Contestaţie împotriva planului de distribuire. Raportul privind fondurile obţinute în perioada de referinţă şi justificarea cheltuielilor şi plăţilor

•Legea nr. 85/2006 rep. – art. 122

 - art. 121 alin. 1 pct. 1 şi art. 123 pct. 1

•Legea nr. 571/2003

Depunerea înscrisurilor justificative pentru menţinerea în planul de distribuire a sumei constând în TVA, la dosarul instanţei de recurs. Debitoarea este plătitoare de TVA, aspect ce rezultă şi de pe site-ul Ministerului Finanţelor, iar  lichidatorul judiciar şi-a îndeplinit obligaţia de a vira statului român TVA-ul încasat.

Prin Sentinţa nr.221/15.02.2013, pronunţată de Tribunalul  Specializat Mureş în dosarul nr.5214/1371/2010/a2, s-a respins excepţia  lipsei de interes invocată de lichidatorul judiciar F. C. IPURL.

S-a admis în parte contestaţia formulată de creditoarea N. SA (fosta MKB R. B. SA) Târgu Mureş, cu sediul în xxx, împotriva planului de distribuire nr. 2 rectificat, întocmit de lichidatorul judiciar F. C. IPURL în cadrul procedurii de insolvenţă deschisă în contra debitoarei SC  S. P. SRL.

S-a dispus modificarea planul de distribuire în sensul că :

S-a eliminat, ca nejustificată până în acest moment, suma de 7.709,27 lei cu titlu de TVA;

S-a redus de la 5.684,53 lei la 3.239,98 lei (TVA inclus), remuneraţia procentuală cuvenită lichidatorului judiciar.

S-a majorat de la 26.700 lei la 29.159,86 lei distribuirea cuvenită creditoarei N. SA) Târgu Mureş

S-a eliminat distribuirea sumei de 45.843 lei propusă în favoarea creditoarei N. SA (fosta MKB R. B. SA) Târgu Mureş din garanţia de bună execuţie.

S-a menţinut în rest planul de distribuire şi  s-a dispus efectuarea plăţilor.

S-a disjuns soluţionarea cererii de intervenţie în interes propriu formulată de SC M. SRL Brădeşti stabilindu-se termen de judecată pentru data de 21 martie 2013.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a constatat următoarele :

În primul rând, a fost respinsă excepţia lipsei de interes invocată de lichidatorul judiciar vizavi de contestaţia formulată de creditoarea N. SA Târgu Mureş. Judecătorul sindic a reţinut în acest sens că respectiva bancă a emis o serie de critici împotriva planului de distribuire începând cu sumele alocate de lichidator cu titlu de TVA, contribuţia către  UNPIR şi remuneraţia procentuală propusă lichidatorului. Existând un interes direct în a ataca planul din această perspectivă în condiţiile în care băncii i s-a redus alocarea din contul colector de la  41.500 lei la  26.700 lei. Nici măcar în ceea ce priveşte suma propusă a-i fi distribuită din garanţia de bună execuţie nu s-a putut reţine lipsa unui interes în lămurirea deplină a raportului juridic devenit litigios. În ipoteza în care băncii i s-ar plăti o sumă nedatorată s-ar putea produce efectele juridice abordate de instituţia pe care ne-o oferă art. 992Cod civil vechi. Accipiensul dovedit a nu fi de bună credinţă poate fi obligat nu doar la restituirea sumei  ci şi la accesoriile aferente şi care astfel, tind la grevarea patrimoniului său.

În ceea ce priveşte celelalte critici din contestaţia îndreptată împotriva planului de distribuire nr. 2 rectificat judecătorul sindic a apreciat că, în parte, acestea se confirmă.

