Calificarea obligaţiei de livrare a energiei electrice.

Calificarea obligaţiei de livrare a energiei electrice.

Obligaţia de a livra cantitatea de 62.650 MWh dar cu executare succesivă pe parcursul mai multor luni, este o obligaţie unică, aceasta fiind o obligaţie divizibilă în ceea ce priveşte modalitatea de executare, respectiv în fiecare lună urmând să se livreze cantitatea prevăzută în contract.

-  Articolul 1057  şi următoarele Cod civil

- Articolul 1073  şi următoarele Cod civil

- Articolul  969 şi următoarele Cod civil

- Articolul 977 şi următoarele Cod civil

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ,

DECIZIA CIVILĂ NR.1000 din 30. 10.2014)

 Deliberând asupra apelului de faţă, reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.5827/24.09.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a VI-a Civilă în dosarul nr.50434/3/2011 a fost admisă in parte cererea principală, astfel cum a fost modificată şi completată formulată de reclamanta-pârâtă SC ICPE E.  T. SA  in contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC  T.  I. SA şi cu pârâta B.  C. R. SA, s-a constatat încetarea contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr.93/21.03.2011 intervenită la data de 06.06.2011 prin denunţare unilaterală la iniţiativa reclamantei pârâte, au fost respinse restul pretenţiilor reclamantei pârâte ca neîntemeiate, a fost admisă cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă SC  T.  I. SA in contradictoriu cu reclamanta pârâtă SC ICPEE. T. SA şi a fost obligată reclamanta pârâtă la plata către pârâta reclamantă a sumei de 1.934.265,88 lei, reprezentând diferenţă compensaţie  şi avans achitat in contul contractului, precum şi 23.459 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că la data de 21.03.2011, reclamanta-pârâtă S.C. ICPEE. T. S.A. şi pârâta-reclamantă S.C.  T.  I. S.A. au încheiat contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 93 (filele 10-21, TRIBUNAL, vol. I), prin care cea dintâi s-a obligat să vândă, iar secunda să cumpere cantitatea de 62.650 MWh de energie electrică menţionată în Anexa nr. 2 la contract, la preţul de 169,3 lei/MWh, fără TVA şi accize, stabilit în Anexa nr. 3. Potrivit art. 3 alin. (1) din contract, cantităţile de energie electrică reprezintă obligaţii ferme pentru ambele părţi; conform alin. (2), acestea pot fi modificate doar cu acordul ambelor părţi.

Durata de valabilitate a contractului, potrivit art. 10 alin. (1) din contract, a fost stabilită de la data de 15.04.2011, ora 0,00 până la data de 31.12.2011, ora 24.00.

 Conform prevederilor contractului, acesta urma să înceteze înainte de termen, printre altele, fie prin acordul părţilor la data expirării unui termen de 5 zile de la solicitarea uneia dintre părţi (art. 29 lit. a), fie prin „reziliere” din iniţiativa vânzătorului (art. 28 alin. 1-4) sau a cumpărătorului (art. 28 alin. 5-6).

Astfel, părţile au stabilit că rezilierea contractului din iniţiativa vânzătorului înainte de data de expirare poate avea loc cu un preaviz de 30 de zile si cu respectarea art. 28 alin. 3, care prevede obligaţia vânzătorului de a plăti cumpărătorului o compensaţie pentru prejudiciul cauzat prin nerealizarea tranzacţiilor  contractate de vânzare-cumpărare  energie, compensaţie pentru care s-a  indicat explicit modul de calcul – produsul dintre: a) diferenţa, dacă e negativă, dintre preţul de contract si preţul energiei electrice pe care cumpărătorul, acţionând într-o maniera  comercială rezonabila, poate să cumpere sau ar fi putut sa cumpere de pe piaţa internă de energie electrică (de exemplu PZU), şi b) cantitatea de energie electrica nelivrată – precum  şi scadenţa acestei obligaţii de plată (30 de zile calendaristice de la data primirii prin fax a facturii de compensaţie, însoţită de documentul cuprinzând datele privind preţul de piaţă utilizat pentru calcularea compensaţiei).

S-a stabilit, totodată, că la expirarea preavizului contractul este desfiinţat de plin drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere, fără nicio altă formalitate prealabilă şi fără intervenţia instanţei de judecată.

Din analiza clauzei mai sus amintite, având în vedere şi dezlegarea dată de instanţa de apel problemelor de drept supuse controlului judiciar, obligatorie pentru judecătorul fondului în rejudecarea cauzei, tribunalul

reţine că părţile au stabilit, prin art. 28 alin. 1-3 din contract, posibilitatea denunţării unilaterale a acestuia, de către vânzător,  independent de culpa cumpărătorului în executarea obligaţiilor contractuale – rezilierea în sens propriu fi I. o sancţiune pentru neexecutarea culpabilă a contractului sinalagmatic de către una dintre părţi, alta decât cea care o invocă.

Stipularea unei clauze de denunţare (revocare) a contractului la iniţiativa unei părţi reprezintă o concretizare a principiului libertăţii contractuale, părţile stabil I. de comun acord, la momentul încheierii contractului, asupra posibilităţii ca acesta să înceteze înainte de termen la iniţiativa uneia din ele, fără a mai fi necesar şi acordul cocontractantului.

Sunt lipsite de relevanţă, cât priveşte intervenţia acestei cauze de încetare a contractului, susţinerile reclamantei-pârâte în sensul că s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale faţă de pârâta-reclamantă, din motive  independente de voinţa sa, ca urmare a faptului că SC KBS  T. S.R.L, cu care aceasta a încheiat un alt contract de vânzare-cumpărare (filele 24-33, tribunal, vol. I), nu şi-a onorat obligaţiile contractuale de a livra energia electrică ce urma a fi revândută pârâtei-reclamante.

Nu pot fi reţinute, de asemenea, nici susţinerile reclamantei-pârâte referitoare la incidenţa art. 30 din contract. Modificarea de circumstanţe la care se referă prevederea contractuală priveşte aspecte ce intervin în timpul executării contractului,  independente de voinţa părţilor, ca urmare a modificării/abrogării unor acte normative, aşa cum rezultă atât din definiţia noţiunii, cât şi din enumerarea, chiar dacă exemplificativă, folosită. Dincolo de acest fapt, pentru încetarea contractului prin denunţare unilaterală, nu prezintă importanţă motivaţia părţii care are iniţiativa încetării.

Singurele condiţii pentru desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 93/21.03.2011 prin denunţare unilaterală constau în comunicarea manifestării de voinţă a vânzătorului de a pune capăt contractului şi expirarea termenului de preaviz de 30 de zile de la această dată.

În acest sens, tribunalul reţine că prin adresa nr. 325/04.05.2011, reclamanta-pârâtă a solicitat pârâtei-reclamante „rezilierea” contractului începând cu data de 09.05.2011, cu acordul ambelor părţi, invocând prevederile art. 29 lit. b mai sus amintite, iar ulterior, prin adresa nr. 331/06.05.2011, a revenit asupra solicitării anterioare, notificând pârâta cu privire la încetarea contractului în conformitate cu art. 28 alin. 1 din contract, de la data de 01.06.2011 (filele 35-36, dosar tribunal vol.I).

Ca răspuns la aceasta din urmă, prin adresa nr. 2434/11.05.2011, pârâta-reclamantă i-a comunicat că a luat act de voinţa unilaterală a reclamantei-pârâte de încetare a contractului înainte de data de expirare, aceasta urmând să-şi producă efectele la data de 06.06.2011, respectiv la expirarea termenului de preaviz prevăzut în contract.

Prin aceeaşi adresă, pârâta-reclamantă a pretins plata compensaţiei stabilite la art. 28 alin. 3 din contract, precum şi restituirea avansului în sumă de 806.138,88 lei plătit în executarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 93/21.03.2011 şi stornarea facturii de avans nr. EEAB0004324/27.04.2011 (filele 37-38, dosar tribunal vol.I).

Prin notificarea nr. 176/J/02.06.2011, pârâta-reclamantă S.C.  T.- I. S.A. a comunicat reclamantei-pârâte S.C. ICPEE. T. S.A. cuantumul compensaţiei solicitate în baza contractului, de 2.678.127 lei, pentru care a emis factura nr. TINM 062057/01.06.2011. Modul de calcul al compensaţiei a fost prezentat în notificare.

