Anulare act administrativ. Decizie de imputare – prejudiciu constând în decontarea sumelor cuprinse în prescripțiile medicale eliberate unor pacienți internați într-o unitate spitalicească militară.

Necesitatea parcurgerii procedurii speciale, derogatorii, pentru situația specifică a pagubelor produse terților, având ca finalitate verificarea, în prealabil, a caracterului cert al prejudiciului.

-O.G.  nr. 121/1998, art. 7, 5

-Ordinul nr. 864/2011, Anexa 17, art.. 12 alin. 1

-Ordinul nr. 838/2008, art. 2 lit. c

Prin modalitatea de emitere a prescripțiilor medicale s-a produs un prejudiciu unui terț, constând în decontarea de către acesta a sumelor cuprinse în prescripțiile medicale eliberate unor pacienți internați, în condițiile în care spitalele sunt obligate să suporte, pentru asiguraţii internaţi în regim de spitalizare continuă şi în regim de spitalizare de zi, toate cheltuielile necesare inclusiv pentru medicamente, materiale sanitare şi investigaţii paraclinice. Pentru respectarea acestor prevederi legale și evitarea decontării medicamentelor de către C.A.S., în locul furnizorului de servicii medicale, se interzice expres emiterea de către unităţile spitaliceşti, pentru asiguraţi, pe timpul internării acestora, a prescripţiilor medicale cu şi fără contribuţie personală. În situația în care se constată încălcarea acestor prevederi legale, persoana prejudiciată este C.A.S., și nu furnizorul de servicii medicale care, oricum, era obligat să suporte cheltuielile cu medicamente pentru pacienții internați.

Prejudiciul s-a produs în patrimoniul unui terț, unitatea spitalicească acționând împotriva reclamantei în calitate de comitent ce a acoperit prejudiciul creat terțului, cu luarea în considerare a normelor derogatorii incidente dat fiind specificul unității spitalicești care este totodată și unitate militară. Prin ordinul  M5 din 22 ianuarie 1999 au fost aprobate Instrucțiunile privind răspunderea materială a militarilor și salariaților civili din Ministerul Apărării Naționale, în aplicarea art. 5 din O.G. 121 /1998, pentru situația specifică a pagubelor produse terților fiind instituită o procedură derogatorie, răspunderea stabilindu-se în cazurile în care MApN a fost obligat la plata prejudiciilor respective prin hotărâri judecătorești rămase definitive și învestite cu formulă executorie, respectiv pentru despăgubiri reclamate de terțe persoane, care nu au la bază hotărâri judecătorești dar s-a probat vinovăția persoanelor implicate, iar ministrul apărării naționale a aprobat plata acestora pe baza materialului cercetării, avizat de seful Direcției Legislative și Contencios și vizat pentru control financiar preventiv de șeful Direcției Financiare. Cu respectarea acestor dispoziții, comandantul unității militare care a plătit despăgubirile terțelor persoane fizice sau juridice  dispune înscrierea valorii pagubelor în evidența contabilă, prin decizie de imputare.

În cauză, această procedură specifică nu a fost urmată, decizia de imputare fiind emisă în urma cercetării administrative, fără a exista o hotărâre judecătorească irevocabilă sau o aprobare a ministrului apărării naționale.

Prin contestaţia formulată împotriva deciziei administrativ-jurisdicţionale nr. 119/CJ/663/2013, petenta M. Z. E. a solicitat admiterea  cererii, având ca obiect anularea deciziei administrativ-jurisdicţionale emisă de către Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul MApN la data de 19.06.2013  şi, pe cale de consecinţă, să se dispună anularea, în condiţiile pct. 115 din Ordinul MApN nr. M5/1999, a deciziei de imputare nr. A704/2013 şi hotărârii nr. A1390/08.05.2013, ambele fiind emise de către comandantul U.M. 02590 Craiova.

În susţinerea nelegalităţii şi netemeiniciei deciziei contestate, a invocat  faptul că, în vederea stabilirii răspunderii nu au fost cercetate, efectiv şi concret, condiţiile răspunderii materiale, fiind preluate ca argument conţinutul adreselor OPSNAJ, respectiv un raport al Curţii de Conturi pe care nu îl cunoştea, fiindu-i comunicate doar Notificarea 190/2012 şi anexele 23 şi 28 ale raportului de control prezentate în dosarul de imputaţie (nu i s-a dat posibilitatea să-l cunoască, deşi a solicitat acest lucru, împreună cu înscrisurile din care să fi rezultat prejudiciul, iar pârâtul UM02590 a apreciat că îi lipseşte interesul solicitării de informaţii - adresa nr. CR32/12.02.2013, anexă prezentei cereri).

