Respectarea perioadei de odihnă zilnică aşa cum este ea definită la art. 4 lit. g) din regulamentul parlamentului european şi al consiliului uniunii europene nr. 561/2006, intrat în vigoare la 11.04.2007

RESPECTAREA PERIOADEI DE ODIHNĂ ZILNICĂ AŞA CUM ESTE EA DEFINITĂ LA ART. 4 LIT. G) DIN REGULAMENTUL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI UNIUNII EUROPENE NR. 561/2006, INTRAT ÎN VIGOARE LA 11.04.2007

Împrejurarea ca şoferul a avut anterior 4 sau 5 zile libere sau împrejurarea că per ansamblu nu s-a depăşit programul normal de lucru al conducătorului auto, nu constituie o cauza exoneratoare de raspundere sau o excepţie de la această obligaţie.

Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 11547/2012, pronunţată în dosarul nr. 9254/190/2012

Prin plângerea contravenţională înregistrată sub nr. de mai sus, petenta U.T.SA a solicitat, în principal, anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiilor seria ISCTR nr. 0057958 din 24.07.2012 încheiat de intimatul I.S.C.T.R., ca fiind netemeinic şi nelegal, cu consecinţa exonerării de la plata amenzii contravenţionale, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii contravenţionale cu avertisment, potrivit dispoziţiilor art. 7 din OG nr. 2/2001.

În motivare se arată că în ziua de 24.07.2012, ora 9:25, pe DN17, Km 88 + 800 M,D, jud. BN, agentul constatator C.G, în calitate de inspector la I.S.C.T.R. - Inspectoratul Teritorial 4, a constatat că petenta a încălcat prevederile art. 8 alin. 1 pct 6 din OG 37/2007, respectiv conducătorul auto S.I în data de 07.07.2012 nu a respectat perioada minimă de odihnă zilnică redusă de 9 ore cu 4 ore şi 5 min., considerându-se că fapta constituie contravenţie conform prevederilor art. 9 alin. 1 lit. c din O.G. nr. 37/2007, petenta fiind sancţionată cu amendă contravenţională în sumă de 4.000 lei sau jumătate din minimul amenzii, adică 2.000 lei, dacă se achită în termen de 48 de ore. Procesul-verbal de contravenţie atacat a fost primit de către petentă în data de 26.07.2012.

Referitor la nelegalitatea şi netemeinicia procesului-verbal de contravenţie atacat, se arată următoarele:

Controlul a fost efectuat de către agentul constatator C.G, în calitate de inspector la I.S.C.T.R. - Inspectoratul Teritorial 4, deşi art. 7 din normele metodologice din 07.12.2011 privind modul de efectuare a inspecţiilor şi controlului asupra transporturilor rutiere, a activităţilor conexe acestora, a activităţii centrelor de pregătire şi perfecţionare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, a activităţii şcolilor de conducători auto şi a activităţii instructorilor auto autorizaţi, adoptate prin Ordinul nr. 995 din 7 decembrie 2011, publicat in Monitorul Oficial nr. 923 din 27.12.2011, dispune fără dubii că „Art. 7. Controlul în trafic se efectuează de către echipaje formate din minim 2 inspectori, în funcţie de tematica şi complexitatea controlului, dintre care cel puţin unul trebuie să fie atestat potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (6).”

În cazul de faţă, se poate observa că agentul constatator încalcă dispoziţiile legale suscitate, prin faptul că operaţiunea de control a fost efectuată de un singur inspector, respectiv dl. C.G, posesorul legitimaţiei eliberata de ISCTR sub nr. 1047.

Conform art. 9 alin. 3 din aceleaşi norme metodologice din 07.12.2011 „3) Controlul în trafic se finalizează prin întocmirea raportului zilnic de control, conform reglementărilor specifice şi/sau procedurilor proprii de control elaborate de I.S.C.T.R.”  şi conform prevederilor art. 12 din normele metodologice sus-amintite „2) Sancţiunile contravenţionale, sancţiunile complementare şi/sau măsurile administrative, după caz, se aplică pe baza unei note de constatare.”, în speţă, nici conducătorului auto şi nici la sediul societăţii petente nu a fost comunicată nota de constatare sau orice alt act întocmit la locul constatării faptei, din care să rezulte că a fost efectuat controlul de către reprezentantul intimatei şi care sunt constatările urmare acestuia, cu atât mai puţin pentru a fi luate la cunoştinţa şi eventual contestate, conducătorului auto fiindu-l înmânat formularul de control în trafic.

De altfel, se arată că au fost încălcate prevederile art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, care dispun că în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţă contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare.

Mai mult, procesul-verbal atacat a fost întocmit la data de 24.07.2012,  nefiind identificată la faţa locului nici o persoană care să accepte calitatea de martor, astfel că agentul constatator a încălcat dispoziţiile legii şi nu a acordat petentei dreptul de a face obiecţiuni. De asemenea, nu exista semnătura reprezentantului petentei pe fiecare pagina a procesului-verbal,  contrar prevederilor art. 19 din OG nr. 2/2001.

Faţă de cele expuse, se susţine că procesul-verbal contestat este întocmit cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic a! contravenţiilor, precum şi cu nerespectarea dispoziţiilor legale privind modul de efectuare a inspecţiilor şi controlului asupra transporturilor rutiere.

De asemenea, se invocă şi faptul ISCTR nu are competenţe de control şi sancţionare pe OG 37/2007 deoarece a fost înfiinţat în temeiul OG 26/2011, conform art.2 alin.1 şi este organismul tehnic permanent specializat al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii desemnat să asigure inspecţia şi controlul respectării reglementărilor interne şi internaţionale în domeniul transporturilor rutiere, privind în principal: a)condiţiile de efectuare a activităţilor de transport rutier, a activităţilor conexe transportului rutier şi a activităţii de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere; b)siguranţa transporturilor rutiere şi protecţia mediului; c) starea tehnică a vehiculelor rutiere; d)masele şi/sau dimensiunile maxime admise pe drumurile publice şi masele totale maxime autorizate; e)tariful de utilizare şi tariful de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.

