Hotărârea adunării generale a acţionarilor. Lipsa publicării convocatorului adunării generale şi în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Neîndeplinirea cerinţei prevederilor art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind convocarea. Sancţiuni

Dispoziţiile relative la cerinţele formale privind convocarea acţionarilor în adunare generală şi conformitatea ordini de zi publicată prin convocator au caracter inderogabil. În acest sens, art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 republicată statuează că adunarea generală este convocată în scris, iar convocarea se publică atât în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, cât şi într-unul din ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societăţii sau din cea mai apropiată localitate.

Informarea corespunzătoare a asociaţilor/acţionarilor asupra datei adunării şi asupra ordinii de zi propuse permite reperarea scopului convocării organului deliberativ, a motivului determinant al acestei convocări. Ca organ de deliberare, adunarea generală decide atât asupra problemelor obişnuite din viaţa societăţii, cât şi asupra problemelor ce vizează elemente fundamentale ale existenţei acesteia, decizia socială trebuind să respecte cerinţele valabilităţii cauzei din perspectiva prevederilor art. 948 pct. 4 din Codul civil din 1864. Or, informarea necorespunzătoare asupra chestiunilor supuse deliberării şi convocarea defectuoasă a asociaţilor/acţionarilor nu permite identificarea motivului determinant şi a obiectivului urmărit la adoptarea deciziei sociale. Nevalabilitatea cauzei, atunci când aceasta lipseşte datorită absenţei scopului imediat, ori atunci când ea este ilicită sau imorală, atrage sancţiunea nulităţii absolute.

Nerespectarea obligaţiei de informare este în măsură să afecteze acea componentă a cauzei care vizează concordanţa acestui element cu legea şi ordinea publică societară. Formalităţile instituite pentru convocare şi care urmăresc asigurarea formării corecte a voinţei sociale, vizează nu numai ocrotirea directă a interesului privat al asociaţilor/acţionarilor, ci şi ocrotirea intereselor terţilor care au intrat sau pot intra în raporturi juridice cu entitatea în cadrul căreia funcţionează organul deliberativ, şi care astfel sunt protejaţi de actele acestui organ, contrare legii, ce ar putea pune în pericol securitatea, siguranţa şi stabilitatea raporturilor juridice şi mediul de afaceri.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă,

Decizia civilă nr. 919 din 22 mai 2013, dr. M.B.

Prin sentinţa civilă nr. 1881/LP/PI din 18 decembrie 2012 pronunţată în dosarul nr. 6145/30/2012 Tribunalul Timiş a admis cererea reclamantului P.N., formulată în contradictoriu cu pârâţii Ţ.I., P.M., S.C. ICM Timiş S.A. Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara, constatând nulitatea absolută a Hotărârii nr. 1 din 26 martie 1999 a adunării generale a acţionarilor S.C. ICM Timiş S.A. Timişoara.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că hotărârea A.G.A. contestată s-a luat în cadrul adunării generale a acţionarilor din data de 26.03.1999 fără respectarea prevederilor art. 117 din Legea societăţilor comerciale, cu referire la convocare, neavând loc nicio convocare, sub nicio formă, aşa cum rezultă din adresa nr. 4/12.03.2012 emisă de Regia Autonomă Monitorul Oficial Bucureşti, neexistând la dosarul cauzei dovezi de convocare realizată nici printr-o publicaţie de largă răspândire în localitatea în care societatea îşi are sediul. Prin urmare, în speţă, s-au încălcat regulile imperative privind convocarea adunării generale a acţionarilor S.C. ICM Timiş S.A. Timişoara, iar faţă de motivele invocate de reclamant, care vizează nulitatea absolută a hotărârii pentru nereguli privind convocarea, acesta nu trebuie să justifice alt interes decât cel ce decurge din calitatea sa de acţionar la data de 26.03.1999, calitate pe care a dovedit-o cu înscrisurile depuse la dosar.

Pentru considerentele expuse, Tribunalul a respins atât excepţia lipsei calităţii procesual active, cât şi cea a lipsei de interes, omiţând a se pronunţa asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, care vizează capătul al doilea al acţiunii şi care a fost disjuns.

În ceea ce priveşte cererea adiacentă a reclamantului, prin care s-a solicitat şi constatarea nulităţii absolute a procesului-verbal de şedinţă, s-a reţinut că ea nu poate fi soluţionată pe această cale specifică acţiunii în anularea/nulitatea unei hotărâri reglementată de Legea nr. 31/1990 republicată, procesul-verbal fiind doar un element esenţial pentru valabilitatea hotărârii adunării generale şi care doar reflectă punctele de vedere ale fiecărui acţionar şi dezbaterile care au condus la formarea unei anumite voinţe sociale.

