Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei

Sentinţă comercială 8030 din 10.12.2010


Dosar nr. 14262/3/2010

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI - SECŢIA A VII-A COMERCIALA

SENTINŢA COMERCIALĂ NR. 8030

Sedinta Publică de la 10.12.2010

Tribunalul constituit din:

PREŞEDINTE – JUDECATOR SINDIC — ZAMFIR MARIA

GREFIER — NECSULEA CARMEN DENISA

Pe rol fiind soluţionarea cauzei comerciale, având ca obiect cererea întemeiată pe dispoziţiile Legii 85/2006 privind procedura insolvenţei formulată de creditoarea L.A. în contradictoriu cu debitorul  E.B.L.C.

Dezbaterile în fond ale cauzei au avut loc în şedinţa publică de la 03.12.2010, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la aceea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise a amânat pronunţarea la data de 10.12.2010 când a pronunţat prezenta sentinţă.

TRIBUNALUL

 Prin cererea, legal timbrată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Sectia a VII-a comerciala sub nr. 14262/3/2010 la data de 18.03.2010 creditorul L.A. a solicitat deschiderea procedurii  prevăzută de Legea 85/2006 împotriva debitorului E.B.L.C., care se află în stare de insolvenţă şi împotriva căruia deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în suma de 39.776,34 lei, reprezentând contravaloare drept de folosinţă, debit la care se adaugă dobanda legala; cu cheltuieli de judecata.

S-a mai arătat că debitoarea se afla in insolvenţă.

In drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 85/2006.

În susţinerea cererii a depus înscrisuri, în copie: contract de leasing operational nr. 0015/12.12.2008 (filele 7-8), facturi fiscale (filele 5-6, 14), fişa debit, protocol de recepţie la contractul de leasing, proces-verbal de predare-primire, carte identitate autovehicul, invitaţie la conciliere, extras de cont,  relaţii eliberate de Oficiul Registrului Comerţului de pe langa Tribunalul Bucureşti.

Conform art.33 al.1 din Legea 85/2006, cererea creditorului a fost comunicată debitorului la sediul indicat.

La data de 19.08.2010 (fila 41) debitorul a formulat contestatie impotriva cererii introductive prin care a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că nu este in stare de insolvenţă, are un capital social de 800.000 lei şi o cifră de afaceri de 4.701.928 lei şi un profit brut de peste 500.000 lei; are constituit un fond pentru litigii de 14.400 lei, conform bilanţului depus la AFP la 30.06.2010.  a achiziţionat de la creditoare 3 autoturisme de lux (un Porsche, un BMW şi un Audi 4); primele două au fost achitate în totalitate, iar pentru Audi 4 a rămas un debit restant de 14.400 lei, sumă pe care a refuzat să o plătească întrucât creditoare nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale de a preda cheile, certificatul de inmatriculare, cartea de identitate a vehiculului, certificatul de autenticitate RAR, fapt ce a dus la imposibilitatea înmatriculării Audi 4 pe numele debitoarei,iar cand acesta a fost furat cu complicitatea utilizatorului, nu a putut încasa poliţa de asigurare pentru furt, în lipsa acestor acte. A mai arătat că a notificat creditoarea cu privire la debitul restant,iar prejudiciul creat ei este de 25.000 Euro, suma pe care o va solicita pe calea dreptului comun.

În drept a invocat dispoziţiile Legii nr. 85/2006.

A depus la dosar înscrisuri (filele 45-69).

In cauza a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Deliberand cu privire la excepţia tardivităţii formulării contestaţiei instanţa o va admite, întrucât contestaţia a fost depusă la data de 19.08.2010, deşi cererea introductivă a fost primită la data de 23.03.2010 conform dovezii de citare aflate la fila 38, nerespectându-se astfel termenul de 10 zile prevăzut de art. 33 din Legea 85/2006 pentru contestarea stării de insolvenţă.

Prin urmare, se va respinge contestatia formulată de debitor, ca tardivă.