Se precizează că OG nr. 37/2007, privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, face parte din categoria legislaţiei sociale, iar modificările legislative intervenite la sfârşitul anului 2011 şi începutul anului 2012, când prin HG nr. 1289/27.12.2011, privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul rutier,  au fost modificate şapte Hotărâri ale guvernului, inclusiv HG 38/2008,  privind organizarea timpului de muncă al persoanelor care efectuează activităţi mobile de transport rutier, art.11 alin. 2 din HG 37/2007 cu modificările ulterioare fiind temei legal, modificările intervenite fiind de natura de a stabili competentele de control, astfel fiind modificate art.11, art.13 alin.3 şi art.15.

Astfel, Ordonanţa 37/2007 nefiind modificată din anul 2010, având in vedere scopul şi domeniul de aplicare  prevăzut la Capitolul I al actului normativ invocat, se consideră că modificarea acestuia trebuie făcută explicit, într-un mod asemănător cu modificarea adusă HG 38/2008.

Faţă de considerente anterior expuse, se solicită a se  constata nulitatea procesului-verbal atacat, ca fiind încheiat de o autoritate ce nu are competente de inspecţie, control şi sancţionare pe Ordonanţa 37/2007, în opinia petentei singurele autorităţi îndreptăţite a efectua inspecţii, controale şi a aplica sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea dispoziţiilor OG 37/2007 fiind,  conform art.9 alin (4), personalul cu atribuţii de inspecţie şi control din cadrul Inspecţiei Muncii - I.M., Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi de către poliţiştii rutieri, potrivit competenţelor ce le revin.

Mai mult, se susţine că fapta nu constituie contravenţie având în vedere prevederile art. 1, teza 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic a! contravenţiilor, care stipulează că „Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită si sancţionată prin lege...”, ori în speţă lipseşte unul din elementele faptei pentru a fi considerată contravenţie.

Astfel, din descrierea faptei sancţionată prin procesul-verbal de contravenţie atacat rezultă că în data de 07.07.2012 conducătorul auto S.I. nu a respectat perioada minimă de odihnă zilnică redusă, cu 4 ore şi 5 minute, făcând o pauză neîntreruptă de 4 ore şi 55 de minute, în data de 07.07.2012 între orele 15:12 si 20:07, motiv pentru care a fost întocmit formularul de control în trafic, fără a se face menţiunea dacă perioada de conducere a fost depăşită, astfel încât să existe un tablou complet al desfăşurării evenimentelor.

Mai mult, din procesul-verbal de contravenţie întocmit de agentul constatator rezultă perioada controlată de 29 de zile, deşi agentul constatator avea posibilitatea de a verifica ultimele 28 de zile, iar din modul de întocmire a actului sancţionator nu rezultă dacă la aplicarea sancţiunii agentul constatator s-a raportat la timpul de lucru efectiv lucrat.

De asemenea, se arată că înainte de plecarea în cursă conducătorul auto a avut 4 sau 5 zile libere, astfel că nu era pusă în pericol siguranţa circulaţiei, cu atât mai mult grupul nu putea fi lăsat pe drum fără a fi dus la locul de cazare.

În ceea ce priveşte descrierea faptei cu privire la gradul de pericol social al acesteia, se consideră că este foarte importantă descrierea acesteia şi se solicită a se avea în vedere faptul că în cazul transporturilor ocazionale de călători, deci nu a curselor regulate, majoritatea grupurilor organizate nu au un program foarte fix, putând să aibă repercusiuni asupra timpului de lucru şi de odihnă sau nerespectarea timpului de repaus. Astfel, grupul poate întârzia din varii motive, la vizitarea unui obiectiv sau a mai multor obiective de interes, în acest context consideră petenta că trebuie avut în vedere gradul de pericol social a faptei.

Faţă de starea expusă, se solicită a se constata că nu există o fapta pentru care petenta să fie sancţionată conform legislaţiei în vigoare, că la aplicarea sancţiunii nu s-a ţinut cont de contextul general, de faptul că perioada de lucru efectivă a conducătorului auto nu a fost depăşită, iar conducătorul auto era după o perioada de 4-5 zile libere.

Mai mult, se susţine că procesul-verbal de contravenţie contestat este încheiat cu nerespectarea normelor metodologice care reglementează modul de efectuare a inspecţiilor şi a controlului asupra transporturilor rutiere, a activităţii centrelor de pregătire şi perfecţionare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, a activităţii şcolilor de conducători auto şi a activităţii instructorilor auto autorizaţi.

În situaţia în care se va considera că procesul-verbal de contravenţie contestat nu îndeplineşte condiţiile de anulare pe motiv de nelegalitate şi netemeinicie, se solicită a se lua în consideraţie că fapta sancţionată nu a fost săvârşită cu intenţie şi  că raportat la gradul de pericol social este admisibila preschimbarea sancţiunii amenzii in avertisment.

În drept, s-au invocat prevederile OG nr. 2/2001, ale Ordonanţelor nr. 37/2007 şi nr. 26/2011, Ordinul nr. 995/2011, Hotărârea nr. 1088/2011.

În probaţiune, s-au depus înscrisuri (f. 8-10).

Intimatul, legal citat, nu şi-a delegat reprezentant în instanţă, dar a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenţionale formulată de petentă, ca netemeinică şi nelegală, menţinerea, în totalitate, a procesului-verbal de contravenţie atacat, cu obligarea petentei de a achita amenda contravenţională.

În motivare se arată că plângerea contravenţională formulată de petentă nu poate fi admisă având în vedere următoarele considerente:

Controlul în traficul rutier pe DN 17 km. 88+800 D, T.B, s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 7 din OMTI nr. 995/2012, la control participând un număr de 2 inspectori ai I.S.C.T.R., respectiv C.G şi NV, sens în care s-a depus Raportul de control cu vehiculele verificate la data de 24.07.2012 nr. 4516/24.07.2012.

În ceea ce priveşte art. 12 alin. (2) din OMTI nr. 995/2011, se arată că nota de constatare despre care se face vorbire în cadrul acestuia se referă la controalele efectuate exclusiv la sediul operatorilor de transport sau întreprinderi şi nicidecum la controalele efectuate în traficul rutier. În cazul controalelor efectuate în trafic cu privire la timpii de conducere şi de odihnă se va întocmi un Formular de control în trafic, prevăzut de art. 9 din OMT nr. 1058/2007 modificat prin art. II b). din OMTI nr. 955/2012.

