea  are în vedere criteriile de individualizare prevazute de legea penala, iar pedeapsa trebuie sa fie în cuantum potrivit pentru a-si atinge scopul si pentru a-si realiza functiile sale. Unul dintre criteriile de individualizare a pedepsei este, firesc, acela al limitelor de pedeapsa prevazute în partea speciala a C.p., si care sunt diferentiate în functie de gravitatea faptei savârsite.

 Nu trebuie pierdut din vedere ca pedeapsa are si caracter represiv, respectiv tocmai izolarea de societate a celui condamnat pentru o perioada de timp ce variaza în functie de criteriile de individualizare ale pedepsei.

În cazul de fata, D.G. a fost condamnata la o pedeapsa de 10 ani inchisoare pentru savârsirea infractiunii prev. de art.175 c.p. considerându-se deci, în functie de toate criteriile de individualizare legale, ca aceasta este perioada de timp necesara pentru ca sa se realizeze toate functiile pedepsei si pentru ca aceasta sa-si atinga scopul.

Persoana condamnata nu are antecedente penale,  a executat pedeapsa in regim de executare semideschis, asa cum rezulta din procesul verbal intocmit de Comisia de propuneri pentru punere in libertate conditionata  din cadrul Penitenciarului Târgsor, fiind discutata în comisie la împlinirea vârstei de 55 de ani.

Instanta a considerat ca în raport cu fapta savârsita si comportamentul acesteia, perioada executata nu este suficienta pentru ca acesta sa-si formeze o atitudine corecta fata de ordinea de drept si fata de regulile de convietuire sociala si pentru ca  pedeapsa sa-si atinga scopul educativ, preventiv si sanctionator.

Pentru considerentele aratate, instanta de fond a respins propunerea de liberare conditionata formulata de  catre Comisia de propuneri din cadrul Penitenciarului Târgsor si a fixat termen de reiterare 6 luni dupa data ramânerii definitive a prezentei sentinte.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs condamnata , criticând-o ca fiind netemeinica si nelegala, solicitând admiterea recursului, casarea sentintei pronuntata de instanta de fond si pe fond, admiterea propunerii de liberare conditionata formulata de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Târgsor, aratând ca a executat fractia de pedeapsa prevazuta de lege, nu are antecedente penale si a depus eforturi de reintegrare sociala . 

Examinând sentinta atacata, pe baza actelor si lucrarilor dosarului, a criticilor formulate, precum si din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept, tribunalul, conform art.385/6 alin.3 cod pr.penala, constata ca recursul este fondat, pentru urmatoarele considerente:

Din procesul verbal nr. G2/22668 din 05.04.2011, rezulta ca recurenta condamnata a început executarea pedepsei la data de 30.08.2006 si pâna în prezent a executat în mod efectiv 1680 zile închisoare, iar în baza muncii prestate de 0 zile, ceea ce reprezinta 2/3 din totalul pedepsei aplicate de  3653 zile închisoare.

Din caracterizarea depusa la dosarul cauzei a Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate conditionata din cadrul Penitenciarului Târgsor, precum si în procesul verbal al aceleiasi comisii se retine ca pe perioada executarii pedepsei condamnata a fost staruitoare in munca, a avut o conduita corespunzatoare, nu a fost folosita la munca din motive medicale a fost recompensata o data si  nu a fost sanctionata, a depus eforturi pentru reintegrarea sociala in cadrul  activitatilor educative, culturale, de consiliere psihologica si asistenta sociala, a participat la instruirea scolara si la formarea  profesionala, si-a indeplinit responsabilitatile si s-a apreciat ca intruneste conditiile cumulative pentru a beneficia de  liberare conditionata.

Astfel, tribunalul considera ca nu se poate trece cu usurinta peste concluziile comisiei care are ca scop principal analizarea cu spirit de raspundere si în deplina cunostinta de cauza a situatiei condamnatei.

În raport de cele de mai sus, tribunalul constata ca instanta de fond a pronuntat o hotarâre netemeinica, si în baza art.385/15 pct.2 lit.d c.pr.p., va admite recursul declarat de recurenta condamnata D.G. detinuta în Penitenciarul de Femei Târgsor, jud. Prahova, împotriva s.p. nr.610/2011 a Judecatoriei Ploiesti, pe care o caseaza si pe fond admite cererea de liberare conditionata formulata de condamnata privind pedeapsa de 10 ani închisoare aplicata prin sentinta penala nr. 174/2007 pronuntata de Tribunalul Giurgiu, va constata indeplinite disp. art. 59 C.penal si dispune punerea în libertate conditionata a condamnatei, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr.198/2007 daca nu este retinuta sau arestata în alta cauza. 

Se va atrage atentia condamnatei asupra disp. art. 61 Cod penal, privind efectele liberarii conditionate, pentru restul de pedeapsa de 1909 zile închisoare, ramase neexecutate.

In baza art.192 al.3. c.p.p. cheltuielile judiciare efectuate de stat vor ramâne în sarcina acestuia.

1