Angajaţi c.f.r. Spor de muncă prestată în timpul nopţii în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale. Spor pentru condiţii speciale de muncă

Munca prestată pe timp de noapte într-o zi de repaus sau de sărbătoare se va plăti cu spor de 100%, la care se aplică sporul pentru orele lucrate în timpul nopţii – spor care, potrivit art. 42 alin. 1 lit. e) din  contractul colectiv de muncă, este de 25% din salariul de bază.

Sporul  de 25% pentru condiţii speciale de muncă, prevăzut de art. 42 alin. 1 lit. a)  din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, este un spor distinct de sporurile de care beneficiază reclamanţii pentru condiţii grele de muncă - 15%, pentru condiţii nocive - 10% şi pentru condiţii periculoase - 15%.

Prin sentinţa civilă nr. 1810/10 septembrie 2013, Tribunalul Mureş a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a Sindicatului Liber Independent al Mecanicilor de Locomotivă din Remiza Sighişoara, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fondul cauzei, a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamantul Sindicatul Liber Independent al Mecanicilor de Locomotivă din Remiza Sighişoara, în numele membrilor de sindicat B. I., C. I., P. G., M. L., Ş. F., J. C., D. B., L. D., G. I., V. A., G. O., S. N., I. G., P. I., B. I., M. R., S. K., N. I., S. D., S. A., N. A., A. I. şi C. V. (indicaţi în tabelul de la filele 7-8 din dosarul cauzei, file care fac parte integrantă din hotărâre), în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. M.” S.A.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale active a Sindicatului Liber Independent al Mecanicilor de Locomotivă din Remiza Sighişoara este neîntemeiată prin prisma dispoziţiilor art. 28 alin. 3 din Legea nr. 62/2011, în conformitate cu care organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în cazul în care formulează acţiune în justiţie în numele membrilor lor, cum este cazul din speţă.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a Cabinetului Individual de Avocatură „M. D.”, instanţa a apreciat că şi aceasta este nefondată, fiind depusă la dosar împuternicirea avocaţială seria MD 68/2013.

Relativ la excepţia prescripţiei extinctive, Tribunalul a reţinut că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 166 alin. 1 (art. 171 în actuala numerotare) din Codul muncii („dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate”),  dispoziţii care au caracter special faţă de prevederile art. 283 alin. 1 lit. e) din Codul muncii – invocate de către pârâtă şi care reglementează un termen de prescripţie de 6 luni, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

De asemenea, s-a apreciat că este nefondată şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, întrucât sesizarea comisiei mixte patronat – sindicate nu este o procedură prealabilă prevăzută de lege, în sensul art. 109 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Pe fondul cauzei, Tribunalul a reţinut că reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata diferenţelor de drepturi salariale  calculate prin raportare la salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei şi sumele efectiv primite pe perioada 01.01.2011 – 31.12.2011, la plata sporului de 25%  la salariul de bază pentru munca prestată în condiţii speciale de muncă, aferent perioadei 15.04.2010 – 31.12.2011 şi la plata diferenţei de spor de 25% la salariul de bază pentru lucrul prestat în timpul nopţii în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbătorile legale, aferent perioadei 15.04.2010 – 31.12.2011, drepturi asupra cărora să se aplice actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală, respectiv obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Verificând pretenţiile reclamanţilor sub aspectul diferenţelor de drepturi salariale aferente perioadei 01.01.2011 – 31.12.2011, Tribunalul a reţinut că acestea sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010, a cărui valabilitate nu a fost prelungită şi pentru anul 2011, deoarece Confederaţia Naţională a Patronatului Român, parte semnatară a contractului amintit, a notificat denunţarea acestuia conform prevederilor art. 4 alin. 2 din contract, respectiv cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat.

În ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâtei la plata sporului de 25% pentru munca prestată în condiţii speciale, aferent perioadei 15.04.2010 – 31.12.2011 (cerere întemeiată pe prevederile art. 42 alin. 1 lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010), instanţa a reţinut că încadrarea activităţii reclamanţilor în condiţii speciale de muncă nu a fost contestată de către pârâtă, însă aceştia au beneficiat de sporurile prevăzute de Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, respectiv de spor condiţii muncă grea de 15%, spor condiţii nocive de 10% şi spor condiţii periculoase de 15%, iar aceste sporuri recompensează, prin cumul, şi activitatea desfăşurată în condiţii de activitate similare cu cele pentru care reclamanţii au fost îndreptăţiţi la încadrarea în condiţii speciale de muncă, regimul remunerator prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate fiind mai favorabil.