Astfel, deşi lichidatorul judiciar a avut la dispoziţie o perioadă suficientă de timp pentru a-şi completa lucrarea întocmită în baza art. 122 din Legea nr. 85/2006 şi se referă judecătorul sindic la raportul privind fondurile obţinute în perioada de referinţă şi justificarea cheltuielilor şi plăţilor indiferent că avem în vedere 121 alin. 1, pct. 1 ori art. 123 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, până la momentul pronunţării nu s-a făcut o justificare a sumei de 7.701,27 lei cu titlu de TVA. Sigur că starea juridică a falimentului debitoarei nu atrage după sine eliminarea posibilităţii ca firma să încaseze TVA pentru ca apoi să fie obligată să-l vireze la stat potrivit normelor fiscale pe care le cuprinde Codul fiscal aprobat prin Legea nr. 571/2003. Lichidatorul judiciar, prin întâmpinarea depusă, a sugerat că ar fi vorba de facturi emise pentru încasarea unor drepturi contractuale cu diverşi cocontractanţi ai debitoarei fără a depune explicaţiile şi dovezile corespunzătoare.

Se impune aşadar în raport de această sumă ca lichidatorul să prezinte o situaţie explicită a tuturor facturilor emise de debitoare (cu ataşarea copiilor certificate de pe facturi) şi prezentarea unui desfăşurător din care să reiasă suma de 7.701,27 lei.

Este parţial justificat şi motivul criticării cuantumului remuneraţiei procentuale de  5.684,53 lei din care o parte este reprezentată de TVA-ul de 24%, suma de bază la care acesta s-a aplicat fiind de 4.584,30 lei. Judecătorul sindic a reţinut, într-adevăr, că în cadrul adunării generale a creditorilor consemnată în procesul verbal nr. 873/04.03.2011 s-a stabilit lichidatorului un onorariu de succes de 10%  din sumele distribuite creditorilor.

Astfel cum s-a tranşat şi în alte litigii judiciare similare ale  tribunalului (spre  exemplu, Sentinţa nr. 1768/5 octombrie 2009 dosar nr. 1137/1371/2007, confirmată prin Decizia nr.84/R/21 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş din dosarul nr. 1069.12/43/2006), o asemenea sintagmă ca practică de remunerare a fost interpretată în sensul că ea se raportează la „sumele alocate a fi distribuite lichidatorului”. Procentul nu se poate aplica, practic, niciodată direct la sumele distribuite creditorului fiindcă acestea din urmă ar fi apoi iarăşi diminuate şi se intră într-un blocaj tehnic de calcul. Ce a greşit însă lichidatorul judiciar este baza la care a aplicat procentul respectiv fiindcă a stabilit suma de  5.684,53 lei  ca reprezentând 10% din totalul sumei încasate, inclusiv cheltuielile procedurii. Ori această remuneraţia procentuală trebuia calculată ca „ 10 % din sumele  alocate a fi distribuite creditorilor”.

Ce înseamnă creditori, în accepţiunea Legii nr.85/2006, se precizează art.3 pct.7 din aceeaşi lege care stabileşte :  prin „creditor se înţelege persoana fizică sau juridică ce deţine un drept de creanţă asupra averii debitorului şi care a solicitat, în mod expres, instanţei să îi fie înregistrată creanţa în tabelul definitiv de creanţe sau în tabelul definitiv consolidat de creanţe şi care poate face dovada creanţei sale faţă de patrimoniul debitorului, în condiţiile prezentei legi”. Cheltuielile de procedură nu intră în această categorie de plăţi şi nici în baza de calculare a procentului în discuţie.

Reiese aşadar că, scăzând din suma de 45.129,75 lei valorile de  7.701,27 lei TVA  şi 5.020,64  lei  (796,64 lei + 1.000 lei + 1.984 lei + 1.240 lei), rămâne o diferenţă de 32.399,84 lei, aceasta fiind suma alocată a fi distribuită creditorilor. Din aceasta 10% revine lichidatorului judiciar, anume 3.239,98 lei (cu TVA inclus) diferenţa acordându-se creditorilor. În concret este vorba de  banca petentă, N. SA Târgu Mureş căreia îi revine distribuirea de  29.159,86 lei.

Judecătorul sindic nu şi-a însuşit critica băncii din contestaţie referitoare la virarea sumei de 796,64 lei, contribuţia de 2% UNPIR. Art. 4 al. 6 lit. c, din Legea nr. 85/2006  cu referire la sursele de constituire a fondului special este lipsit de orice echivoc în sensul preluării  „a 2,0% din sumele recuperate în cadrul procedurilor de insolvenţă, inclusiv din fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, sumă care va fi inclusă în categoria cheltuielilor aferente procedurii în sensul alin. (1)”. În cazul de faţă lichidatorul a aplicat procentul de 2% la valoarea încasată, de 39.832 lei.

