Îndreptăţirea consiliilor locale de a fixa taxele pentru eliberarea avizelor de funcţionare pentru structuri de vânzare în care se desfăşoară exclusiv activitatea de jocuri de noroc precum şi viza anuală

Distincţia ce trebuie făcută între aviz şi viză , din punctul de vedere al taxării şi al finalităţii eliberării lor.

•Legea nr. 571/2003 – art. 268 alin. 1 şi 5

•O.U.G. nr. 77/2009 – art. 12 alin. 1 şi 3

- art. 14 şi 15

- art. 1 alin. 1

•Legea nr. 215/2001 rep.  – art. 139 alin. 2

•O.G. 95/2000 – art. 4 lit. j)

Legiuitorul a făcut distincție între două categorii de acte: licența de organizare a jocurilor de noroc, instituită prin prev. art. 12 alin. 1 din O.U.G. nr. 77/2009, acordată operatorilor economici care îndeplinesc condițiile legale şi autorizația de exploatare a jocurilor de noroc, instituită de art. 12 alin. 3 din O.U.G. nr. 77/2009.

Organizarea și exploatarea activității jocurilor de noroc - unități de tip cazinou-  pe teritoriul României constituie monopol de stat şi se desfăşoară în condițiile O.U.G. nr. 77/2009, consiliile locale neavând abilitarea să stabilească și să perceapă taxe pentru organizarea și exploatarea activității cazinourilor.

Prin Sentinţa nr. 451/9 februarie 2012, Tribunalul Mureş a hotărât: respingerea excepţiei inadmisibilităţii, excepţiei lipsei de interes şi excepţiei prescripţiei, ca neîntemeiate; respingerea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantele SC A. SRL, SC T. G. SRL, SC E. I. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Târgu-Mureş, ca neîntemeiată.

În considerentele Sentinţei, Tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

• anterior momentului sesizării instanţei, reclamantele au parcurs procedura prealabilă, formulând plângere împotriva actului administrativ atacat; faptul că, la data introducerii acţiunii, actul atacat nu mai producea efecte, nu determină admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, cu atât mai mult cu cât reclamantele au înregistrat acţiunea la Tribunal în termen de 6 luni de la data la care li s-a comunicat răspunsul formulat de pârâtă faţă de plângerea lor prealabilă; întrucât reclamantele au un folos practic şi actual în exercitarea acţiunii, fiind direct vizate de actul administrativ atacat, în ce priveşte obiectul lor de activitate, precum şi întrucât reclamantele urmăresc constatarea nelegalităţii taxelor, cu efectul neachitării sau al restituirii acestora (chiar în situaţia în care hotărârea atacată nu mai produce efecte), excepţia lipsei de interes a fost considerată ca neîntemeiată; excepţia prescripţiei a fost argumentată de pârât pe aceleaşi considerente (că hotărârea atacată nu mai este în vigoare), şi nu pe nerespectarea vreunui termen prevăzut de lege pentru exercitarea acţiunii, prin urmare şi această excepţie a fost respinsă; 