Astfel, faţă de recunoaşterea petentei, respectiv că a primit în trafic Formularul de control în trafic seria L.S. nr. 5665/24.07.2012, agentul constatator a respectat dispoziţiile OMTI nr. 995/2011 şi ale OMT nr. 1058/2007 care reprezenta norma specială în materie şi ca atare susţinerile petentei referitoare la faptul că nu s-au respectat normele procedurale de efectuare a controlului sunt nefondate.

Procesul-verbal de contravenţie a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 19 alin. (3), menţionându-se la punctul 10 din acesta motivul lipsei obiecţiunilor reprezentantului legal al contravenientului, precum şi cel al lipsei martorului. În practica constantă a Curţii Constituţionale s-a statuat faptul ca art. 19 alin (1) si (3) nu încalcă dreptul la apărare statuat de art. 24 (1) din Constituţie contravenientul beneficiind de toate beneficiile dreptului la apărare prin promovarea plângerii contravenţionale, iar în cursul procesului îşi poate angaja avocat şi poate face orice apărare pe care o consideră necesară.

De altfel, procesul-verbal de contravenţie a fost întocmit cu respectarea prevederilor Ordinului MTI nr. 1058/2007, respectiv prin întocmirea Formularului de controlseria L.S. nr. 0005665/24.07.2012, iar în conformitate cu OMTI nr. 1058/2007 conducătorul auto avea posibilitatea de a face obiecţiuni în momentul întocmirii acestui formular de control in trafic, dar nu a făcut acest lucru.

În concluzie, procesul-verbal de contravenţie a fost întocmit cu respectarea legislaţiei in vigoare, atât a OMTI nr. 1058/2007 cu modificările ulterioare, cât şi a O.G. 2/2001 cu modificările şi completările ulterioare.

În ceea ce priveşte petitul referitor la faptul că agentul constatator nu are competenţă în ceea ce priveşte controlul timpilor de conducere şi de odihnă, se arată că acesta este nefondat având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) din OG nr. 26/2011, potrivit cărora „I.S.C.T.R. este organismul tehnic permanent specializat al Ministerului Transporturilor şi infrastructurii desemnat să asigure inspecţia şi controlul respectării reglementărilor interne şi internaţionale în domeniul transporturilor rutiere, privind în principal: a) condiţiile de efectuare a activităţilor de Transport rutier, a activităţilor conexe transportului rutier şi a activităţii de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere; b) siguranţa transporturilor rutiere şi protecţia mediului; c) starea tehnică a vehiculelor rutiere;  d) masele şi/sau dimensiunile maxime admise pe drumurile publice şi masele totale maxime autorizate; e) tariful de utilizare şi tariful de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.

 De asemenea, art. 7 alin. (1) lit. g din HG nr. 1088/2011 prevede în mod imperativ că „în scopul îndeplinirii responsabilităţilor ce îi revin, I.S.C.T.R. îndeplineşte următoarele atribuţii: (...) g) exercită controlul respectării regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora;”, astfel că, faţă de cele expuse, intimatul I.S.C.T.R. are competenţa de control în ceea ce priveşte perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto.

Mai mult, în conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (1) din OG 26/2011 „(1) Personalul I.S.C.T.R. va exercita atribuţiile de inspecţie şi control care revin, potrivit actelor normative în vigoare, personalului cu atribuţii de inspecţie şi control din cadrul A.R.R., R.A.R. şi C.N.A.D.N.R. SA, precum şi personalului împuternicit de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în acest scop, stabilite conform art. 11 alin. (1)."

De altfel, art. 4 alin. (2) din OG nr. 37/2007, cu modificările si completările ulterioare, prevede că, „Controlul în trafic se efectuează de către personalul cu atribuţii de control din cadrul Autorităţii Rutiere Române A.R.R. şi/sau de către poliţişti rutieri.”

Se menţionează că pentru a se înlătura orice dubiu cu privire la interpretarea dispoziţiilor mai sus iterate, legiuitorul a considerat oportun să modifice prin art. II lit. a), din HG 995/2011, prevederile arc. 2 din OMTI nr. 1058/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind activitatea de control al respectării perioadelor de conducere, pauzelor şi perioadelor de odihnă ale conducătorilor auto şi al utilizării aparatelor de înregistrare a activităţii acestora.

Faţă de dispoziţiile legale mai sus citate, se solicită respingerea petitului privind necompetenţa agentului constatator, ca neîntemeiat.

Referitor la motivele de nelegalitate a procesului-verbal de contravenţie atacat, invocate de petentă, se solicită respingerea acestora, ca  nefondate şi a se constata că actul sancţionator a fost legal întocmit.

Pe fondul cauzei, se arată că agentul constatator a reţinut în cadrul procesului-verbal de contravenţie contestat faptul că „În urma verificării cu programul tahoscan a înregistrărilor digitale descărcate din cartela tahografică a conducătorului auto S.I.s-a constatat nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică redusă cu 4 ore şi 5 minute întrucât în intervalul de 24 de ore început în data de 07.07.2012 ora 5:19, numitul S.I., conducând autobuzul B-23-UNT, a făcut o pauza neîntreruptă maximă de 4 ore şi 55 de minute, în data de 07.07.2012 între orele 15:12-20:07 în loc de minim 9 ore."

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 lit. g). din Regulamentul (CE) nr. 561/2005 prin perioada repaus zilnic de odihnă zilnică se înţelege „partea unei zile în timpul căreia conducătorul auto poate dispune liber de timpul său şi care poate fi o „perioadă de repaus zilnic normală”  sau o „perioadă de repaus zilnic redusă”.

Din dispoziţiile mai sus citate, legiuitorul european a stabilit în mod imperativ cum se poate desfăşura în condiţii de siguranţă un transport şi modul în care trebuie luat repausul zilnic. În speţă, conducătorul auto avea trei posibilităţi şi anume: să efectueze o perioada de odihnă zilnica de 11 ore consecutive sau fracţionat în două etape, prima de 3 ore şi a doua de 9 ore consecutive sau să efectueze o perioada de odihnă zilnică redusă de minim 9 ore consecutive, dar nu mai mult de 11 ore. Cu excepţia acestor trei variante nici o altă variantă nu îndeplineşte exigenţele legiuitorului european şi ca atare, constituie faptă contravenţională. Astfel, agentul constatator în mod temeinic şi legal a reţinut fapta contravenţională în sarcina petentei.