Tribunalul constată că nu există divergenţe între părţi cu privire la momentul expirării termenului de preaviz, respectiv data de 06.06.2011, ci numai asupra interpretării clauzei contractuale referitoare la condiţiile în care operează, de plin drept, încetarea contractului la iniţiativa vânzătorului, respectiv dacă era sau nu stabilită şi condiţia plăţii compensaţiei. Cum acest aspect a fost tranşat de instanţa de apel, tribunalul reţine că este întemeiat primul capăt al cererii principale şi în consecinţă, va constata încetarea contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 93/21.03.2011 intervenită la data de 06.06.2011 prin denunţare unilaterală la iniţiativa reclamantei-pârâte.

Cât priveşte cuantumul compensaţiei (daunelor compensatorii) cuvenite pârâtei-reclamante în temeiul art. 28 alin. 3 din contract, se observă că nu a fost contestată aplicabilitatea formulei de calcul stabilite prin contract, ci numai perioada în funcţie de care sunt datorate daunele contractuale, prin raportare la cantitatea de energie electrică ce trebuia livrată până la data încetării contractului.

Pe de o parte, reclamanta-pârâtă S.C. ICPEE. T. S.A. a susţinut că datorează pârâtei-reclamante o compensaţie în cuantum de 543.643,2 lei, calculată în funcţie de cantitatea de energie electrică ce ar fi trebuit livrată lunar, conform Anexei nr. 2 la contract (fila 20, dosar tribunal vol. I) până la data de 06.06.2011 (data încetării contractului prin denunţare unilaterală) 

Pe de altă parte, pârâta-reclamantă S.C.  T.- I. S.A. a susţinut că este îndreptăţită la plata unei compensaţii în sumă de 2.678.127 lei, stabilită în funcţie de întreaga cantitate de energie electrică ce nu a mai fost livrată şi pe care a fost nevoită să o achiziţioneze de pe piaţa internă, aşadar până la data de 31.12.2011 (data încetării contractului la expirarea duratei de valabilitate).

Examinând clauza penală inserată la art. 28 alin. 3 din contract, tribunalul constată că părţile au stabilit anticipat cuantumul prejudiciului cauzat cumpărătorului prin denunţarea unilaterală a contractului de către vânzător în funcţie de cantitatea de energie contractată pe durata stabilită la art. 10 alin. 1 din contract, şi care nu a mai fost livrată ca urmare a încetării contractului înainte de termen.

Această concluzie rezultă din analiza coroborată a clauzei mai sus menţionate – „compensaţie pentru prejudiciul cauzat prin nerealizarea tranzacţiilor contractate de vânzare-cumpărare energie” – cu cea stabilită la art. 3, care prevede obligativitatea pentru ambele părţi a vânzării-cumpărării cantităţilor din Anexa nr. 2, care reprezintă „obligaţii ferme” pentru acestea, în lipsa acordului de voinţe ulterior în sensul modificării lor şi cu Anexa nr. 2 în care se prevede cantitatea de energie electrică contractată, respectiv 62.650 MWh.

Faptul că părţile au agreat un grafic de livrare eşalonată pe luni a cantităţii de 62.650 MWh prin Anexa nr. 2 nu înseamnă că şi-au asumat obligaţia de a v I.e, respectiv cumpăra cantitatea de energie defalcată pe fiecare lună, aşadar mai multe obligaţii distincte de a v I.e fiecare cantitate lunară. Obligaţia este unică, dar cu executare succesivă (eşalonarea cantităţii pe parcursul mai multor luni reprezentând o modalitate de executare a unei singure obligaţii), iar pentru a fi considerată executată, aceasta presupune livrarea întregii cantităţi de energie electrică.

Ca atare, şi prejudiciul estimat de părţi la data încheierii contractului cauzat prin neexecutarea obligaţiei de a v I.e trebuie raportat la cantitatea integrală de energie electrică nelivrată până la data avută în vedere de părţi la momentul perfectării contractului, deci până la expirarea duratei contractuale, iar nu până la o dată care să depindă exclusiv de voinţa vânzătorului.

Nu poate fi primită teza reclamantei-pârâte, în sensul că stipularea unui termen de preaviz de 30 zile – în care cumpărătorul ar putea să găsească un alt vânzător de energie electrice pentru a-şi limita prejudiciul suferit prin denunţarea contractului – conduce la concluzia că voinţa părţilor a fost aceea de a stabili daune compensatorii până la data expirării acestui termen.

Voinţa părţilor, astfel cum a fost exprimată prin art. 28 alin. 3 din contract, a fost aceea ca reclamanta-pârâtă să suporte diferenţa dintre preţul pe care pârâta-reclamantă l-ar plăti sau l-ar putea plăti unui alt vânzător de energie electrică (identificat sau nu în termenul de preaviz) şi preţul oferit de reclamanta-pârâtă care a determinat-o să încheie contractul cu aceasta în condiţiile date, fără a avea posibilitatea de a se răzgândi, la rândul său, decât cu plata unei compensaţii similare.

Faptul că pârâta-reclamantă a emis factura de compensaţie la data de 01.06.2011, iar nu ulterior datei de 31.12.2011, nu poate fi considerat un argument în sprijinul tezei reclamantei-pârâte, întrucât art. 28 alin. 3 din contract face referire la preţul energiei electrice la care cumpărătorul poate să cumpere sau ar fi putut să cumpere cantitatea contractată, aşadar nu era necesar ca pârâta-reclamantă să aştepte data de 31.12.2011 pentru a cunoaşte cuantumul diferenţei de preţ pe care ar trebui să o suporte. 

De altfel, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (filele 134-144, dosar tribunal vol.I), pârâta-reclamantă a procedat la achiziţionarea de energie electrică de pe piaţa internă, în cursul termenului de preaviz. Se putea stabili, prin urmare, diferenţa de valoare dintre preţul de contract şi preţul de cumpărare a energiei electrice de pe piaţa internă la data emiterii facturii de compensaţie.

Pentru aceste considerente, tribunalul urmează să constate că daunele compensatorii cuvenite pârâtei-reclamante ca urmare a încetării contractului la data de 06.06.2011, prin denunţare unilaterală la iniţiativa reclamantei-pârâte, sunt în cuantum de 2.678.127 lei, iar nu de 543.643,2 lei, astfel că este neîntemeiat cel de-al doilea capăt de cerere principală.

Este întemeiată, însă, cererea reconvenţională, în ceea ce priveşte obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 1.128.127 lei reprezentând diferenţa rămasă în urma executării scrisorii de garanţie  Bancară de către pârâta-reclamantă (2.678.127 lei – 1.550.000 lei).

Cât priveşte suma de 806.138,88 lei solicitată de pârâta-reclamantă prin cererea reconvenţională, cu titlu de avans achitat şi nerestituit, tribunalul reţine că prin art. 12.1 din contract, părţile au stabilit ca vânzătorul să emită o factură de avans reprezentând 100% din contravaloarea energiei pe care cumpărătorul trebuie să o plătească pentru respectiva lună, factură ce trebuie achitată cel mai târziu la data de 25 a lunii ce precede luna de contract. În acest sens, reclamanta-pârâtă a emis factura nr. 99/21.03.2011 în valoare de 806.138,88 lei reprezentând 100% din contravaloarea cantităţii de 3840 MWh aferente lunii aprilie 2011, factură ce a fost achitată de pârâta-reclamantă la data de 24.03.2011 (filele 150, 152, dosar tribunal vol. I). Cum reclamanta-pârâtă nu a mai livrat cantitatea de energie electrică plătită în avans, iar contractul de vânzare-cumpărare a fost desfiinţat, reclamanta-pârâtă trebuie să restituie suma încasată în avans, care în lipsa unei contraprestaţii, reprezintă o îmbogăţire fără just temei. De altfel, reclamanta-pârâtă nici nu a contestat dreptul pârâtei-reclamante la restituirea acestei sume.

Prin urmare, a fost admisă în tot cererea reconvenţională privind obligarea reclamantei la plata sumei de 1.934.265,88 lei reprezentând diferenţă compensaţie (1.128.127 lei) şi avans achitat în contul contractului (806.138,88 lei).

Tribunalul a mai constatat că, prin cel de-al treilea capăt de cerere principală, astfel cum a fost completată la termenul din 03.04.2012, reclamanta-pârâtă a solicitat obligarea pârâtei-reclamante la restituirea sumei de 200.218 lei rezultată în urma deducerii din suma de 1.550.000 lei (valoarea scrisorii de garanţie încasate) a sumei de 806.138,88 lei reprezentând avans restituit şi a sumei de 543.643,2 lei reprezentând daune compensatorii recunoscute. Câtă vreme s-a stabilit că daunele compensatorii datorate conform contractului depăşesc valoarea  indicată de reclamanta-pârâtă şi chiar valoarea garanţiei, iar avansul nu a fost restituit prin executarea scrisorii de garanţie  Bancară (suma de 1.550.000 lei serv I. la acoperirea unei părţi din daunele compensatorii în cuantum total de 2.678.127 lei), acest capăt de cerere este neîntemeiat, astfel că a fost respins. În consecinţă, în virtutea principiului accesorium sequitur principale, aceeaşi soartă o va avea şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei-reclamante la plata dobânzii legale aferente sumei de 200.218 lei.