Referitor la cererea de obligare a pârâtei la plata diferenţei de spor de 25% pentru lucrul prestat în timpul nopţii în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbătorile legale, aferent perioadei 15.04.2010 – 31.12.2011 (cerere întemeiată pe prevederile art. 42 alin. 1 lit. g) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010), Tribunalul a reţinut că potrivit art. 27 alin. 1 pct. VI din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi faţă de datele înscrise în statele de plată şi actele adiţionale la contractele individuale de muncă ale reclamanţilor, aceştia  au beneficiat în perioada din litigiu de spor pentru lucrul în timpul nopţii de 25% şi de spor pentru muncă prestată în zilele de repaus săptămânal (sâmbătă şi duminică) sau de sărbătoare legală, de 100%, pârâta făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor privind acordarea respectivelor sporuri.

Împotriva hotărârii anterior descrise a declarat apel reclamantul Sindicatul Liber Independent al Mecanicilor de Locomotivă din Remiza Sighişoara, în numele membrilor de sindicat indicaţi în faţa primei instanţe (tabelul de la filele 7-8 din dosarul de fond), solicitând, prin invocarea prevederilor art. 480 din Noul Cod de procedură civilă, schimbarea în parte a sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii formulate.

Prin intermediul memoriului de apel, reclamantul a susţinut că prima instanţă a reţinut în mod greşit că perioada de valabilitate a Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 nu s-ar fi prelungit şi pentru anul 2011, întemeindu-şi  această concluzie pe Adresa nr. 141/DSS/10.03.2011, emisă de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

În acest sens, reclamantul a arătat că pentru a nu fi operat prelungirea tacită prevăzută de art. 4 alin. 2 din contract, era absolut necesar  să existe un act scris de denunţare, care să provină de la una dintre părţi,  să fie înregistrat la toate celelalte părţi şi la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale cel târziu cu 30 de zile înainte de data expirării contractului şi să fie publicat în Monitorul Oficial al României de către Ministerul  Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, pentru a deveni opozabil salariaţilor şi unităţilor din ramura transporturi.

Sub acelaşi aspect, s-a mai susţinut că în lipsa unei hotărâri a Comisiei paritare la nivel de ramură transporturi, care să fi interpretat prevederile contractului colectiv de muncă menţionat, nu se poate aprecia că acesta a expirat la data de 31.12.2010.

Pe de altă parte, chiar constatată fiind încetarea contractului colectiv de muncă amintit la data menţionată, în mod greşit instanţa de fond nu a acordat pentru anul 2011 diferenţele de drepturi salariale calculate prin raportare la valoarea salariului de bază minim brut de 700 lei, stabilită prin art. 41 alin. 3 lit. a) din contract, în condiţiile în care prin sentinţa civilă nr. 652/M/08.05.2012 a Tribunalului Braşov s-a constatat nulitatea absolută a Anexei nr. 1 la Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 – 2010, astfel că pârâta nu putea să acorde angajaţilor săi, începând cu 01.01.2011, salarii calculate prin luarea în considerare  a salariului de bază minim brut de 600 lei, întrucât s-ar ajunge la situaţia paradoxală ca aceştia să aibă salarii mai mici în anul 2011 decât în anii 2009 şi 2010.

În ceea ce priveşte sporul de 25% pentru condiţii speciale de muncă, reclamantul a arătat că soluţia primei instanţe este greşită din perspectiva faptului că acest spor, astfel cum este reglementat de art. 42 alin. 1 lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, este unul distinct faţă de celelalte sporuri de care beneficiază reclamanţii, fiind acordat doar mecanicilor de locomotivă-automotor, mecanic ajutor locomotivă-automotor şi mecanic instructor, neavând legătură cu sporurile prevăzute de Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.

Relativ la diferenţa de spor de 25% pentru lucrul prestat în timpul nopţii în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbătorile legale, s-a arătat că acesta este conferit de prevederile art. 42 alin. 1 lit. g) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, reclamanţii beneficiind doar de un spor de 25%, deşi potrivit normei contractuale amintite li se cuvenea un spor de 50%.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea apelului, susţinând că prima instanţă a apreciat în mod corect asupra netemeiniciei pretenţiilor reclamanţilor.

Examinând apelul dedus judecăţii, prin raportare la motivele invocate şi în limitele efectului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 476 – 478 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:

Prin prevederile art. 4 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi în litigiu, perioada de valabilitate a acestuia a fost limitată la intervalul 1 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2010 inclusiv, la alineatul 2 prevăzându-se că, dacă niciuna dintre părţi nu denunţă contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungeşte până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respectiv cu încă un an calendaristic.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 130/1996 (în vigoare la acea dată) contractul colectiv de muncă încetează la împlinirea termenului pentru care a fost încheiat, dacă părţile nu convin prelungirea aplicării acestuia, iar conform prevederilor alin. 4 al aceluiaşi articol, încetarea contractului colectiv de muncă va fi notificată, în termen de 5 zile, organului la care acesta a fost depus pentru înregistrare.

