Sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice. Controlul instanței de judecată. Pericol social concret.

Sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice. Controlul instanței de judecată. Pericol social concret.

Cuprins pe materii: Drept contravențional. Circulație rutieră. Sancțiuni complementare. Controlul instanței de judecată.

Index alfabetic:

-Circulație rutieră

-Sancțiuni complementare

-Controlul instanței de judecată

Individualizarea sancțiunii complementare poate fi supusă controlului instanței de judecată, nicio dispoziţie legală nu interzice verificarea legalităţii şi oportunităţii aplicării sancţiunii complementare. Dacă instanţa poate înlocui sancţiunea principală a amenzii cu sancţiunea avertismentului, poate, cu atât mai mult, înlătura o sancţiune complementară.

Judecătoria Liești, sentința civilă nr. 2 din 15.01.2014

Prin  plângerea contravențională formulată împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei seria CP nr. 3750877 dresat la 05.06.2013 de  intimatul IPJ Galaţi, s-a solicitat să  se  dispună înlocuirea sancţiunii complementare a reţinerii permisului de conducere cu sancţiunea avertismentului.

În analiza plângerii contravenționale, instanța a reținut că, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, administrează orice probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, analizând gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Potrivit art 5 alin 5 şi 6 din OG nr. 2/2001,

(5) Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite.

(6) Sancţiunile complementare se aplică în funcţie de natura şi de gravitatea faptei.

Dacă instanţa poate înlocui sancţiunea principală a amenzii cu sancţiunea avertismentului, poate, cu atât mai mult, înlătura o sancţiune complementară, reindividualizând-o. Instanţa reţine şi faptul că nicio dispoziţie legală nu interzice verificarea legalităţii şi oportunităţii aplicării sancţiunii complementare. 

Oportunitatea aplicării unei asemenea măsuri nu poate fi sustrasă controlului instanţei de judecată, conform art 34 din OG nr.2/2001 şi art 6. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în condiţiile în care Curtea Europeană a considerat că până şi sancţiunea complementară a punctelor de penalizare, care poate fi aplicată în materie contravenţională, are caracter penal, în sensul art 6, 7 din Convenţie (cauza Malige contra Franţei). Dreptul de a conduce este util atât în viaţa de zi cu zi, cât şi în viaţa profesională, astfel că, deşi aplicarea punctelor de penalizare are un caracter preventiv, are însă şi un caracter punitiv, similar unei sancţiuni penale.

În aceste condiţii, sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce are un caracter penal în sensul Convenţiei, însă aplicarea acestor sancţiuni nu se poate dispune automat, fără a putea fi supus controlului instanţelor. Instanţa are dreptul, în condiţiile art 34 din OG nr. 2/2001, să verifice şi modul de individualizare al acestei sancţiuni. A sustrage competenţei instanţei posibilitatea cenzurării unei sancţiuni, ar însemna chiar negarea liberului acces la justiţie al petentului, întrucât, în caz contrar, accesul ar fi doar unul teoretic şi iluzoriu, atât timp cât nu s-ar putea finaliza cu o înlăturare a măsurii dispuse.

Restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar o atare măsură trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, potrivit prevederile art. 53 alin. (2) din Constituţia României. Şi în domeniul dreptului contravenţional, principiul proporţionalităţii îşi găseşte expresia specifică în criteriile generale de individualizare a sancţiunilor, în raport cu care, la stabilirea şi aplicarea acestora, trebuie să se ţină seama atât de gradul de pericol social abstract, astfel cum el este determinat în textul de lege incriminator, cât şi de împrejurările concrete ale săvârşirii faptei contravenţionale şi toate trăsăturile ce îl caracterizează pe contravenient.

Or, sub acest aspect, este de observat că, pe lângă limitele sancţiunii fixate în lege şi gradul de pericol social al faptei săvârşite, pedepsele trebuie să mai reflecte şi persoana contravenientului, cu toate trăsăturile şi particularităţile ce îl caracterizează, precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea sa contravenţională.

În acest cadru firesc de situaţii concurenţiale, cu rol determinant în stabilirea rezultantei ce impune în concret natura şi cuantumul pedepsei principale şi ale celei complementare, ca efect al aplicării dispoziţiilor 5 din OG nr. 2/2001, nu este posibil ca aceleaşi dispoziţii să nu călăuzească şi modul de stabilire a sancţiunii complementare.

În urma analizării criteriilor de individualizare a sancțiunii complementare, cu caracter general, astfel cum sunt reglementate în art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, s-a apreciat că sancţiunea complementară a reţinerii permisului de conducere este disproporţionată faţă de gravitatea abaterii, plângerea contravențională a fost admisă, iar sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice pe o durată de 90 de zile a fost înlăturată, fiind menținute celelalte dispoziții ale procesului verbal de constatare a contravenției.

Împotriva sentinței civile a fost declarat apel, intimatul I.P.J. Galaţi solicitând schimbarea hotărârii apelate şi, în rejudecare respingerea plângerii contravenţionale formulate.

Tribunalul a reținut că instanţa de judecată poate verifica inclusiv modul de individualizare a sancţiunilor complementare şi poate aprecia asupra oportunităţii aplicării unei astfel de măsuri cu caracter punitiv, similară unei sancţiuni specifice dreptului penal.

Criteriile de individualizare ale sancţiunii principale sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte măsurile complementare stabilite, însă, în situaţia de faţă, legiuitorul însuşi stabileşte de plano care este sancţiunea complementară aplicabilă, respectiv  suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, instanţei de judecată revenindu-i sarcina de a aprecia asupra oportunităţii aplicării acesteia  in raport cu fapta imputata, cu gradul de pericol social al acesteia, ținându-se seama de împrejurările in care a fost savarsita, de modul si de mijloacele de savarsire, de scopul urmărit, de urmarea produsa, de circumstanțele personale ale contravenientului precum şi în raport cu scopul urmărit prin aplicarea sancţiunii.

In cazul de fata, raportat la fapta reţinută, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu grave defecţiuni la sistemul de direcţie şi la sistemul de frânare, sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile nu este  disproportionata scopului preventiv si educativ al sanctiunii contraventionale iar funcţia de coerciţie a sancţiunii nu  este excesivă,  având în vedere pericolul social concret generat faţă de relaţiile sociale privind siguranţa circulaţiei rutiere precum şi faţă de ceilalţi participanţi la trafic. Apelul declarat a fost admis, sentinţa civilă schimbată în tot, iar în rejudecare, respinsă plângerea formulată, fiind menţinut procesul-verbal contestat.

Domenii speta

Spete similare