Referitor la executarea scrisorii de garanţie  Bancară, tribunalul a reţinut că în baza art. 14 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 93/21.03.2011, la cererea reclamantei-pârâte, pârâta  B.  C. R. SA a emis scrisoarea de garanţie  Bancara de buna execuţie (SGB) nr. G026351/820/23.03.2011 în valoare de 1.550.000 lei în favoarea pârâtei-reclamante SC  T.  I. SA (fila 72-73, dosar tribunal, vol. II), prin care s-a angajat în mod irevocabil şi necondiţionat ca,  indiferent de valabilitatea şi efectele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare nr. 93/21.03.2011, renunţând la beneficiul discuţiunii şi diviziunii, la orice contestaţii şi obiecţiuni şi fără a fi necesară vreo cerere de chemare în judecată sau sentinţă arbitrală, să plătească pârâtei-reclamante orice sumă până la concurenţa sumei de 1.550.000 lei, la prima cerere scrisă a acesteia, primită în perioada de valabilitate a scrisorii (până la data de 15.01.2012), cerere conţinând şi declaraţia scrisă a pârâtei-reclamante care să ateste că nu a fost despăgubită de reclamanta-pârâtă, urmare a neonorării de către aceasta a obligaţiilor contractuale, menţionând totodată în ce constă neîndeplinirea acestor obligaţii, însoţită şi de o copie a notificării transmise către pârâta-reclamantă cu privire la obligaţiile neexecutate.

Prin cererea nr. 202/J/04.07.2011, pârâta-reclamanta SC  T.  I. SA a solicitat pârâtei  B.  C. R. SA plata sumei de 1.550.000 lei, reprezentând parte din prejudiciul în sumă de 2.678.127 lei, menţionând că nu a fost despăgubită,  indicând obligaţiile neexecutate de reclamanta-pârâtă (de a plăti compensaţia în termenul prevăzut la art. 28 pct. 3 din contract) şi anexând copii de pe notificarea transmisă acesteia sub nr. 176/J/02.06.2011 şi de pe factura de compensaţie nr. TINM062057/01.06.2011. Garanţia de bună execuţie a fost executată la data de 08.07.2011 (filele 74-81, dosar tribunal vol. II).

Deşi şi-a întemeiat cererea privind obligarea pârâtei  B.  C. R. SA la plata sumei de 743.861,12 lei (diferenţa dintre valoarea scrisorii de garanţie, 1.550.000 lei şi avansul în sumă de 806.138,88 lei), pe răspunderea civilă delictuală, reclamanta-pârâtă nu făcut dovada unei fapte ilicite a pârâtei care să exceadă obiectului convenţiei lor (încălcarea obligaţiilor asumate prin convenţie antrenând un alt fel de răspundere civilă, contractuală, care o exclude pe cea delictuală), nici a celorlalte condiţii cerute de art. 998-999 din Codul civil din 1864 pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Prin urmare, tribunalul a respins ca neîntemeiat şi capătul de cerere principală formulat în contradictoriu cu pârâta  B.  C. R. SA priv I. obligarea acesteia plata sumei de 743.861,12 lei, fi I. respins, totodată, şi capătul de cerere accesoriu privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei mai sus arătate.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul a admis, în parte, cererea principală, astfel cum au fost modificată şi completată formulată de reclamanta-pârâtă SC ICPEE. T. SA, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC  T.  I. SA şi pârâta SC  B.  C. R. SA,va constatat încetarea contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice nr. 93/21.03.2011 intervenită la data de 06.06.2011 prin denunţare unilaterală la iniţiativa reclamantei-pârâte şi a respins restul pretenţiilor reclamantei-pârâte ca neîntemeiate; a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă S.C.  T.  I. S.A. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă S.C. ICPEE. T. S.A. şi a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 1.934.265,88 lei reprezentând diferenţă compensaţie şi avans achitat în contul contractului.

În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalul a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 23.459 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar aferente pretenţiilor admise din cererea reconvenţională, constatând că, deşi a fost admis primul capăt al cererii principale, aceasta nu determină obligarea pârâtei-reclamante la plata unor cheltuieli de judecată sau compensarea lor, conform art. 276 din Codul de procedură civilă, câtă vreme reclamanta-pârâtă nu a achitat taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar distinct pentru acest capăt de cerere, timbrajul fiind stabilit la valoarea celorlalte capete de cerere, ce au fost respinse. 

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta pârâtă SC I.C.P.E.E. T. SA solicitând admiterea acestuia, modificarea in parte a sentinţei civile apelate in sensul respingerii cererii reconvenţionale formulate.

In motivarea apelului s-a arătat următoarele:

1. Instanţa de fond nu a respectat îndrumările Deciziei de casare referitoare la analizarea posibilităţii restrângerii compensaţiei prevăzute de art. 28 alin. 3 din Contract doar la perioada de valabilitate a Contractului, 15.04.2011-06.06.2011, dispuse în considerarea faptului că perioada 06.06.2011-31.12.2011 a fost extracontractuală.

2. În mod greşit a stabilit judecătorul fondului că obligaţia apelantei a fost o obligaţie nedivizibilă, în realitate, atât obligaţia apelantei reclamante, cât şi obligaţia intimatei au fost obligaţii divizibile, compuse din obligaţii  indivizibile lunare (art. 1058 Cod civil).

 3. Instanţa de fond nu a observat ordinea în care trebuiau executate obligaţiile asumate de apelanta – reclamantă şi de intimată, deşi acestea au fost expres stabilite prin art. 12.1 din Contractul nr. 93/2011.

Concret, potrivit art. 12.1 din Contract, intimata era prima care trebuia să execute Contractul, executarea de către apelantă a obligaţiei de furnizare a energiei fi I. subsidiară obligaţiei de plată anticipată a energiei.

 4. In mod greşit a stabilit instanţa de fond că nelivrarea de către apelanta a energiei, în perioada 01.05.2011-06.06.2011, a fost o culpă contractuală.

Nelivrarea de către apelantă a energiei în perioada 01.05.2011- 06.06.2011 a fost o măsură legitimată de clauzele Contractului (art. 19 lit. c) din Contract) şi de lege (excepţia de neexecutare a Contractului - exceptio non adimpleti contractus), motiv pentru care nu datorează compensaţie.

 5. Instanţa de fond nu a observat că intimata nu a respectat obligaţia de bună-credinţă în executarea Contractului, atitudine comportamentală care nu o îndreptăţeşte la invocarea vreunui prejudiciu.

6. Cei mult, în cauză se poate reţine culpa comună a părţilor, cu consecinţa exonerării oricăreia dintre acestea Ia plata de daune în favoarea celeilalte.

 Solicită, de asemenea, obligarea pârâtei-reclamante S.C. T.  I. S.A. la plata cheltuielilor de judecată..

1. Instanţa de fond nu a respectat îndrumarea instanţei de casare referitoare la analizarea posibilităţii restrângerii compensaţiei prevăzute de art. 28 alin. 3 din Contract doar la perioada de valabilitate a Contractului, 15.04.2011-06.06.2011, dispusă în considerarea faptului că perioada 06.06.2011-31.12.2011 a fost perioadă extracontractuală.

 Instanţa de casare a dispus ca în rejudecare să fie analizate susţinerile apelantei privind restrângerea compensaţiei la perioada contractuală 15.04.2011-06.06.2011 (pag. 7/paragraful 5 din Decizia civilă nr. 474/2012).

În rejudecare însă, instanţa de fond a omis să facă o analiză clară şi transparentă a perioadei pentru care apelanta datorează compensaţie intimatei, lipsind în acest sens din cuprinsul hotărârii raţionamentul juridic care să legitimeze soluţia pronunţată.

Este  indubitabil că perioada în care s-a derulat efectiv Contractul nr. 93/2011 a fost exclusiv perioada 15.04.2011-06.06.2011.

La fel de evident este că perioada 06.06.2011-31.12.2011, a devenit, după denunţarea unilaterală de către apelanta a Contractului, perioadă extracontractuală.

Pe cale de consecinţă, discuţia privind compensaţia datorată de apelantă intimatei nu poate privi decât perioada 15.04.2011-06.06.2011, iar nu şi perioada 06.06.2011-31.12.2011.

