Cauze de nulitate a contractului de vânzare- cumpărare

Hotărâre 2 din 08.05.2013


CAUZE DE NULITATE A CONTRACTULUI DE VÂNZARE- CUMPĂRARE

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr …/200/20.12.2011 reclamanţii … au solicitat în contradictoriu cu pârâţii … pe cale de ordonanţă preşedinţială pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună obligarea pârâţilor să desfiinţeze zidul prin care au închis uşa ce reprezintă accesul la servitute de trecere.

Prin cererea completatoare depusă la filele 44-50 dosar reclamanţii au solicitat judecarea cauzei după procedura dreptului comun, introducerea în cauză a pârâtei …  , să se dispună ieşirea din indiviziune asupra anexelor gospodăreşti ce au aparţinut defunctei … ce a înstrăinat în timpul vieţii averea succesorală descendenţilor săi, stabilirea hotarului despărţitor dintre proprietăţile ce au făcut obiectul contractelor de vânzare cumpărare  autentificate sub nr ../23.09.1997, nr .. /01.09.1997, nr …/01.09.1997, obligarea pârâţilor să desfiinţeze zidul prin care au închis servitutea de trecere comune părţilor din contractele de vânzare cumpărare arătate reprezentată de holul ce reprezintă cale de acces la podul locuinţei pentru părţile contractante, desfiinţarea gardului prin care s-a închis calea de acces reprezentată de suprafaţa de 56,69 mp pentru accesul la drumul public din spatele proprietăţii înstrăinate

În motivarea în fapt a cererii completatoare reclamanţii au învederat că au promovat acţiunea pentru conservarea dreptului de proprietate transmis de defuncta … prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr …/23.09.1997

Pârâţii … au solicitat în mod discreţionar fără introducerea în cauză a numitei … şi moştenitorii defunctului .. înfiinţarea unei servituţi de trecere peste holul identificat pe schiţa de plan aferentă contractului de vânzare cumpărare menţionat mai sus identificat cu nr 2 în suprafaţă de 25,10 mp, înfiinţarea abuzivă şi discreţionară a servituţii de trecere a format obiectul dosarului …/200/2009 aflată în recurs

Motivarea recursului are în vedere dispoziţiile art 616, 617, 618 C. civ pentru ca în stabilirea servituţii de trecere nu au fost introduşi în cauză toţi vecinii, adică moştenitorii defunctului .. şi a soţiei sale … ce aveau în conformitate cu contractele de vânzare cumpărare în proprietate forţată servitutea de trecere de 58,66 mp pentru calea de acces din spatele curţii

Pornind de la aceste aspecte … , în urma înţelegerii dintre ei, au zidit uşa ce permitea accesul la holul de 6 m a tuturor părţilor din contractele de vânzare cumpărare, hol închis şi transformat în cameră

Prin contractul ../01.09.1997 lui … şi soţiei acestuia … le-a fost transmis dreptul de proprietate pe 3 camere de locuit în suprafaţă utilă de 27 mp teren aferent casei de locuit în suprafaţă de 667,67 mp, 1/3 din suprafaţa de 56,69 mp ce reprezintă servitute de trecere şi la drumul public şi la drumul din spatele imobilului, servitute ce trebuia folosită în comun de …. În contractul de întreţinere al acestora nu s-a făcut nici o menţiune privitor la faptul că holul de 6 m ce reprezintă servitutea de trecere pentru … şi … ar face obiectul vânzării Prin construirea zidului dintre holul nr 2 care prin contractul de vânzare cumpărare a fost transmis reclamanţilor s-a împiedicat folosirea acestei căi de acces de către reclamanţi, …., holul având dimensiunile de 6 m lungime şi 3 m lăţime

Toate părţile din dosar aveau cunoştinţă de sentinţa civilă … din 03.10.2007 rămasă definitivă prin decizia civilă pronunţată în dosarul nr …/200/2007 prin care li s-a admis reclamanţilor acţiunea prin care s-a solicitat intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în com Gălbinaşi sat Bentu, jud Buzău pentru camera de locuit identificată pe schiţa de plan cu nr 2 în suprafaţă de 25,10 mp teren aferent construcţiei în suprafaţă de 137,20 mp şi teren curţi construcţii de 33,75 mp precum şi cota de 1/3 din suprafaţa de 56,69 mp şi ½ din aleea de acces cu dimensiunea de 6,12 m în indiviziune cu ….

Ioniţă Lucica în înţelegere cu … nu numai că prin construirea zidului au desfiinţat uşa ce permitea accesul la holul de 6m cu 3m dar au închis calea de acces la suprafaţa de 56,69 mp, reclamanţii solicitând demolarea zidului care a închis posibilitatea pătrunderii la hol şi desfiinţarea gardului şi a porţilor care au închis posibilitatea folosirii servituţii de trecere de 56,69 mp

Deoarece anexele gospodăreşti în număr de 3 pe care nu le-au putut identifica şi măsura din cauza folosirii exclusive de către … nu au făcut obiectul contractelor de vânzare cumpărare dar au aparţinut autoarei părţilor, Ioniţă Maria şi fac parte din averea succesorală a acesteia, au solicitat ieşirea din indiviziune conform art 953 şi următoarele C. civ

