Legea nr.64/1995. contestaţie creanţă. onorariu executare silită.

LEGEA NR.64/1995. CONTESTAŢIE  CREANŢĂ. ONORARIU EXECUTARE SILITĂ.

Instanţa a reţinut că susţinerile contestatoarei în sensul că ne aflăm în faţa unui titlu executoriu ce nu poate fi verificat decât de instanţa de executare în cadrul unei contestaţii la executare nu pot fi primite.

Într-adevăr, dispoziţiile art.3717 Cod procedură civilă în alineatul 2 stabileşte  cu caracter de principiu obligaţia debitorului de a suporta cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite şi a celor făcute după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu.

Însă textul art.3717, prin alineatele 3 şi 4 precizează că „Sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii.

Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, procesul-verbal constituie titlu executoriu.”

Rezultă că legiuitorul nu a avut în vedere şi onorariul de executare silită, câtă vreme alineatul 3 se referă explicit la sumele pe care partea interesată dovedeşte că le-a suportat.

În speţă, nu s-a probat plata onorariului de executare, achitare care ar fi fost oricum fără efect, având în vedere incidenţa regulii speciale stabilită în art.36 din Legea nr.85/2006.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art.55 alin.1-3 din Regulamentul de aplicare a Legii nr.188/2000 privind executorii judecătoreşti „1) Executorul judecătoresc are dreptul la onorariu pentru activitatea prestată, stabilit în condiţiile legii.

(2) Ministrul justiţiei stabileşte, cu consultarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, onorariile minimale şi maximale pentru activitatea executorilor judecătoreşti.

(3) La stabilirea onorariilor vor fi avute în vedere tarife care să reflecte cheltuiala executorului judecătoresc, efortul intelectual, complexitatea şi valoarea actului, precum şi răspunderea executorului judecătoresc pentru actul îndeplinit.”

În raport de aceste dispoziţii şi faţă de suspendarea ope legis a procedurii executării silite, onorariul executorului judecătoresc rămâne fără contraprestaţie şi nu se justifică a fi achitat din averea debitoarei, o altă interpretare conducând la o îmbogăţire fără justă cauză a contestatoarei.

Faţă de cele arătate, contestaţia a fost calificată ca întemeiată pentru suma de 1.393 lei, cheltuieli de executare  enumerate în procesul-verbal privind cheltuielile de executare silită, cu excepţia onorariului executorului judecătoresc.

TRIBUNALUL VÂLCEA - SECŢIA A II A CIVILA,SENTINŢA  Nr. 5020 din 26 Iunie 2013

La data de 19.06.2013 contestatorul  BIROUL EXECUTOR JUDECATORESC a formulat contestaţie împotriva tabelul preliminar al  creanţelor, solicitând înscrierea în tabelul creanţelor a sumei de 1.219.393 lei reprezentând cheltuieli de executare conform Procesului-verbal din data de 13.09.2012 ce constituie titlu executoriu conform art.3711 alin.2-4 Cod procedură civilă întocmit în dosarul de executare aflat pe rolul BEJ.

În motivare s-a arătat că cererea de înscriere la masa credală a fost respinsă de către administratorul judiciar care nu a respectat dispoziţiile art.66 alin.1 din Legea 85/2006, text potrivit căruia „Toate creanţele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezenta lege, cu excepţia creanţelor constatate prin titluri executorii.”

Contestatoarea a arătat că prevederile art.3717 alin.2-4 Cod procedură civilă statuează că procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită este titlu executoriu, acesta nefiind supus procedurii de verificare, asupra actelor de executare administratorii judiciari neavând competenţa de a se pronunţa.

S-a menţionat că numai instanţa de executare avea competenţa de a se pronunţa asupra valabilităţii actelor de executare, onorariul de executare fiind stabilit în mod legal raportat la debitul actualizat la care s-a adăugat TVA.

La dosar administratorul judiciar a depus întâmpinare în care a arătat că prin cererea de admitere a creanţei s-a solicitat înscrierea sumelor de 1.218.000 lei cu titlu de onorariu judecătoresc şi de 1.393 lei cu titlu de cheltuieli de executare, în susţinerea cererii fiind depuse Sentinţa civilă din data de 22.03.2012 a Tribunalului Vâlcea prin care s-a dispus obligarea debitoarei la plata sumei de 96.867.102,30 lei, proces-verbal de actualizare şi Proces-verbal privind cheltuielile de executare din data de 13.09.2012, adresa din 13.09.2012 de poprire conturi.

S-a precizat că dosarul de executare cuprinde numai adresele emise către instituţiile bancare pentru comunicarea soldului conturilor bancare şi adresa sus-menţionată.

Administratorul judiciar a arătat că prin cheltuieli de executare se înţelege totalitatea sumelor de bani necesare îndeplinirii procedurii de executare silită şi care sunt avansate de către parte solicitantă, iar potrivit art.371 alin.1) Cod procedură civilă aceasta are obligaţia avansării acestor cheltuieli.

Aceste dispoziţii au în vedere  asigurarea condiţiilor în vederea executării cu celeritate a titlului executoriu, tocmai pentru evitarea lipsei fondurilor necesare acoperirii cheltuielilor ocazionate de executare.