Chiar şi în acest caz, obligarea apelantei la plata către intimată a compensaţiei pe perioada 15.04.2011-06.06.2011 trebuie analizată distinct, pentru perioadele 15.04.2011- 30.04.2011 şi, respectiv, 01.05.2011-06.06.2011, după cum urmează:

a) pentru perioada 15.04.2011-30.04.2011, perioadă în care apelanta din motive obiective, fi I. victimă a infracţiunii de înşelăciune săvârşită de furnizorul nostru de energie S.C. KBS  T. S.R.L. nu a reuşit să livreze intimatei energie, apelanta poate fi obligată la plata compensaţiei, motivat de faptul că energia ce urma a fi livrată în această perioadă fusese achitată anticipat de intimată, conform clauzelor contractuale;

 b) pentru perioada 01.05.2011-06.06.2011, apelanta nu datorează compensaţie intimatei, motivat de împrejurarea că pentru luna mai 2011 intimata nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată anticipată a energiei, fapt care a legitimat apelanta să nu-şi îndeplinească obligaţia corelativă.

Prin urmare, începând cu data de 01.05.2011, nu se mai poate susţine că apelanta nu a livrat energia contractată, deoarece era îndreptăţită să procedeze astfel, motivat de faptul că nu a încasat anticipat preţul pentru energie, conform clauzelor contractuale.

Mai înţelege să precizeze că intimata a acceptat ca livrarea energiei să înceapă la 01.05.2011 şi, totodată, a propus ca obligaţia restantă a apelantei să fie înlocuită cu o obligaţie alternativă, solicitându-i fie să livreze energia datorată pe perioada 15.04.2011-30.04.2011, fie să restituie suma încasată pentru energia nelivrată în aprilie

 Apelanta a ales să restituie suma încasată pentru luna aprilie, motiv pentru care a stornat factura aferentă lunii aprilie 2011.

Deşi pentru luna următoare de Contract, mai 2011, fiecare parte trebuia să-şi execute obligaţiile asumate, în ordinea stabilită în Contract, intimata a refuzat să plătească anticipat preţul energiei pe care  urma  să

o primească, motiv pentru care apelanta la rândul ei, a refuzat să execute obligaţia corelativă, facultate permisă de prevederile art. 19 lit. c din Contract.

În concluzie, dispoziţia instanţei de obligare a apelantei la plata compensaţiei pentru perioada 15.04.2011-31.12.2011, fără a analiza distinct perioadele relevante ale Contractului, au condus la o soluţie nelegală, dat fi I. că începând cu 01.05.2011, intimata nu şi-a respectat obligaţiile contractuale asumate, fapt care exonerează apelanta de îndeplinirea obligaţiei corelative.

În sfârşit, apreciază că suma pretinsă de intimata-reclamantă cu titlu de prejudiciu a fost greşit acordată de instanţa de judecată fără efectuarea unei expertize de specialitate, cu atât mai mult cu cât prejudiciul a fost facturat de intimată Ia data de 01.06.2011, pentru perioada 01.05.2011-31.12.2011, în raport de cotaţia PZU (Piaţa pentru Ziua Următoare), în condiţiile în care la data facturării nu se putea anticipa cotaţia PZU pentru perioada 01.06.2011-31.12.2011.

 Un argument suplimentar în acest sens este făptui că din documentele depuse la dosar rezultă că intimata a cumpărat energie electrică printr-un contract bilateral (PCCB), iar nu de pe PZU.

 2.În mod greşit a stabilit judecătorul fondului că obligaţia apelantei a fost o obligaţie nedivizibilă, în realitate, atât obligaţia apelantei, cât şi obligaţia intimatei au fost obligaţii divizibile, compuse din obligaţii  indivizibile lunare (art. 1058 Cod civil).

Instanţa de fond a calificat greşit obligaţia apelantei de livrare a energiei ca fi I. o obligaţie  indivizibilă.

În realitate, atât obligaţia apelantei, cât şi obligaţia intimatei au fost obligaţii divizibile, aşa cum rezultă din înseşi clauzele contractuale, respectiv art. 2 - Obiectul contractului şi art. 3 - Condiţiile de desfăşurare a vânzării din Contract, în care se vorbeşte de "cantităţile de energie", de "obligaţiile ferme ale părţilor", de "modificarea cantităţilor de energie prin acordul părţilor", dar şi din interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1057 şi urm. Cod civil.

Totodată, aşa cum rezultă din cuprinsul Contractului, este  indubitabil că voinţa părţilor a fost în sensul stabilirii şi executării de obligaţii divizibile, obligaţiile lunare de livrare şi, respectiv de plată a energiei fi I. obligaţii nedivizibile, în sensul dispoziţiilor art. 1058 Cod civil.

În aceste condiţii, se verifică şi din acest punct de vedere faptul că după data de 30.04.2011, dată până Ia care apelanta nu a livrat energie, s-a început executarea unei noi obligaţii, respectiv cea aferentă lunii mai 2011, pentru care intimata nu şi-a executat obligaţia contractuală asumată (de plată anticipată a energiei), fapt care a dus la suspendarea

raporturilor contractuale.

3.Instanţa de fond nu a observat ordinea în care trebuiau executate obligaţiile asumate de apelanta şi de intimată, deşi acestea au fost expres stabilite prin art. 12.1 din Contractul nr. 93/2011.

Concret, potrivit art. 12.1 din Contract, intimata era prima care trebuia să execute Contractul, executarea de către apelanta a obligaţiei de furnizare a energiei fi I. subsidiară (ulterioară) obligaţiei de plată anticipată a energiei.

Judecătorul fondului trebuia să reţină că prin clauza prevăzută în art. 12.1. din Contract, apelanta şi intimata a stabilit expres ordinea de executare a obligaţiilor, prima obligaţie care trebuia executată fi I. obligaţia asumată de intimată, constând în plata integrală şi anticipată a facturii emise de apelanta pentru luna următoare de Contract.

Pe cale de consecinţă, în mod greşit a concluzionat judecătorul fondului că apelanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de livrare a energiei, în condiţiile în care executarea obligaţiei apelantei era condiţionată de executarea anterioară a obligaţiei asumate de intimată.

 Obligaţia apelantei devenea scadentă numai dacă intimata şi-ar fi îndeplinit propria obligaţie de plată anticipată a energiei, aceasta fi I. prima în ordinea executării Contractului.

Rezultă deci că soluţionarea judicioasă a prezentei cauze nu se putea face fără stabilirea ordinii în care trebuiau executate obligaţiile părţilor semnatare ale Contractului nr.93/2011, importanţa stabilirii ordinii de executare a obligaţiilor rezultând inclusiv din faptul că legiuitorul a prevăzut o reglementare expresă în Noul Cod civil, prin dispoziţiile art. 1555 din Noul Cod Civil.

4. În mod greşit a stabilit instanţa de fond că nelivrarea de către apelanta a energiei, în perioada 01.05.2011-06.06.2011, a fost o culpă contractuală.

Nelivrarea de către apelanta a energiei în perioada 01.05.2011-06.06.2011 a fost o măsură legitimată de clauzele Contractului (art. 19 lit. c) din Contract) şi de lege (excepţia de neexecutare a Contractului - exceptio non adimpleti contractus), motiv pentru care nu datorăm compensaţie.

Din probatoriul aflat la dosar, rezultă  indubitabil că intimata nu a achitat Factura nr. 4324/27.04.2011, emisă de apelanta pentru luna mai 2011.

Neplata de către intimată a facturii reprezentând contravaloarea energiei electrice ce urma a fi livrată de apelanta în luna mai 2011, a îndreptăţit apelanta, în temeiul dispoziţiilor art. 19 lit. c) din Contract, să nu livreze energia contractată, până la executarea de către S.C.  T.  I. S.A. a obligaţiei de plată.

 Rezultă deci că nelivrarea energiei de către apelanta nu poate fi calificată drept o culpă contractuală, ci o măsură legitimă adoptată în vederea protejării propriilor interese.

Pe scurt, instanţa de fond nu a reţinut că, potrivit clauzelor contractuale (art. 19 lit. c din Contract) şi a legii (exceptio non adimplenti contractus), apelanta s-a bucurat de o reală protecţie, constând în dreptul de a nu executa obligaţia asumată în cazul neexecutării de către intimată a obligaţiei de plată anticipată a facturilor, conform ordinii stabilite pentru executarea Contractului.

Concluzionând, nerespectarea de către intimată a obligaţiilor asumate echivalează cu culpa contractuală a acesteia, motiv pentru care intimata nu este îndreptăţită să pretindă apelantei despăgubiri.