In ceea ce priveşte obligaţia de a desfiinţa zidul care împiedică folosirea holului cale de acces au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art 653 şi 655-665 C. civ, art 1164 şi 1165 C. civ

La termenul de judecată din 16.01.2012 instanţa a luat act de solicitarea reclamanţilor de transformare a acţiunii din ordonanţă preşedinţială în acţiune pe drept comun şi de introducere în cauză a pârâtei Ioniţă Liliana, pentru care instanţa în baza art 44 C.p.civ a desemnat curator special pe …., fila 61, 188 dosar

La termenul de judecată din 12 martie 2012 instanţa a invocat din oficiu , a pus în discuţia părţilor şi a admis excepţia disjungerii capătului de cerere privind partajul succesoral de pe urma defunctei … de celelalte capete de cerere completatoare, pentru motivele arătate în încheierea de şedinţă de la data respectivă; ca urmare, cauza pendinte priveşte numai partajul succesoral de pe urma defunctei …

Pârâţii … , referitor la partajul succesoral dedus judecăţii , au depus la filele 58-60 dosar întâmpinare prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului … ce nu are calitate procesuală fiind ginerele autoarei, iar prin precizările depuse la filele 63-64 dosar s-a învederat că la data de 27 martie 2012 a încetat din viaţă pârâtul .., moştenitorii săi fiind … care nu au calitatea de succesibili ai defunctei  , în curtea imobilului se află anexe amplasate în suprafaţa ce i-a revenit fratelui …, în număr de 3, construcţii foarte vechi, realizate din împletitură de nuiele, bulgărită, acoperite iniţial cu ţigle, nu a avut niciodată pretenţii asupra vreunuia dintre respectivele bunuri, au fost folosite numai de fratele lor şi soţia acestuia, au suportat în timp o serie de îmbunătăţiri, fiind consolidate, construcţiile sunt lipsite de valoare economică, au fost posedate neîntrerupt de la decesul autoarei numai de familia fratelui astfel încât acţiunea reclamanţilor este şicanatorie, având la rândul lor o anexă pe care au de3molat-o faţă de care nu au ridicat pretenţii

Prin cererea  depusă la fila 74-76 dosar a fost precizată cererea dedusă judecăţii în sensul că reclamanţii … au solicitat în contradictoriu cu pârâţii … ieşirea din indiviziune asupra bunurilor succesorale rămase de pe urma defunctei …, stabilirea cotei concrete de moştenire pentru fiecare moştenitor, cu cheltuieli de judecată

Reclamanţii au învederat că … a decedat la 17.04.2006 culegând întregul patrimoniu rămas de pe urma soţului …, averea succesorală fiind compusă din imobil casă de locuit în com Gălbinaşi , sat Bentu, construită din cărămidă acoperită cu tablă formată din 4 camere şi 2 antreuri cu vecini …şi drumurile comunale conform certificatului de moştenitor …/25.02.1995, suprafaţa de 1 ha şi 1200 mp conform titlului de proprietate nr …/26 , suprafaţa de 4 ha şi 5600 mp înscrisă în titlul de proprietate …/66 , suprafaţa de 1 ha şi 5000 mp înscrisă în titlul de proprietate nr …/33/15.02.2002, anexa gospodărească de 92 mp situată pe aceeaşi suprafaţă de teren aferentă imobilului succesoral

Au mai arătat că .. este soţia supravieţuitoare a defunctului … sunt descendenţii defunctului … aceştia venind la moştenirea defunctei … prin reprezentarea tatălui menţionat

.. este fiica defunctei .., … este soţia supravieţuitoare a defunctului … vin la moştenire prin reprezentarea tatălui …

Reclamanţii au mai arătat că au solicitat ca instanţa să constate cota concretă de proprietate având în vedere că imobilul succesoral a fost însctrăinat celor 3 descendenţi după cum urmează: contract de întreţinere autentificat sub nr ../01.09.1997 către … o cotă parte din imobilul succesoral cameră de locuit de 12,30 mp şi teren aferent casei de locuit de 86,75 mp, 1/3 din suprafaţa de 56,69 mp teren şi un hol în suprafaţă de 6m , contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr …/23.09. către … din imobilul succesoral o cameră de locuit identificată pe schiţa de plan nr 3, un hol cu nr 2 suprafaţa de 25,10 mp şi terenul aferent construcţiei de 137,20 mp din care 33,75 mp teren curţi construcţii precum şi cota de 1/3 din suprafaţa de 56,69 mp teren, cota de ½ din calea de acces cu dimensiunile 6x3m, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr …/01.09.1997 către … 3 camere de locuit în suprafaţă de 27 mp teren aferent casei de locuit de 667,67 mp precum şi 1/3 din suprafaţa de 56,69 mp , precizând că nu cunosc dacă din suprafeţele de teren circumscrise în titlurile de proprietate au fost înstrăinate terenuri de către defuncta sau de ceilalţi moştenitori

În drept au fost invocate art 953 , art 1164, 1165 NCC, art 111 C.p.civ, art 274 C.p.civ

La termenul de judecată din 23.04.2012 instanţa după ce a pus în discuţia părţilor potrivit art 137 alin 1 C.p.civ , a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului …, pentru motivele arătate în încheierea de şedinţă de la data respectivă; ca urmare, pârâtul respectiv a fost scos din citativ, nemaimpunându-se punerea în discuţia părţilor şi pronunţarea asupra excepţiei lipsei calităţii sale procesual pasive ce fusese invocată de pârâţi.