A considerat că, acţionând în această manieră, ambii pârâţi i-au încălcat dreptul la apărare; a solicitat, începând cu nota explicativă dată în cercetarea prealabilă să fie avut în vedere faptul că înscrisurile OPSNAJ şi cele ale Curţii de Conturi sunt "res inter alios acta", iar în privinţa stabilirii conduitei ilicite şi a prejudiciului, procedura de atragere a răspunderii materiale trebuiau să urmeze probaţiunea reglementată de OUG 121/1998, precum şi de către Codul Muncii aprobat prin Legea 53/2003, republicată în 2011 (trimiterea realizată chiar de către dispoziţiile  art. 51 din OUG 121/1998)

Petenta a formulat apărări pe tot parcursul procedurii ce priveau caracterul incomplet al stării de fapt reţinute în procedura de cercetare, neîndeplinirea condiţiilor de angajare a răspunderii materiale (lipsa faptei licite, lipsa/incertitudinea prejudiciului), lezarea drepturilor persoanei cercetate şi existenţa unor vicii de legalitate ale deciziei de imputare, dar motivele în fapt şi în drept ale actelor mai sus menţionate s-au situat la nivelul truismelor, fără a exista raţionamente juridice cu caracter logic şi fluent asupra condiţiilor răspunderii şi fără a i se oferi posibilitatea observării dovezilor privind existenţa prejudiciului, în vederea formulării unor critici concrete (dosarul de debit/imputaţie fiind pus la dispoziţie spre observare ei, pentru prima dată, de către pârâta comisia de jurisdicţie).

Cu privire la caracterul incomplet şi nereal al stării de fapt reţinute, urmărind Anexa 23 a raportului Curţii de Conturi (anexă care, în opinia emitenţilor actelor administrative contestate constituie proba deplină a prejudiciului - anexă a prezentei cereri de chemare în judecată) a solicitat să se observe faptul că, din totalul prescripţiilor medicale indicate de către organul de control  un număr de 168 erau eliberate, în farmacie, în data externării sau în date ulterioare externării (existând şi cazuri de eliberare a tratamentului de către farmacie după 3 săptămâni de la externarea pacientului), astfel că, în niciun caz nu au putut fi apreciate prejudicii constând în contravaloarea tratamentului medical pe baza reţetelor emise de către subsemnata (având obligaţia reglementată chiar de normele indicate în adresa OPSNAJ să eliberez prescripţie medicală la externare).

Pe de altă parte, astfel cum a indicat prin toate apărările formulate, antedatarea actelor medicale la externare analizate de către organul de control pe perioada anului 2011 (bilet de ieşire din spital, scrisoare medicală, prescripţie medicală) se datora practicii conducerii pârâtului UM 02590, de a contrasemna aceste acte medicale cu o zi înaintea externării.

Această practică există şi în prezent cu singura diferenţa că, ulterior comunicării adreselor OPSNAJ, conducerea spitalului a emis o decizie scrisă privind procedura prezentării documentelor medicale spre contrasemnare.

Reclamanta a solicitat să se analizeze considerentele deciziei administrativ jurisdicţionale contestate prin care se răspundea motivelor plângerii înaintată către comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, cu privire la nelegalitatea hotărârii A1390/2013.

În motivele în  drept, s-a arătat că, prin Adresa OPSNAJ nr. 190/2012 a indicat, ca şi temei al constatării prejudiciului dispoziţiile art. 15 lit. k şi r din Contractul Cadru aprobat prin HG 1389/2010, dispoziţii ce reglementează obligaţiile spitalului ca furnizor de servicii medicale. Pentru a fi stabilită răspunderea sa materială, sancţionarea spitalului de către OPSNAJ, respectiv obligarea instituţiei spitaliceşti să vireze contravaloarea unui prejudiciu, astfel cum era  stabilit de către Curtea de Conturi, nu era suficientă; în mod greşit reţinând pârâta Comisia de jurisdicţie (aceste aspecte fiind reţinute şi de către emitentul actelor din procedura răspunderii) faptul că prejudiciul produs rezulta, în mod direct, din notificarea OPSNAJ şi raportul Curţii de Conturi, precum şi din faptul plăţii sumelor către OPSNAJ.