În contextul de mai sus, sintagma "sistare a livrării de energie", menţionată în cuprinsul art. 19 lit. c) şi art. 27 din Contract, trebuie interpretată şi înţeleasă, conform dispoziţiilor art. 977 şi art. 983 Cod civil, în sensul de "neîncepere a livrării de energie"

 Aceeaşi concluzie se impune şi pentru perioada 30.05.2011-06.06.2011, motivat de împrejurarea că neîncasând suma facturată pentru luna mai 2011, apelanta nu a mai livrat energie şi nici nu a mai emis facturi pentru lunile următoare lunii mai 2011.

Pe cale de consecinţă, soluţia judicioasă ce trebuia dispusă de judecătorul fondului era de respingere a pretenţiilor intimatei privind obligarea apelantei la plata daunelor pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, în condiţiile în care cea dintâi nerespectare a obligaţiilor contractuale a venit din partea intimatei-reclamante, care nu este astfel îndreptăţită la a pret de daune.

5. Instanţa de fond nu a observat că intimata nu a respectat obligaţia de bună-credinţă în executarea Contractului, atitudine comportamentală care nu o îndreptăţeşte la invocarea vreunui prejudiciu.

în Contractul nr. 93/21.03.2011, părţile au prevăzut două clauze de dezicere, atât pentru apelanta, cât şi pentru intimată, reprezentând drepturi potestative convenţionale.

Apelanta a activat clauza de dezicere, prin denunţarea unilaterală a Contractului, motivat, în principal, de refuzul intimatei de a executa obligaţia asumată de plată anticipată a energiei.

Această neexecutare a Contractului de către intimată s-a suprapus peste neexecutarea de către S.C. KBS  T. S.R.L. a obligaţiei de livrare de energie către apelanta, situaţie comunicată de altfel intimatei. În acest context, S.C. I.C.P.E. ELECTRONCOND TEHNOLOCIES S.A. a suferit un dublu prejudiciu, motiv care a făcut imposibilă cumpărarea din piaţă a energiei pe care o contractase cu intimata.

Din atitudinea comportamentală a intimatei-reclamante rezultă reaua-credinţă a acesteia în executarea Contractului şi scopul urmărit, respectiv obligarea apelantei de a denunţa  Contractul.

Obligaţia de executare cu bună-credinţă a Contractului de care era ţinută intimata reprezintă, de altfel, obligaţia-sursă a celorlalte obligaţii contractuale, respectiv obligaţia de loialitate, obligaţia de cooperare, obligaţia de coerenţă contractuală, obligaţia de informare, consiliere, atenţionare etc..

Astfel, având în vedere obligaţia de coerenţă contractuală de care trebuia să dea dovadă intimata, nu se poate explica de ce aceasta, cunoscând problemele create apelantei de furnizorul S.C. KBS  T. S.R.L, nu şi-a îndeplinit întocmai obligaţia principală de plată anticipată a energiei, pentru a face posibil ca apelanta să achiziţioneze energie de la alt furnizor şi nici nu a acceptat rezilierea de comun acord a Contractului.

Cu alte cuvinte, deşi nu dorea continuarea Contractului (refuzând să-şi execute obligaţia principală de plată anticipată a energiei), intimata nu a acceptat nici rezilierea Contractului, toate acestea probând intenţia evidentă a intimatei de a forţa denunţarea de către apelanta a Contractului, urmărind executarea imediată a Scrisorii de Garanţie  Bancară în valoare de 1.550.000 Lei şi obligarea apelantei la plata compensaţiei.

În plus, solicitarea intimatei de restituire a sumei de 806.138,88 lei, reprezentând contravaloarea energiei din primul interval contractual, regularizată conform prevederilor art. 12.2. din Contract, a fost lipsită de legitimitate, în condiţiile în care apelanta, respectând prevederile contractuale, regularizase contabil încasările din luna aprilie 2011 şi era îndreptăţită să încaseze de la intimată suma de 755.755,20 lei (TVA inclus), reprezentând diferenţa dintre valoarea energiei aferentă lunii mai 2011 şi suma deja încasată în aprilie 2011.

Cu alte cuvinte, nici sub acest aspect intimata nu justifica niciun interes real pentru o astfel de măsură comportamentală, câtă vreme plata energiei lunare era garantată de apelanta prin Scrisoarea de Garanţie  Bancară în valoare de 1.550.000 lei, emisă în favoarea intimatei, plătibilă la vedere, fără rezerva beneficiului discuţiunii sau al diviziunii, pe care de altfel aceasta a şi executat-o la data de 04.07.2011.

 Pretenţia nejustificată a intimatei naşte suspiciuni cu privire la buna-credinţă a acesteia în derularea raporturilor contractuale încheiate cu apelanta.

Astfel, neacceptarea de către intimată a propunerii rezilierii ce comun acord a Contractului, în condiţiile în care refuza executarea acestuia, nu poate fi explicată decât prin scopul nelegitim urmărit de aceasta de a colecta despăgubiri de la apelanta, fie menţinând Contractul în vigoare, fie obligând apelanta să denunţe unilateral contractul.

Din păcate, conducerea de atunci a apelantei nu a înţeles scopul urmărit de intimată şi a făcut greşelile sugerate de aceasta.

Rezultă deci că denunţarea unilaterală a Contractului nu a fost iniţiativa apelantei, ci a fost rezultatul situaţiei imposibile create de intimată.

În acest context, trebuie avută în vedere doctrina şi practica judiciară, potrivit cu care încălcare obligaţiei de bună-credinţă contractuală, implicit a celei de coerenţă contractuală, poate duce la reducerea sau respingerea, după caz, a despăgubirilor pretinse de cel care a încălcat această obligaţie.

Este evident că apelanta a decis să denunţe unilateral Contractul pentru a diminua daunele la care ar fi fost obligată dacă s-ar fi menţinut valabilitatea Contractului. Mai exact, apelanta a încercat să limiteze în timp daunele prevăzute în art. 19 lit. d) din Contract.

 Niciodată însă, apelanta nu a înţeles că denunţând Contractul urma a fi obligată la plata unei compensaţii egale cu cea la care ar fi fost obligată dacă acesta ar fi fost menţinut în vigoare până la 31.12.2011.

Prin urmare, revăzând comparativ clauzele de la art. 19 lit. d) şi art. 28 alin. 3 din Contract, a ales să denunţe raporturile încheiate cu intimata, înţelegând că în felul acesta va limita aceste cheltuieli la perioada de derulare efectivă a Contractului, respectiv 15.04.2011-06.06.2011.

În plus, calculul compensaţiei prevăzute la art. 28 alin. 3 din Contract a avut în vedere preţul la care intimata "poate să cumpere" sau "ar fi putut să cumpere" energie de pe piaţa internă energie.

Timpul prezent al verbului a putea a fost folosit în sintagma "poate să cumpere" doar cu referire la posibila acţiune de cumpărare de energie în timpul derulării Contractului, respectiv în perioada 15.04.2011-06.06.2011.

 Pentru nicio altă perioadă de timp nu se justifică folosirea timpului prezent pentru verbele care reglementează posibilitatea de cumpărare a energiei de către intimată, cu atât mai puţin pentru tranzacţiile viitoare ce ar fi putut interveni în perioada ce urma după încetarea Contractului, respectiv 06.06.2011-31.12.2011.

Concluzia de mai sus este confirmată de cea de-a doua sintagmă folosită în cuprinsul art. 28 alin. 3 din Contract, respectiv "ar fi putut să cumpere".

Dacă această sintagmă s-ar fi referit la întreaga perioadă contractuală, astfel cum pretinde intimata, termenul folosit ar fi trebuit să fie  "ar fi putut să cumpere",  "va cumpăra" sau  "ar  putea  să  cumpere",

prin folosirea deci a timpului perfect al modului condiţional optativ şi a timpului viitor ale verbului a putea.

Este evident că, la data semnării Contractului (21.03.2011), părţile nu se puteau referi la energia pe care intimata urma să o cumpere din piaţă după rezilierea Contractului (începând cu 06.06.2011) ca fi I. energia pe care aceasta "ar fi putut să o cumpere", ci doar ca fi I. energia pe care "o va cumpăra,, sau "ar putea să o cumpere".

Concluzionând, este de natura evidenţei că sintagma "ar fi putut să cumpere" a avut în vedere energia pe care intimata putea să o cumpere din piaţă anterior rezilierii Contractului, deci în timpul perioadei contractuale în care apelanta nu a îndeplinit obligaţia de livrare a energiei.

