Concediere pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului. Nulitate decizie

Desfiinţarea postului reclamantei din cadrul uneia şi aceleiaşi structuri a persoanei juridice, în care mai există un post similar şi concedierea reclamantei fără respectarea criteriilor de performanţă potrivit art. 69 lit. d Codul muncii republicat nu a avut un caracter efectiv şi nu este legală.

Prin cererea introdusă la Tribunalul Harghita sub nr. 4214/96/2012 din 27.11.2012, reclamanta C. A. M. a chemat în judecată pârâta S.C. G. R. A. – R. S.A., solicitând anularea deciziei de concediere nr. 589/09.10.2012 emisă de pârâtă, reintegrarea în funcţia deţinută anterior şi obligarea acesteia la plata drepturilor salariale de care a fost lipsită în urma concedierii. Reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtei la efectuarea menţiunilor cuvenite în carnetul de muncă, dar şi obligarea acesteia la plata unor daune morale în sumă de 10.000 lei.

Prin sentinţa civilă nr. 4003 din 19 septembrie 2013 Tribunalul Harghita a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a părinţilor reclamantei în ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de daune morale, invocată de către pârâtă; a respins acţiunea reclamantei Cotoi Aneta Maria împotriva pârâtei S.C. G. R. A.- R. S.A, cu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:

Instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a părinţilor reclamantei în ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de daune morale, reţinând că părinţii susnumitei nu au fost parte a relaţiilor de muncă stabilite între părţi. În acest context, nu se pot solicita pe seama părinţilor reclamantei daune morale pentru concedierea susnumitei.

Potrivit contractului individual de muncă depus la dosar, reclamanta a fost angajată la S.C. A. R. ARDAF S.A. în funcţia de director adjunct asigurări, până la concedierea sa, dispusă prin Decizia nr. 589/09.10.2012, ce are la bază prevederile art. 65 alin.1 din Codul muncii, postul pe care îl ocupa fiind desfiinţat. Această decizie de concediere a fost comunicată reclamantei prin intermediul executorului judecătoresc, o modalitate legală de comunicare a unor acte de asemenea natură, în pofida aprecierilor făcute de către susnumită.

În urma fuziunii dintre S.C. A. R. A. S.A. şi S.C. G.A. S.A., care a fost societatea absorbită, s-a creat S.C. G. R. A. R. S.A., pârâta depunând la dosar documente în acest sens.

În urma procesului de fuziune, noua societate creată a iniţiat un amplu proces de restructurare, care s-a discutat şi cu sindicatele din unitate.

Astfel, prin hotărârea directoratului din data de 06.09.2012 şi în baza referatului din data de 31.08.2012 s-a decis închiderea mai multor sucursale ale S.C. G. R. A. R. S.A., printre care şi Sucursala Transilvania Est, cu sediul în xxx, în fapt, locul de muncă unde şi-a desfăşurat activitatea reclamanta. Din documentele depuse rezultă că în urma acestei închideri, la nivelul judeţului Harghita nu s-a dispus înfiinţarea vreunei noi structuri.

În acest context, instanţa a apreciat că desfiinţarea postului ocupat de reclamantă, în contextul desfiinţării efective a întregii sucursale, este perfect justificată, neputându-se cenzura dreptul unităţii pârâte de a-şi reorganiza activitatea.

Art. 65 pct. 1 din Codul muncii reglementează concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului şi care reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. La pct. 2 al aceluiaşi articol se arată că desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă, respectiv nu se permite încetarea contractului individual de munca prin voinţa unilaterală a angajatorului pentru motive invocate arbitrar sau în mod abuziv, astfel încât prin asemenea măsuri să poată fi îngrădit exerciţiul dreptului la muncă.

În acest sens desfiinţarea este efectivă, atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăseşte în organigrama acesteia ori în statul de funcţii.

De asemenea, cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăţi economice sau transformări tehnologice etc., independentă de buna sau reaua credinţă a angajatorului şi este serioasă, când se impune din necesităţi evidente privind îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea.