A mai solicitat a se reţine şi faptul că OPSNAJ nu a prezentat un înscris prin care să calculeze prejudiciul cauzei, mulţumindu-se să anexeze notificării 190 anexele raportului Curţii de Conturi.

În acest sens, prin plângere a invocat lipsa condiţiilor răspunderii conform art. 5 din OG 121/1998, precum şi nerespectarea pct. 55 din Ordinul M5/1999, normă ce impunea prezenţa documentaţiei de stabilire a prejudiciului (documentaţia de calcul a valorii pagubelor), întrucât în întreaga procedură nu a fost verificată existenţa prejudiciului cauzat; în acest sens, a solicitat a se avea în vedere procesul verbal de cercetare administrativă nr. A535 din 21.02.2012 (indicat în expunerea de motive a deciziei de imputare) şi să cenzuraţi constatările privind existenţa prejudiciului cuprinse în acest înscris.

De asemenea, prin decizia de imputare s-a reţinut fapta ilicită constând în eliberarea  prescripţiilor medicale cu încălcarea normelor Ordinului 864/535/2011 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare ale Contractului cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale pentru anul 2011, fără a fi indicat concret norma încălcată.

Reclamanta arată că temeiul în drept era greşit indicat în decizia de impunere, acest ordin nu era aplicabil pentru prescripţiile medicale eliberate anterior datei de 01.06.2011, iar fapta apreciată a fi ilicită trebuia raportată la vechile norme metodologice. A apreciat că erau încălcate dispoziţiile art. 49 din OG 121/1998 potrivit cărora stabilirea răspunderii se făcea conform normelor în vigoare la data producerii prejudiciului.

Cu privire la regimul reţetelor medicale a  susţinut pe tot cursul procedurii de stabilire a răspunderii faptul că acestea îndeplineau cerinţele de prescripţii medicale emise la data externării şi a solicitat a se observa  dispoziţiile art. 11 alin. 3 lit. b din normele Ordinul 832/302 . 

Pe de altă parte, a solicitat a se  reţine  şi faptul că toate reţetele indicate în anexa raportului Curţii de Conturi sunt reţete la externare (şi nu la data externării) astfel cum definite de art. 6 din anexa 30 a ordinului 864/302/2011 şi cuprind elementele obligatorii reglementate de anexa 30, art. 4 din Ordinul 864/538, astfel încât sunt valabile.

A menţionat şi faptul că toate aceste aspecte au fost motivate, inclusiv, în procesul verbal propunere de soluţionare a contestaţiei pe care a  formulat-o împotriva deciziei de imputare, cu numărul A1234/13 04.2013, înscris pe care atât emitentul deciziei de imputare cât şi comisia de jurisdicţie a imputaţiilor (conform expunerii de motive a hotărârii A1309 şi considerentelor deciziei 119 CJ 563) nu  au fost avute în vedere şi astfel s-a stabilit, respectiv menţinut răspunderea materială cu încălcarea normelor art. 5 din OG 121/1998 raportat la pct. 5 şi 7 din Ordinul M5/1999, întrucât nu s-a  avut în vedere faptul că, în speţă, caracterul ilicit al faptei trebuia să rezulte din încălcarea unei norme ce privea regimul emiterii sau eliberării prescripţiilor medicale.

În concluzie, a solicitat a se reţine  că, în speţă, nu erau îndeplinite condiţiile de atragere a răspunderi) materiale în ceea ce privea caracterul ilicit al faptei, precum şi în ceea ce privea producerea unui prejudiciu.

În plus, a mai solicitat a se avea în vedere şi alte cauze de nelegalitate, ce s-ar fi extins asupra tuturor actelor întocmite în procedura de stabilire a răspunderii materiale, respectiv nerespectarea dreptului la apărare, inexistenţa unei verificări corecte şi complete a documentelor din care rezultă prejudiciul, inexistenţa motivelor în fapt şi în drept ale deciziei de imputare, ale hotărârii de soluţionare a contestaţiei, precum şi interpretarea greşită a temeiurilor de atragere  a răspunderii materiale, ,nerespectarea dispoziţiilor art. 4 din Legea 514/2003 privind contrasemnarea înscrisurilor de către consilierul juridic, atât în ceea ce privea decizia de imputare A704/2013, cât şi în ceea ce privea hotărârea de soluţionare a contestaţiei nr. A1390/08.05.2013.