 Analizând prin simetrie prevederile art. 28 alin. 6 din Contract, observă că părţile au stabilit ca în cazul denunţării unilaterale a Contractului din iniţiativa cumpărătorului, compensaţia datorată apelantei urma a se calcula ca produsul dintre "energia  neacceptată" de cumpărător şi diferenţa pozitivă dintre preţul de contract şi cel la care poate fi comercializată către terţi energia.

Or, noţiunea de "energie neacceptată", date fi I. condiţiile tehnice în care se poate efectiv manifesta refuzul de primire a energiei, nu are sens decât dacă Contractul este în vigoare, iar nu şi după rezilierea acestuia.

Mai trebuie reţinut că daunele prevăzute în art. 19 lit. d) şi art. 21 lit. c) din Contract au conţinut identic cu cele prevăzute în art. 28 alin. 6 şi, respectiv, art. 28 alin. 3 din Contract, singura deosebire fi I. că în primele două cazuri daunele sunt datorate dacă se dovedeşte vina celui care este obligat la plata acestora, Cumpărător sau Vânzător, după caz.

6. Cel mult, în cauză se poate reţine culpa comună a părţilor, cu consecinţa exonerării oricăreia dintre acestea la plata de daune în favoarea celeilalte.

Instanţa de apel nu poate ignora poziţia dificilă a apelantei din perioada aprilie-mai 2011, apelanta fi I. "captivă" atât în Contractul încheiat cu furnizorul S.C. KBS  T. S.R.L., cât şi în Contractul încheiat cu intimata, dat fi I. că aceasta din urmă a refuzat să achite apelantei sumele datorate.

Aşa cum rezultă din Adresa nr. 338/28.02.2013 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (în legătură cu Dosarul nr. 3756/P/2011), s-a dispus începerea urmăririi penale a numitei B. C., reprezentanta legală a S.C. KBS  T. S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune la încheierea Contractului de furnizare a energiei electrice nr. 13/02 din 21.03.2011. In temeiul acestui Contract, apelanta a achitat în avans contravaloarea energiei pe care o achiziţionase în vederea livrării către intimată.

Solicită instanţei de apel să reţină că apelanta a achitat în avans energia pe care trebuia să o primească de la KBS, dar pe care nu a primit-o şi, în acelaşi timp, a suportat costurile emiterii, în favoarea intimatei, a Scrisorii de Garanţie  Bancară, prin  Indisponibilizarea sumei de 1.550.000 lei, toate acestea limitând substanţial fondurile proprii ale apelantei, astfel încât nu a mai fost posibilă achiziţionarea de la alt furnizor a energiei contractate de intimată.

Reiterează faptul că prin Scrisoarea de Garanţie  Bancară, executabilă la simpla prezentare, fără beneficiul discuţiunii şi al diviziunii, intimata a beneficiat de siguranţa incontestabilă a fiecărei plăţi lunare la care s-a angajat, în sensul că putea oricând recupera sumele achitate în cazul în care nu primea în schimb energie, astfel încât refuzul acesteia de a plăti factura aferentă lunii mai 2011 nu are nicio justificare contractuală sau prudenţială.

Apelanta a recunoscut intimatei, în corespondenţa purtată, că are dificultăţi în derularea Contractului încheiat cu furnizorul S.C. KBS  T. S.R.L., dar această împrejurare nu înseamnă că apelanta nu putea identifica un alt furnizor în cazul în care intimata şi-ar fi îndeplinit obligaţia de plată în avans a contravalorii energiei care urma a-i fi furnizată în cursul lunii mai 2011.

 Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond (pag. 12/paragraful 5 din Sentinţa civilă nr. 5827/27.09.2013), prezentul litigiu trebuie soluţionat exclusiv în raport de clauzele cuprinse în Contractul nr. 93/2011, aspectele privind relaţiile contractuale ale apelantei cu furnizorul S.C. KBS  T. S.R.L. neavând relevanţă în cauză.

 Urmând acest raţionament, rezultă că defectuoasa derulare a raporturilor dintre apelanta şi furnizorul iniţial ales pentru a cumpăra energia ce trebuia livrată intimatei nu înseamnă că apelanta nu putea să-şi îndeplinească obligaţiile asumate faţă de aceasta, câtă vreme se poate identifica un alt furnizor de energie, dacă ar fi beneficiat de plata anticipată a acesteia, conform Contractului.

 Concluzionând, culpa contractuală a apelantei putea fi dovedită doar în ipoteza nelivrării energiei după încasarea anticipată a contravalorii acesteia de ia intimată, fi I. total greşită hotărârea instanţei de fond prin care s-a stabilit că apelanta trebuia să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale pentru luna mai 2011, chiar şi în situaţia neîndeplinirii de către intimată a obligaţiei corelative de plată anticipată a facturii emise de apelanta pentru această lună.

In drept s-au invocat prevederile art.282 şi urm. C.pr.civ., art.1057 şi urm.C.civ, art.1073 şi urm C.civ., art.969 şi urm. C.civ., art.977şi urm. C.civ.

Intimata pârâtă reclamantă SC  T.  I. SA a formulat la data de 13.05.2014 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea întâmpinării s-a arătat cu privire la motivele de apel următoarele:

1. Apelanta susţine ca instanţa de fond nu a respectat îndrumările Deciziei de casare referitoare la analizarea posibilităţii restrângerii compensaţiei doar la perioada de valabilitate a contractului.

Solicită respingerea acestui motiv ca fi I. neîntemeiat. Din lecturarea sentinţei apelate ( pag. 13-14) este evident că prima instanţă a analizat pe larg aceste aspecte, fi I. invocate dispoziţiile  art. 10 alin. 1 coroborate cu articolul  3 din contract.

 2 Apelanta susţine că judecătorul fondului a greşit când a stabilit că obligaţia de furnizare a energiei electrice este o obligaţie nedivizibilă.

 Consideră că prima instanţă a reţinut şi motivat corect că este în situaţia unei obligaţii unice de furnizare a cantităţii de 62.650 MWh, dar cu executare succesivă (eşalonarea cantităţii pe parcursul mai multor luni reprezentând o modalitate de executare a unei singure obligaţii). Un argument în plus, pe lângă cele reţinute de prima instanţă, în sensul că nu este în situaţia unor obligaţii distincte de a vinde fiecare cantitate lunară, îl reprezintă şi mecanismul contractual prevăzut la art. 12.2 şi 12.3 din contract, între lunile contractuale şi cantitatea de energie electrică efectiv furnizată există o strânsă legătură. Din acest motiv în fiecare lună se emite o factură de regularizare pentru luna anterioară de contract, valoarea facturii de regularizare fi I. diminuată cu valoarea facturii de avans.

 De altfel, în cuprinsul Anexei 2 este menţionat foarte clar că aferent perioadei contractuale 15.04.2011-31.12.2011 cantitatea de energie electrică este de 62.650 MWh, şi numai livrarea este împărţită pe luni calendaristice.

 Întrucât voinţa părţilor primează şi pentru a nu lăsa niciun dubiu cu privire la acest motiv de apel, aminteşte şi cuprinsul adresei ICPE nr. 276/15.04 2011, prin care apelanta, la punctul 2, explica mecanismul de recuperare a perioadei pentru care a amânat livrarea energiei electrice: „cantitatea de energie electrică, contractată iniţial, aferentă zilelor de 15-19.04.2011 va fi furnizată de vânzător suplimentar pe parcursul contractului, în baza unui grafic acceptat de părţi". Altfel spus, apelanta recunoaşte că trebuie şi se angajează să respecte obligaţia unică de furnizare a cantităţii de 62.650 MWh.

 3. Instanţa de fond nu a observat ordinea în care trebuiau executate obligaţiile asumate de părţi.

 Intimata nu  insistă asupra acestui motiv de apel, întrucât a arătat pe larg la pct. II eroarea în care se afla apelanta.

 Chiar dacă prin absurd ar considera că între părţi a existat un acord de voinţă cu privire la începerea furnizării la 1 mai 2011 acest termen nu a fost respectat de către apelantă, mai mult obligaţia  T. de plată a facturii aferenta lunii mai, aşa cum a arătat, a fost stabilită de către apelantă la 16 mai 2011, ulterior denunţării contractului.

 4.Se susţine că în mod greşit instanţa de fond a reţinut culpa contractuală a ICPE în perioada 01 05.2011-06 06.2011.

Acest motiv de apel este de-a dreptul haios. Chiar apelanta prin cererea de chemare în judecată şi-a recunoscut această culpă prin acceptarea la plată a compensaţiei aferente perioadei 15 04.2011- 06.06.2011. Prin acţiune apelanta susţine „ In mod corect, compensaţia trebuie calculată pentru perioada de valabilitate a contractului, cuprinsă între data de 15.04.2011 şi data de 06.06.2011." (pag 4 ultimul alineat).

