Cheltuieli de judecată. Condiţii.

Există culpă procesuală şi în situaţiile în care cererea a fost respinsă în temeiul unei excepţii procesuale, a fost anulată ca neregulat introdusă sau ca netimbrată, ori s-a perimat.

Cum în cauza dedusă judecăţii s-a dispus anularea ca netimbrată atât a acţiunii principale, cât şi a acţiunii reconvenţionale,  în mod corect s-a reţinut de către instanţa de apel că ambele părţi se găsesc în culpă procesuală una faţă de cealaltă, astfel că au obligaţia de a suporta  cheltuielile de judecată efectuate de partea adversă.

La acordarea cheltuielilor de judecată, însă, vor putea fi avute în vedere doar cele avansate de fiecare parte cu scopul de a se apăra împotriva cererii formulate împotriva sa şi în măsura în care ele au fost dovedite.

Instanţa de apel a inclus în mod greşit în cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în favoarea pârâtei întreaga sumă achitată de aceasta cu titlu de onorariu avocaţial, deoarece activitatea avocatului angajat în cauză a vizat nu doar formularea întâmpinării prin intermediul căreia să-i susţină apărările faţă de cererea reclamantului, ci şi promovarea acţiunii reconvenţionale îndreptate împotriva acestuia, cu scopul valorificării  propriilor pretenţii.

Or, în contextul în care acţiunea reconvenţională a fost anulată ca netimbrată, reclamantul nu putea fi obligat să suporte integral onorariul achitat de către pârâtă avocatului său, deoarece sub acest aspect este şi ea căzută în pretenţii.

Prin sentinţa civilă nr. 789/23 mai 2013, Judecătoria Sighişoara a admis excepţia nelegalei timbrări a acţiunii introductive şi a cererii reconvenţionale, invocată din oficiu, şi, în consecinţă, a anulat ca netimbrată acţiunea formulată de reclamantul D. T. L. în contradictoriu cu pârâta Z. M., ca şi cererea reconvenţională formulată de aceasta din urmă, acţiuni având ca obiect partaj bunuri comune.

De asemenea, s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată ale părţilor.

 Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin încheierea de şedinţă de la termenul din 7 martie 2013 s-a pus in vedere reclamantului  să achite taxa judiciară de timbru în valoare de 8.075 lei, iar pârâtei în valoare de  7.150 lei, sub sancţiunea anulării cererilor ca netimbrate.

S-a mai reţinut că anterior, la data de 29.11.2012, reclamantul a formulat cerere pentru acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii/reducerii de la plata taxei judiciare de timbru, cerere care a fost respinsă prin încheierea din 18 martie 2013, aceeaşi soluţie pronunţându-se prin încheierea din 2 aprilie 2013 şi cu privire la cererea de reexaminare formulată de acesta împotriva încheierii din 18 martie 2013.

De asemenea, pârâta - reclamantă reconvenţională a formulat la data de 11 martie 2013 cerere de reexaminare a taxei de timbru stabilite în sarcina sa, cerere care a fost respinsă prin încheierea din 1 aprilie 2013. Ulterior, aceasta a formulat la data de 11 aprilie 2013 cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii, reducerii, eşalonării de la plata taxei judiciare de timbru, cerere respinsă prin încheierea din 12 aprilie 2013, neatacată mai apoi cu cerere de reexaminare.

Pentru considerentele arătate, constatând că niciuna dintre părţi nu şi-a îndeplinit până la termenul de judecată din 23 mai 2013 obligaţia de a plăti taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina lor, instanţa a invocat din oficiu excepţia netimbrării şi a anulat ambele acţiuni, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 1-3 din Legea nr. 146/1997.

De asemenea, reţinând că atât reclamantul, cât şi pârâta - reclamantă reconvenţională se găsesc în culpă procesuală, promovând acţiuni civile pentru partaj de bunuri comune fără ca în prealabil să-şi îndeplinească, fiecare, obligaţia de plată a taxelor judiciare de timbru, instanţa a dispus, în temeiul prevederilor art. 274 şi 276 din Codul de procedură civilă, compensarea cheltuielilor de judecată efectuate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta - reclamantă reconvenţională, cale de atac admisă de Tribunalul Mureş prin decizia civilă nr. 241/17 octombrie 2013, în sensul compensării parţiale a cheltuielilor de judecată efectuate de părţi în primă instanţă şi obligării reclamantului la plata către pârâtă a sumei de 2.103,13 lei cu acest titlu, reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de transport.

