Plângere împotriva procesului-verbal

Sentinţă civilă 1609 din 09.10.2014


Prin acţiunea înregistrată în data de 26.03.2014 pe rolul Judecătoriei M. sub nr. 1127/260/2014, petenta I.I. L. P. prin reprezentant legal a formulat plângere împotriva procesului-verbal seria BC nr. 061966/10.03.2014 întocmit de ITM B. solicitând anularea acestuia.

În motivarea acţiunii petenta a arătat că prin procesul-verbal de contravenţie seria BC nr. 061966/10.03.2014 a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 10000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 108/1999, respectiv pentru că la data de 05.03.2014, ora 1230, ar fi împiedicat efectuarea controlului de către agenţii constatatori la I.I. L. P..

Petenta a arătat că la data şi ora indicată în cuprinsul procesului-verbal, respectiv 05.03.2014, ora 1230, magazinele pe care le deţine erau închise deoarece prin adresa Direcţiei Sanitar Veterinare şi Pentru Siguranţa Alimentelor nr. 2947/26.02.2014 s-a dispus interzicerea activităţii I.I. Laslo Petre.

În drept, au fost invocate dispoziţiile O.G. nr. 2/2001.

La dosarul cauzei petenta a depus înscrisuri.

Acţiunea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

Intimata nu a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de lege.

La termenul din 09.10.2014 instanţa a încuviinţat pentru petentă proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul - verbal de contravenţie seria BC nr. 061966/10.03.2014 întocmit de ITM Bacău petenta a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 10000 lei, în temeiul art. 23 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 108/1999, reţinându-se că, în data de 05.03.2014, ora 1230, agentul constatator a fost împiedicat să intre în incinta celor trei puncte de lucru ale I.I. L. P. din satul B., comuna B., nr. 69, din H., comuna B. nr. 439, şi din satul G. C., comuna B., unde îşi desfăşurau activitatea persoane suspectate că nu au încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă.

Potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001, instanţa investită cu soluţionarea plângerii analizează legalitatea şi temeinicia procesului-verbal şi hotărăşte asupra sancţiunii.

Plângerea a fost depusă de petentă în data de 26.03.2014(fila 1 dosar), iar procesul-verbal de constatare a contravenţiei a fost comunicat petentei la data de 19.03.2014, astfel cum reiese din confirmarea de primire(fila 34 dosar), instanţa constatând că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile.

Sub aspectul legalităţii procesului-verbal instanţa constată că nu au fost respectate toate condiţiile de formă prevăzute de OG nr. 2/2001 privind întocmirea procesului-verbal.

Astfel, în ceea ce priveşte descrierea faptei contravenţionale, în procesul-verbal de contravenţie seria BC nr. 061966/10.03.2014 nu a fost descrisă concret fapta ce constituie contravenţie. Agentul constatator a consemnat că a fost împiedicat să intre în cele trei magazine ale petentei, însă fără a arăta concret cine l-a împiedicat să pătrundă în interiorul punctelor de lucru ale petentei şi în ce mod a fost împiedicat agentul constatator să intre în magazinele aparţinând petentei.

Potrivit art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenţie va cuprinde obligatoriu printre altele şi descrierea faptei contravenţionale ... precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei.

Pentru aceste considerente, instanţa va admite plângerea şi va dispune anularea procesului-verbal seria BC nr. 061966/10.03.2014 întocmit de ITM B.