A fost însă eliminată distribuirea sumei de 45.843 lei cu titlu de garanţie de bună execuţie. Lichidatorul judiciar nu a făcut în privinţa acestei sume un raport care să îndeplinească cerinţele art. 122 din Legea nr. 85/2006, complexitatea litigiului generat rezultând şi din promovarea cererii de intervenţie provenită de la SC M. SRL Brădeşti (admisă în principiu, astfel cum s-a arătat mai sus, prin încheierea din 10 ianuarie 2013).

Pentru ipoteza în care lichidatorul judiciar aprecia suma indicată ca fiind o încasare legitimă în patrimoniul debitoarei falite, ea trebuia tratată unitar, la fel ca şi orice altă încasare câtă vreme legea specială în materie de insolvenţă nu prevede altfel. Nu s-a arătat decât prin întâmpinările depuse care ar fi raţiunile pentru care lichidatorul judiciar a găsit de cuviinţă să facă interpretările prezentate mai sus în raport de contractul de execuţie de lucrări nr. 6141/20.11.2007 intervenit între debitoare şi Primăria Ceuaşu de Câmpie, dar şi cesiunea acestui contract intervenită la data de 7 octombrie 2011 faţă de intervenientă. Apoi, în planul de distribuire lichidatorul vorbeşte de un procent de 75% din garanţie pentru ca în întâmpinare să indice un alt procent, anume 70% şi oricum, sumele diferă. Cert e că legiuitorul pretinde ca toată această analiză şi descriere a fondurilor obţinute în procedură să fie făcută prin lucrarea impusă de art. 122 din Legea nr. 85/2006, ea nu poate fi înlocuită prin alte acte procedurale, cum ar fi întâmpinarea din cadrul contestaţiei. Creditorii trebuie să aibă la bază un raport transparent fiindcă pe acest act se întemeiază planul de distribuire şi, implicit, drepturile propuse lor.

Tocmai pentru că litigiul în privinţa garanţiei de bună execuţie nu este în acest moment lămurit, judecătorul sindic a apreciat că cererea de intervenţie în interes propriu nu este în stare de judecată iar eventuala distribuire a garanţiei de bună execuţie va depinde de soluţia ce va fi dată cererii de intervenţie, a procedat la disjungerea soluţionării cererii de intervenţie în aplicarea dispoziţiilor art. 149 din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 165 Cod procedură civilă.

Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs de F. C. IPURL, solicitând casarea în parte a sentinţei atacate a se dispune menţinerea sumei de 7.709,27 lei cu titlu de TVA ca fiind justificată, cu privire la celelalte puncte din sentinţă pe care  înţelege să le atace s-a angajat să depună precizare într-un memoriu separat.

In motivare, recurenta a arăta că în sentinţa recurată, judecătorul-sindic a reţinut faptul că până la momentul pronunţării nu s-a făcut o justificare a sumei de 7.701,27 lei cu titlu de TVA. In mod normal, odată cu depunerea la instanţă a unui Raport cu privire la fondurile obţinute şi plăţile efectuate, lichidatorul judiciar ataşează dovezile amintite în cuprinsul acestora (facturi, chitanţe, ordine de plată, extrase cont, etc). După susţinerea instanţei, lichidatorul ar fi omis să ataşeze acestui raport toate dovezile ce arătau sumele încasate de către debitoare. Acest lucru nu înseamnă în opinia recurentei că aceste dovezi nu existau sau că sumele nu ar fi fost cu adevărat încasate.

Recurenta a menţionat că instanţa a indicat posibilitatea ca aceste dovezi să fi fost accidental neataşate raportului dispunând eliminarea „ca nejustificată până în acest moment" a sumei în cauză.