• prin Hotărârea Consiliului Local Târgu-Mureş nr. 454/2009 s-a aprobat nivelul unor taxe pentru avizele de funcţionare, în preambul fiind avute în vedere disp.art. 268 şi urm., din Legea nr. 571/2003, H.G. nr. 44/2004, H.G. nr. 956/2009, art. 36 alin. 2, art. 45, art. 115 alin. 1 lit. b din Legea nr. 215/2001; reclamantele şi-au bazat motivele de nelegalitate a hotărârii atacate pe O.U.G. nr. 77/2009 și pe H.G. nr. 870/2009, susţinând că aceste acte normative nu dau autorizarea în competenţa organelor administraţiei publice locale; prima instanţă a constatat, însă, că prin HCL nr. 459/2009 nu s-a taxat autorizarea, organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, ci s-a aprobat, pentru anul 2010, nivelul unor taxe referitoare la eliberarea avizelor de funcţionare pentru structuri de vânzare în care se desfăşoară şi activitate de jocuri de noroc; prima instanţă a reţinut, de asemenea, că există o distincţie între taxa instituită de normele speciale în materia activităţii având ca obiect jocuri de noroc şi taxa stabilită de pârât, iar potrivit  art. 268 din Legea nr. 571/2003, taxa pentru eliberarea unei autorizaţii în scopul desfăşurării unei activităţi economice este stabilită de consiliul local; susţinerea reclamantelor, referitoare la faptul că nu sunt unităţi de alimentaţie publică, nu duce la anularea hotărârii atacate, ci, eventual, la neimpunerea taxelor acelor societăţi, instanţa reţinând şi faptul că, în ce priveşte cuantumul acestora, nu este mai mare decât cel prevăzut de Legea nr. 571/2003, fiind evidentă diferenţa dintre taxarea jocurilor de noroc, a maşinilor electronice cu câştiguri, care este atributul exclusiv al M.F.P., şi taxa pentru eliberarea avizului de funcţionare.

Împotriva Sentinţei nr. 451/9 februarie 2012 au declarat recurs reclamantele SC A. SRL, SC T. G. SRL, SC E. I. SRL, invocând disp. art. 299 „şi următoarele” Cod proc. civ., Legea nr. 215/2001, O.U.G. nr. 77/2009, H.G. nr. 870/2009, art. 268 „şi următoarele” din Legea nr. 571/2003, Legea nr. 21/1996, Legea nr. 31/1990, Legea nr. 554/2004, solicitând a se dispune admiterea acestuia şi modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. În esenţă, reclamantele au formulat următoarele motive: potrivit  art. 139, alin. 2 din Constituţie şi prevederilor  Legii nr. 215/2001, impozitele şi taxele locale se stabilesc în limitele şi în condiţiile legii;  O.G. nr. 99/2000 defineşte „structura de vânzare” şi stabileşte regulile de desfăşurare a exerciţiului comercial în zonele publice (art. 4 lit. j, art. 73 pct. 1, art. 6 alin. 1, 2), nerespectarea prevederii privind supunerea exercitării activităţii de comercializare, în zone publice, acordului autorităţilor administraţiei publice locale nefiind sancţionată; însă, art. 3 alin. 3 lit. i din O.G. nr. 99/2000 exceptează produsele şi serviciile de piaţă reglementate prin acte normative speciale, astfel că acestea nu pot avea ca bază legală Ordonanţa menţionată; potrivit O.U.G. nr. 77/2009 şi H.G. nr. 870/2009,  jocurile de noroc se autorizează, organizează, exploatează numai în baza licenţei emise de M.F.P. - Comisia de autorizare a jocurilor de noroc; actele normative nu dau autorizarea în competenţa organelor administraţiei publice locale, organizarea şi exploatarea activităţii de jocuri de noroc constituind monopol de stat; analiza art. 