Regimul juridic aplicabil personalului silvic. Norme cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun care îl reprezintă prevederile o.u.g. 59/2000, în ceea ce priveşte răspunderea patrimonială a personalului cu atribuţii de pază a pădurilor

Decizie 976/R din 05.02.2013


. Instanţa competentă este Tribunalul – Secţia civilă şi litigii de muncă.

•O.U.G. nr. 85/2006 rep. – art. 6 alin. 1

•O.U.G. nr. 59/2000 rep. – art. 58

•Personalul cu atribuţii de pază a pădurilor răspunde patrimonial în conformitate cu prevederile cap.III al titlului XI din Legea nr.53/2003 – Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, pentru pagube produse pe suprafeţele de pădure pe care le are în pază, constatate şi evaluate în condiţiile O.U.G. nr. 85/2006

Personalului silvic i se aplică prevederile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, în măsura în care O.U.G. nr. 85/2006 nu dispune altfel.

În materia răspunderii patrimoniale a personalului cu atribuţii de pază a pădurilor, norma cuprinsă în art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 85/2006 se aplică cu prioritate faţă de O.U.G. nr. 59/2000, având un caracter special.

Prin Sentinţa nr.2639 din 15 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Mureş-Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr.7690/102/2011, s-a respins ca inadmisibilă cererea de obligare la despăgubiri, formulată de reclamantul RNP R. – Direcţia Silvică Mureş în contradictoriu cu pârâtul  S. I. V.

În motivarea acestei hotărâri s-a arătat că, potrivit art. 58 din OUG 59/2000 privind statutul personalului silvic personalului silvic i se aplică dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în măsura în care prezenta ordonanţă de urgenţă nu dispune altfel. Potrivit anexei 1, pădurarul are calitatea de funcţionar silvic.

Art.77 lit.a din acelaşi act  normativ prevede că răspunderea civilă a funcţionarului public se angajează pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează.

Potrivit  art. 78, repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art. 77 lit. a) şi b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar împotriva ordinului sau dispoziţiei de imputare funcţionarul public în cauză se poate adresa instanţei de contencios administrativ.

În speţă, cererea prin care reclamanta solicită angajarea răspunderii pe baza normelor generale ale răspunderii civile delictuale s-a considerat inadmisibilă, deoarece aceasta are o modalitate specială de atragere a răspunderii, prin emiterea dispoziţiei de imputare, ce are valoare de titlu executoriu, ca act administrativ, în condiţiile în care pârâtul are calitatea de funcţionar public şi i se aplică regulile derogatorii prevăzute în statutul funcţionarului public.

De asemenea, s-a reţinut că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 6 al. 1 din OUG 85/2006, deoarece deşi pârâtul are calitatea de persoană cu atribuţii de pază, are şi calitatea de funcţionar public şi i se aplică regulile speciale în materie de răspundere.

Astfel, potrivit art. 58 din OUG 59/2000 privind statutul personalului silvic personalului silvic i se aplică dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în măsura în care prezenta ordonanţă de urgenţă nu dispune altfel, or respectiva ordonanţă nu stabileşte un regim derogatoriu de la regimul răspunderii civile a funcţionarului public, bazat pe emiterea deciziei de impunere.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, RNP-R. prin Direcţia Silvică Mureş, solicitând, în principal, admiterea excepţiei lipsei competenţei materiale a Tribunalului Mureş-Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal de a soluţiona cererea de chemare în judecată  împotriva pârâtului; casarea integrală a sentinţei atacate, pentru motivul prevăzut de art.304 pct.3 C.pr.civ., trimiterea cauzei în rejudecare la instanţa competentă material  şi teritorial, respectiv Tribunalul Mureş-Secţia civilă, iar în subsidiar, în cazul respingerii  excepţiei, se solicită ca pe fond să se dispună modificarea integrală a sentinţei atacate pentru motivele prevăzute de art.304 pct.7,8 şi 9 C.pr.civ., respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată a pârâtului; admiterea cererii  de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, şi pe cale de consecinţă: obligarea pârâtului intimat la plata sumei totale de 60.770,60 lei ce reprezintă prejudiciul adus unităţii recurente, produs din tăierea ilegală de arbori; obligarea pârâtului la plata dobânzii  legale aferente valorii prejudiciului până la recuperarea integrală a debitului, cu actualizarea în faza de executare cu indicele de inflaţie; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată  de la fond, constând  în taxă judiciară de timbru în sumă de 2.826,41 lei şi timbru judiciar  de 5 lei, precum şi la plata cheltuielilor ce urmează a fi efectuate în recurs.