 Instanţa practic nu a fost investită cu analiza culpei contractuale a apelantei în perioada menţionată, (cu atât mai puţin analiza distinctă a perioadelor 15.04.2011 - 30.04.2011 şi 01.05.2011-06 06.2011) din moment ce chiar apelanta şi-a recunoscut această culpă prin cererea de chemare în judecată.

 5.Se susţine că instanţa de fond nu a observat că intimata  nu a respectat obligaţia de bună-credinţă în executarea contractului.

 Şi acest motiv de apel se bazează pe aceeaşi eroare a apelantei care se regăseşte şi în cazul motivului trei de apel, cu privire la ordinea executării obligaţiilor şi prin urmare intimata nu va relua aceleaşi apărări. Din analiza situaţiei de fapt şi a corespondenţei emisă de către apelantă, rezultă cine nu şi-a putut onora contractul şi din ce motive. Restul susţinerilor, în sensul că intimata a dorit să provoace denunţarea unilaterală a contractului pentru a încasa compensaţia, sunt simple fabulaţii, cu atât mai mult cu cât buna credinţă a  T. este dovedită şi de invitaţia adresată ICPE pentru a identifica o posibilitate de cumpărare a cantităţii de energie electrică de 62650 MWh din alte surse, la un preţ cât mai apropiat de preţul din contact, pentru a diminua astfel valoarea compensaţiei.(adresa nr. 95/12.05.2011 pct. 3)

 6. In acest caz intimata nu este în situaţia unui motiv de apel veritabil. Apelanta susţine ideea unei culpe comune a părţilor, determinată de atitudinea  T. de a refuza să achite apelantei sumele datorate.

Aşa cum a arătat, intimata  a achitat factura de avans aferentă lunii aprilie 2011, pe când apelanta nu a livrat energia electrică contractată. In aceste condiţii nu se poate discuta decât de culpa exclusivă a apelantei.

In drept s-au invocat prevederile art.111, 115 şi urm. C.pr.civ.

Apelanta reclamantă pârâtă a formulat la data de 22.05.2014 cerere de suspendare a executării sentinţei civile nr.5827/27.09.2013, iar la termenul de judecată din data de 29.05.2014 apelanta a depus la dosar cerere de renunţare la dreptul pretins in ceea ce priveşte cererea de chemare in judecată şi cererea completatoare.

Sub aspectul probatoriului, Curtea a încuviinţat şi administrat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri.

Prin încheierea de şedinţă din data de 27.06.2014 a fost admisă cererea de suspendare a executării sentinţei civile nr.5827/24.09.2013 până la soluţionarea apelului.

Analizând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate şi in raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:

1. In ceea ce priveşte prima critică referitoare la faptul că instanţa de fond nu a respectat îndrumarea instanţei de casare referitoare la analizarea posibilităţii de restrângere a compensaţiei prevăzute la art.28 lain.3 din contract doar la perioada de valabilitate a contractului, 15.04.2011-06.06.2011 dispusă in considerarea faptului că perioada 06.06.2011-31.12.2001 a fost perioada extracontractuală, Curtea reţine că prin decizia nr.474/03.12.2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti Secţia a VI-a Civilă prin care s-a admis apelul declarat de SC ICPEE. T. SA împotriva sentinţei civile nr.8324/12.06.2012, s-a reţinut că prima instanţă nu a analizat deloc argumentele reclamantei pârâte in susţinerea capătului doi al cererii principale, referitoare la necesitatea cuantificării compensaţiei prevăzute la art.28 alin.3 din contract doar pentru perioada de valabilitate a contractului , 15.04.2011-06.06.2011.

Astfel, prin cel de-al doilea capăt de cerere a solicitat să se stabilească la suma de 534.634,2 lei cuantumul daunelor contractuale generate de rezilierea de plin drept a contractului la data de 06.06.2011.

Curtea constată că prin sentinţa apelată prima instanţă a analizat toate argumentele apelantei cu privire la cuantumul compensaţiei cuvenite intimatei pârâte reclamante in temeiul art.28 alin.3 din contract. In acest sens prima instanţă a analizat conţinutul clauzei penale înscrise in art.28 alin.3 din contractul nr.93/21.03.2011, coroborat cu dispoziţiile art. 3 din contract şi cu cele ale Anexei nr.2 , stabil I., in mod corect că, prejudiciul cauzat cumpărătorului prin denunţarea unilaterală a contractului de către vânzător se stabileşte in funcţie de cantitatea de energie contractată pe perioada prevăzută la art.10 alin.1 din contract, respectiv 15.04.2011-31.12.2011.

Nu poate fi reţinută susţinerea apelantei in sensul că această compensaţie datorată intimatei nu poate privi decât perioada contractuală respectiv 15.04.2011-06.06.2011 şi nu şi perioada extracontractuală de la 06.06.2011 la 31.12.2011 deoarece potrivit art.28 alin.3 din contract in caz de reziliere unilaterală a contractului din iniţiativa vânzătorului, acesta are obligaţia de a plăti cumpărătorului o compensaţie pentru prejudiciul cauzat prin nerealizarea tranzacţiilor de vânzare cumpărare energie, care se calculează ca produsul dintre diferenţa, dacă este negativă dintre preţul de contract şi preţul energiei electrice pe care cumpărătorul, acţionând într-o manieră comercială rezonabilă, poate să cumpere sau ar fi putut să cumpere de pe piaţa internă de energie (de exp PUZ) şi cantitatea de energie nelivrată, iar potrivit art.3 cantitatea de energie electrică ce urmează să fie cumpărată de către cumpărător de la vânzător este prevăzută in Anexa 2, respectiv 62.650 MWh. Prin urmare, din interpretarea coroborată a acestor clauze contractuale rezultă că s-a avut in vedere întreaga cantitate de energie contractată, care potrivit Anexei nr.2 urma să fie livrată eşalonat pe perioada aprilie-decembrie 2011. Prin urmare, nu există niciun temei legal sau contractual pentru care această compensaţie să se calculeze dosar pentru perioada 15.04.2011-06.06.2011 când a încetat contractul ca urmare a denunţării unilaterale de către vânzător. Astfel dacă părţile ar fi dorit să stabilească această compensaţie, in caz de denunţare unilaterală a contractului numai până la expirarea celor 30 de zile de preaviz ar fi prevăzut expres acest lucru şi nu s-ar mai fi referit la nerealizarea tranzacţiilor contractate de vânzare-cumpărare energie.

In ceea ce priveşte analizarea distinctă a compensaţiei pentru perioadele 15.04.2011-30.04.2011 şi 1.05.2011-06.06.2011 Curtea apreciază că nu se impune o astfel de analiză câtă vreme, aşa cum am arăta mai sus compensaţia de calculează pentru întreaga perioadă prevăzută in contract, respectiv 15.04.2011-31.12.2011, ca urmare a denunţării contractului la data de 06.05.2011 de către vânzător.(fila 36 dosar fond iniţial).

2. Cea de-a doua critică referitoare la calificarea obligaţiei apelantei de livrare a energiei ca fiind o obligaţie  indivizibilă, Curtea reţine că prima instanţă nu a dat o astfel de calificare obligaţiei asumate de către vânzătoare. Astfel prima instanţă a reţinut că vânzătoarea şi-a asumat o obligaţie unică de a livra cantitatea de 62.650 MWh, dar cu executare succesivă pe parcursul mai multor luni. Curtea constată că apelanta face confuzie între obligaţii divizibile,  indivizibile şi asumarea uneia sau mai multor obligaţii. Astfel, in cauza de faţă, vânzătoarea şi-a asumat o obligaţie unică, aceea de livra cantitatea de energie electrică prevăzută in anexa nr.2 la contract, respectiv cantitatea de 62.650 MWh, aceasta fiind o obligaţie divizibilă in ceea ce priveşte modalitatea de executare, respectiv in fiecare lună urma să se livreze cantitatea prevăzută in anexa nr.2.

Nicăieri in cuprinsul hotărârii atacate prima instanţă nu califică obligaţia de livrare a energiei electrice asumată de către apelantă ca fi I. o obligaţie  indivizibilă, ci vorbeşte despre o obligaţie unică cu  executare succesivă. Astfel obligaţia unică asumată de o parte poate fi divizibilă sau  indivizibilă, in cauza de faţă obligaţia asumată aşa cum s-a arătat mai sus este divizibilă din punct de vedere al executării.