La acelaşi termen de judecată, reclamanţii prin avocatul ales, au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâţi a moştenitorilor defunctului Moise Gheorghe, respectiv … .

Pârâţii … prin întâmpinarea depusă la filele 117 dosar au arătat că sunt de acord cu cererea privind ieşirea din indiviziune asupra bunurilor succesorale rămase de pe urma defunctei … prin declaraţia autentificată sub nr 515/14.03.2011 a renunţat la succesiunea defunctului tată …, privind masa succesorală imobilul casă de locuit şi terenul aferent în suprafaţă de 1057 mp situat în com Gălbinaşi sat Bentu a fost înstrăinat de defunctă către cei 3 fii ai săi , anexa gospodărească în suprafaţă de 92 mp aferentă imobilului se află pe terenul în suprafaţă de 667,67 mp înstrăinat de defunctă către … edificată în 1941 din lemn şi paiantă, fără valoare economică, neexistând nici acte de proprietate, fiind propusă spre desfiinţare

Suprafaţa de teren din titlul de proprietate …/26 din 28.07.1998 supusă partajului este de 3300 mp respectiv 2500 mp din tarlaua 24 şi 800 mp din tarlaua 30, celelalte suprafeţe respectiv 1200 mp situaţi în tarlaua 26 fiind înstrăinaţi către .. conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr …/17.06.2002 şi 5700 mp situaţi în tarlalele 43,25 şi 26 fiind înstrăinaţi către … conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr ../17.11.2003

Pârâţii au mai arătat că sunt de acord cu partajarea bunurilor succesorale înscrise în sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale

În drept au fost invocate art 115-118 şi 673 ind 1-673 ind 14 C.p.civ

Reclamanţii prin completarea depusă la filele 138-140 dosar au solicitat partajarea suprafeţelor de 1 ha şi 5000 mp înscrisă în titlul de proprietate nr …/33 pe numele …, suprafaţa de 4 ha şi 5600 mp în titlul de proprietate emis pe  numele defunctului …, suprafaţa de teren înscrisă în titlul de proprietate emis pe numele … cu moştenitor … autoarea părţilor, suprafaţa înscrisă în titlul de proprietate …/26, constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare cumpărare intervenite între defuncta …. . autentificat sub nr …/17.11.2003 şi a contractului încheiat …. autentificat sub nr …/17.06.2002 motivat de faptul că descendenţii defunctului …i au renunţat la moştenire conform declaraţiilor date în faţa notarului cu ocazia emiterii certificatului de moştenitor nr …/1995 toate suprafeţele de teren emise pe numele defunctului intrând în patrimoniul defunctei, respectivele terenuri intrând în masa partajabilă de pe urma defunctei …

A fost solicitată constatarea nulităţii absolute a contractelor întrucât acestea reprezintă donaţii deghizate cu scopul de a fi înlăturaţi de la moştenire ceilalţi moştenitori

Defuncta la data încheierii contractelor avea vârsta de aproximativ 95-96 ani beneficia de pensie iar … aveau obligaţia de a-i asigura întreţinerea, cumpărătorii nu au fost de bună credinţă întrucât la data încheierii contractului de vânzare cumpărare bătrâna nu se mai putea deplasa, fiind bolnavă, notarul public s-a deplasat acasă , preţul nu a fost plătit , cauza contractului este imorală şi ilicită cunoscută cumpărătorilor cu atât mai mult cu cât acesştia administrau bunurile personale ale defunctei, încheierea contractelor nu a fost adusă la cunoştinţa tuturor copiilor defunctei, reclamanţii având un drept de preemţiune asupra suprtafeţei înstrăinate, nu le-a fost făcută nici o ofertă

În drept au fost invocate art 1247 NCC, art 728 C. civ

Pârâta … prin cererea depusă la fila 170-171 a arătat că este de acord cu partajarea suprafeţei de 1,50 ha din titlul de proprietate …/33 , suprafaţa de 4,5 ha defuncta l-a înstrăinat către SC Forinstal Serv SRL Ploieşti încasând o parte din preţ motiv pentru care a solicitat intriducerea în cauză şi a pârâtei respective, aspectele legate de prezumtiva neplată a preţului nu pot fi ridicate la mai mult de 3 ani de la perfectarea contractelor, mama sa era perfect lucidă, deşi nu se putea deplasa voinţa era liber consimţită

Pârâţii … prin cererea depusă la fila 176 dosar au mai învederat că vânzătoarea a fost lucidă dar netransportabilă, conform adeverinţei nr …/17.11.2003 eliberată de Primăria Gălbinaşi persoanele îndreptăţite nu şi-au exrcitat dreptul de preemţiune, noile dispoziţii ale codului civil nu sunt aplicabile, nu sunt întrunite în cauză condiţiile art 966 C. civ care să atragă nulitatea contractelor

La termenul de judecată din 5.11.2012 instanţa după ce a pus în discuţia părţilor cererea completatoare a … prin care a solicitat introducerea în cauză a deţinătorului terenului SC Forinstal Serv SRL Ploieşti a respins-o ca inadmisibilă, pentru motivele arătate în încheierea de şedinţă respectivă