Legiuitorul a lăsat la latitudinea angajatorului să facă selecţia acelor posturi pe care să le desfiinţeze, în cazul în care apreciază că această măsură duce la eficientizarea activităţii. Instanţa nu poate decât să verifice dacă desfiinţarea locului de muncă este efectivă iar dificultăţile economice invocate ca temei al concedierii impun cu adevărat reducerea respectivului loc de muncă.

Pârâta a depus la dosar  organigrama din care rezultă desfiinţarea efectivă a Sucursalei Transilvania Est şi implicit a postului pe care l-a ocupat reclamanta, dar şi numeroase documente, inclusiv bilanţuri contabile, din care rezultă problemele financiare deosebite cu care s-a confruntat şi care au condus la o scădere a cifrei de afaceri.

Totodată, instanţa a apreciat ca neîntemeiate şi susţinerile reclamantei privind neoferirea de către pârâtă a unui loc de muncă. Astfel, obligaţia angajatorului de a oferi un loc de muncă vacant corespunzător, instituită de art. 64 din Codul muncii, nu vizează şi concedierea în baza prevederilor art. 65, pct.1 din Codul muncii.

De asemenea, instanţa a apreciat că în contextul desfiinţării efective a Sucursalei Transilvania Est şi implicit a singurului post de director adjunct ocupat de reclamantă, nu se putea pune problema departajării unor posturi printr-o evaluare profesională.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamanta C. A. M..

Recurenta a criticat hotărârea atacată prin prisma greşitei aplicări a prevederilor art. 65 din Codul muncii. În esenţă, aceasta a arătat că la momentul fuziunii dintre SC A. R. A. SA şi SC G. A. SA din data de 1.09.2011 a luat naştere o singură entitate juridică ce şi-a păstrat structurile teritoriale provenite din Ardaf şi Generali. Aceste structuri au existat în paralel până la data de 31.08.2012, când prin hotărârea directoratului a fost închisă una din structurile funcţionale la nivelul judeţului Harghita. Instanţa de fond nu a reţinut corect decizia de desfiinţare a sucursalei, înţelegând că prin această decizie directoratul nu a mai păstrat vreo structură Generali în Harghita şi, implicit, nu a mai păstrat nici postul de director adjunct.

Instanţa a reţinut greşit faptul că nu era necesară evaluarea angajatului, întrucât postul de director adjunct asigurări era unic. La data comunicării deciziei de concediere, fuziunea dintre cei doi asigurători era deja efectuată, iar în cadrul noii companii înfiinţate, „G. R. A. R. SA”, în structura teritorială Harghita îşi desfăşurau activitatea două persoane angajate în funcţia de director adjunct.

Deşi i s-a solicitat pârâtei să depună organigramele celor două structuri înainte de fuziune, aceasta a depus doar o parte din actele solicitate. Instanţa a fost chemată să verifice dacă desfiinţarea locului de muncă este una efectivă, reală şi serioasă. Această verificare ar fi fost posibilă doar dacă pârâta dovedea cu acte existenţa unui program de restructurare, a unui proiect de concediere colectivă, organigramele şi statelor de funcţii ale unităţilor, anterioare şi ulterioare concedierii. Întrucât pârâta nu a dovedit aceste aspecte, este un argument în plus că susţinerile reclamantei recurente sunt reale.

Cu referire la daunele morale solicitate, reclamanta a arătat că modalitatea în care societatea pârâtă a înţeles să înceteze raporturile de muncă i-au produs un puternic şoc emoţional.

Recurenta a mai invocat practica Tribunalului Timiş şi a Curţii de Apel Timişoara.

În fine, recurenta a mai arătat că din sentinţa civilă atacată lipseşte consemnarea opiniei asistentului judiciar V. M., fiind consemnată doar opinia separată a asistentului judiciar A. S. Potrivit art. 55 alin. 2 din Legea 304/2004, asistenţii judiciari participă la deliberări şi semnează hotărârile pronunţate, opinia acestora consemnându-se în hotărâre, iar opinia separată se motivează. Lipsa opiniei asistenţilor judiciari sau a menţiunii exprese că aceştia au participat la deliberare şi achiesează la opinia magistratului judecător echivalează cu lipsa oricărei probaţiuni în legătură cu respectarea normei speciale privind compunerea completului de judecată în etapa deliberării.