3. Şi cea de-a treia critică formulată este nefondată. Astfel, in ceea ce priveşte ordinea executării obligaţiilor asumate de părţi prin contract Curtea reţine că potrivit art.12.1 din contract ”pe întreaga durată a contractului vânzătorul va emite către cumpărător in data de 20 a lunii ce precede luna de contract o factură de avans reprezentând 100% din contravaloarea energiei pe care cumpărătorul trebuie să o plătească pentru respectiva lună contractuală calculată conform prevederile art.11, factură ce va fi achitată integral de către cumpărător până cel mai târziu in data de 25 a lunii ce precede luna de contract”. Prin urmare, conform acestui articol, ordinea de executare a obligaţiilor este cea menţionată şi de apelantă, respectiv mai întâi trebuie executată obligaţia cumpărătorului de plată in avans a energiei electrice conform facturii emise de vânzătoare şi apoi livrarea de către vânzătoare a energiei achitate.

Însă, in speţa de faţă, acest articol trebuie interpretat in raport de situaţia concretă determinată de nefurnizarea energiei electrice de către vânzătoare.

Astfel la data de 21.03.2011 apelanta a emis factura fiscală nr.99 in valoare de 806.138,88 lei reprezentând contravaloare energie electrică conform contract 93/21.03.2011 pentru perioada 15-30 aprilie 2011 având scadenţa la data de 24.03.2011 (fila 150 dosar fond iniţial). Intimata a achitat această sumă la data scadentă astfel cum rezultă din ordinul de plată nr.3190197/3190343/24.03.2011 (fila 152 dosar fond iniţial) şi extrasul de cont depus la dosar. (fila 151 dosar fond iniţial).

Prin urmare, pentru luna aprilie intimata şi-a îndeplinit obligaţia de plată in avans, însă cea care nu şi-a îndeplinit propria obligaţia este chiar apelanta care nu a livrat energia electrică achitată in avans. Întrucât apelanta nu a fost in măsură să livreze energia electrică aferentă lunii aprilie, aceasta a solicitat decalarea începerii contractului iniţial cu trei zile respectiv până pe 18.04.2011(adresa nr.259/12.04.2011 fila 35 vol.1 dosar apel), apoi până pe data de 20.04.2011 (adresa nr.276/15.04.2011 fila 36 vol.1 dosar apel) şi in cele din urmă începerea derulării contractului începând cu data de 1.05.2011 (adresa nr.297/27.04.2011 fila 38 vol. dosar apel). In această ultimă adresă s-a prevăzut că plata facturii corespunzătoare energiei ce se va livra in perioada 01.05.2011-31.05.2011 va avea termenul scadent pe data de 03.05.2011. Ulterior, prin notificarea nr.304/29.04.2011 emisă de către apelantă către intimată s-a prevăzut că livrările de energie electrică vor începe in data de 4.05.2011, iar termenul de scadenţă a facturii pentru energia electrică livrată in luna mai a fost decalat până in data de 16.05.2011 (fila 41 vol.1 dosar apel).

Curtea reţine că ulterior acestei notificări dar înainte de scadenţa facturii pentru energia electrică aferentă lunii mai, apelata a emis la data de 06.05.2011 notificarea nr.331 (fila 36 dosar fond iniţial) privind încetarea contractului 93/21.03.2011 in conformitate cu art.28 pct.1 , începând cu data de 01.06.2011.

In acest context nu se poate reţine că intimata nu şi-a executat obligaţia  de plată a preţului anticipat cât timp denunţarea unilaterală a contractului a intervenit înainte de scadenţa facturii pentru luna mai.

4. În ceea ce priveşte cea de-a patra critică, Curtea apreciază că şi aceasta este nefondată.

Astfel, apelanta susţine că factura nr.4324/27.04.2011 emisă pentru luna mai nu a fost achitată de intimată lucru care a îndreptăţit-o pe apelantă să nu livreze energia contractată până la executarea de către SC  T.  I. SA a obligaţiei de plată. Din înscrisurile depuse la dosar Curtea reţine că, in realitate, motivul pentru care apelanta nu a livrat cantitatea de energie contractată pentru luna mai îl reprezintă faptul că a fost in imposibilitate de a livra această energie ca urmare a nelivrării energiei electrice contractate cu furnizorul său, respectiv SC KBS  T. SRL aspect ce reiese din adresele emise de apelantă către intimată (filele 35-43 vol.1 dosar apel).

Mai mult, aşa cum s-a arătat mai sus, apelanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a livra energia electrică pentru luna aprilie 2011, respectiv pentru perioada 15.04.-30.04.2011, deşi intimata a achitat in avans contravaloarea energiei electrice ce trebuia livrată in această perioada, iar pentru luna mai apelanta a emis mai multe adrese către intimată in care o informa pe intimată cu privire la amânarea termenului de la care va începe livrarea energiei electrice, decalând totodată şi scadenţa facturii aferente lunii mai până la data de 16.05.2011. Prin urmare apelanta nu poate invoca excepţia de neexecutare a contractului in susţinerea lipsei culpei proprii in executarea obligaţiei asumate, cu atât mai mult cu cât înaintea scadenţei obligaţiei de plată a intimatei apelanta a denunţat unilateral contractul.

5. Referitor la cea de-a cincea critică Curtea apreciază că este nefondată, neputându-se reţine reaua credinţă a intimatei in executarea obligaţiei de plată, denunţarea contractului de către apelantă fi I. determinată de imposibilitatea sa de a livra cantităţile de energie electrică contractate astfel cum rezultă din adresa nr.325/04.05.2011 emisă către intimată (fila 43 vol.1 dosar apel) şi nu de neexecutarea obligaţiei de plată a intimatei, cum susţine apelanta, câtă vreme obligaţia de plată nu era scadentă la momentul denunţării contractului de către apelanta vânzătoare (adresa nr.304/29.04.2011 fila 41 vol.1 dosar apel.)

In ceea ce priveşte susţinerea apelantei că prin denunţarea unilaterală a contractului a urmărit limitarea cheltuielilor la perioada de derulare efectivă a contractului, respectiv 15.04.2011-06.06.2011 Curtea apreciază că voinţa reală a părţilor, care se desprinde din clauzele contractuale, respectiv art.28 alin.3 din contract, a fost de a stabili anticipat daunele determinate prin denunţarea unilaterală a contractului înainte de expirarea duratei pentru care s-a încheiat, pe întreaga perioadă pentru care s-a încheiat contractul şi nu doar pentru perioada cuprinsă între data de 15.04.2011 şi data împlinirii termenului de preaviz de 30 de zile stabilit in cazul denunţării unilaterale. A interpreta clauzele contractuale in sensul susţinut de apelantă ar însemna ca părţile să poată denunţa oricând unilateral contractul fără nicio sancţiune, lipsind astfel de conţinut prevederea contractuală din alin.3 al art.28 din contract.

6. Cu privire la ultima critică formulată prin motivele de apel Curtea apreciază că este nefondată, neputându-se reţine culpa intimatei in executarea propriilor obligaţii, pentru motivele expuse la pct.3,4 şi 5.

Prin urmare toate criticile formulate, care vizează in principal cererea reconvenţională sunt nefondate, pentru motivele expuse mai sus.

Curtea mai reţine că la data de 29.05.2014 apelanta a depus la dosar cerere de renunţare la dreptul pretins in ceea ce priveşte cererea de chemare in judecată şi cererea completatoare. Potrivit art.247 alin.1 C.pr.civ. in caz de renunţare la însuşi dreptul pretins, instanţă dă o hotărâre prin care va respinge cererea in fond şi va hotărî asupra cheltuielilor, iar potrivit alin.2 al aceluiaşi articol, renunţarea la drept se poate face şi fără învoirea celeilalte părţi, atât in prima instanţă cât şi in apel.

Faţă de aceste dispoziţii legale şi faţă de cererea de renunţare formulată atât oral cât şi înscris de către apelantă de renunţare la însuşi dreptul pretins, atât in ceea ce priveşte cererea de chemare in judecată cât şi in ceea ce priveşte cererea completatoare, Curtea, in temeiul art.396 C.pr.civ rap. la art.247 alin. 1 şi 2 C.pr.civ, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa atacată in sensul că a respins cererea principală astfel cum a fost completată ca urmare a renunţării la dreptul pretins, şi găsind neîntemeiate criticile formulate prin apel cu privire la cererea reconvenţională a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

In temeiul art.274 alin.1 C.pr.civ. a admis cererea intimatei privind cheltuielile de judecată şi a obligat apelanta pârâtă la plata către intimata reclamantă a sumei de 102.572 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat conform facturii fiscale nr.744/12.06.2014 şi extrasului de cont din 26.06.2014 (filele 1 şi 2 vol.IV dosar apel).

Domenii speta

Spete similare