Curatorul … a depus la fila 187 procură în persoana numitei …

Părţile au depus la dosar note de concluzii scrise

În cauză instanţa a administrat la solicitarea părţilor proba cu interogatoriu şi proba cu înscrisuri

Prin încheierea de admitere în principiu din 17.12.2012 instanţa a prorogat  punerea în discuţie a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor …. faţă de capătul de cerere privind partajul succesoral , a  admis  în principiu în parte acţiunea completată şi modificată formulată de reclamanţi, a declarat deschisă succesiunea defunctei … decedată  la data de 17 aprilie 2006 , care a avut ultimul domiciliu în com Gălbinaşi, jud Buzău, a constatat că au rămas ca moştenitori acceptanţi  ai defunctei …: reclamanta …  cu o cotă de 2/24 din masa succesorală, reclamantul  … cu o cotă de 3/24 , reclamanta  … o cotă de 3/24, pârâta … cu o cotă de 8/24 din masa succesorală, pârâta ..  cu o cotă de 2/24 din masa succesorală , pârâtul …cu o cotă de 6/24 din masa succesorală compusă din: terenurile ce au fost reconstituite pe numele lui … prin titlurile de proprietate nr ./66/12.02.2002 în suprafaţă totală de 4,5600 ha arabil extravilan sat Bentu, com Gălbinaşi, jud Buzău şi nr …/33/15.02.2002 în suprafaţă de 1,5000 ha arabil extravilan com Smeeni, jud Buzău, 2500 mp arabil extravilan com Gălbinaşi cu vecini N- ….. teren arabil situat în extravilanul comunei Gălbinaşi, tarla 30, cu vecini la N- …. înscrise în titlul de proprietate nr …/26/28.07.1998 , o anexă gospodărească în suprafaţă de 92 mp, edificată în anul 1941 din lemn şi paiantă, a respins  în principiu capetele de cerere privind: constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr …/17.06.2002 de BNI Jalbă Norica şi nr  …/17.11.2003  de BNP Vasile Victor, includerea în masa partajabilă a suprafeţelor de 1218 mp teren arabil situat în intravilanul comunei Gălbinaşi, sat Bentu, parcela 26, „Sîrma” , judeţul Buzău cu număr cadastral 209 între vecinii : la … şi de 5700 mp situată în extravilanul comunei Gălbinaşi, tarlalele …. , jud Buzău având categoria de folosinţă arabil şi vie , amplasat şi compus din : 2500 mp arabil situat în T … cu vecinii: …, 2000 mp categoria de folosinţă arabil …, cu vecini la N- …. şi 1200 mp categoria de folosinţă vie situat în T … cu vecini la N… şi 706 mp curţi construcţii amplasaţi în intravilanul comunei Gălbinaşi, tarla .… parcelele … cu vecinii la N- … înscrise în titlul de proprietate nr …/26/28.07.1998, casa de locuit amplasată în sat Bentu, com Gălbinaşi, jud Buzău, 2 anexe gospodăreşti, a numit  expert constructor cu onorariu provizoriu de 700 lei şi expert topo cadastru cu onorariu provizoriu de 1000 lei , în sarcina părţilor, pentru întocmire  expertize tehnice imobiliare, specialitatea construcţii şi a uneia topo cadastru asupra imobilelor supuse partajării, stabilind ca obiective identificare, delimitare, măsurare, poziţionare pe schiţa de plan, evaluare şi propunere de lotizare.

Pentru a pronunţa această încheiere de admitere în principiu, instanţa a reţinut următoarele considerente:

La data de 17 aprilie 2006 a intervenit evenimentul natural al decesului numitei …, care a avut ultimul domiciliu în com Gălbinaşi, jud Buzău, astfel cum rezultă din certificatul de deces depus la fila 147 dosar.

Din coroborarea actelor de stare civilă depuse şi a sesizării pentru deschiderea procedurii succesorale nr …/18.04.2012 emise de Primăria comunei Gălbinaşi, filele 77-78 dosar, rezultă că moştenitorii acesteia au rămas: …, în calitate de descendenţi gradul I, fiecare cu câte o cotă de 1/3 din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei , potrivit art 669 C. civ.

La data de 21.02.2011 a decedat numitul … ( fila 99, 121 dosar), moştenitorii acceptanţi ai succesiunii acestuia fiind : pârâta Ioniţă Lucica în calitate de soţie supravieţuitoare cu o cotă de ¼ din masa succesorală conform art 1 din Legea 319/1944, pârâtul Ioniţă Cristian, în calitate de descendent gradul I ,  cu  o cotă de 3/4 din masa succesorală, potrivit art 669 C. civ

Pârâta … , prin declaraţia autentificată expres sub nr …/14.03.2011 de BNP Tudorancea Monica, fila 123 dosar, a renunţat expres la succesiunea defunctului său tată, …., astfel încât în privinţa sa sunt aplicabile art 696 C. civ.

La data de 7 octombrie 2007 a decedat numitul …  ( fila 198 dosar), moştenitorii acceptanţi ai succesiunii acestuia fiind: reclamanta Ioniţă Aurica în calitate de soţie supravieţuitoare cu o cotă de ¼ din masa succesorală conform art 1 din Legea 319/1944, reclamanţii …, în calitate de descendenţi gradul I , fiecare cu câte o cotă de câte 3/8 din masa succesorală, potrivit art 669 C. civ.