Intimata pârâtă SC G. R. A. R. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat.

În esenţă, intimata pârâtă a arătat că măsurile de eficientizare a activităţii entităţii create prin fuziune prin absorbţie la 1.09.2011 au presupus remodelarea strategiei de vânzări şi implementarea unui model performant de vânzări şi de organizare, axat pe dizolvarea sucursalelor existente sau transformarea lor în agenţii. Implementarea acestor strategii a presupus desfiinţarea posturilor redundante din organigrama sucursalelor, desfiinţare care a fost adusă la îndeplinire prin concediere colectivă.

În opinia pârâtei, susţinerile recurentei potrivit cărora la nivelul angajatorului există şi funcţionează în continuare o structură, iar în organigrama acelei structuri există postul de director adjunct sunt irelevante în cauză, atât timp cât structura în care reclamanta funcţiona efectiv a fost desfiinţată, iar postul de director adjunct nu mai putea exista. Intimata pârâtă a procedat la radierea Sucursalei Transilvania Est Miercurea Ciuc atât din evidenţele ORC, cât şi din evidenţele CSA. Din actele dosarului rezultă că în acelaşi mod intimata pârâtă a procedat cu 31 sucursale din întreaga ţară.

La desfiinţarea sucursalelor şi a posturilor de directori nu au fost avute în vedere nici rezultatele financiare ale acestora şi nici performanţa directorilor, ci numai interesul societăţii de a-şi reduce costurile şi de a eficientiza activitatea din punct de vedere financiare.

Cu referire la critica vizând aplicarea dispoziţiilor art. 65 alin. 2 Codul muncii, intimata a arătat că în cauză a probat seriozitatea şi realitatea măsurii prin înscrisurile depuse în instanţa de fond.

În ceea ce priveşte necesitatea evaluării profesionale prealabile a salariatului, intimata pârâtă a arătat că având în vedere unicitatea postului desfiinţat, această evaluare nu era necesară.

Pe de altă parte, decizia de concediere nu a vizat în mod neapărat persoana reclamantei sau postul acesteia, ci a avut ca punct de plecare hotărârea directoratului de a desfiinţa întreaga sucursală Transilvania Est Miercurea Ciuc.

Cu referire la daunele morale, intimata pârâtă a arătat că documentele depuse de reclamantă sunt obţinute în condiţii extrajudiciare şi nu sunt susţinute de alte dovezi, nefiind invocate de aceasta în concluziile orale.

Cu referire la neconsemnarea opiniei asistentului judiciar, intimata a arătat că opinia asistentului judiciar V. M., semnatar al hotărârii este unanimă cu opinia magistratului judecător. Neconsemnarea de către instanţă în mod expres în considerentele sentinţei a opiniei unui asistent judiciar nu poate atrage sancţiunea nulităţii sentinţei, atâta timp cât considerentele hotărârii sunt însuşite prin semnătura olografă aplicată pe hotărâre. Nu în ultimul rând, s-a mai arătat că participarea asistenţilor judiciari şi natura votului – deliberativ – nu sunt în măsură să producă vreo vătămare prin neconsemnarea opiniei acestor asistenţi, atât timp cât aceste opinii nu pot influenţa decizia judecătorului.

Examinând hotărârea atacată instanţa a reţinut următoarele:

Cu referire la critica de nelegalitate vizând lipsa opiniei asistentului judiciar V. M., Curtea o va respinge ca neîntemeiată întrucât, sub aspect formal, prin prisma dispoziţiilor art. 261 coroborat cu art. 264 Cod procedură civilă şi art. 55 din Legea 304/2004, hotărârea atacată nu este afectată de vicii ce pot atrage nulitatea acesteia. Potrivit art. 55 alin. 2 din Legea 304/2004 „opinia asistenţilor judiciari se consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează”. Din economia textului de lege citat rezultă că opinia consemnată şi opinia motivată sunt distincte în ceea ce priveşte conţinutul lor. Semnarea hotărârii în integralitatea sa de către asistentul judiciar echivalează cu achiesarea la argumentele de fapt şi de drept aduse de judecător în motivarea hotărârii. Motivarea opiniei separate presupune expunerea unor alte argumente de fapt şi de drept care converg spre soluţia contară celei adoptată şi motivată  de judecător.