Împotriva sentinţei de mai sus a declarat apel pârâta Primăria Municipiului Timişoara, care a fost recalificat ca şi recurs, prin încheierea de şedinţă din 17 aprilie 2013, solicitând, în principal, desfiinţarea ei şi trimiterea cauzei primei instanţe pentru rejudecare, iar în subsidiar, schimbarea ei în tot, în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamantului, considerând că tribunalul a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, neţinând cont de dispoziţiile legale aplicabile în materie.

Examinând recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 1881/LP/PI din 18 decembrie 2012 a Tribunalului Timiş, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor reclamantului intimat, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9, în care se încadrează motivele invocate, a art. 3041 Cod procedură civilă, cât şi din oficiu în baza art. 306 alin. (2) din acelaşi cod, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând să fie respins ca atare, având în vedere următoarele considerente:

În conformitate cu pct. 9 al art. 304 din Codul de procedură civilă din 1865, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”. Aceste dispoziţii vizează aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situaţii de fapt determinată, interpretarea şi aplicarea greşită a textului de lege la o anumită situaţie de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept.

Într-adevăr, recurenta este în eroare cu privire la obiectul litigiului, omiţând faptul că, deşi prin cererea introductivă reclamantul intimat a solicitat, pe lângă anularea hotărârii adunării generale a acţionarilor S.C. ICM Timiş S.A. Timişoara din data de 26 martie 1999, şi desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 21/26.01.2001 încheiat între societate şi Primăria Municipiului Timişoara, acest din urmă capăt de cerere nu a fost soluţionat prin sentinţa atacată, tribunalul suspendând judecarea dosarului nr. 2231/30/2012 până la soluţionarea irevocabilă a prezentului litigiu.

În atare condiţii, este mai mult decât evident că nici excepţia autorităţii de lucru judecat, reiterată prin cererea de recurs, şi nici criticile referitoare la lipsa rolului activ al instanţei, cu consecinţa nesesizării organului de urmărire penală, nu pot fi primite, interesând numai capătul de cererea disjuns. De asemenea, neaudierea unui martor propus de reclamant nu poate fi invocată drept motiv de recurs de partea pârâtă, instanţa nemaiadministrând proba pentru că a considerat-o inutilă, raportat la înscrisurile depuse la dosar. De altfel, şi celelalte părţi din proces puteau solicita dovada cu martori, lucru pe care nu l-au făcut.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, şi aceasta reiterată în calea de atac, Curtea constată că în mod corect ea a fost respinsă de judecătorul fondului, de vreme ce, intimatul P.N. a fost, şi este şi în prezent, acţionar al S.C. ICM Timiş S.A. Timişoara încă de la data înfiinţării acestei entități juridice, aşa cum o atestă fără putinţă de tăgadă adeverinţa nr. 2080/20.05.2013 eliberată de societatea comercială, depusă în recurs, împreună cu Statutul societății, în care, la poziția 113, această persoană fizică figurează în calitate de acţionar.

Având în vedere dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 31/1990, modificată, coroborat cu cele ale art. 134 alin. (3) din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2594/C/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de ţinere a registrelor comerţului, de efectuare a înregistrărilor şi de eliberare a informaţiilor, respectiv art. 65 din Normele metodologice privind modul de ţinere a a registrelor comerţului şi de efectuare a înregistrărilor nr. P/608 din 15 aprilie 1998 (în vigoare până în luna octombrie 2008), care statuează că dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative emise în formă materială se transmite prin declaraţie făcută în registrul acţionarilor şi prin menţiunea făcută pe titlu, semnată de cedent şi de cesionar sau de mandatarii lor. Dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative emise în formă dematerializată se transmite prin declaraţie făcută în registrul acţionarilor, semnată de cedent şi de cesionar sau de mandatarii lor, prin actul constitutiv putându-se prevedea şi alte forme de transmitere a dreptului de proprietate asupra acţiunilor. Dreptul de proprietate asupra acţiunilor emise în formă dematerializată şi tranzacţionate pe o piaţă reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare se transmite potrivit prevederilor legislaţiei pieţei de capital. Transmiterea dreptului de proprietate asupra acţiunilor, cu excepţia acţiunilor aparţinând comanditaţilor din societăţile în comandită pe acţiuni, nu se înregistrează în registrul comerţului. Dacă totuşi se solicită înscrierea unor astfel de menţiuni, acestea se fac în baza extrasului din registrul acţionarilor, certificat de administratorul societăţii, care va certifica efectuarea transmiterii în acest registru, sunt lipsite de temei legal criticile recurentei privitoare la lipsa unor înscrisuri emise de registrul comerţului care să ateste că, la data de 26 martie 1999, reclamantul era acţionar al S.C. ICM Timiş S.A. Timişoara.