Pentru a stabili ieşirea din indiviziune a părţilor asupra succesiunii defunctei …, instanţa constată că au rămas ca moştenitori acceptanţi : reclamanta …  cu o cotă de 2/24 din masa succesorală, reclamantul  … cu o cotă de 3/24 , reclamanta  … o cotă de 3/24, pârâta … cu o cotă de 8/24 din masa succesorală, pârâta …  cu o cotă de 2/24 din masa succesorală , pârâtul … cu o cotă de 6/24 din masa succesorală.

Pentru a stabili componenţa masei succesorale rămase de pe urma defunctei instanţa se va analiza cu prioritate capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare cumpărare intervenite între defuncta …, … autentificat sub nr …/17.11.2003 şi a contractului  autentificat sub nr …/17.06.2002.

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr …/17.06.2002 de BNI Jalbă Norica, fila 144 dosar, … a vândut pârâtei … suprafaţa de 1218 mp teren arabil situat în intravilanul comunei Gălbinaşi, sat Bentu, parcela …, „Sîrma” , judeţul Buzău cu număr cadastral … între vecinii : la N-. ….

Terenul descris a fost dobândit de vânzătoare prin titlul de proprietate nr …/26/28.07.1998, pentru preţul de 5000 lei primiţi integral de vânzătoare mai înainte de autentificarea contractului.

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr …/17.11.2003 de BNP Vasile Victor, fila 146 dosar, … a vândut  pârâtei … suprafaţa de 5700 mp situată în extravilanul comunei Gălbinaşi, tarlalele .. , jud Buzău având categoria de folosinţă arabil şi vie , amplasat şi compus din : 2500 mp arabil situat în T .. cu vecinii: N-…, 2000 mp categoria de folosinţă arabil …, cu vecini la N- …şi 1200 mp categoria de folosinţă vie situat în T .. cu vecini la N- …

Terenul descris a fost dobândit de vânzătoare prin titlul de proprietate nr …/26/28.07.1998, pentru preţul de 8000 lei primiţi integral de vânzătoare la data  autentificarii contractului, 17.11.2003.

Aşa cum rezultă din menţiunile contractului, notarul public s-a deplasat la domiciliul vânzătoarei „ lucidă dar netransportabilă ” iar conform adeverinţei nr …/17.11.2003 eliberată de Primăria Gălbinaşi persoanele îndreptăţite nu şi-au exprimat dreptul de preemţiune, astfel că susţinerile contrare ale reclamanţilor vor fi înlăturate de instanţă.

Mai mult, potrivit art 14 teza a II-a din Legea 54/1998, în vigoare la data încheierii actelor, abrogată ulterior prin Legea 247/2005, nerespectarea dreptului de preemţiune invocată de reclamanţi este sancţionată cu nulitatea relativă, cu toate consecinţele juridice decurgând din aceasta.

Instanţa nu va primi ca temei al constatării nulităţii celor două contracte prevederile art 1247 noul C. civ invocate de reclamanţi întrucât ar fi încălcat principiul neretroactivităţii legii civile noi.

În ceea ce priveşte susţinerea reclamanţilor potrivit căreia preţul pentru cele două contracte nu s-ar fi plătit, instanţa va avea în vedere,  pe de o parte, că în cuprinsul contractelor a fost specificat expres că actul a fost citit de notarul public înainte de semnare acestea corespund voinţei şi condiţiilor stabilite de părţi, că vânzătoarea a primit integral preţul,  că părţile contractante au declarat expres că au luat cunoştinţă de consecinţele ce decurg din falsul în declaraţii şi cele cu privire la evaziunea fiscală, că preţul declarat şi menţionat în contract este real, li s-a pus în vedere şi explicat de notarul public dispoziţiile Legii 87/1994, art 6 din OG 12/1998 . Din interpretarea art 1171-1174 C. civ rezultă că înscrisul autentic, dacă cel puţin aparent a fost întocmit conform legii, se bucură de prezumţie de autenticitate . Sub aspectul puterii doveditoare, menţiunile cuprinse în înscrisul autentic  referitoare la faptele materiale săvârşite de agentul instrumentator, notarul în acest caz, sau cele petrecute în faţa sa şi constatate de către acesta prin propriile simţuri, în timp ce se afla în exerciţiul funcţiunii şi în limitele competenţei sale, nu pot fi înlăturate decât prin înscrierea în fals; ca urmare, instanţa va înlătura susţinerile reclamantilor potrivit cărora preţul nu ar fi fost plătit, ori că ar fi fost donaţii deghizate.

Pe de altă parte, faţă de toate componentele contraprestaţiei cumpărătorilor descrise în cele ce preced, faţă de gradul de rudenie al vânzătoarei cu cumpărătorii, instanţa apreciază că în speţă nu sunt întrunite dispoziţiile art 1303 C. civ în sensul că preţul nu a fost derizoriu, adică atât de disproporţionat faţă de valoarea lucrului vândut încât să nu poată reprezenta o cauză suficientă a obligaţiei asumate .