De asemenea, au fost menţinute  celelalte dispoziţii ale sentinţei civile atacate, corelativ cu obligarea reclamantului - intimat la plata către pârâta - apelantă a sumei de 204,15 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat, taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.

Pentru a decide în sensul arătat, Tribunalul a reţinut că, urmare a anulării cererii principale şi a cererii reconvenţionale, ambele părţi se găsesc în culpă procesuală, însă, deşi a solicitat acordarea onorariului avocatului ales, reclamantul nu a depus dovada achitării acestuia în faţa primei instanţe, pentru a face dovada avansării lor şi pentru a  putea fi avute în vedere la compensare.

 În ceea ce priveşte dovada cheltuielilor de transport efectuate, Tribunalul a reţinut că reclamantul a depus în acest sens două bonuri de benzină, astfel că s-a avut în vedere distanţa Fântânele - Sighişoara de 36 de km, respectiv 72 km pentru un termen (dus-întors), fiind astfel folosiţi 5,4 litri benzină (consum acceptabil standard 7,5 litri/100 km), la preţul menţionat în bonul depus, de 5,79 lei/litru.

De asemenea, pentru deplasarea avocatului s-a avut în vedere distanţa Târgu Mureş – Sighişoara, de 53 de km, respectiv 106 km pentru un termen (dus-întors), fiind astfel folosiţi 8 litri benzină (consum acceptabil standard 7,5 litri/100 km), la preţul menţionat în bonul depus, de 6,29 lei/litru.

 Faţă de cele anterior expuse, Tribunalul a constatat  că reclamantul a suportat în primă instanţă cheltuieli de transport în cuantum de 81,26 lei.

În ceea ce o priveşte pe pârâta - reclamantă reconvenţională, s-a reţinut că aceasta a depus chitanţa privind plata onorariului avocatului ales (fila 26 dosar fond), bonuri de benzină şi bonuri pentru articole de papetărie şi xerox (fila 142 dosar fond).

În ceea ce priveşte bonurile de benzină, s-a apreciat că pot fi luate în considerare doar cele din 31.01.2013, 07.03.2013 şi 14.04.2013, restul bonurilor nefiind în zile de judecată sau în zile apropiate termenelor de judecată, pentru a se face dovada că s-a folosit carburantul pentru deplasarea la proces.

Pentru stabilirea valorii bonurilor de benzină arătate, s-a avut în vedere distanţa Sovata – Sighişoara, de 70 de km, respectiv 140 km (dus-întors) pentru un termen, fiind astfel folosiţi 10,5 litri benzină (consum acceptabil standard 7,5 litri/100 km), la preţurile menţionate în bonurile depuse - 5,85 lei/litru, 5,92 lei/litru şi 5,79 lei/litru.

Prin urmare, Tribunalul a reţinut că valoarea celor trei bonuri se ridică la suma de 184,39 lei .

S-a mai reţinut că pârâta a solicitat şi cheltuielile de deplasare ale avocatului la proces, însă au fost depuse în acest sens doar bonuri din Sovata, care nu pot fi luate în considerare, deoarece avocatul are cabinetul în Târgu Mureş şi nu s-a făcut dovada că acesta ar avea domiciliul sau reşedinţa în Sovata.

În ceea ce priveşte bonurile de xerox şi papetărie (fila 142 dosar fond), Tribunalul a reţinut că prin acestea nu s-a făcut dovada efectuării respectivelor cheltuieli pentru asigurarea apărării împotriva cererii formulate de partea adversă, astfel că nu pot fi acordate.

Pentru motivele arătate, Tribunalul a constatat că, în urma compensării parţiale a cheltuielilor de judecată efectuate de ambele părţi în primă instanţă, reclamantul datorează pârâtei suma de 2.103,13 lei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitând, prin invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 din Codul de procedură civilă, modificarea integrală a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului declarat de pârâta – reclamantă reconvenţională şi menţinerii soluţiei adoptate în primă instanţă.

În motivarea recursului s-a arătat că nu sunt aplicabile în cauză prevederile art. 274 din Codul de procedură civilă, deoarece ambele acţiuni au fost anulate şi nu s-a dezbătut fondul cauzei, astfel că niciuna dintre părţi nu a căzut în pretenţii faţă de cealaltă.

De asemenea, s-a arătat că în mod greşit Tribunalul nu a luat în considerare la compensare suma de 1.000 lei, reprezentând onorariul avocaţial achitat de către reclamant prin chitanţa nr. 089/2012, anexată cererii de recurs în copie conformă cu originalul.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta – reclamantă reconvenţională a solicitat respingerea recursului, susţinând că instanţa de apel a compensat în mod corect cheltuielile de judecată din primă instanţă.