În scop probatoriu petenta a solicitat a se încuviinţa  administrarea dovezii cu înscrisuri (actele contestate - decizia administrativ-jurisdicţionale nr. 119/G/663 emisă de către pârâta Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul MApN la data de 19.06.2013, decizia de imputare nr.A704/2013 şi hotărârea nr. A1390/08.05.2013, ambele emise de pârâtul UM 02590, notificarea OPSNAJ 190/2012, anexa 23 a raportului Curţii de Conturi, adresa nr. CR 32/12.02.2013 prin care  i-a fost interzisă comunicarea documentelor care au stat la baza calculului prejudiciului, cererea de probatorii înaintată pârâtei comisia de jurisdicţie, procesul verbal cu propunere de soluţionare a contestaţiei A1234/2013, contestaţia înregistrată împotriva deciziei de imputare sub numărul A1017/08.04.2013, plângerea formulată împotriva hotărârii A1390 şi înregistrată sub numărul CR 391/03.06.2013.

A mai solicitat a se încuviinţa  administrarea şi a următoarelor mijloace de probă :

- Ordinul MApN nr. M5 din 22.01.1999 (act administrativ nepublicat în Monitorul Oficial al României, dar care nu prezintă caracterul de informaţie clasificată) pentru aplicarea prevederilor OG 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor-acest act administrativ se află în posesia ambilor pârâţi;

- Dosarul administrativ de imputaţie incluzând actele medicale analizate în vederea stabilirii răspunderii şi determinării prejudiciului, aflat în conservare la pârâtul UM 02590 Craiova;

- Adresă către pârâtul UM 02590 Craiova privind informaţiile asupra regulilor de practică a contrasemnării biletelor de ieşire din spital, pe perioada anului 2011, în ceea ce privea data prezentării spre contrasemnare; măsurile dispuse în prezent cu privire la acest aspect şi motivaţia schimbării regulilor de prezentare a actelor medicale spre contrasemnare;

- Foi clinice de observaţie generale, bilete de ieşire din spital, scrisori medicale pentru pacienţii incluşi în anexele notificării 190 a C.; aceste înscrisuri medicale fiind supuse regulilor de arhivare reglementate de art. 198 din Legea 95/2006, aflându-se anexate dosarului de imputaţie;

- În măsura în care instanţa va aprecia ca fiind îndeplinite condiţiile de stabilire a răspunderii materiale, a solicitat şi încuviinţarea unei expertize judiciare în vederea determinării corecte a prejudiciului. 

Ministerul apărării Naţionale  - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul acestui minister, a formulat întâmpinare in termenul legal, cu privire la cererea reclamantei M. Z. E., solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu consecinţa menţinerii ca temeinice şi legale a actelor administrative atacate.

In ceea ce priveşte critica referitoare la nerespectarea dreptului la apărare,  se arată că potrivit art. 23 alin. (3) din OG nr. 121/1998 - actul normativ în baza căruia au fost emis actele administrative atacate - ca modalitate de asigurare a dreptului la apărare, „în toate situaţiile, cercetarea împrejurărilor in care s-a produs paguba se face cu chemarea şi ascultarea celor în cauză, pentru explicaţii scrise şi prezentarea de probe în apărare ".

Pentru aplicarea în Ministerul Apărării Naţionale a prevederilor OG nr. 121/1998 a fost emis Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 5/1998, prin care au fost aprobate  „Instrucţiunile privind răspunderea materială a militarilor şi salariaţilor civili din Ministerul Apărării Naţionale”.