Sub aspectul pretinsei lipse de cauză, ori că aceasta ar fi ilicită, imorală sau falsă, instanţa va avea în vedere că prevederile art 966 C. civ statuează asupra lipsei efectelor unei obligaţii fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, iar art 968 C. civ defineşte cauza nelicită ca fiind aceea prohibită de legi, contrară bunelor moravuri şi ordinii publice. În cauza dedusă judecăţii, nu sunt prezente aceste elemente care să poată atrage nulitatea absolută a contractelor în discuţie.

Sub aspect probator, în susţinerea acestui capăt de cerere, reclamanţii nu au produs în condiţiile art 129 C.p.civ dovezi de natură să confirme pretinsa nulitate a contractelor, răspunsurile pârâtelor la interogatoriu fiind în deplină concordanţă cu situaţia de fapt şi de drept consfinţită de înscrisurile depuse la dosarul cauzei; ca urmare, instanţa va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere analizat. Pe cale de consecinţă, instanţa având în vedere că terenurile ce formează obiectul contractelor de vânzare cumpărare analizate au ieşit din patrimoniul vânzătoarei înainte de decesul acesteia, nu le va include în activul partajabil.

Din masa partajabilă vor face parte terenurile incluse în titlul de proprietate nr …/26/28.07.1998, fila 148 dosar, care au rămas după încheierea celor două contracte de vânzare cumpărare de mai sus, însă care nu au ieşit din patrimoniul autoarei până la decesul acesteia.

 Astfel, la stabilirea emolumentului succesoral, instanţa va avea în vedere pe de o parte că defuncta , a fost singurul moştenitor legal ce a acceptat succesiunea lui  …, restul moştenitorilor săi respectiv …. au renunţat expres la respectiva succesiune, astfel cum rezultă din menţiunile certificatului de moştenitor nr …/20.02.1995 depus la fila 103 dosar.

Renunţarea la succesiune priveşte atât bunurile existente în succesiune la data decesului cât şi cele ce eventual ar intra ulterior în succesiunea respectivă

Prin art 12 din Legea 18/1991 a fondului funciar s-au repus în termenul de acceptare a succesiunii moştenitorii care nu au acceptat-o în termenul şi condiţiile art 700 C. civ , iar nu şi pe cei care au renunţat la succesiune în temeiul art 696 C. civ.

Ca urmare, terenurile ce au fost reconstituite pe numele lui Ioniţă Stan prin titlurile de proprietate nr …/66/12.02.2002 în suprafaţă totală de 4,5600 ha arabil extravilan sat Bentu, com Gălbinaşi, jud Buzău şi nr …/33/15.02.2002 în suprafaţă de 1,5000 ha arabil extravilan com Smeeni, jud Buzău, după dezbaterea succesiunii sale, au intrat în patrimoniul soţiei supravieţuitoare, …,( filele 151, 93-94 dosar) urmând a fi incluse în masa partajabilă şi admise capetele de cerere corelative .

Pe de altă parte, în timpul vieţii … a scos din patrimoniul acesteia bunuri înstrăinându-le către copiii săi, după cum urmează :  a vândut numiţilor … din casa de locuit o cameră, un hol şi teren aferent de 137,20 mp , 1/3 din suprafaţa de 56,69 mp şi ½  din aleea de acces prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr …/23.09.1997 de BNP Lefter Sinica ( filele 17-18 dosar), a înstrăinat numiţilor …. o cameră din casa de locuit şi teren aferent de 86,75 mp,  1/3 din suprafaţa de 56,69 mp prin contractul de întreţinere autentificat sub nr  …/1.09.1997 de BNP Lefter Sinica ( filele 82-83 dosar) , a înstrăinat numiţilor …. 3 camere  din casa de locuit , suprafaţa de 667,67 mp aferentă, 1/3 din suprafaţa de  56,69 mp servitute de trecere prin contractul de întreţinere autentificat sub nr …/1.09.1997 de BNP Lefter Sinica  ( filele 80-81 dosar)

Terenurile înscrise în cele trei contracte de mai sus au fost dobândite de autoarea părţilor prin moştenire şi incluse în titlul de proprietate nr …/26/28.07.1998 iar casa de locuit a fost construită de aceasta în timpul căsătoriei sale cu defunctul Ioniţă Stan, ca urmare casa de locuit şi  suprafeţele de 294 mp vii şi 706 mp curţi construcţii amplasaţi în intravilanul comunei Gălbinaşi, tarla 6, parcelele 307 şi 306 cu vecinii la N- …. înscrise în titlul de proprietate nr 59170/26/28.07.1998  nu vor fi incluse în masa partajabilă , urmând a fi respinse cererile corelative din acţiunea dedusă judecăţii.

În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la anexele gospodăreşti instanţa va avea în vedere că potrivit înscrisului depus la filele 77-79 dosar la data decesului autoarei părţilor, în patrimoniul acesteia se afla o anexă gospodărească în suprafaţă de 92 mp, edificată în anul 1941 din lemn şi paiantă, anexă ce va fi inclusă în activul partajabil şi ţinând cont că reclamanţii prin nici o probă administrată nu au dovedit existenţa a încă două anexe gospodăreşti urmează ca pentru acestea din urmă să fie respins capătul de cerere corelativ şi să nu le includă în masa partajabilă.

Prin prisma dispoziţiilor art. 728 C.civ. care, în partea sa relevantă, prevede că nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, instanţa apreciază ca fiind admisibile în parte acţiunea dedusă judecăţii.