Pe fondul cererii introductive:

Conform contractului de leasing operational nr. 0015/12.12.2008 (filele 7-8), creditoarea a transmis debitoarei dreptul de folosinţă asupra unui autoturism Audi A4, pentru o perioadă de 48 de luni. Autoturismul i-a fost predat la data de 17.12.2008 conform procesului-verbal de predare-primire încheiat la acea dată (fila 12). Pentru folosinţa acestui s-au emis facturi fiscale (filele 5-6, 14).

Întrucât creditoarea nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale de a preda cheile, certificatul de inmatriculare, cartea de identitate a vehiculului, certificatul de autenticitate RAR, debitoarea a fost în imposibilitate de înmatriculare a autoturismului Audi A4 pe numele său, iar cand acesta a fost furat, nu a putut încasa poliţa de asigurare pentru furt, în lipsa acestor acte, in acest sens fiind adresa nr. 8993/06.04.2010 (fila 48).

Prin contestatie debitoarea a arătat că debitul este de numai 14.400 lei; nu a plătit-o întrucat a invocat excepţia neexecutării contractului şi urmează a solicita daune interese pe calea dreptului comun.

Din înscrisurile depuse la dosar de către debitoare, rezultă că la data de 30.06.2010, are un capital social de 800.000 lei şi o cifră de afaceri de 4.701.928 lei şi un profit brut de peste 500.000 lei; are constituit un fond pentru litigii de 14.400 lei, conform bilanţului depus la AFP la 30.06.2010.

Pentru admiterea unei cereri de deschidere a procedurii, trebuie indeplinite cumulativ două condiţii: existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile în sumă de cel puţin 30.000 lei şi imposibilitatea debitoarei de a achita cu sumele disponibile datoriile exigibile.

Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că, creditoarea nu a dovedit caracterul cert al creanţei, pentru determinarea acesteia fiind nevoie de administrarea unor probe complexe cum ar fi expertiza care în urma analizării tuturor documentelor contabile care au stat la baza raporturilor obligationale dintre cele două părţi să stabilească suma datorată de creditoare debitoarei, în condiţiile în care şi debitoarea a dovedit că creditoarea nu şi-a respectat obligaţiile contractuale. 

De asemenea, debitoarea nu este în stare de insolvenţă, înregistrând profit în cuantum mult mai mare decât creanţa solicitată, nu are obligaţii la bugetul de stat, are un capital social de 800.000 lei şi o cifră de afaceri de 4.701.928 lei, iar conform scrisorii de bonitate emise de Bank Leumi contul său nu este poprit şi nu fost vreodată poprit.

Întrucât nu sunt îndeplinite condiţile prevăzute de lege, în temeiul art. 33 alin. 5 din Legea nr. 85/2006 se va respinge cererea introductivă, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, întrucat actiunea a fost respinsă, iar creditoarea a căzut în pretenţii, va fi obligată la plata către debitoare a sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, achitat conform chitanţei nr. 00575/12.05.2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia tardivităţii.

Respinge contestaţia ca tardivă.

Respinge cererea introductivă formulată de creditorul L.A.în contradictoriu cu debitorul E.B.L.C. ca neîntemeiată.

Obligă creditoarea la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3000 ron reprezentând onorariu de avocat.

Cu recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.12.2010.

PREŞEDINTE GREFIER

ZAMFIR MARIA  NECŞULEA CARMEN DENISA

Cerere privind deschiderea procedurii insolvenţei

Art.107.1 din H.G. nr.1050/2004

Nota de constatare nu reprezintă titlu de creanţă de natură să îndeplinească cerinţa de certitudine impusă  creanţei pentru a fi incidente dispoziţiile Legii nmr.85/2006 privind procedura insolvenţei.

Titlul de creanţă este definitiv prin art.107.1 din H.G. nr.1050/2004 ca fiind actul prin care, potrivit legii, se stabileşte şi se individualizează obligaţia de plată privind creanţele fiscale, act întocmit de organele competente sau alte persoane îndreptăţile potrivit legii.

Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Comercială

Sentinţa comercială nr. 2808/26.03.2010

Prin cererea inregistrata la Tribunalul Bucuresti Sectia a VII-a Comerciala, sub nr.40445/3/2008, creditoarea A.F.P. a solicitat deschiderea procedurii prevazute de Legea 85/2006 impotriva debitoarei H.Y.I., pentru o creanta in suma totala de 13 048 lei .

In motivarea cererii, creditoarea arata ca potrivit notei de constatre cu nr. 584528/25.10.2007  au fost calculate pentru debitoare debite restante in cuantum de 13 048 lei  reprezentand debit ,dobanzi si penalitati  datorate catre bugetul de stat.

In drept, au fost invocate dispozitiile art.29 din Legea 64/1995 modificata .

In baza art.1  alin.2 lit.e din Legea cu nr. 85/2006.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele :

Societatea debitoare este dizolvata fiind desemnat de catre judecatorul delegat la ORC in calitate de  lichidator  G.M. .

Pentru admiterea cererii vizand deschiderea procedurii insolventei  judecatorul sindic este obligat sa verifice daca eventualele datorii ale debitorului sunt certe, lichide si exigibile si nu pot fi acoperite cu fondurile banesti disponibile.

Din analiza notei de constatre cu nr. 584528/25.10.2007  au fost calculate pentru debitoare debite restante in cuantum de 13 048 lei  reprezentand debit ,dobanzi si penalitati  datorate catre bugetul de stat .

 Trebuie observat ca nota de constatare nu constituie nici titlu de creanta si nici titlu executoriu.

Astfel, potrivit art.107.1 din HG nr.1050/2004, titlul de creanţă este actul prin care, potrivit legii, se stabileşte şi se individualizează obligaţia de plată privind creanţele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptăţite potrivit legii. Asemenea titluri pot fi:

a)decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii;

b)declaraţia fiscală, angajamentul de plată sau documentul întocmit de plătitor prin care acesta declară obligaţiile fiscale, în cazul în care acestea se stabilesc de către plătitor, potrivit legii;

c)decizia prin care se stabileşte şi se individualizează suma de plată, pentru creanţele fiscale accesorii, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, stabilite de organele competente;

d)declaraţia vamală pentru obligaţiile de plată în vamă;

e)documentul prin care se stabileşte şi se individualizează datoria vamală, inclusiv accesorii, potrivit legii;

f)procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, întocmit de organul prevăzut de lege, pentru obligaţiile privind plata amenzilor contravenţionale;

g)ordonanţa procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanţei judecătoreşti ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte în cazul amenzilor, al cheltuielilor judiciare şi al altor creanţe fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanţa judecătorească.

Totodata, potrivit art.136 din OG nr.92/2003, titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.

Prin urmare, doar prin titlurile de creanta stabilite de lege se pot stabili şi individualiza obligaţiile de plată privind creanţele fiscale, nota de constare neconstituind titlu de creanta si cu atat mai putin titlu executoriu.

Pentru ca sumele evidentiate in aceasta nota de constare  sa constituie creante certe, lichide si exigibile trebuie atasate declaratiile fiscale, deciziile de impunere sau alte acte fiscale care constituie titluri de creanta  prin ajungerea la scadenta titluri executorii, pentru a se putea verifica exactitatea modului in care s-au calculat obligatiile de plata, incidenta dispozitiilor cu privire la prescriptia dreptului de a stabili obligatii fiscale si prescriptia dreptului de a cere executarea silita.

In lipsa coroborarii notei de constatare cu alte inscrisuri emanate de la debitor sau recunoscute de acesta, creanta solicitata de A.F.P.  nu este certa, lichida si exigibila in sensul prevazut de art.379 Cpc.

Pentru aceste considerente ,urmeaza a fi respinsa cererea ca neintemeiata.

Prin decizia comercială nr.1407/23.11.2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a Vi-a Comercială hotărârera instanţei de fond a devenit irevocabilă, prin respingerea recursului ca nefondat.