268 din Legea nr. 571/2003 nu duce la sesizarea niciunui indiciu de legalitate a taxării cuprinse în actul administrativ atacat, textul de lege neprevăzând eliberarea autorizaţiilor pentru „structuri de vânzare”, iar cuantumul taxelor prevăzute de art. 268 alin. 1-4 este de maxim 69 lei; taxele prevăzute de alin. 5, în sumă de până la 3.000 lei, sunt datorate de comercianţii cu activitate de „restaurante” (cod CAEN 5530) şi „baruri” (cod CAEN 5540); or, jocurile de noroc se încadrează la codul CAEN 9200, neputând fi taxate cu mai mult de 69 lei (deşi, recurente au susținut, în continuare, că nu pot fi deloc taxate de către autorităţile publice locale); susţinerea ca se taxează autorizare/vizarea spaţiilor de alimentaţie publică în care se desfăşoară şi activităţi de jocuri de noroc prin exploatarea maşinilor mecanice şi electronice cu câştiguri, nu are nimic comun cu legalitatea, cele două activităţi fiind distincte şi beneficiind de regimuri legale distincte; art. 9 alin. 1 din Legea nr. 21/1996 interzice orice acţiuni ale administraţiei publice locale având ca obiect sau ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei; taxarea jocurilor de noroc/maşinilor electronice cu câştiguri este atributul exclusiv al M.F.P.; dacă este posibilă taxarea cu până la suma de 3.000 lei a avizării anuale a activităţii de alimentaţie publică, nu este, însă, posibilă taxare structurii de vânzare în care se desfăşoară activitatea de jocuri de noroc; în Decizia nr. 1347/R/2 decembrie 2010, Curtea de Apel Târgu-Mureş a arătat că taxa stabilită prin hotărâri de consiliu local similare celei atacate, în speţă, este datorată doar în situaţia în care s-ar îndeplini toate condiţiile stipulate în hotărârile contestate, fiind vorba, în esenţă, de coexistenţa celor două activităţi în interiorul aceleiaşi structuri de vânzare: activitatea de jocuri de noroc şi de alimentaţie publică; prima instanţă nu a înţeles faptul că taxarea cu suma de până la 3.000 lei se poate face de consiliul local doar pentru alimentaţie publică (baruri şi restaurante), nu şi pentru jocuri de noroc, iar pct.7 din actul atacat taxează exclusiv activitatea de jocuri de noroc; de asemenea, prin pct. 8, pe lângă taxarea activităţii de alimentaţie publică, se percepe taxă separată pentru activitatea de jocuri de noroc, dacă titularul autorizaţiei vizând activitatea de alimentaţie publică desfăşoară şi activitate de jocuri de noroc; prin pct. 9, organizatorul de jocuri (maşini electronice) care închiriază/subînchiriază un spaţiu în incinta unei unităţi de alimentaţie publică este taxat cu 1.500 lei, deşi are activitate separată de cea de alimentaţie publică; din actele anexate cererii de recurs (emise de Prefectul Judeţului Mureş, de Direcţia Generală Management al Domeniilor Reglementate Specific din cadrul M.F.P.), precum şi din Decizia nr. 1347/R/2 decembrie 2010 a Curţii de Apel Târgu-Mureş  rezultă că taxa stabilită prin HCL Târgu-Mureş nr. 230/2008 şi nr. 102/2009 este datorată doar în situaţia coexistenţei celor două activităţi în aceeaşi structură de vânzare, dar, cu toate acestea, prin HCL Târgu-Mureş nr. 454/2009 s-a continuat şi taxarea spaţiilor în care se desfăşoară exclusiv activităţi de jocuri de noroc (3.000 lei -  indiferent de numărul de zile din an în care activitatea se desfăşoară într-o anumită locaţie).