Se mai arată că prin OG 37/2007, cu modificările şi completările ulterioare, a fost stabilit un sistem gradual de sancţionare a nerespectării perioadelor de conducere şi de odihnă în funcţie de durata nerespectării acestora. Nerespectarea perioadelor de conducere şi de odihna sunt considerate fapte contravenţionale cu un pericol social mare deoarece nerespectarea acestora pune în pericol atât siguranţa circulaţiei, cât şi pe cea a participanţilor la traficul rutier. Astfel, oboseala  la volan este principala cauză a accidentelor rutiere, astfel legiuitorul european a considerat oportun să legifereze activitatea de conducere a vehiculelor, impunând conducătorilor auto să efectueze pauze şi perioade de odihnă pentru a nu fi afectată siguranţa circulaţiei.

 Faţă de cele anterior expuse, se apreciază că sancţiunea avertismentului nu se impune atâta vreme cât petenta a săvârşit o încălcare foarte gravă a dispoziţiilor Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 561/2006, aşa cum este reglementată de alin. (2) din OG 37/2007 actualizată, iar agentul constatator a aplicat o sancţiune îndreptată spre minimul prevăzut de actul normativ.

În drept, s-au invocat prevederile HG 69/2012, OMTI nr. 980/2011, OG nr. 26/2011, HG nr. 995/2011, OMTI nr. 1088/2011, OMT nr. 1058/2007, OG nr. 37/2007 cu modificările şi completările ulterioare, OG nr. 2/2001, art. 115, art. 242 Cod pr. civ.

În probaţiune, s-au anexat înscrisuri ( f. 24-35).

Prin notele de şedinţă depuse la dosar, urmare a întâmpinării formulate de intimat, petenta a solicitat a se constata că, controlul în trafic a fost efectuat cu nerespectarea art. 7 din Ordinul 995/2011 şi pe cale de consecinţă a se dispune  anularea procesului-verbal de contravenţie contestat; că I.S.C.T.R. nu are competenţe de control pe Ordonanţa 37/2007 - lege specială, pe motivul că atribuţiile inspectorilor nu pot excede atribuţiile instituţiei, respectiv a ISCTR, iar preluarea atribuţiilor se face limitat la atribuţiile instituţiei; că gradul de pericol social al faptei nu a fost apreciat în contextul şi al depăşirii timpului de lucru, care să poată duce la o determinare a gradului de oboseală a conducătorului auto, iar ca urmare a constatării gradului de pericol social redus al faptei, să se dispună înlocuirea amenzii contravenţionale cu avertisment.

În probaţiune, s-au depus  înscrisuri (f. 45-47).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele : 

Prin procesul-verbal seria ISCTR nr. 0057958 din 24.07.2012, petenta a fost sancţionată, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) teza a 2-a din OG nr. 37/2007, cu modificările şi completările ulterioare, cu amendă contravenţională în cuantum de 4.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) pct. 6 din  Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cele aduse de OG nr. 21/2009, ce constă în nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică redusă cu două ore sau mai mult.

Verificând din punct de vedere formal conţinutul procesului-verbal de contravenţie, instanţa a ţinut că acesta  cuprinde toate menţiunile obligatorii, fiind întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 17 din OG 2/2001, astfel că instanţa va respinge cererea de anulare a procesului-verbal.

Susţinerile petentei în sensul că nu au fost respectate prevederile art. 16 alin. (7) sau cele ale art. 19 din OG nr. 2/2001, chiar reale de-ar fi, nu sunt de natură a atrage nulitatea procesului-verbal, sancţiunea nerespectării acestor prevederi fiind nulitatea relativă ce este atrasă numai în măsura în care se face dovada că în acest fel petentei i-a fost produsă o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului-verbal. Cum o asemenea dovadă nu a fost făcută, petenta putând formula orice fel de obiecţiuni pe calea plângerii adresate instanţei, instanţa apreciază că nu se impune anularea procesului-verbal pe aceste considerente.

Referitor la competenţa agenţilor constatatori şi modul de compunere a echipelor de control, instanţa a apreciat că susţinerile petentei în sensul nerespectării de intimat a prevederilor legale în materie sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveşte temeinicia procesului-verbal atacat, instanţa a reţinut că potrivit prevederilor art. 4 lit. g) din Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene nr. 561/2006, intrat în vigoare la 11.04.2007, „perioadă de repaus zilnic” reprezintă  partea unei zile în timpul căreia conducătorul auto poate dispune liber de timpul său şi care poate fi o „perioadă de repaus zilnic normală” sau o „perioadă de repaus zilnic redusă”, definite astfel:

–„perioadă de repaus zilnic normală”: orice perioadă de repaus de cel puţin unsprezece ore. De asemenea, această perioadă de repaus zilnic normală poate fi luată în două tranşe, din care prima trebuie să fie o perioadă neîntreruptă de cel puţin trei ore şi a doua, o perioadă neîntreruptă de cel puţin nouă ore;

–„perioadă de repaus zilnic redusă”: orice perioadă de repaus de cel puţin nouă ore, dar mai puţin de unsprezece ore;

În acelaşi sens, sunt şi prevederile art. 7-8 din Regulamentul menţionat, potrivit cărora ,,După o perioadă de patru ore şi jumătate de condus, conducătorul trebuie să facă o pauză neîntreruptă de cel puţin patruzeci şi cinci de minute, exceptând cazul în care îşi începe o perioadă de repaus. Această pauză poate fi înlocuită cu o pauză de cel puţin cincisprezece minute urmată de o pauză de cel puţin treizeci de minute, pauze intercalate pe parcursul perioadei de conducere astfel încât să respecte dispoziţiile primului paragraf.

(2) Pe parcursul fiecărei perioade de douăzeci şi patru de ore de după perioada de repaus zilnic sau săptămânal, conducătorul trebuie să efectueze o nouă perioadă de repaus zilnic. În cazul în care perioada de repaus zilnic care intră în această perioadă de douăzeci şi patru de ore este de cel puţin nouă ore, dar mai puţin de unsprezece ore, perioada respectivă de repaus zilnic este considerată perioadă de repaus zilnic redusă. O perioadă de repaus zilnic se poate prelungi pentru a deveni perioadă de repaus săptămânal normală sau perioadă de repaus săptămânal redusă.