Din perspectiva dispoziţiilor legale şi contractuale amintite, Curtea a constatat că prima instanţă a apreciat în mod corect că valabilitatea contractului amintit nu s-a prelungit şi pentru anul 2011, deoarece în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din contract, Confederaţia Naţională a Patronatului Român (parte semnatară) a notificat denunţarea acestuia prin adresa nr. 284/16.11.2010, înaintată Convenţiei Sindicale Naţionale a Transportatorilor din România, respectiv  prin adresa nr. 283/16.11.2010, înaintată Alianţei Sindicatelor Transportatorilor din România, aspect ce rezultă din adresele nr. 140/DDS/08.03.2011 şi nr. 141/DDS/10.03.2011, emise de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi din adresa nr. 307/02.02.2011, comunicată acestuia de Confederaţia Naţională a Patronatului Român şi înregistrată la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale sub nr. 77/02.03.2011 (filele 51, 180-181 dosar fond).

Prin urmare, fiind denunţat în condiţii de legalitate, Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi în litigiu şi-a încetat aplicabilitatea la data de 31.12.2010, astfel că, ţinând cont de faptul că pretenţiile reclamantului cu privire la obligarea pârâtei la plata diferenţelor salariale calculate prin raportare la salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei sunt aferente perioadei 01.01.2011 – 31.12.2011 şi că aceste pretenţii sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă amintit, Curtea a constatat că soluţia primei instanţe este corectă sub acest aspect, nefiind întemeiată susţinerea potrivit căreia numai o Comisie paritară, împuternicită să interpreteze prevederile contractului, ar fi putut stabili dacă într-adevăr acesta a fost legal denunţat.

De asemenea, nici argumentele referitoare la faptul că ar fi nepotrivit ca în 2011 salariul să fie mai mic decât cel din anul 2010 nu sunt de natură a justifica acordarea unor drepturi salariale în temeiul unui contract care şi-a încetat valabilitatea, iar existenţa hotărârii judecătoreşti la care s-a făcut trimitere în cuprinsul memoriului de apel nu poate să conducă la o altă concluzie, întrucât a avut ca obiect cenzurarea legalităţii unui alt contract.

În ceea ce priveşte critica vizând rezolvarea dată cererii având ca obiect obligarea pârâtei la plata unei diferenţe de 25% spor pentru lucrul prestat în timpul nopţii în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbătorile legale, pentru perioada 15.04.2010 – 31.12.2011, Curtea a constatat că şi sub acest aspect soluţia primei instanţe este legală.

Astfel, se observă că reclamantul a invocat în susţinerea respectivei pretenţii prevederile art. 42 alin. 1 lit. g) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, prevederi potrivit cărora munca prestată pe timp de noapte într-o zi de repaus sau de sărbătoare se va plăti cu spor de 100%, la care se aplică sporul pentru orele lucrate în timpul nopţii – spor care, potrivit art. 42 alin. 1 lit. e) din acelaşi contract colectiv, este de 25% din salariul de bază.

Rezultă, deci, că pentru munca prestată în condiţiile de mai sus, angajatului i se cuvenea un spor de 125%, iar nu de 150%, cum greşit pretinde reclamantul şi dat fiind faptul că în anul 2010 pârâta a acordat salariaţilor drepturile  respective astfel cum acestea erau reglementate de norma contractuală invocată, aspect care, de altfel, nici nu a fost contestat în cauză, Curtea constată că prima instanţă a respins în mod corect o atare solicitare, neputând fi acceptată opinia cumulării sporurilor prin aplicare de spor la spor, în sensul că munca prestată pe timp de noapte în zilele considerate libere din punct de vedere legal ar trebui recompensată cu un spor de 50%, iar nu de 25%, pe lângă cel de 100%.

În plus, aceeaşi pretenţie este neîntemeiată pentru anul 2011 şi din perspectiva ieşirii din vigoare a normei contractuale invocate în susţinerea acesteia.

Examinând în continuare critica referitoare la soluţia adoptată în privinţa sporului de 25%  pentru condiţii speciale de muncă, drept reglementat pentru perioada 15.04.2010 – 31.12.2010 de prevederile art. 42 alin. 1 lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, Curtea a constatat că argumentele reclamantului sunt întemeiate.

Astfel, se observă că salariaţii reprezentaţi în cauză de sindicatul-reclamant îndeplinesc în cadrul unităţii-pârâte funcţiile de mecanic locomotivă, mecanic locomotivă automotor, mecanic ajutor locomotivă şi mecanic instructor, iar potrivit actelor adiţionale la contractele individuale de muncă beneficiază de spor pentru condiţii grele de muncă - 15%, spor pentru condiţii nocive - 10% şi spor pentru condiţii periculoase - 15% (filele 82-154 dosar fond).