Prin întâmpinarea depusă la 30 ianuarie 2013, intimatul MUNICIPIUL TÂRGU-MUREŞ a solicitat a se dispune respingerea recursului, formulând în esenţă următoarele apărări: structurile de vânzare în care se desfăşoară activităţi din domeniul jocurilor de noroc sunt supuse avizării de către autoritatea administraţiei publice locale, conform HCL Târgu-Mureş nr. 124/2004, act prin care s-a impus administratorilor de astfel de unităţi obligativitatea de a solicita eliberarea unui aviz de funcţionare pentru fiecare locaţie şi, implicit, achitarea taxei privind viza anuală; prin HCL Târgu-Mureş nr. 39/2007 s-a instituit autorizaţia de funcţionare pentru desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică; în general, activitatea de jocuri de noroc este organizată şi desfăşurată prin exploatarea unor maşini/aparate mecanice, electrice sau electronice cu câştiguri, marea majoritate a acestora fiind amplasate în structuri de vânzare autorizate să desfăşoare activitate de alimentaţie publică (de regulă „bar”), existând puţine unităţi în care se desfăşoară numai activităţi de jocuri de noroc; pe raza Municipiului Târgu-Mureş îşi desfăşoară activitatea de jocuri de noroc mai mulţi agenţi economici care nu deţin autorizaţie de alimentaţie publică, deşi oferă spre consum clienţilor băuturi alcoolice şi non-alcoolice, în mod gratuit, invocând anumite cheltuieli de protocol şi eludând, astfel, obligaţia de a solicita şi obţine autorizaţia pentru activitatea de alimentaţie publică (cu plata taxei instituite prin hotărârile consiliului local); în aceste condiţii, s-a adoptat HCL nr. 230/2008, la pct. 12 stabilindu-se taxa pentru eliberarea avizului de funcţionare cu privire la structurile de vânzare în care se desfăşoară activităţi de noroc, precum şi viza anuală a acestora – taxa fiind de 3.000 lei; prin HCL nr. 102/2009 s-a stabilit o taxă diferenţiată în funcţie de tipul agentului economic ce desfăşoară activitatea de jocuri de noroc şi în funcţie de structura de vânzare în care se desfăşoară această activitate; HCL nr. 454/2009 a fost adoptată în condiţii de legalitate, fiind avizată favorabil de Instituţia Prefectului Judeţului Mureş, în condiţiile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 19 alin. 1 lit. e din Legea nr. 340/2004, rep., iar potrivit Legii nr. 571/2003, consiliile locale pot adopta taxe speciale, art. 268 alin. 5 prevăzând că se datorează taxa pentru eliberarea/vizarea anuală a autorizaţiei privind desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică, de către comercianţii a căror activitate este în categoria codurilor CAEN 5530 şi 5540, astfel cum această taxă este stabilită de către consiliile locale, în sumă de până la 3.000 lei; taxa percepută de Ministerul Finanţelor şi Economiei priveşte emiterea autorizaţiilor (licenţelor) agenţilor economici ce desfăşoară activităţi cu jocuri de noroc, iar taxa instituită de consiliul local este stabilită pentru structurile de vânzare în care se desfăşoară aceste activități (săli de jocuri de noroc), şi nu pentru aparatele de jocuri cu câştiguri; în temeiul art. 36 alin. 4 lit. c din Legea nr. 215/2001, corob. cu prevederile Legii nr. 571/2003, consiliul local hotărăşte, stabileşte şi aprobă impozitele şi taxele în condiţiile legii, iar în temeiul Anexei 1 cap. 2 din Legea nr. 273/2006, taxele pe serviciile specifice, printre care şi cele pentru eliberarea de licenţe, autorizaţii de funcţionare, precum şi pentru autorizarea utilizării bunurilor sau a desfăşurării de activităţi, fac parte din veniturile care se prevăd în bugetele proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor; deci, stabilirea unor taxe speciale de natura celor cuprinse în hotărârea atacată este de competenţa consiliului local; prin pct. 7,8,9 din HCL nr. 454/2009  s-au stabilit doar taxele pentru avizare/vizare pentru anul 2010, în acelaşi cuantum ca pentru anul 2009, considerentele de legalitate rămânând aceleaşi; prin Decizia nr.1347/R/2010 a Curţii de Apel Târgu-Mureş s-a stabilit, în mod irevocabil, legalitatea HCL nr. 102/2009 referitoare la aprobarea nivelurilor unor taxe pentru eliberarea, completarea şi modificarea avizelor de funcţionare pentru desfăşurarea unor activităţi economice şi a autorizaţiilor de funcţionare pentru unităţile de administraţie publică pe anul 2009; prima instanţă a reţinut în mod corect că HCL nr. 454/2009 nu taxează autorizarea, organizarea, exploatarea jocurilor de noroc, ci aprobă, pentru anul 2010, nivelul unor taxe privitoare la eliberarea avizelor de funcţionare de vânzare în care se desfăşoară şi activitate de jocuri de noroc – fiind evidentă diferenţa dintre taxarea jocurilor de noroc, a maşinilor electronice de câştiguri, care este atributul exclusiv al M.F.P., şi taxarea eliberării avizului de funcţionare.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel – învestită cu soluţionarea recursului potrivit motivelor invocate, precum şi regulilor statornicite de disp. art. 3041 Cod proc. civ., a reţinut următoarele aspecte:

