Rebilitare

Sentinţă penală 150 din 04.05.2010


Asupra cauzei penale de fata:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante petentul condamnat V. A. C., a solicitat instantei de judecata, ca prin hotararea ce se va pronunta , in baza disp.art. 494 c.p.p. rap.la disp.art. 135-137 c.p. , sa se dispuna reabilitarea sa judecatoreasca privind pedeapsa de 3 ani inchisoare cu executare la locul de  munca  aplicata prin sentinta penala pronuntata de Tribunalul definitiva prin neapelare la 28.01.1997.

In motivarea cererii  de reabilitare judecatoreasca, petentul V.A.C. a solicitat sa se dispuna reabilitarea sa pentru pedeapsa de 3 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala pronuntata de Tribunalul  , aratand ca s-a implinit  termenul prevazut de lege , iar pe perioada  acestuia a avut un comportament  bun , nu a mai suferit vreo condamnare, si-a câstigat existenta prin munca cinstita  si a achitat în totalitate cheltuielile  judiciare la care a fost obligat.

In dovedirea cererii sale, petentul a depus la dosar copia sentintei penale a Tribunalului, copia actului de identitate, copia sentintei penale pronuntata de Judecatorie, caracterizare de la locul de munca, adeverinta de venituri si contractul individual de munca, fisa de cazier judiciar.

Instanta , din oficiu, a dispus efectuarea unei adrese la Biroul executari penale al Tribunalului din care sa reiasa  stadiul executarii pedepsei la locul de munca.

Examinand cererea petentului, prin prisma dispozitiilor art.135-137 c.p.p. tribunalul apreciaza ca aceasta este întemeiata pentru motivele ce se vor arata în continuare :

Prin sentinta penala pronuntata de Tribunalul ramasa definitiva prin neapelare la data de 28.01.1997, petentului i s-a aplicat o pedeapsa de 3 ani inchisoare  cu executare la locul de munca , pentru savasirea infractiunilor prev.si ped. de art.208-209 c.p., executarea pedepsei incepand la data de  29 ianuarie 1997 , asa cum reiese din  adresa emisa la data de 29.01.1997 . Prin aceiasi sentinta, petentul -condamnat a fost obligat la 80.000 lei ROL cheltuieli judiciare catre stat, constatandu-se ca prejudiciul cauzat partii civile s-a recuperat integral prin restituire in natura si echivalent banesc.

Ulterior,  prin sentinta penala pronuntata de Judecatorie definitiva prin neapelare la 11.01.1999 s-a admis cererea formulata de SC G.  privind incetarea executarii pedepsei la locul de munca , s-a constatat ca din pedeapsa  de 3 ani inchisoare aplicata prin sentinta  Tribunalului  condamnatul V.A.C. a executat un numar de 771 zile, si s-a dispus incetarea executarii pedepsei la locul de munca , atragandu-se atentia condamnatului asupra disp.art. 86/11 c.p., privind revocarea incetarii executarii pedepsei la locul de munca, pentru restul de pedeapsa ramas neexecutat de 324 zile.

Potrivit dispozitiilor art. 135  al.1. l.it.a. c.p., condamnatul poate fi reabilitat , la cerere, de instanta judecatoreasca , in cazul condamnarii la pedepasa  inchisorii mai mare de 1 an pana la 5 ani, dupa trecerea unui termen de 4 ani la care se adauga jumatate din durata pedepsei aplicata, termenul calculandu-se potrivit dispozitiilor art. 136 c.p. de la data cand a luat sfarsit executarea pedepsei principale sau de la data cand aceasta s-a prescris.

Conform art. 137 c.p., cererea de reabilitare judecatoreasca se admite daca cel condamnat nu a suferit o noua condamnare in cursul termenului de reabilitare, isi are asigurata existenta prin munca sau prin alte mijloace oneste, a avut o conduita buna si a achitat in intregime cheltuielile de judecata si despagubirile civile la plata carora a fost obligat.

Din fisa de cazier judiciar a condamnatului aflata la fila 15 din dosar,  rezulta ca pe perioada termenului de reabilitare  de 5 ani si  6 luni , calculat de la data la care a luat sfarsit executarea pedepsei, acesta nu a mai fost condamnat si nu s-a dispus revocarea incetarii executarii pedepsei la locul de munca.

Totodata, din analiza actelor si probelor existente la dosar, respectiv caracterizare emisa de SC  P. I. OTOPENI, contract individual de munca si chitanta seria TS 3 A nr. 1065560/6 aprilie 2010, emisa de Trezoreria Boldesti Scaieni,  se constata ca petentul indeplineste si celelalte conditii prev. de disp. art. 137 c.p. in sensul ca a avut un comportament bun in toata perioada dupa condamnare, isi castiga existenta in mod cinstit fiind angajat la societatea sus-mentionata si a achitat in întregime cheltuielile judiciare la care a fost obligat in cele doua sentinte penale de condamnare.

Constatând ca în cauza au fost îndeplinite toate conditiile prev. de disp. art. 135- 137 din codul penal, tribunalul urmeaza ca în baza disp. art. 494 c.p.p. sa admita cererea de reabilitare judecatoreasca formulata de petent si pe cale de consecinta in temeiul disp. art. 135- 137 cod penal sa dispuna reabilitarea judecatoreasca a acestuia pentru pedeapsa de 3 ani inchisoare  cu executare la locul de munca aplicata prin sentinta penala a Tribunalului, definitiva prin neapelare la 28.01.1997.

Dupa ramânerea definitiva a prezentei sentinte aceasta urmeaza a se comunica la IPJ Prahova Serviciul Cazier Judiciar pentru înscrierea mentiunilor privind reabilitarea judecatoreasca a petentului in cazierul judiciar al acestuia .

De asemenea instanta urmeaza sa dispuna efectuarea mentiunilor corespunzatoare pe hotarârea prin care s-a pronuntat condamnarea petentului si pentru care s-a dispus reabilitarea judecatoreasca a acestuia in conditiile art. 502 c.p.p.

In raport de solutia pronuntata in cauza, in temeiul art. 192 alin. 3 c.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat urmeaza a ramâne in sarcina acestuia.