În ceea ce priveşte chitanţa invocată în recurs, s-a arătat că aceasta nu poate fi avută în vedere, deoarece nu cuprinde suficiente elemente de identificare sub aspectul ocazionării respectivei cheltuieli cu prezentul litigiu.

Examinând recursul dedus judecăţii, prin raportare la motivele invocate, precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenţii va putea fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată suportate de cealaltă parte, la baza unei asemenea obligaţii stând culpa procesuală a celui care a pierdut procesul, iar poziţia juridică de parte câştigătoare este determinată de raportul dintre conţinutul obiectului acţiunii şi rezultatul obţinut prin hotărârea de soluţionare a litigiului.

Sub acest aspect, teoria şi practica judiciară în materie au statuat în mod constant că există culpă procesuală şi în situaţiile în care cererea a fost respinsă în temeiul unei excepţii procesuale, a fost anulată ca neregulat introdusă sau ca netimbrată, ori s-a perimat.

Cum în cauza dedusă judecăţii s-a dispus anularea ca netimbrată atât a acţiunii principale, cât şi a acţiunii reconvenţionale, Curtea a constatat că în mod corect s-a reţinut de către instanţa de apel că ambele părţi se găsesc în culpă procesuală una faţă de cealaltă, astfel că au obligaţia de a suporta  cheltuielile de judecată efectuate de partea adversă, nefiind întemeiată critica reclamantului - recurent cu privire la nesoluţionarea litigiului pe fond.

La acordarea cheltuielilor de judecată, însă, vor putea fi avute în vedere doar cele avansate de fiecare parte cu scopul de a se apăra împotriva cererii formulate împotriva sa şi în măsura în care ele au fost dovedite.

Din această perspectivă, Curtea a constatat că instanţa de apel a inclus în mod greşit în cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în favoarea pârâtei întreaga sumă achitată de aceasta cu titlu de onorariu avocaţial, deoarece activitatea avocatului angajat în cauză a vizat nu doar formularea întâmpinării prin intermediul căreia să-i susţină apărările faţă de cererea reclamantului, ci şi promovarea acţiunii reconvenţionale îndreptate împotriva acestuia, cu scopul valorificării  propriilor pretenţii.

Or, în contextul în care acţiunea reconvenţională a fost anulată ca netimbrată, reclamantul (pârât reconvenţional) nu putea fi obligat să suporte integral onorariul achitat de către pârâtă avocatului său (în cuantum de 2.000 lei, conform chitanţei de la fila 26 dosar fond), deoarece sub acest aspect este şi ea căzută în pretenţii, impunându-se a se fi făcut aplicarea prevederilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, în sensul diminuării respectivei cheltuieli în raport cu munca îndeplinită de avocat relativ la apărările invocate prin întâmpinare şi la reprezentarea părţii în judecată, excluzând prestaţia aferentă acţiunii reconvenţionale anulate.

Prin urmare, constatând că sub aspectul menţionat, hotărârea instanţei de apel este afectată de motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, Curtea, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 - 3 din acelaşi cod, a admis recursul declarat de reclamant şi a modificat în parte decizia atacată, în sensul obligării acestuia la plata către pârâtă a sumei de 1.103,13 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată rezultate în urma compensării (din care 1.000 lei  reprezintă onorariu avocaţial).

În ceea ce priveşte motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct.  7 şi 8 din Codul de procedură civilă, de asemenea invocate de către reclamant, Curtea a constatat că acestea nu se regăsesc în cauză, nefiind, de altfel, nici argumentate prin intermediul memoriului de recurs.

De asemenea, nu este întemeiată nici susţinerea potrivit căreia în cadrul operaţiunii de compensare a cheltuielilor de judecată ar trebui luată în considerare şi suma de 1.000 lei, reprezentând onorariul avocaţial suportat de către reclamant în faţa primei instanţe, deoarece litigiul a fost declanşat la data de 26 octombrie 2012, iar chitanţa ataşată cererii de recurs a fost emisă la data de 31 mai 2012 şi nu poartă menţiuni referitoare la natura prestaţiei, precum obiectul şi numărul dosarului, astfel că nu se poate verifica dacă respectiva cheltuială a fost efectuată pentru asigurarea apărării în prezenta cauză.

Domenii speta

Spete similare