Conform prevederilor art. 42 alin. 1 lit. a) şi b)  din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, sporurile minime ce se acordă în condiţiile acestui contract la salariul de bază minim brut al salariaţilor sunt:

a) pentru condiţii deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile, 10% din salariul de bază minim brut al salariatului, iar pentru condiţii speciale 25%;

b) pentru condiţii nocive de muncă, 10% din salariul de bază minim brut negociat la nivel de unitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 226/2006, începând cu data de 1 aprilie 2001, locurile de muncă ocupate de reclamanţi au fost încadrate în condiţii speciale.

Astfel, în Anexa nr. 1 la actul normativ menţionat, la poziţia 7 se arată că activitatea desfăşurată de personalul din siguranţa circulaţiei, care îndeplineşte funcţia de mecanic de locomotivă şi automotor, mecanic ajutor şi mecanic instructor se încadrează în condiţii speciale. De asemenea, în anexa nr. 2 sunt prevăzute unităţile care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale, la poziţia 18 figurând Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. M.” S.A.

Legea nr. 226/2006 a fost abrogată prin art. 196 din Legea nr. 263/2010, însă acest din urmă act normativ prevede în continuare, în Anexa nr. 2 - pct. 7, încadrarea locurilor de muncă ale mecanicilor de locomotivă ca fiind în condiţii speciale, iar în Anexa nr. 3 - poziţia 18, este menţionată Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. M.” S.A., ca fiind unitate care a obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale.

De asemenea, încadrarea funcţiilor ocupate de reclamanţi în condiţii speciale de muncă s-a făcut în baza Avizului nr. 12/30.11.2004, emis în baza H.G. nr. 1025/2003 de Comisia pentru acordarea avizelor de încadrare în condiţii speciale, aviz care a fost menţinut prin Hotărârea nr. 34/15.10.2012, emisă în baza H.G. nr. 1284/2011 de Comisia pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale .

Faţă de cele anterior reţinute, Curtea a constatat că este evident faptul că sporul  de 25% pentru condiţii speciale de muncă, prevăzut de art. 42 alin. 1 lit. a)  din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, este un spor distinct de sporurile de care beneficiază reclamanţii pentru condiţii grele de muncă - 15%, pentru condiţii nocive - 10% şi pentru condiţii periculoase - 15%, astfel că prin neacordarea acestuia în favoarea reclamanţilor pentru perioada de valabilitate a contractului colectiv de muncă amintit, pârâta a încălcat dispoziţiile art. 40 alin. 2 lit. c) din Codul muncii, cauzând reclamanţilor un prejudiciu material care trebuie acoperit în condiţiile art. 253 alin. 1 din Codul muncii, deoarece respectivul contract îi era aplicabil, conform enumerării din Anexa nr. 5.

În schimb, nu este întemeiată aceeaşi pretenţie şi pentru anul 2011, deoarece, astfel cum s-a mai arătat, contractul colectiv de muncă invocat în susţinerea cererii a expirat la data de 31.12.2010.

Prin urmare, constatând că sub aspectul menţionat hotărârea primei instanţe este parţial afectată de nelegalitate, Curtea, în temeiul prevederilor art. 480 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, a admis apelul dedus judecăţii şi va schimba în parte sentinţa civilă atacată, în sensul că, urmare a admiterii în parte a acţiunii, a obligat pârâta la plata în favoarea reclamanţilor a sporului de 25% pentru munca prestată în condiţii speciale în perioada 15.04.2010 – 31.12.2010, aplicat asupra salariului de bază minim brut al fiecăruia, drepturi care vor fi actualizate în funcţie de rata inflaţiei începând cu data scadenţei lunare şi până la achitarea integrală a debitului.

De asemenea, în aplicarea prevederilor art. 1084 din Codul civil de la 1864 (aplicabil pentru perioada din litigiu), care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului (pierderea efectiv suferită şi beneficiul nerealizat), pârâta a fost obligată şi la plata dobânzii legale aferente drepturilor mai sus menţionate, începând cu data introducerii acţiunii – 17 aprilie 2013, reţinând sub acest ultim aspect incidenţa prevederilor art. 1088 din acelaşi cod şi faptul că pârâta nu a fost pusă în întârziere înainte de chemarea în judecată.

Totodată, raportat la analiza anterior expusă, au fost respinse celelalte pretenţii ale reclamanţilor şi au fost menţinute restul dispoziţiilor hotărârii atacate, pârâta nedeclarând apel sub aspectul rezolvării date excepţiilor invocate în cauză.

Domenii speta

Spete similare