Un conducător nu poate efectua mai mult de trei perioade de repaus zilnic reduse între

două perioade de repaus săptămânal. Prin derogare de la alineatul (2), atunci când vehiculul este condus de un echipaj, un conducător trebuie să fi efectuat o nouă perioadă de repaus zilnic de cel puţin nouă ore pe parcursul celor treizeci de ore de după perioada de repaus zilnic sau săptămânal. Pe parcursul a două săptămâni consecutive, un conducător trebuie să efectueze cel

puţin:

– două perioade de repaus săptămânal normale sau

– o perioadă de repaus săptămânal normală şi o perioadă de repaus săptămânal redusă de cel puţin douăzeci şi patru de ore.

Cu toate acestea, reducerea se compensează cu o perioadă de repaus echivalentă luată în bloc, înainte de sfârşitul celei de-a treia săptămâni care urmează săptămânii în discuţie. O perioadă de repaus săptămânal începe până la sfârşitul a şase perioade de douăzeci şi patru de ore de la perioada de repaus săptămânal precedentă. Orice perioadă de repaus luată în compensaţie pentru reducerea unei perioade de repaus săptămânal trebuie alipită unei alte perioade de repaus de cel puţin nouă ore. În cazul în care un conducător solicită acest lucru, perioadele de repaus zilnic şi perioadele de repaus săptămânal reduse departe de baza de staţionare a vehiculului pot fi efectuate la bordul vehiculului, cu condiţia ca acesta să fie dotat cu cabină de dormit corespunzătoare şi să fie în staţionare. O perioadă de repaus săptămânal care începe pe parcursul unei săptămâni şi se continuă în săptămâna următoare poate fi alipită oricăreia dintre aceste săptămâni, dar nu amândurora.”

Cum petenta nu a respectat dispoziţiile legale menţionate transpuse în OG nr. 37/2007, instanţa apreciază că în mod corect a fost reţinută în sarcina petentei săvârşirea faptei respective.

Susţinerile petentei în sensul că şoferul a avut 4 sau 5 zile libere înainte de plecarea în cursă şi că acesta nu a depăşit perioada de lucru efectivă, nu sunt de natură a o exonera de răspundere contravenţională, prevederile legale fiind clare în privinţa timpilor de odihnă ai unui conducător auto, petenta nedovedind că starea de fapt expusă în procesul–verbal atacat ar fi fost eronată.

În acest context, instanţa a remarcat că însăşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului menţionează în mod expres că prezumţia de nevinovăţie nu este una absolută, ca, de altfel, nici obligaţia organului constatator de a suporta întreaga sarcină a probei. Limitele de apreciere mai largi sub aspectul respectării prezumţiei de nevinovăţie sunt justificate în măsura în care Curtea a decis că faptelor contravenţionale le corespunde şi o posibilitate de investigare mai restrânsă din partea autorităţilor, numărul acestora fiind extrem de mare. Prin urmare, procesul-verbal de contravenţie nu este doar un „act de acuzare”, asemănător rechizitoriului, ci şi un mijloc de probă, forţa probantă a  proceselor-verbale fiind lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, instanţele având însă obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul.

Textul art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, permite o interpretare în concordanţă cu exigenţele unui proces echitabil, din moment ce prevede că instanţa de judecată verifică legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de contravenţie. Însă, fără a stabili vinovăţia persoanei sancţionate, procesul-verbal dovedeşte o situaţie de fapt, care a dus la încheierea acestuia şi care conduce în mod rezonabil la ridicarea unei acuzaţii bazate pe împrejurări de fapt ce necesită explicaţii fundamentate pe probe din partea celui sancţionat  Prin urmare, sarcina probei este inversată prin mecanismul de funcţionare al prezumţiei simple (art. 1203 Cod civil), astfel încât aceasta trece asupra părţii împotriva căreia a fost stabilită prezumţia. Pe cale de consecinţă, această modalitate nu se referă la aplicarea în procedura contravenţională a prevederilor art. 1.169 Cod civil, care ar presupune că actul sancţionator face dovada vinovăţiei persoanei sancţionate înainte de administrarea oricărei probe. Dar nici nu se poate ignora faptul că reprezentantul intimatului a relevat o stare de fapt, constatată ex propriis sensibus, stare de fapt ce nu a fost combătută pe tărâm probator de petentă, context în care se va prezuma că starea de fapt consemnată de agentul constatator este şi cea reală, neexistând nici un motiv pentru a se ajunge la o concluzie contrară.

În concluzie, sancţiunea amenzii contravenţionale a fost aplicată în mod corect societăţii comerciale care exploata şi folosea autovehiculul, obiect al plângerii fiind fapta petentei care nu şi-a îndeplinit obligaţia legală prin organele sale de conducere, în sensul că nu a asigurat respectarea perioadei zilnice de odihnă zilnică cu două ore sau mai mult, indiferent de persoana care a condus. Prevederile legale incidente în cauză şi enumerate anterior impun obligaţia de a fi respectată perioada de odihnă zilnică aşa cum este ea definită la art. 4 lit. g) din Regument, neexistând nicio situaţie (n.red. cum ar fi, spre exemplu, faptul că şoferul a avut anterior 4 sau 5 zile libere sau împrejurarea că per ansamblu nu s-a depăşit programul normal de lucru al conducătorului auto) care să constituie excepţie de la această obligaţie. Pe cale de consecinţă, instanţa constată că petenta a încălcat oligaţia legală ce derivă din prevederile legale menţionate anterior.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, instanţa a constatat că aplicarea amenzii de 4.000 lei reprezintă chiar minimul legal, petenta având chiar posibilitatea de a achita doar 2.000 lei dacă achita amenda în 48 de ore, situaţie în care instanţa a apreciat că organul constatator a aplicat sancţiunea în concordanţă cu circumstanţele în care s-a produs fapta.

Faţă de cele expuse, instanţa a considerat că plângerea contravenţională este neîntemeiată, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001  privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, a respins-o şi pe cale de consecinţă, a menţinut ca legal şi temeinic procesul-verbal atacat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurenta SC U.T.SA, solicitând admiterea recursului.