În motivarea recursului s-a arătat că, în sistemul silvic activează două categorii de personal silvic şi anume, funcţionarii publici din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură (Ministerul Mediului şi Pădurilor) şi din structurile sale teritoriale (Inspectorate Teritoriale de Regim Silvic şi de Vânătoare) şi personalul contractual din cadrul RNP R. Cele două categorii de personal, deşi împreună formează corpul silvic, au statut diferit, funcţionarii publici fiind trataţi în condiţiile Legii nr.188/1999 iar personalul silvic din cadrul RNP R. este supus dispoziţiilor Legii nr.53/2003-Codul muncii.

S-a arătat că instanţa a generalizat aplicabilitatea  normelor prevăzute de art.77 lit.a şi art.78 şi la situaţia pârâtului, care este personal silvic la care i se aplică normele Codului Muncii.

Se susţine că instanţa a apreciat greşit că nu sunt aplicabile dispoziţiile art.6 alin.1 din OUG nr.85/2006 – privind stabilirea  modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, care prevede că „personalul cu atribuţii de pază  as pădurilor răspunde patrimonial, în conformitate cu prevederile cap.III al titlului XI din Legea nr.53/2003 – Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, pentru pagube produse pe suprafeţele de pădure pe care le are în pază, constatate şi evaluate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă”.

Astfel, recurenta consideră că s-au interpretat greşit prevederile legale invocate de recurentă şi aplicabile personalului silvic contractual şi că trebuie reţinut că nu a invocat  strict dispoziţiile generale ale răspunderii civile delictuale  ci dispoziţiile legale  şi speciale aplicabile ale art.270 din Codul muncii. S-a arătat că procedura de cercetare a abaterilor şi faptelor  disciplinare săvârşite de personalul silvic este diferită de cea prevăzută de Legea nr.188/1999 şi normele de aplicare a acestei legi.

Prin urmare, personalului silvic din structura RNP R. nu i se aplică dispoziţiile Legii nr.188/1999 sub aspectul răspunderii civile şi a recuperării pagubelor produse cu vinovăţie de către aceştia, acestora fiindu-le aplicabile  dispoziţiile Legii nr.53/2003 şi ale OUG nr.85/2005.

Pârâtul  a formulat întâmpinare în recurs, arătând că soluţia primei instanţe este temeinică şi legală neexistând nici un motiv de casare sau de modificare.

S-a arătat că, în cauză sunt incidente prevederile art.72 lit.a din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor  publici în forma ei iniţială în privinţa actului de control nr.1700 din 15.04.2001 şi respectiv art.84 lit.a după republicarea legii pentru actul de control nr.4.474 din 21.05.2009 raportate la prevederile art.73 din legea invocată, respectiv art.85 din lege după republicarea în urma completării şi modificării, astfel că în privinţa ambelor pagube stabilite prin cele două acte de control se impunea emiterea unei dispoziţii de impunere din partea conducerii Direcţiei Silvice Mureş în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei şi nu promovarea unei acţiuni în condiţiile răspunderii civile delictuale şi a dreptului muncii.

Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate şi a prevederilor art.304 indice 1 C.pr.civ., Curtea a reţinut următoarele:

Obiectul cererii de faţă îl reprezintă obligarea pârâtului S. I.-V. la repararea prejudiciului cauzat reclamantei, în calitate de angajat al acesteia, respectiv pădurar titular în Cantonul nr.12 Petelea.

Datorită acestei calităţi a pârâtului, devin aplicabile prevederile art.6 alin.1 din OUG nr.85/2006 privind  stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse  vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora.

Conform acestor prevederi legale „Personalul cu atribuţii de pază a pădurilor răspunde patrimonial, în conformitate cu prevederile cap.III al titlului XI din Legea nr.53/2003 – Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, pentru pagubele produse pe suprafeţele de păduri pe care le au în pază, constatate şi evaluate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă”.

Aceste dispoziţii legale au caracter special faţă de prevederile art.58 din OUG nr.59/2000, conform cărora „personalului silvic i se aplică prevederile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în măsura în care prezenta ordonanţă de urgenţă nu dispune altfel”.

Având caracter special în raport cu norma  generală  cuprinsă în OUG nr.59/2000, în ceea ce priveşte răspunderea patrimonială a personalului cu atribuţii de pază a pădurilor pentru pagubele produse pe suprafeţele de pădure pe care le au în pază, norma cuprinsă în art.6 alin.1 din OUG nr.85/2006 se aplică cu prioritate cu prevederile OUG nr.59/2000.

În consecinţă, instanţa de contencios administrativ nu este competentă să soluţioneze cauza, aceasta fiind una de competenţa instanţei care  judecă litigii de muncă, conform art.284 din Codul muncii raportat la art.2 pct.1 lit.c din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, în temeiul art.304 pct.3 C.pr.civ.,  Curtea a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza pentru a fi judecată de instanţa competentă, respectiv Tribunalul Mureş-Secţia civilă şi litigii de muncă.