Respectarea dreptului la apărare a persoanei cercetate, conform celor doua normative indicate, s-a făcut prin ascultarea acesteia, pe baza notelor explicative scrise, conform art. 23 din OG nr. 121/1998 şi pct. 55-58 din Instrucţiunile de aplicare, ori reclamantei i-a fost asigurat acest drept, aşa cum a dovedit-o existenţa Notei explicative depusă la dosar chiar de  către reclamantă. Faptul că apărările formulate de către reclamantă, deşi au fost verificate, nu au fost şi însuşite de către comisia de cercetare administrativă, de către comandantul care a emis decizia de imputare si a soluţionat contestaţia sau de către Comisia de Jurisdicţie a imputaţiilor, nu echivalează cu nerespectarea dreptului la apărare.

 Niciunul dintre cele două acte normative sus-menţionate (OG nr. 121/1998 şi instrucţiunile privind răspunderea materială a militarilor şi salariaţilor civili din Ministerul Apărării Naţionale) care prevăd procedura de angajare a răspunderii materiale şi care au stat  la baza emiterii actelor administrative atacate nu prevedeau obligativitatea prezentării persoanei cercetate, în faza cercetării administrative, a ceea ce reclamanta numeşte dosar de imputaţie. Termenul corect prevăzut de actele normative era dosarul cercetării administrative. In faza soluţionării plângerii, in schimb, reclamanta a avut acces la întreg dosarul cauzei, pe care 1-a studiat in data de 14.06.2013, aşa cum a reieşit din decizia comisiei nr. 119/CJ 563/2013, aspect pe care reclamanta nu l-a negat. De asemenea, in faza soluţionării  plângerii, Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor a administrat toate probele solicitate de către petenta, atât cele solicitate prin plângere, cât si cele solicitate ulterior prin cererea de administrare a probatoriului cu înscrisuri.

In ceea ce privea critica, privind neîndeplinirea condiţiilor de angajare a răspunderii imateriale: lipsa faptei ilicite si lipsa/incertitudinea prejudiciului, si aceasta este neîntemeiată. Există un prejudiciu cert în patrimoniul spitalului, produs prin faptul că unele cheltuieli ale spitalului nu au mai fost decontate de către C., acestea fiind suportate practic  de către spital. Prin eliberarea unor prescripţii de către reclamantă, pe numele unor pacienţi care se aflau internaţi în spital la data emiterii acestora şi a unui pacient decedat a fost cauzat (un prejudiciu în patrimoniul C., deoarece această instituţie decontează doar prescripţiile emise la externare, spitalul fiind obligat să asigure medicamentele prescrise în perioada de internare. Prejudiciul cauzat C. a fost recuperat de aceasta de la spital, fiind transferat astfel spitalului.

S-a reţinut că prejudiciul a fost cert, aşa cum o dovedesc ordinele de plată O.P. nr. 1708 şi O.P. 1709 din 05.11.2012 prin care spitalul a plătit C. suma de 16.933,19 lei. Conform dispoziţiilor art. 5 din OG nr. 121/1998, coroborate cu cele ale art. 9, salariaţii civili răspund material pentru pagubele produse, din vina lor şi în legătură cu îndeplinirea serviciului, terţelor persoane fizice sau juridice, la a căror reparare a fost obligată instituţia publică de care  aceştia aparţin.

Fapta ilicită a constat în eliberarea de către reclamantă a unor prescripţii, în anul 2011, unor pacienţi pe perioada când aceştia figurau ca fiind internaţi în spital, precum şi eliberarea unei prescripţii unui pacient care era decedat, fiind încălcate astfel prevederile art. .15 lit. k) şi r) din Contractul cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012 aprobat prin HG nr. 1389/2010 şi prevederile art. 12 din anexa nr. 17 la Ordinul nr. 864/538/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru anul 2011 de aplicare a Contractului cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011 -2012.

Contrar susţinerilor reclamantei, comisia de cercetare administrativă nu s-a limitat doar la a prelua conţinutul adreselor C., ci a procedat la analiza foilor de observaţie ale pacienţilor internaţi în secţia neurologie (unde activează reclamanta), aşa cum s-a arătat în acelaşi proces verbal de cercetare administrativă. Astfel, susţinerile reclamantei conform cărora ar fi fost reţinuta o stare de fapt incompleta, sunt nefondate.