Normele procedurale aplicabile în cauză sunt cele conţinute de art. 6736 raportat la art. 6735 C.pr.civ. Primul text amintit prevede că dacă pentru formarea loturilor sunt necesare operaţii de măsurătoare, evaluare şi altele asemenea, pentru care instanţa nu are date suficiente, ea va da o încheiere prin care va stabili elementele arătate la art. 6735 alin. 1, întocmind în mod corespunzător minuta prevăzută de art. 258. Prin aceeaşi încheiere, instanţa va dispune efectuarea unei expertize pentru formarea loturilor. Alineatul al doilea al aceluiaşi articol stabileşte că raportul de expertiză va arăta evaluarea şi criteriile avute în vedere la stabilirea acesteia, va indica dacă bunurile pot fi comod partajate în natură şi în ce mod anume, propunând loturile ce urmează a fi atribuite.

Articolul 6735 alin. 1 C.pr.civ. are următorul enunţ: dacă părţile nu se învoiesc, instanţa va stabili bunurile supuse împărţelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia şi creanţele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii.

Încuviinţând, în temeiul art. 167 alin. 1 C.pr.civ., părţilor proba cu expertize de specialitate  construcţii şi topo cadstru pe care le consideră legale, pertinente şi concludente cauzei, în temeiul art. 6736 C.pr.civ., instanţa va dispune efectuarea unei expertize tehnice imobiliare, specialitatea construcţii şi a uneia topo cadastru asupra imobilelor supuse partajării, stabilind ca obiective identificare, delimitare, măsurare, poziţionare pe schiţa de plan, evaluare şi propunere de lotizare

Expertul construcţii va efectua şi raportul de expertiză centralizator.

Prin încheierea din 28.01.2013 a fost respinsă cererea de recuzare a domnului expert Oprea Marian formulată de reclamanta …, pentru motivele arătate în încheierea de şedinţă respectivă, filele 277-278 dosar

Au fost întocmite şi depuse la dosar  filele 329-333 raportul de expertiză topo cadastru întocmit de expert Oprea Marian, filele 352-361 raportul de expertiză construcţii şi centralizator  întocmit de expert Rotaru Nicu, împotriva căruia au fost formulate obiecţiuni respinse de instanţă

Prin cererea depusă la fila 346 dosar pârâta … a solicitat modificarea IAP-ului în sensul de a fi exclusă din masa partajabilă suprafaţa de 4,56 ha teren înstrăinaţi de autoarea părţilor.

Instanţa a respins solicitarea pârâtei … de modificare a IAP-ului pentru motivele arătate în încheierea de şedinţă din 22.4. 2013 , fila 362 dosar

Părţile au depus la dosar concluzii scrise

Analizând întregul material probator administrat în cauză, precum şi considerentele avute în vedere la pronunţarea încheierii de admitere în principiu, instanţa reţine următoarele:

Faţă de dispoziţiile art 137 al 1 C.p.civ, instanţa va examina prioritar  excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor … faţă de capătul de cerere privind partajul succesoral în litigiu .

Printre condiţiile legale cerute ca o persoană să vină la moştenire se numără vocaţia succesorală

Din probele administrate în cauză a rezultat că cei doi pârâţi nu au vocaţie succesorală în ceea ce priveşte moştenirea lăsată de defuncta Ioniţă Maria, nefiind lăsat în favoarea lor un testament şi nefiind nici întrunite dispoziţiile moştenirii legale . După cum s-a arătat mai sus, în IAP, moştenitor legal al defunctei este mama celor doi pârâţi, pârâta … care se află în viaţă. Din această perspectivă, instanţa apreciază că susţinerile celor doi pârâţi potrivit cărora au acceptat în termen legal succesiunea de pe urma tatălui lor nu au incidenţă în speţă.

Ca urmare, instanţa va admite excepţia analizată şi va respinge capătul de cerere privind  partajul succesoral al defunctei … faţă de pârâţii …. ca fiind formulat împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă.