În ce privește limitele învestirii instanței, Curtea a constatat că recurentele nu au formulat nicio critică vizând dispoziția de respingere a excepţiei inadmisibilităţii, excepţiei lipsei de interes şi excepţiei prescripţiei, ca neîntemeiate – neavând interes să atace o dispoziție care le este favorabilă -, iar pârâtul nu și-a exercitat dreptul de recurs. În consecință, Curtea a constatat că nu a fost învestită cu analiza modalității de soluționare a excepţiilor menționate.

În ce privește fondul cauzei, Curtea a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantele, în aplicarea principiului disponibilității, au învestit instanța cu analizarea legalității pct. 7, 8, 9 din Anexa 1 la HCL Tg.-Mureș nr. 454/17 decembrie 2009, arătând în mod expres că taxările impuse prin pct. 7-8-9- din Anexa 1 la HCLM Tg.-Mureș nr. 454/17.12.2009 sunt nelegale (f. 1 verso, dos. Tribunalului Mureș).

Referitor la pct. 7 din Anexa 1 la HCL Tg.-Mureș nr. 454/17 decembrie 2009, Curtea a constatat că prin acesta s-a stabilit taxa pentru eliberarea avizelor de funcționare pentru structuri de vânzare în care se desfășoară exclusiv activitatea de jocuri de noroc, precum și viza anuală a acestora, nivelul taxei pentru anul 2010 fiind de 3.000 lei.

La pct. 2.B. din Expunerea de motive nr. 21430/5/4 decembrie 2009 – act la care se face referire expresă în primul alineat al HCL Tg.-Mureș nr. 454/2009  - s-au avut în vedere două categorii de structuri de vânzare, una referitoare la unități comerciale și/sau prestatoare de servicii și cealaltă referitoare la structuri de vânzare în care se desfășoară exclusiv activitatea de jocuri de noroc, pentru ambele categorii de structuri stabilindu-se taxarea cu până la 69 lei a eliberării avizelor de funcționare – în Expunerea de motive făcându-se trimitere la art. 268 alin. 1 din Codul fiscal, respectiv Legea nr. 571/2003.

Curtea a constatat, însă, că taxa prevăzută la pct. 2.B. se referă la avizarea inițială a funcționării, de vreme ce la pct. 2.D. s-a stabilit o altă taxă, și anume pentru viza anuală (cu referire și la avizarea funcționării structurilor de vânzare în care se desfășoară exclusiv activitatea de jocuri de noroc – unități de tip cazinou), deci pentru viza care permite desfășurarea activității pe timp de un  an, ulterior avizării inițiale, nivelul taxei prevăzute la pct. 2.D. fiind de 3.000 lei.

Așadar, prin Expunerea de motive s-a făcut distincția între aviz și viză – atât din punctul de vedere al taxării acestora, cât și referitor la finalitatea eliberării lor -, dar distincția nu se mai regăsește, expres, în HCL Tg.-Mureș nr. 454/2009. Cu toate acestea, de vreme ce în alineatul 1 al HCL Tg.-Mureș nr. 454/2009 s-a făcut trimitere clară la Expunerea de motive a Primarului municipiului Târgu-Mureș nr. 21430/5 din 17.12. 2009 (f. 15, dos. Tribunalului Mureș), distincția a fost însușită de Consiliul Local, odată cu adoptarea Hotărârii.