Referitor la onorariul executorului, au fost invocate prevederile art.39 din Legea nr.188/2000 şi cele ale art.55 alin.3 din Regulamentul de aplicare a legii în care se arată că la stabilirea onorariilor vor fi avute în vedere tarife care să reflecte cheltuiala executorului judecătoresc, efortul intelectual, complexitatea şi valoarea actului, precum şi răspunderea executorului judecătoresc pentru actul îndeplinit.

În cauza de faţă, actele efectuate de executor sunt adresele menţionate anterior, astfel că onorariul de 1.218.000 lei a fost calculat cu încălcarea dispoziţiilor citate anterior.

Textele ce reglementează stabilirea cheltuielile de executare au în vedere finalizarea procedurii de executare, numai în această ipoteză fiind întemeiat onorariul maximal.

În speţă, procedura executării silite a fost suspendată conform art.36 din Legea nr.85/2006, astfel cum s-a solicitat prin adresa 1319/05.02.2013.

Prin urmare, stabilirea onorariului trebuia raportat la activitatea întreprinsă de executorul judecătoresc şi finalitatea procedurii de executare silită, altfel ne aflăm în prezenţa unui onorariu maximal pretins fără contraprestaţie din partea executorului judecătoresc, ceea ce constituie o îmbogăţire fără just temei.

Faţă de cele arătate s-a solicitat respingerea contestaţiei.

Analizând actele dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Împotriva debitoarei s-a obţinut de către creditoarea titlu executoriu, şi anume Sentinţa  civilă din data de 22.03.2012 pentru suma de 96.867.102,30 lei.

Creditoarea a solicitat executarea silită a sentinţei sus-menţionate, fiind întocmit dosarul de executare, dosar în care s-a  actualizat  creanţa prin Procesul-verbal de actualizare din 13.09.2012, fiind emise adrese  pentru comunicarea soldurilor conturilor bancare către  16 bănci, în calitate de terţi popriţi şi adresa din data de 13.09.2013 către debitoare prin care este înştiinţată despre poprirea conturilor bancare.

De asemenea, s-a întocmit Procesul-verbal privind cheltuielile de executare silită din data de 13.09.2012, în care, pe lângă onorariul de 1.218.000 lei fiind trecute cheltuieli de executare privind redactarea adreselor de poprire, comunicarea actelor procedurale, formare dosar, arhivare dosar, cheltuieli copii xerox, cheltuieli poştale şi proces-verbal de distribuire sume ce conţin TVA, plus taxa de timbru de 170 lei în total de 1.393 lei.

Debitoarea a intrat în procedura insolvenţei, potrivit Sentinţei din data de 30.01.2013, condiţii în care, potrivit art.36 din Legea nr.85/2006 „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.”, executorul judecătoresc fiind înştiinţat despre aceasta prin adresa 1319/05.02.2013, fila 36 dosar.

Faţă de cele arătate instanţa a constatat ca parţial întemeiată contestaţia formulată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Instanţa a reţinut că susţinerile contestatoarei în sensul că ne aflăm în faţa unui titlu executoriu ce nu poate fi verificat decât de instanţa de executare în cadrul unei contestaţii la executare nu pot fi primite.

Într-adevăr, dispoziţiile art.3717 Cod procedură civilă în alineatul 2 stabileşte  cu caracter de principiu obligaţia debitorului de a suporta cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite şi a celor făcute după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu.

Însă textul art.3717, prin alineatele 3 şi 4 precizează că „Sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii.

Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, procesul-verbal constituie titlu executoriu.”

Rezultă că legiuitorul nu a avut în vedere şi onorariul de executare silită, câtă vreme alineatul 3 se referă explicit la sumele pe care partea interesată dovedeşte că le-a suportat.

În speţă, nu s-a probat plata onorariului de executare, achitare care ar fi fost oricum fără efect, având în vedere incidenţa regulii speciale stabilită în art.36 din Legea nr.85/2006.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art.55 alin.1-3 din Regulamentul de aplicare a Legii nr.188/2000 privind executorii judecătoreşti „1) Executorul judecătoresc are dreptul la onorariu pentru activitatea prestată, stabilit în condiţiile legii.

(2) Ministrul justiţiei stabileşte, cu consultarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, onorariile minimale şi maximale pentru activitatea executorilor judecătoreşti.

(3) La stabilirea onorariilor vor fi avute în vedere tarife care să reflecte cheltuiala executorului judecătoresc, efortul intelectual, complexitatea şi valoarea actului, precum şi răspunderea executorului judecătoresc pentru actul îndeplinit.”

În raport de aceste dispoziţii şi faţă de suspendarea ope legis a procedurii executării silite, onorariul executorului judecătoresc rămâne fără contraprestaţie şi nu se justifică a fi achitat din averea debitoarei, o altă interpretare conducând la o îmbogăţire fără justă cauză a contestatoarei.

Faţă de cele arătate, contestaţia a fost calificată ca întemeiată pentru suma de 1.393 lei, cheltuieli de executare  enumerate în procesul-verbal privind cheltuielile de executare silită, cu excepţia onorariului executorului judecătoresc.

Domenii speta

Spete similare