Pe fondul cauzei

Reclamanta a avut calitatea de angajat a  S.C. A. R. A. S.A. devenită în urma fuziunii prin absorbţie SC G. R. A. R. SA, în baza contractului individual de muncă nr. 5164/03.12.2010, modificat prin actul adiţional nr. 66/2011, îndeplinind funcţia de director adjunct asigurări.

În primul rând, de reţinut este faptul că în cadrul noii entităţi - SC G. R. A. R. SA - la nivelul judeţului Harghita, respectiv la nivelul Municipiului Miercurea Ciuc, funcţionau două structuri - Sucursala Transilvania Est şi Agenţia Generali. 

Prin hotărârea directoratului s-a decis închiderea mai multor sucursale ale S.C. G. R. A. R. S.A., printre care şi Sucursala Transilvania Est, cu sediul în xxx, în cadrul căreia îşi desfăşura activitatea şi reclamanta. Aceste măsuri de reorganizare, care au dus la desfiinţarea Sucursalei Transilvania Est, au avut la bază deciziile directoratului prin care se evidenţiază necesitatea desfiinţării unor posturi, ca urmare a dificultăţilor economice existente.

Instanţa de fond a analizat cererea reclamantei pornind de la o premisă greşită, respectiv inexistenţa unui alt post similar în organigrama pârâtei la nivelul structurilor acesteia din Municipiul Miercurea Ciuc.

Potrivit art. 287 Codul muncii republicat, sarcina probei în conflictele de  muncă revine angajatorului. Societatea pârâtă nu a combătut susţinerile reclamantei recurente potrivit cărora, ulterior fuziunii prin absorbţie la nivelul judeţului Harghita, respectiv în Municipiul Miercurea Ciuc au continuat să funcţioneze două structuri ale aceleiaşi entităţi, respectiv Sucursala Transilvania Est şi Agenţia Generali. Fiecare din aceste structuri avea, în mod cert, o organigramă proprie atât înainte de fuziune, cât şi ulterior şi, de asemenea, aveau posturi de conducere.

Reclamanta a susţinut iar pârâta nu a combătut prin probe împrejurarea că funcţia de director adjunct exista în ambele structuri.

Înscrisul depus de pârâtă la fila 293 dosar fond nu poartă nici o menţiune privind conformitatea şi de asemenea nici o menţiune privind emitentul său şi, mai mult, prezintă o structură de personal a pârâtei din septembrie 2012, structură din care lipseşte postul reclamantei, deşi decizia de desfacere a contractului de muncă a fost emisă ulterior, respectiv  la data de 9.10.2012.

Afirmativ, dovezile relevante depuse de intimata pârâtă au vizat pe de o parte organigramele structurilor centrale/zonale, precum şi felul şi numărul posturilor suprimate din schema de personal la nivelul întregii ţări.

Dificultăţile financiare evidente şi dovedite ale pârâtei au determinat luarea unor măsuri de reconfigurare şi restructurare a personalului.

Desfiinţarea şi mai apoi radierea de la ORC a Sucursalei Transilvania Est nu poate fi interpretată însă ca echivalând cu desfiinţarea tuturor structurilor din Municipiul Miercurea Ciuc.

Intimata pârâtă a recunoscut implicit că, ulterior operaţiunii de fuziune prin absorbţie şi ulterior desfiinţării sucursalei, pe raza Municipiului Miercurea Ciuc a funcţionat şi continuă să funcţioneze structura denumită „Agenţie” (fila 266 dosar fond). Această concluzie se desprinde şi din conţinutul deciziei de concediere ( fila 2 din decizie ultimul alineat), potrivit căruia modelul de organizare ce va fi adoptat se bazează pe „agenţii, puncte de lucru şi puncte de vânzare”, precum şi din răspunsul dat de reprezentantul pârâtei, oral, la solicitarea instanţei, în cursul dezbaterilor asupra recursului.