Referitor la neindicarea, in cuprinsul Hotărârii nr. A 1390 din 08.05.2013 a procesul - verbal de verificare a contestaţiei formulate de reclamanta împotriva deciziei de imputare nr A 1704 din 15.03.2013, neindicarea propunerii si a motivelor pentru care a fost înlăturată aceasta, aşa cum a reţinut Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, potrivit art. 30 din OG nr. 121/1998, verificarea temeiniciei contestaţiei poate fi făcuta de către comandant sau de către o comisie numita de acesta, dar si in acest din urmă caz, hotărârea asupra contestaţiei aparţin exclusiv comandantului, care nu era obligat să achieseze la concluziile comisiei. In cazul de faţă, procesul verbal întocmit de comisie nu a fost aprobat de către comandant, de unde a rezultat că acesta nu a fost de acord cu propunerile formulate, astfel că analiza temeiniciei contestaţie a fost făcută de către comandant.

În ceea ce priveşte aşa-zisa cauză de nulitate a deciziei de imputare reprezentată de lipsa avizării sau a contrasemnării de către consilierul juridic, nefiind astfel respectate dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei d consilier juridic, s-a apreciat că interpretarea reclamantei, deşi originală, a fost lipsită de logică juridică.

Parcurgând textul acestui articol, s-a reţinut că acesta prezenta atribuţiile generale ale consilierului juridic, nicidecum nu instituie o obligaţie în sarcina conducătorului autorităţi sau instituţiei publice de solicita avizul sau contrasemnarea actelor de către consilierul juridic pentru orice act juridic. Acest lucru a rezultat şi din folosirea de către legiuitor a sintagmei „asigură consultanţă", ceea ce a indicat faptul că avizul sau contrasemnătura consilierului juridic este pur consultativă.

In concluzie, pentru considerentele arătate, s-a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiata, cu consecinţa menţinerii ca temeinice si legale actelor administrative atacate: Decizia administrativ-jurisdicţionala nr. 119/C.I/663 din 19.06.2013 emisă de Comisia de jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M. A. N., Hotărârea nr. Al 390/08.05.2013 si Decizia de imputare nr. A704/2013.

In probaţiune, au fost depuse  înscrisuri aflate la dosarul cauzei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin încheierea nr.733/14.02.2014, pronunţată în dosarul nr.29/1/2014 a admis cererea formulată de petentul Spitalul Clinic de Urgenţă Militar „D. Ş. O.”Craiova, prin care s-a solicitat strămutarea judecării cauzei, de pe rolul Curţii de Apel Craiova, cauza fiind strămutată la Curtea de Apel Tg.-Mureş – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Tg.-Mureş, a reţinut următoarele:

La data de 17.10.2012 s-a înregistrat sub nr. 190 notificarea adresată de CASA O.P.S.N.A.J  prin care se aducea la cunoștință pârâtei Spitalul Clinic de Urgenta Militar "D. Ş. O." Craiova faptul emiterii de prescripții medicale unor asigurați în perioada în care aceștia figurau internați în spitalizare continuă respectiv emiterea de prescripții pe numele unor persoane decedate, cu mențiunea că prin aceasta s-a cauzat un prejudiciu  de 16.838,70 lei respectiv 94,49 lei, sume ce au a fi virate către CASA O.P.S.N.A.J . La notificarea anterior amintită au fost anexate liste privind prescripțiile medicale emise nelegal pe parcursul anului 2010. Totodată, prin adresa nr. 191 din 17.10.2012 C. a sancţionat furnizorul de servicii medicale Spitalul Clinic de Urgenta Militar "D. Ş. O." Craiova cu avertisment, ca urmare a încălcării prevederilor actelor normative privind modalitatea de prescriere a medicamentelor cu şi tară contribuţie personală şi efectuarea unor servicii medicale în afara cadrului legal,

La data de 05.11.2012 cu O.P. nr. 1708 şi O.P. 1709 a fost efectuată plata sumei solicitate de  CASA O.P.S.N.A.J.

S-a constituit o comisie de cercetare administrativă fiind emis procesul-verbal nr. A535/21.02.2013 cu propunerea de recuperare a prejudiciului de la medicii care au eliberat prescripțiile medicale (filele 29-34 vol. I).

În baza acestui proces-verbal a fost emisă decizia de imputare nr. A704 din 15.03.2015 prin care s-a dispus ca valoarea pagubei de 14.998,94 lei să fie regularizată prin angajarea răspunderii materiale a doamnei doctor M. Z. E.