În motivare s-a arătat că instanţa de fond la pronunţarea sentinţei nu a ţinut cont de prevederile art. 7 alin. 4 din Normele din 7 decembrie 2011 privind modul de efectuare a inspecţiilor şi controlului asupra transporturilor rutiere, a activităţilor conexe acestora, a activităţii centrelor de pregătire şi perfecţionare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, a activităţii şcolilor de conducători auto şi a activităţii instructorilor auto autorizaţi aprobate prin ordinul 995/2011 cu modificările ulterioare, care prevede: „ 4) Controlul în trafic se efectuează de către echipaje formate din cel puţin 2 inspectori, în funcţie de tematica şi complexitatea controlului, dintre care cel puţin unul trebuie să fie atestai potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (6) "

Se consideră că instanţa de fond nu a examinat condiţiile de legalitate a îndeplinirii actului de control, respectiv daca controlul in trafic a fost efectuat de un echipaj, format din cel puţin 2 inspectori. Din actul de control nu rezulta îndeplinirea condiţiei imperative prevăzuta de art.7 alin. 4 din actul mai sus citat. In acest context consideram ca actul de control este nul de drept. Activitatea de control în trafic nerespectând dispoziţiile minime legale a organizării activităţii de control la nivelul I.S.C.T.R.

Din actele de control, Formularul de Control in trafic seria LS nr. 0005665 si Procesul Verbal seria ISCTR nr.0057958,  nu rezulta ca la data si locul efectuării controlului în trafic, la fata locului au fost doi inspectori ISCTR. Bineînţeles ca accepta ca veridic raportul de control cu vehiculele controlate ca fiind un act intern al ISCTR, totuşi acel act încheiat se consideră că nu îi este opozabil, nefiind încheiat în faţa recurentei sau a conducătorului auto, acestuia fiindu-i înmânat Formularul de Control în trafic seria LS nr. 0005665, la sediul Societăţii fiind comunicat PV seria ISCTR nr.0057958.

La verificarea pe fond a modului de încheiere a Procesului Verbal de constatare si sancţionare a contravenţiei/regularitatea acestuia instanţa de fond constata ca procesul verbal este temeinic şi legal. Ori instanţa art. 19 alin (1) din OG 2/2001 - privind regimul juridic al contravenţiilor prevede: (l)Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator şi de contravenient. în cazul în care contravenientul nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor. în acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnătura acestuia. Ori prima pagina a procesului verbal nu poartă nici o semnătura a agentului constatator.

Sancţiunea lipsei semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal conform art. 17 alin 1 din OG 2/2001, care prevede: "Lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu"

Ori in speţa dedusa judecăţii se poate constata cu uşurinţa lipsa semnăturii agentului constatator de pe pagina 1 a procesului verbal seria ISCTR nr. 0057958

O a treia critica referitoare la sentinţa civilă atacată priveşte competenta/atributul ISCTR de a efectua controlul si a aplica sancţiuni in temeiul Ordonanţei 37/2007, un alt aspect asupra căruia instanţa de fond nu s-a pronunţat.

Ordonanţa 37din 7 august 2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora - face parte din legislaţia sociala - iar activitatea de control este reglementata de Art. 4 din acelaşi act normativ, respectiv: (l)Controlul respectării prevederilor Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 3.821/85, ale Acordului AETR şi ale prezentei ordonanţe se va desfăşura atât în trafic, cât şi la sediile întreprinderilor şi operatorilor de transport rutier. (2)Controlul în trafic se efectuează de către personalul cu atribuţii de control din cadrul Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. şi/sau de către poliţişti rutieri.

ISCTR este organismul tehnic permanent specializat al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii desemnat să asigure inspecţia şi controlul respectării reglementărilor interne şi internaţionale în domeniul transporturilor rutiere, privind în principal: a) condiţiile de efectuare a activităţilor de transport rutier, a activităţilor conexe transportului rutier şi a activităţii de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere; b)siguranţa transporturilor rutiere şi protecţia mediului; c)starea tehnică a vehiculelor rutiere; d)masele şi/sau dimensiunile maxime admise pe drumurile publice şi masele totale maxime autorizate; e)tariful de utilizare şi tariful de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, conform Ordonanţei 26/2011 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier

Se consideră ca aplicarea sancţiunilor in temeiul ordonanţei 37/2007 de către I.S.C.T.R. este abuziva, având in vedere următoarele: După intrarea in vigoare a Ordonanţei 26/2011, au fost modificate o serie de acte normative legi speciale, atribuţiile ISCTR fiind clar determinate.

Ulterior a fost modificata Hotărârea Guvernului 38/2008 - privind organizarea timpului de muncă al persoanelor care efectuează activităţi mobile de transport rutier prin HOTĂRÂRE nr. 1289 din 27 decembrie 2011 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul rutier prin care s-a stabilit competenta de control pe acest act normativ, HG 38/2008, in sarcina ISCTR.

În data de 08.01.2013 pe sit-ul Ministerului Transporturilor a fost publicat un proiect de Ordonanţa de modificarea Ordonanţei 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, care prevede printre altele: " controlul in trafic se efectuează de către personalul cu atribuţii de control din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - ISCTR şi/sau de către poliţiştii rutieri".

Fapt ce duce la concluzia că autoritatea cu atribuţii de reglementare, la modificarea legislaţiei in transporturile rutiere si a legislaţiei adiacente (legislaţie drumuri, legislaţie socială, etc.) nu a avut in vedere si modificarea Ordonanţei 37/2007.

Mai mult consideră aşa cum s-a arătat şi în plângerea împotriva procesului verbal ce a făcut obiectul dosarului 9254/190/2012 in care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 11547/2012 de către Judecătoria Bistriţa, că sancţiunea contravenţională a fost aplicată de o instituţie care nu avea dreptul de a efectua control şi de a aplica sancţiuni in baza OG 37/2007 (lege specială). Preluarea atribuţiilor de la o instituţie la alta făcându-se in limita atribuţiilor conferite de actul normativ de înfiinţare, respectiv de Ordonanţa 26/2011 sau prin modificarea normelor speciale.

In consecinţă reiterează faptul că în virtutea celor prezentate procesul verbal seria ISCTR nr.0057958 îndeplineşte condiţiile de anulabilitate: fiind încheiat de o instituţie fără atribut de control si sancţionare pe Ordonanţa 37/2007, lipsind semnătura agentului constatator de pe fiecare pagina a procesului verbal seria ISCTR nr.0057958.