Prima instanţă, deşi a solicitat pârâtei să depună organigramele acestor structuri s-a rezumat la a aprecia ca fiind lămuritoare apărările dovedite prin depunerea organigramelor structurilor centrale ale asigurătorului.

Aceasta a constituit  premisa greşită pe care s-a fundamentat întreaga argumentaţie a instanţei de fond.

Prima instanţă putea şi trebuia să constate că, atât prin înştiinţarea premergătoare emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă, cât şi prin decizie, angajatorul pârât s-a obligat să acorde prioritate criteriilor de performanţă. În situaţia  în care ar fi suprimat entităţi unice şi posturi unice nu avea nici un motiv să insereze aspecte legate de evaluarea profesională ca prim criteriu în adoptarea deciziei de desfacere a contractului de muncă ( fila 21 şi 80 dosar fond).

Astfel fiind, Curtea apreciază că în raport de ansamblul probelor administrate şi în raport de prevederile art. 287 Codul muncii republicat, acţiunea reclamantei este întemeiată.

Analizând astfel, prin prisma celor de mai sus, legalitatea deciziei de concediere, Curtea constată că aceasta a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 65 alin. 2 Codul muncii republicat.

Potrivit art. 65 alin. 2 Codul muncii republicat,  „desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă”. Aceste cerinţe pot face obiectul controlului judecătoresc în vederea determinării caracterului obiectiv al concedierii.

În practica instanţelor s-a statuat că desfiinţarea locului de muncă este efectivă, reală şi serioasă dacă rezultă din următoarele documente: programul de restructurare şi reorganizare a societăţii; proiectul de concediere colectivă; tabelul nominal al personalului disponibilizat; organigramele şi statele de funcţii ale unităţilor anterioare şi ulterioare concedierii. Întrucât sarcina probaţiunii incumbă angajatorului, nedepunerea acestor organigrame, state de funcţii, tabele nominale, coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, poate forma convingerea instanţei în sensul nelegalităţii măsurii.

Concedierea este reală şi serioasă atunci când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăţi economice sau transformări tehnologice, independente de buna sau reaua credinţă a angajatorului, respectiv de necesităţi evidente privind îmbunătăţirea activităţii şi, în procesul de selecţie a personalului ce urmează a fi disponibilizat, „nu disimulează realitatea”.

În ceea ce priveşte caracterul efectiv al măsurii, aşa cum s-a arătat anterior, pârâta a omis cu bună ştiinţă să înlăture prin probe susţinerile reclamantei, limitându-se la a aprecia că existenţa unei structuri funcţionale cu posturi similare la acelaşi angajator „este irelevantă atât timp cât sucursala (un „punct de lucru” din cele două) a fost desfiinţată, iar postul de director adjunct nu mai putea exista.”

Din această perspectivă este evident că desfiinţarea postului reclamantei din cadrul uneia şi aceleiaşi structuri a persoanei juridice în care mai există un post similar şi concedierea reclamantei fără respectarea criteriilor de performanţă potrivit art. 69 lit. d Codul muncii republicat nu a avut un caracter efectiv şi nu este legală.

Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că acţiunea reclamantei este întemeiată sub aspectul anulării deciziei de concediere, a reintegrării şi a plăţii drepturilor salariale cuvenite.

Instanţa a respins pretenţiile reclamantei vizând modificările în carnetul de muncă şi acordarea de daune morale.

 Pentru prima solicitare, Curtea a reamintit că  Decretul 92/1076 a fost abrogat la 01.01.2011, angajatorul nemaiavând, pentru perioada în litigiu, obligaţii privind păstrarea şi completarea carnetelor de muncă (art. 296 şi 298 alin. 3 Codul muncii republicat).

În ceea ce priveşte daunele morale, instanţa a apreciat că prezenta soluţie este de natură a acoperi prin sine însăşi prejudiciul suferit de reclamantă, prejudiciu atât de natură materială cât şi morală.

Instanţa de control judiciar a menţinut dispoziţiile tribunalului privitoare la soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesual active a părinţilor reclamantei.

Domenii speta

Spete similare