Pe fondul cauzei, pentru motivele arătate în încheierea de admitere în principiu, instanţa urmează să declare deschisă succesiunea defunctei … decedată  la data de 17 aprilie 2006 , care a avut ultimul domiciliu în com Gălbinaşi, jud Buzău, să constate că au rămas ca moştenitori acceptanţi  ai defunctei Ioniţă Maria: reclamanta …  cu o cotă de 2/24 din masa succesorală, reclamantul  … cu o cotă de 3/24 , reclamanta  … o cotă de 3/24, pârâta … cu o cotă de 8/24 din masa succesorală, pârâta …  cu o cotă de 2/24 din masa succesorală , pârâtul … cu o cotă de 6/24 din masa succesorală compusă din: terenurile ce au fost reconstituite pe numele lui Ioniţă Stan prin titlurile de proprietate nr …/66/12.02.2002 în suprafaţă totală de 4,5600 ha arabil extravilan sat Bentu, com Gălbinaşi, jud Buzău şi nr …/33/15.02.2002 în suprafaţă de 1,5000 ha arabil extravilan com Smeeni, jud Buzău, 2500 mp arabil extravilan com Gălbinaşi cu vecini N- …drum  tarla 24 şi 800 mp teren arabil situat în extravilanul comunei Gălbinaşi, tarla 30, cu vecini la N- … înscrise în titlul de proprietate nr ../26/28.07.1998 , o anexă gospodărească în suprafaţă de 92 mp, edificată în anul 1941 din lemn şi paiantă, să respingă capetele de cerere privind: constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr …/17.06.2002 de BNI Jalbă Norica şi nr  …/17.11.2003  de BNP Vasile Victor, includerea în masa partajabilă a suprafeţelor de 1218 mp teren arabil situat în intravilanul comunei Gălbinaşi, sat Bentu, parcela .., „Sîrma” , judeţul Buzău cu număr cadastral 209 între vecinii : la N-. … şi de 5700 mp situată în extravilanul comunei Gălbinaşi, tarlalele … , jud Buzău având categoria de folosinţă arabil şi vie , amplasat şi compus din : 2500 mp arabil situat în T … cu vecinii: N-…., 2000 mp categoria de folosinţă arabil …, cu vecini la N- …şi 1200 mp categoria de folosinţă vie situat în T .. cu vecini la …, 294 mp vii şi 706 mp curţi construcţii amplasaţi în intravilanul comunei Gălbinaşi, tarla 6, parcelele 307 şi 306 cu vecinii la … înscrise în titlul de proprietate nr …/26/28.07.1998, casa de locuit amplasată în sat Bentu, com Gălbinaşi, jud Buzău, 2 anexe gospodăreşti.

Conform dispoziţiilor art 728 C. civ nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, astfel încât acţiunea dedusă judecăţii este întemeiată, urmând a fi admisă în parte, avându-se în vedere calitatea de moştenitor a părţilor, cotele cuvenite acestora şi componenţa masei succesorale aşa cum acestea au fost reţinute în încheierea de admitere în principiu.

A vându-se în vedere dispoziţiile art 673 ind 9 C.p.civ instanţa va ţine seama la atribuirea loturilor de cota ce revine fiecăreia dintre părţi din masa succesorală, de natura acestor bunuri comod partajabil în natură, de evitarea pe cât posibil a plăţii sultelor de către comoştenitori, de posesia bunurilor înainte de a se cere împărţeala

Aşa fiind, instanţa va dispune ieşirea din indiviziune a părţilor prin omologarea  raportului de expertiză tehnică judiciară centralizator întocmit de expert Rotaru Nicu, în varianta I, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, atribuind părţilor loturile propuse, după cum urmează:

Lotul nr 1 se  atribuie reclamantei Ioniţă Aurica si se compune din:

-teren arabil 2500 mp pct „Caldarusanca”, . în valoare de 950 lei

-teren arabil 800 mp pct „PLOPI”, . cu valoare de 304 lei

-teren arabil 5000 mp pct „CURCA” , . ci valoare de 1500 lei

Total atribuit 2754 lei

A re dreptul la 694 lei

- dă sultă lotului 2 suma de 1040 lei

-dă  sultă lotului 3 suma de 1020 lei

Lotul nr 2 se atribuie reclamantului ..  şi se compune din:

-nu primeşte nimic în natură

-primeşte sultă de la lot 1 suma de 1040 lei

Lotul nr 3 se atribuie  reclamantei .. şi se compune din:

-nu primeşte nimic în natură

-primeşte sultă de la lot 1 suma de 1020 lei

-primeşte sultă de la lot 5 suma de 20 lei

Lotul nr 4 se atribuie pârâtei …. şi se compune din:

-teren arabil 5000 mp pct „CURCA”, ., P510 cu valoare de 1500 lei

Are dreptul la 2780 lei

-primeşte sultă de la lot 5 suma de 1280 lei

Lotul nr 5 se  atribuie pârâtei … si se compune din:

-anexa lipită de casa de locuit cu valoare de 1710 lei

-coteţe cu valoare de 870 lei

-teren arabil 5000 mp, pct „CURCA”, T 37, P510 cu valoare de 1500 lei

Total atribuit suma de 4080 lei

A re dreptul la 695 lei

- dă sultă lotului 3 suma de 20 lei

- dă sultă lotului 4 suma de 1280 lei

-dă sultă lotului 6 suma de 2085 lei

Lotul nr 6 se atribuie pârâtului … şi se compune din:

-nu primeşte nimic în natură

-primeşte sultă de la lot 5 suma de 2085 lei

Toate terenurile atribuite părţilor sunt identificate prin amplasament, vecinătăţi, schiţă prin raportul de expertiză topo întocmit în cauză de expert Oprea Marian, filele 321-333 dosar şi care face parte integrantă din raportul de expertiză centralizator de mai sus şi prezenta hotărâre.

Faţă de culpa procesuală a fiecăreia dintre părţi, de capetele de cerere admise, de cotele succesorale culese de părţile fin cauză din masa partajabilă, instanţa în temeiul art 276 C.p.civ va compensa în parte cheltuielile de judecată şi obligă la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecată pe pârâta …lena suma de 576,64 lei, pârâta … suma de 144.16 lei şi pârâtul .. suma de 432,48 lei. ( taxe judiciare de timbru, timbru judiciar, onorarii experţi, onorarii avocaţi)

După rămânerea sa definitivă şi irevocabilă, prezenta hotărâre se va comunica OCPI Buzău şi administraţiei financiare competente, în temeiul art 77 C..fisc.