Controlul in trafic a fost efectuat cu nerespectarea dispoziţiilor art. 7 alin. 4 din Normele din 7 decembrie 2011 privind modul de efectuare a inspecţiilor şi controlului asupra transporturilor rutiere, a activităţilor conexe acestora, a activităţii centrelor de pregătire şi perfecţionare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, a activităţii şcolilor de conducători auto şi a activităţii instructorilor auto autorizaţi aprobate prin ordinul 995/2011 cu modificările ulterioare, aprobate prin Ordinul 995/2011.

Pe fondul cauzei se precizează că S.C. U.N.T.R.R. T S.A. efectuează transport de persoane - transport ocazional, raportat la prevederile art. 6 din Regulamentul 561/2006 consideră că fapta sancţionată nu prezintă un grad de pericol social care să ducă la periclitarea siguranţei traficului sau a pasagerului în sensul că domnul S.I a fost liber 4-5 zile înainte de plecarea în cursa, mai mult timpul de lucru nu a fost depăşit, fapt ce ar putea duce eventual la o surmenare şi un grad de pericol social ridicat care sa conducă la aplicarea sancţiunii contravenţionale.

In consecinţa se solicită anularea in tot a sentinţei civilă atacată si pe cale de consecinţă să se constate nulitatea procesului verbal seria ISCTR nr.0057958 deoarece este încheiat de o instituţie fără atribut de control si sancţionare pe Ordonanţa 37/2007, lipseşte semnătura agentului constatator de pe fiecare pagina a procesului verbal seria ISCTR nr.0057958, deci cu încălcarea prevederilor art. 17 alin.(l) din OG 2/2001 cu modificările şi completările ulterioare.

Controlul in trafic a fost efectuat cu nerespectarea dispoziţiilor art. 7 alin. 4 din Normele din 7 decembrie 2011 privind modul de efectuare a inspecţiilor şi controlului asupra transporturilor rutiere, a activităţilor conexe acestora, a activităţii centrelor de pregătire şi perfecţionare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, a activităţii şcolilor de conducători auto şi a activităţii instructorilor auto autorizaţi aprobate prin ordinul 995/2011 cu modificările ulterioare, aprobate prin Ordinul 995/2011.

In cazul in care se consideră că nu se impune anularea procesului verbal seria ISCTR nr.0057958, se solicită preschimbarea sancţiunii contravenţionale în avertisment, după analizarea in concret a gradului de pericol social al faptei.

Intimatul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca netemeinic şi nelegal.

În motivare s-a arătat că instanţa de fond în urma analizării motivelor invocate de petenta - recurentă prin plângerea contravenţională a apreciat că procesul verbal este legal şi temeinic întocmit si ca atare se impune respingerea plângerii contravenţionale. Pentru a ajunge la această soluţie instanţa de fond a respins motivat fiecare susţinere invocată de petenta - recurentă în apărarea sa.

Fată de susţinerile recurentei conform cărora în cadrul procesului verbal şi în formularul de control in trafic nu este menţionat locul şi data efectuării controlului în trafic, arătă că în ambele documente este precizat locul controlului T.B, DN 17 km. 88+800 D iar data menţionată este 24.07.2912 ora 09:12.

Procesul verbal a fost semnat pe fiecare pagina conform OG nr. 2/2001. Formularul de proces verbal utilizat de I.S.C.T.R. este pe format A3 si in consecinţa, deşi are două coloane are o singură pagină, pagină pe care se regăseşte semnătura agentului constatator. Faptul că prin copiere, procesul verbal depus la dosarul cauzei, are doua pagini format A4 nu înseamnă că formularul acestuia a fost modificat şi că acesta este format din două pagini şi nu scris pe două coloane. Pentru cele ce preced, instanţa de fond in mod judicios a reţinut că această critică de nelegalitate este nefondată.

În ceea ce petitul referitor la faptul că agentul constatator nu are competenţe în materia timpilor de conducere si de odihnă, se arată că acesta este nefondat.

Art. 2 alin. (1) din OG nr. 26/2011 prevede „I.S.C.T.R. este organismul tehnic permanent specializat al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii desemnat să asigure inspecţia şi controlul respectării reglementărilor interne şi internaţionale în domeniul transporturilor rutiere, privind în principal: condiţiile de efectuare a activităţilor de transport rutier, a activităţilor conexe transportului rutier şi a activităţii de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere; siguranţa transporturilor rutiere şi protecţia mediului; starea tehnică a vehiculelor rutiere; masele şi/sau dimensiunile maxime admise pe drumurile publice şi masele totale maxime autorizate; tariful de utilizare şi tariful de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.

Art. 7 alin. (1) lit. g din HG nr. 1088/2011 prevede in mod imperativ „în scopul îndeplinirii responsabilităţilor ce îi revin, I.S.C.T.R. îndeplineşte următoarele atribuţii: (...) g) exercită controlul respectării regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora;"

Pentru cele ce preced conchidem ca I.S.C.T.R. are competenta de control in ceea ce priveşte perioadele de conducere, pauzele si perioadele de odihna ale conducătorilor auto.

Mai mult, in conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (1) din OG 26/2011 „(1) Personalul I.S.C.T.R. va exercita atribuţiile de inspecţie şi control care revin, potrivit actelor normative în vigoare, personalului cu atribuţii de inspecţie şi control din cadrul A.R.R., R.A.R. şi C.N.A.D.N.R. - S.A., precum şi personalului împuternicit de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în acest scop, stabilite conform art. 11 alin. (1)."

Art. 4 alin. (2) din OG nr. 37/2007 cu modificările si completările ulterioare prevede „Controlul în trafic se efectuează de către personalul cu atribuţii de control din cadrul Autorităţii Rutiere Române A.R.R. şi/sau de către poliţişti rutieri."