Împotriva deciziei de imputare reclamanta a formulat contestație, soluționată de o Comisie numită prin decizia 114/2013 a Comandantului Unității Militare. Conform procesului-verbal întocmit de Comisie, singurul prejudiciu care poate fi imputat reclamantei vizează eliberarea prescripției  pentru un pacient decedat.

Prin hotărârea nr. A 1390 din 08.05.2013, emisă de Comandantului Unității Militare s-a respins contestația reclamantei împotriva deciziei de imputare nr. A704 din 15.03.2015.

Plângerea reclamantei împotriva hotărârii A 1390 din 08.05.2013 a fost  respinsă prin decizia administrativ-jurisdicţională nr. 119/CJ/563 emisă de către pârâta Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul MApN la data de 19.06.2013.

Analizând cu prioritate aspectele de nelegalitate ale actelor atacate, instanţa a reţinut cu titlu prealabil că nu se contestă aplicabilitatea în cauză a prevederilor OG 121 / 1998, având în vedere calitatea reclamantei – medic în cadrul Spitalului Clinic de Urgenta Militar "D. Ş. O." Craiova precum și disp. Art. 7 din actul normativ indicat anterior.

De asemenea, instanţa a reţinut ca relevant în cauză faptul că dispozițiile OG 121/1998 stabilesc două cazuri distincte de antrenare a răspunderii materiale a militarilor, în funcție de patrimoniul în care s-a produs prejudiciu, respectiv răspunderea materială pentru pagubele în legătură cu formarea, administrarea şi gestionarea resurselor financiare şi materiale, provocate de militari din vina acestora şi în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuţiilor de serviciu în cadrul M. A. N., M. I., S. R. I., S. P. P., S. I. E., S. T. S. şi M. J. (art. 2 din ordonanță) iar pe de altă parte răspunderea materială pentru pagubele produse, din vina lor şi în legătură cu îndeplinirea serviciului militar, terţelor persoane fizice sau juridice, la a căror reparare a fost obligată instituţia publică de care aceştia aparţin (art. 5 din ordonanță).

În condițiile în care, conform înscrisurilor depuse la dosar în probațiune, răspunderea materială a reclamantei a fost angajată pentru parte din sumele care au fost achitate de Spitalului Clinic de Urgenta Militar "D. Ş. O." Craiova către C., în baza notificării emise de această din urmă instituție, s-a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 5 din OG 121/1998.

Așadar, prin modalitatea de emitere a prescripțiilor medicale, s-a produs un prejudiciu unui terț – în cazul de față C., prejudiciu constând în decontarea  de către acesta a sumelor cuprinse în prescripțiile medicale eliberate unor pacienți internați, în condițiile în care conform art.. 12 alin. 1 din Anexa 17 a Ordinului 864/2011, spitalele sunt obligate să suporte pentru asiguraţii internaţi în regim de spitalizare continuă şi în regim de spitalizare de zi toate cheltuielile necesare pentru rezolvarea cazurilor respective, inclusiv pentru medicamente, materiale sanitare şi investigaţii paraclinice.

Tocmai pentru respectarea acestor prevederi legale și evitarea decontării medicamentelor de către CAS în locul furnizorului de servicii medicale, art. 2 litera c din  NORMELE METODOLOGICE privind utilizarea şi modul de completare a formularelor de prescripţie medicală cu regim special pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală (aprobate prin Ordinul 832/2008), interzice expres emiterea de către unităţile spitaliceşti, pentru asiguraţi, pe timpul internării acestora, a prescripţiilor medicale cu şi fără contribuţie personală.

Textele legale anterior citate au ca finalitate, astfel cum s-a arătat, evitarea suportării  cheltuielilor cu medicamente pentru pacienții internați de către C. astfel încât în mod evident, în situația în care se constată încălcarea acestor prevederi legale, persoana prejudiciată este C. și nu furnizorul de servicii medicale care, oricum era obligat să suporte cheltuielile cu medicamente pentru pacienții internați. Chiar dacă am admite la nivel teoretic, faptul că, astfel cum susține reclamanta în fapt nu s-a produs nici un prejudiciu pentru simplul motiv că rețetele medicale au fost eliberate de externare deși au fost întocmite cu o zi înainte, astfel încât medicamentele nu puteau fi eliberate în farmacie decât ulterior perioadei de internare, perioadă pentru care C. avea obligația decontării medicamentelor, ajungem din nou la ipoteza existenței sau nu a unui prejudiciu în patrimoniul Casei de Asigurări și nu al unității spitalicești.