Pct. 8, 9 din Anexa 1 la HCL Tg.-Mureș nr. 454/2009 se referă la taxa (3.000 lei) pentru eliberarea autorizațiilor de funcționare pentru unitățile de alimentație publică în care, pe lângă activitatea de alimentație publică, se organizează și se exploatează mașini electronice/mecanice cu câștiguri, de către titularii autorizației de alimentație publică, precum și la taxa pentru viza anuală, respectiv la taxa (1.500 lei) pentru eliberarea avizelor de funcționare pentru structuri de vânzare în care, pe lângă activitatea de alimentație publică, se organizează și se exploatează mașini electronice/mecanice cu câștiguri, de către organizatori ai jocurilor de noroc, în baza unui contract de închiriere și/sau subînchiriere pentru suprafața aferentă organizării și exploatării acestora, încheiat cu proprietarul sau titularul spațiului, precum și la taxa pentru viza anuală (f. 3 verso, dos. Tribunalului Mureș).

În ce privește îndreptățirea consiliilor locale de a fixa taxele în litigiu, Curtea a reținut, în primul rând, că legiuitorul a făcut distincție clară între două categorii de acte: licența de organizare a jocurilor de noroc, instituită prin disp. art. 12 alin. 1 din O.U.G. nr. 77/2009 – în forma aplicabilă la data adoptării HCL Tg.-Mureș nr. 454/2009 -, acordată operatorilor economici care îndeplinesc condițiile stabilite de actul normativ, licența fiind valabilă 5 ani de la data acordării, pentru eliberarea acesteia percepându-se taxa stabilită prin art. 14 din O.U.G. nr. 77/2009; autorizația de exploatare a jocurilor de noroc, instituită prin disp. art. 12 alin. 3 din O.U.G. nr. 77/2009, valabilă un an de la data acordării.

Așadar, se impune ca autorizația de exploatare efectivă a mașinilor electronice cu câștiguri să fie obținută în fiecare an – independent de licența de organizare a jocurilor de noroc, valabilă 5 ani -, în situația în care operatorul economic are în vedere desfășurarea continuă a activității de exploatare a jocurilor de noroc, de la un an la altul. Conform disp. art. 12 alin. 3 lit. e din O.u.G. nr. 77/2009, pentru jocurile tip „slot-machine”, autorizația valabilă un an trebuie obținută pentru fiecare mijloc de joc, deci, taxarea autorizării se referă la fiecare mijloc de joc, spre deosebire de celelalte categorii de jocuri de noroc (cazinouri, jocuri bingo), în cazul cărora taxarea autorizării de exploatare se percepe pentru locația în care acestea se organizează și desfășoară (art. 12 alin. 3 lit. c, d din O.U.G. nr. 77/2009).

La pct. 2.D. din Expunerea de motive nr. 21430/5/4 decembrie 2009 la proiectul HCL Tg.-Mureș nr. 454/2009 (f. 18, dos. Tribunalului Mureș) se are în vedere taxarea vizării anuale a activității jocurilor de noroc – unități de tip cazinou, categorie care, potrivit voinței legiuitorului de încadrează la art. 12 alin. 3 lit. c din O.U.G. nr. 77/2009, din punctul de vedere al autorizării exploatării acestor jocuri de noroc, astfel că, față de disp. art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 77/2009 – organizarea și exploatarea activității de jocuri de noroc pe teritoriul României constituind monopol de stat, desfășurându-se în condițiile Ordonanței de Urgență -, consiliile locale nu au abilitarea să stabilească și să perceapă taxe pentru organizarea și exploatarea activității cazinourilor.

În consecință, Curtea a constatat nelegalitatea pct. 7 din Anexa 1 la HCL Tg.-Mureș nr. 454/2009 – și, față de această soluție, întemeiată pe argumentele expuse, Curtea nu a mai putut trece la analizarea motivelor recurentelor legate de sintagma structură de vânzare cuprinsă la pct. 7.