Pentru a se înlătura orice dubiu cu privire la interpretarea dispoziţiilor mai sus reiterate, legiuitorul a considerat oportun sa modifice prin art. II li. a), din HG 995/2011, prevederile art. 2 din OMTI nr. 1058/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind activitatea de control al respectării perioadelor de conducere, pauzelor şi perioadelor de odihnă ale conducătorilor auto şi al utilizării aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, astfel: „(1) Controlul respectării prevederilor Regulamentului (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 martie 2006 privind armonizarea anumitor dispoziţii ale legislaţiei sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a regulamentelor (CEE) nr. 3.821/85 şi (CE) nr. 2.135/98 ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3.820/85 al Consiliului, ale Acordului european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaţionale (AETR), denumit în continuare Acordul AETR, şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, aprobată cu modificări prin Legea nr. 371/2007, cu modificările şi completările ulterioare, se va desfăşura în trafic şi la sediile întreprinderilor de transport rutier în cont propriu şi ale operatorilor de transport rutier.

(2) Controlul în trafic se efectuează de către inspectorii din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R., denumiţi în continuare inspectori, potrivit competenţelor ce le revin în baza reglementărilor în vigoare.

(3) Controlul la sediile întreprinderilor de transport rutier în cont propriu şi operatorilor de transport rutier se efectuează de către inspectori şi/sau de către personalul cu atribuţii decontrol din cadrul Inspecţiei Muncii - I.M., din subordinea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în limita de competenţă a acestora.

(4) în cursul exercitării atribuţiilor, inspectorii au dreptul: să efectueze controlul atât în spaţiul din vehicul, destinat conducătorului auto, cât şi în spaţiul din vehicul destinat transportului respectiv; să verifice, să reţină şi/sau să copieze orice document ori înregistrare relevantă pentru activitatea de control; să solicite conducătorului auto/întreprinderii de transport rutier în cont propriu/operatorului de transport rutier, după caz, să prezinte de îndată vehiculul spre a fi inspectat într-o locaţie dotată corespunzător pentru evaluări tehnice amănunţite, dacă există indicii privind intervenţii neautorizate asupra tahografului sau privind existenţa unor mijloace ilegale de manipulare a tahografului care nu pot fi verificate corespunzător în trafic; să efectueze controlul în timpul programului de lucru atât în spaţiile de lucru în care îşi desfăşoară activitatea întreprinderea de transport rutier în cont propriu/operatorul de transport rutier, unde pot exista informaţii relevante pentru activitatea de control respectării regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto, cât şi în vehiculele deţinute de aceasta/acesta."

Având în vedere dispoziţiile legale mai sus citate, instanţa de fond în mod temeinic şi legal a constatat că I.S.C.T.R are competenţe în ceea ce priveşte constatarea şi sancţionarea faptelor contravenţionale prevăzute de OG nr. 37/2007 şi ca atare se solicită respingerea motivaţiei recurentei ca nefondată.

Faptul că la un moment dat a existat un proiect prin care să se armonizeze şi dispoziţiile OG nr. 37/2007 cu dispoziţiile legale mai sus citate, nu înseamnă că; toate acestea sunt lipsite de legitimitate şi de eficienţă juridică.

Pe fondul cauzei, se arată că agentul constatator a reţinut în cadrul procesului verbal faptul că „în urma verificării cu programul tahoscan a înregistrărilor digitale descărcate din cartela tahografica a conducătorului auto S.I.s-a constatat nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică redusa cu 4 ore si 5 minute, întrucât în intervalul de 24 de ore început în data de 07.07.2012 ora 5:19, S.I., conducând autobuzul B-, a făcut o pauză neîntreruptă maximă de 4 ore si 55 de minute, în data de 07.07.2012 între orele 15:12-20:07 în loc de minim 9 ore."

În conformitate cu dispoziţiile art. 4 lit. g). din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 prin perioada repaus zilnic de odihnă zilnică se înţelege „partea unei zile în timpul căreia conducătorul auto poate dispune liber de timpul său şi care poate fi o „perioadă de repaus zilnic normală" sau o „perioadă de repaus zilnic redusă":

- „perioadă de repaus zilnic normală": orice perioadă de repaus de cel puţin unsprezece ore. De asemenea, această perioadă de repaus zilnic normală poate fi luată în două tranşe, din care prima trebuie să fie o perioadă neîntreruptă de cel puţin trei ore şi a doua, o perioadă neîntreruptă de cel puţin nouă ore;

- „perioadă de repaus zilnic redusă": orice perioadă de repaus de cel puţin nouă ore, dar mai puţin de unsprezece ore;"

După cum se poate observa din dispoziţiile mai sus citate, legiuitorul european a stabilit în mod imperativ cum se poate desfăşura în condiţii de siguranţă un transport şi modul în care trebuie luat repausul zilnic. în cauza dedusă judecăţii, conducătorul auto avea trei posibilităţi, anume, să efectueze o perioada de odihnă zilnica de 11 ore consecutive sau fracţionat în două etape, prima de 3 ore si a doua de 9 ore consecutive sau să efectueze o perioada de odihna zilnică redusă de minim 9 ore consecutive dar nu mai mult de 11 ore. Cu excepţia acestor trei variante nici o altă variantă nu îndeplineşte exigenţele legiuitorului european şi ca atare, constituie faptă contravenţională.

În drept s-au invocat HG nr. 69/2012, OMTI nr. 980/2011, OG nr. 37/2007 cu modificările şi completările ulterioare, Regulamentul CE nr. 561/2006, Regulamentul CEE nr. 3921/85, Decizia Consiliului CE 230/2007, OG nr. 2/2001, art.304 si urm., art. 115, art. 242 C. pr. civ.

Tribunalul a reţinut că, pe fondul cauzei, prima instanţă, în mod justificat a reţinut că petenta se face vinovata de săvârşirea contravenţiei reţinută în sarcina sa comisă în împrejurările mai sus menţionate, prevederile legale incidente în cauză şi enumerate anterior impunând obligaţia de a fi respectată perioada de odihnă zilnică aşa cum este ea definită la art. 4 lit. g) din Regulament, imprejurarea ca şoferul a avut anterior 4 sau 5 zile libere sau împrejurarea că per ansamblu nu s-a depăşit programul normal de lucru al conducătorului auto, nu constituie o cauza exoneratoare de raspundere sau o excepţie de la această obligaţie. Starea de fapt reţinută în considerentele sentinţei este susţinută de dovezile existente la dosar, în speţă făcându-se o corectă încadrare juridică a faptei contravenţionale, iar sancţiunea aplicată a fost individualizată conform dispoziţiilor legale. Raportat la cele reţinute mai sus, tribunalul, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, a respins recursul ca fiind nefondat.

Domenii speta

Spete similare