De altfel, prin întâmpinarea depusă, pârâții au arătat în mod expres că prejudiciul este reprezentat de sumele care au trebuit să fie achitate Casei de asigurări, la notificarea acesteia cu mențiunea că prejudiciul cauzat C. a fost recuperat de la spital, fiind transferat astfel spitalului.

De asemenea, în cuprinsul deciziei administrativ-jurisdicţionale nr. 119/CJ/563 emisă de către pârâta Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul MApN s-a reținut pe de  o parte că prejudiciul s-a produs în patrimoniul spitalului întrucât aceste cheltuieli nu au mai fost decontate (aspect ce nu se verifică prin raportare la considerentele anterioare) iar pe de altă parte se arată că în fapt prejudiciul rezultă din raportul Curții de Conturi care a stabilit valoarea prejudiciului cauzat Casei de Asigurări, aceasta urmând să-l recupereze de la spital iar în condițiile în care valoarea prejudiciului era deja stabilită spitalul nu putea decât să-l repartizeze, o reevaluare a prejudiciului fiind redundantă.

Instanţa a reţinut că situația de fapt dedusă judecății, actele normative incidente în cauză și chiar apărările pârâtelor duc la concluzia că în fapt prejudiciul pretins a fi reparat s-a produs în patrimoniul unui terț, unitatea spitalicească acționând împotriva reclamantei în calitate de comitent ce a acoperit prejudiciul creat terțului, cu luarea în considerare a normelor derogatorii incidente dat fiind specificul unității spitalicești care este totodată și unitate militară.

 Din această perspectivă, instanţa a subliniat din nou că prevederile art. 5 din OG 121 / 1998 sunt aplicabile în prezenta cauză, și în continuare reține că prin ordinul  M5 din 22.01.1999  au fost aprobate Instrucțiunile privind răspunderea materială a militarilor și salariaților civili din Ministerul Apărării Naționale.

 Conform acestui act normativ, în aplicarea art. 5 din OG 121 / 1998, pentru situația specifică a pagubelor produse terților este instituită o procedură derogatorie, în sensul că răspunderea se stabilește în cazurile în care MApN a fost obligat la plata prejudiciilor respective prin hotărâri judecătorești rămase definitive și investite cu formulă executorie respectiv pentru despăgubiri reclamate de terțe persoane, care nu au la bază hotărâri judecătorești dar s-a probat vinovăția persoanelor implicate iar ministrul apărării naționale a aprobat plata acestora pe baza materialului cercetării, avizat de seful Direcției Legislative și Contencios și vizat pentru control financiar preventiv de șeful Direcției Financiare. Cu respectarea acestor dispoziții, comandantul unității militare care a plătit despăgubirile terțelor persoane fizice sau juridice  dispune înscrierea valorii pagubelor în evidența contabilă, prin decizie de imputare.

În cazul dedus judecății, această procedură specifică nu a fost urmată, decizia de imputare fiind emisă în urma cercetării administrative, fără a exista o hotărâre judecătorească irevocabilă sau o aprobare a ministrului apărării naționale.

Aceste aspecte, ce țin de legalitatea actului administrativ atacat, nu au fost analizate de pârâta Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul MApN deși prin decizia de imputare a fost expres indicat ca temei legal art. 5 din OG 121/1998 iar în plângerea adresată organului administrativ-jurisdicțional reclamanta a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile acestui text de lege, cu precizarea că înscrisurile ce stau la baza calculării prejudiciului sunt emise de un terț nefiindu-i opozabile. Or, toate aceste aspecte se impuneau a fi analizate, cu concluzia că pentru prejudicii provocate terților se impunea urmarea procedurii impuse de pct. 8 și 9 din Instrucțiuni, dispoziții care au ca finalitate tocmai verificarea în prealabil, a caracterului cert al prejudiciului.

 Prin urmare, s-a impus admiterea acțiunii formulate și anularea deciziei administrativ jurisdicţionale nr.119/CJ563 din 19.06.2013, precum şi a deciziei de imputare A704 din 15.03.2013 şi Hotărârea A1390 din 08.05.2013.

Domenii speta

Spete similare