Pct. 8, 9 din Anexa 1 la HCL Tg.-Mureș nr. 454/2009 au în vedere taxe pentru spațiile în care se desfășoară jocurile de noroc, în care se găsesc și se exploatează mașinile electronice cu câștiguri – reclamantele-recurente punctând faptul că taxa se referă la exploatarea mașinilor mecanice și electronice cu câștiguri, în spații de alimentație publică, iar spațiile în care mașinile electronice sunt plasate și exploatate, în scopul desfășurării activității de jocuri de noroc, sunt situate în raza teritorială a unei anume unități administrativ-teritoriale, în speță, Municipiul Tg.-Mureș.

Susținerea recurentelor, referitoare la faptul că prin pct. 8, 9 din Anexa 1 la HCL Tg.-Mureș nr. 454/2009 se taxează activitățile de jocuri de noroc, este infirmată de înscrisurile dosarului. Astfel, Curtea a reținut că taxa este stabilită la pct. 8, 9 prin raportare la utilizarea spațiului pentru exploatarea mijloacelor de joc – neavându-se în vedere anumite categorii de jocuri de noroc și desfășurarea exclusivă a acestei activități, așa cum a fost cazul la pct. 2.D. din Expunerea de motive, cu referire la avizele de funcționare pentru structuri de vânzare în care se desfășoară exclusiv activitatea de jocuri de noroc – unități de tip cazinou. Deci, pct. 8, 9 nu se referă la taxarea efectivă a exploatării mașinilor electronice cu câștiguri, realizată odată cu acordarea autorizării de exploatare, în temeiul disp. art. 12 alin. 3 pct. e O.U.G. nr. 77/2009, pentru fiecare mijloc de joc, ci la taxarea prin raportare la spațiul utilizat pentru exploatarea acestora – situat în raza administrativ-teritorială a Municipiului Tg.-Mureș.

Având în vedere faptul că taxarea stabilită prin pct. 8, 9 se referă la taxarea spațiului în care are loc exploatarea mașinilor electronice de jocuri de noroc, cu câștiguri (activități de jocuri de noroc) - spațiu, în care, pe lângă exploatarea mijloacelor de joc au loc și activități de alimentație publică -, sunt incidente disp. art. 268 din Legea nr. 571/2003, art. 139 alin. 2 din Legea nr. 215/2001 – care au caracterul unor norme speciale față de cele care reglementează materia în litigiu.

De altfel, recurentele au recunoscut că cuantumul legal doar a autorizării activității de alimentație publică este de 3.000 lei - solicitând instanței să observe acest fapt – și că, de asemenea, doar cuantumul taxelor pentru activitățile de alimentație publică pot merge până la 3.000 lei, iar pentru celelalte activități doar până la 65 lei. Or, de vreme ce, cumulând taxa pentru unitățile de alimentație publică cu cea pentru spațiul în care se exploatează mașinile (mijloacele) de joc, nu s-a depășit, nici prin pct. 8 și nici prin pct. 9, nivelul maxim de 3.000 lei (acceptat de recurente cu privire la activitatea de alimentație publică și confirmat de art. 268 alin. 5 din Legea nr. 571/2003), în speță, nu s-a dovedit existența unui „exces de putere” din partea autorității administrative emitente a hotărârii atacate.

În acest context, Curtea a reținut și faptul că, deși reclamantele au susținut că nu este nicăieri prevăzută… „coexistența” alimentației publice cu celelalte activități, pe de o parte, nu au negat existența concretă a spațiilor în care se cumulează cele două tipuri de activități și, pe de altă parte, faptul că normele generale sau speciale nu reglementează expres un astfel de cumul nu poate duce, ipso facto, la interpretarea contrară a existenței interdicției, în lipsa unor dispoziții legale prohibitive.