In aceste condiţii, recurenta a învederat că doreşte să demonteze orice dubiu ce planează asupra sumei de 7.709,27 lei, în ceea ce priveşte destinaţia acesteia. Astfel, ataşează recursului următoarele facturi: MS 9 din 26.06.2012 cu TVA de 128,90 lei, MS 10 din 09.08.2012 cu TVA de 128,90 lei, MS 11 din 13.08.2012 cu TVA de 128,90 lei, MS 12 din 02.11.2012 cu TVA de 128,90 lei, MS 13 din 16.11.2012 cu TVA de 19,35 lei, MS 14 din 16.11.2012 cu TVA de 717,48 lei şi MS 15 din 19.11.2012 cu TVA de 6.456,84 lei. Din însumarea valorii ce o reprezintă TVA-ul din fiecare factură în parte rezultă 7.709,27 lei (128,90+128,90+128,90+128,90+19,35+717,48+6.456,84 = 7.709,27 lei), tocmai suma ce lichidatorul judiciar a propus-o să fie distribuită ca TVA.

Recurenta a mai menţionat faptul că falita S. P. SRL este plătitoare de TVA începând cu data de 01 iulie 1993 până în acest moment inclusiv (aşa cu reiese clar de pe extrasul de pe site-ul Ministerului Finanţelor, ataşat prezentului) lichidatorul judiciar şi-a îndeplinit obligaţia de a vira statului român TVA-ul încasat.

Din aceste considerente, în opinia recurentei decizia instanţei de fond de a anula distribuirea sumei de 7.709,27 lei reprezentând TVA nu mai subzistă, motiv pentru care solicită de a se dispune, menţinerea distribuirii acestei sume ca fiind justificată.

In drept recurenta îşi  întemeiază acţiunea pe prevederile art. 302 si următoarele din Cod Procedură Civilă (vechi).

Intimata creditoare NEXTEBANK S.A. a depus la dosar întâmpinare la data de 6 iunie 2013,  prin care a solicitat anularea recursului ca nemotivat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Examinând legalitatea hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, precum şi prin raportare la prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, instanţa a reţinut următoarele:

Instanţa a apreciat ca întemeiată critica recurentei în ceea ce priveşte menţinerea în cuprinsul planului de distribuire a sumei de 7.709,27 lei cu titlu de TVA.

În acest sens, s-a reţinut că instanţa de fond a dispus eliminarea sumei menţionate din planul de distribuţie întrucât până la momentul pronunţării nu s-a făcut o justificare a sumei de 7709,27 lei cu titlu de TVA.

Conform art. 305 Cod proc.civ., în instanţa de recurs se pot produce probe noi reprezentate de înscrisuri.

Curtea a reţinut faptul că, în dosarul de recurs, recurenta a depus înscrisurile justificative ce au fost apreciate de către instanţa de fond ca fiind utile soluţionării cauzei. Astfel cererii de recurs i-au fost anexate copii certificate de pe facturile emise de debitoare, respectiv MS 9 din 26.06.2012 cu TVA de 128,90 lei, MS 10 din 09.08.2012 cu TVA de 128,90 lei, MS 11 din 13.08.2012 cu TVA de 128,90 lei, MS 12 din 02.11.2012 cu TVA de 128,90 lei, MS 13 din 16.11.2012 cu TVA de 19,35 lei, MS 14 din 16.11.2012 cu TVA de 717,48 lei şi MS 15 din 19.11.2012 cu TVA de 6.456,84 lei (filele 4-7).

Însumare taxei pe valoarea adăugată prevăzută pe fiecare dintre facturile menţionate anterior reprezintă suma de 7709,27 lei, justificând astfel menţionarea acesteia în planul de distribuire.

Faţă de cele expuse, în temeiul art. 312 alin. 1-3 C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 9, s-a admis recursul  declarat de recurenta F. C. IPURL, în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC S. P. SRL, împotriva Sentinţei nr. 221/15.02.2013, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în dosar nr. 5214/1371/2010/a2.

S-a modificat în parte, sentinţa recurată, în sensul că :

S-a înlăturat din dispozitivul sentinţei menţiunea privind eliminarea, ca nejustificată, din planul de distribuire a sumei de 7.709,27 lei cu titlu de TVA.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Domenii speta

Spete similare