De altfel, susținerea recurentelor este contrazisă și de disp. art. 15 alin. 2 din O.G. nr. 77/2009 care, la lit. c stabilește – ca exigență ce trebuie îndeplinită pentru acordarea autorizării de funcționare – locurile în care nu pot fi situate spațiile propuse pentru desfășurarea activității de jocuri de noroc, de către operatorii economici (e.g., în incinta unor așezăminte de învățământ, cultură, artă, de sănătate, cu caracter social, ale cultelor religioase), iar locurile în care se desfășoară activități de alimentație publică nu fac parte din enumerarea legiuitorului. Prin urmare, organizarea și exploatarea jocurilor de noroc în structurile de vânzare care, astfel cum erau definite de art. 4 lit. j din O.G. nr. 99/2000 la data adoptării hotărârii atacate, se refereau la spații în care se desfășurau „exerciții comerciale”, în concret, activități comerciale (lit. h), inclusiv de alimentație publică, nu este prohibită de lege.

În plus, prin Decizia nr. 1347/R/2 decembrie 2010 (pronunțată în dosarul nr. 864.1/102/2009), cu referire la analizarea legalității HCL Tg.-Mureș nr. 230/18 decembrie 2008 și nr. 102/26 martie 2009, Curtea de Apel Tg.-Mureș a avut în vedere posibilitatea  coexistenței celor două activități în interiorul aceleiași structuri de vânzare: activitatea de jocuri de noroc și activitatea de alimentație publică (f. 94 verso, dos. Tribunalului Mureș).

Astfel cum s-a menționat deja, taxa stabilită prin pct. 8, 9 înglobează, în mod concret, două taxe, neputând fi, deci, considerată vătămătoare, iar rațiunile pentru care s-a stabilit taxa țin, practic, de coexistența celor două activități, fiind, așadar, în prezența unor activități profitabile (ca principiu și scop), desfășurate într-un anume spațiu, datorându-se, prin urmare, taxa la bugetul local. Posibilitatea taxări spațiului în care se exploatează mijloacele de joc rezultă, odată în plus, din consecințele îndeplinirii condițiilor expres stabilite prin art. 15 alin. 2 din O.U.G. nr. 77/2009, pentru obținerea autorizației de exploatare, una dintre acestea fiind (pe lângă deținerea licenței de organizare a jocurilor de noroc) ca spațiul propus pentru exploatarea jocurilor de noroc să fie înregistrat la oficiul registrului comerţului de către organizatorul în cauză conform prevederilor legale în vigoare pentru desfăşurarea activităţilor comerciale în cadrul imobilelor. Prin urmare, pentru acest spațiu, înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului – cu privire la care nu se percepe taxă în temeiul art. 12 alin. 3 lit. a, b, e din O.U.G. nr. 77/2009 (întrucât autorizația de exploatare nu este dată pentru o anume locație, ci pentru întreaga activitate sau pentru fiecare mijloc de joc), fiind cerută doar condiția existenței spațiului și a îndeplinirii cerințelor normelor de aplicare a Ordonanței de Urgență, referitoare la acest spațiu -, se putea institui taxa de către consiliul local, în aplicarea prevederilor Anexei 1 cap. 2 din Legea nr. 273/2006.

Având în vedere considerentele anterior expuse, Curtea a admis recursul reclamantelor – art. 312 alin. 1 teza I, art. 304 pct. 9 Cod proc. civ. – și a schimbat în parte hotărârea atacată – art. 312 alin. 2 teza I, alin. 3 teza I Cod proc. civ. -, cu consecința admiterii în parte a cererii de chemare în judecată și a anulării pct. 7 din Anexa 1 la HCL Tg.-Mureș nr. 454/2009. Celelalte dispoziții ale hotărârii atacate au fost menținute. Referitor la cheltuielile de judecată, Curtea a constatat că, deși prin cererea de recurs au fost solicitate, ulterior, cu ocazia dezbaterilor asupra recursului (și a depunerii concluziilor scrise) aceste cheltuieli nu au mai fost cerute – de altfel, în privința onorariului avocațial nefiind depusă la dosar decât împuternicirea avocațială, fără vreun înscris care să ateste cuantumul și plata onorariului. 

Domenii speta

Spete similare