Nici critica referitoare la prescripţie nu este întemeiată, pentru că acţiunea în anulare formulată de reclamant se sprijină pe motive de nulitate absolută, ipoteză în care primeşte incidenţă art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, conform căruia dreptul la acţiune este imprescriptibil şi nu se mai supune termenului de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a hotărârii adunării generale a acţionarilor. A considera altfel, ar însemna ca în timp ce orice persoană interesată invocând astfel de motive să aibă beneficiul caracterului imprescriptibil al acţiunii în anulare, acţionarii societăţii comerciale să sufere restrângerea acestui exerciţiu la termenul de 15 zile prevăzut de alin. (2) al aceluiaşi text, ceea ce nu a fost în intenţia legiuitorului.

Dispoziţiile relative la cerinţele formale privind convocarea acţionarilor în adunare generală şi conformitatea ordini de zi publicată prin convocator au caracter inderogabil. În acest sens, art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 statuează că adunarea generală este convocată în scris, iar convocarea se publică atât în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, cât şi într-unul din ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societăţii sau din cea mai apropiată localitate.

Această cerinţă nu a fost îndeplinită de către organul executiv emitent al convocatorului, aspect care rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză. Astfel, convocatorul pentru adunarea generală a acţionarilor din data de 26 martie 1999 nu a fost publicată şi în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a (la dosar nefiind depus, de altfel, nici anunţul din ziar), prin adresa nr. 4/12.03.2012 Regia Autonomă Monitorul Oficial Bucureşti adeverind faptul că în arhivă nu a fost găsit niciun anunţ referitor la publicarea convocatorului adunării generale a acţionarilor din 26 martie 1999.

Procedura organizării adunării generale, obiectul dezbaterilor şi exercitarea dreptului de vot trebuie să se fundamenteze pe îndeplinirea obligaţiei de informare cu privire la obiectul adunării, lipsa convocării sau chiar convocarea nelegală, nemenţionarea în convocator a ordinii de zi ori a textului integral al propunerii de modificare a actului constitutiv sau expunerea lacunară a problemelor ce fac obiectul deliberării fiind neregularităţi ce au aptitudinea de a genera nulitatea deciziei sociale.

Obligaţia de informare a asociaţilor din partea societăţii cu privire la data şi ordinea de zi a adunării generale, precum şi modul şi durata minimă a timpului scurs între momentul convocării şi cel al ţinerii şedinţei au fost instituite de legiuitor în vederea protejării consimţământului asociaţilor şi acordării posibilităţii acestora de a-şi exercita votul în deplină cunoştinţă de cauză. Obligaţia de informare a fost statuată tocmai în scopul de a asigura adoptarea unei decizii sociale care să se fundamenteze pe o cauză licită şi să permită identificarea obiectivului urmărit. Voinţa socială se formează în organul de deliberare care este adunarea generală a asociaţilor/ acţionarilor, ca organ colectiv alcătuit din totalitatea asociaţilor/acţionarilor societăţii. Pentru a asigura realizarea rolului pe care organele societăţii îl au în viaţa acesteia, Legea nr. 31/1990 a stabilit anumite formalităţi privitoare la procedura convocării, formarea corectă a voinţei sociale fiind indiscutabil legată de respectarea principiilor care guvernează procedura informării.

Informarea corespunzătoare a asociaţilor/acţionarilor asupra datei adunării şi asupra ordinii de zi propuse permite reperarea scopului convocării organului deliberativ, a motivului determinant al acestei convocări. Ca organ de deliberare, adunarea generală decide atât asupra problemelor obişnuite din viaţa societăţii, cât şi asupra problemelor ce vizează elemente fundamentale ale existenţei acesteia, decizia socială trebuind să respecte cerinţele valabilităţii cauzei din perspectiva prevederilor art. 948 pct. 4 din Codul civil din 1864. Or, informarea necorespunzătoare asupra chestiunilor supuse deliberării şi convocarea defectuoasă a asociaţilor/acţionarilor nu permite identificarea motivului determinant şi a obiectivului urmărit la adoptarea deciziei sociale. Nevalabilitatea cauzei, atunci când aceasta lipseşte datorită absenţei scopului imediat, ori atunci când ea este ilicită sau imorală, atrage sancţiunea nulităţii absolute.

Nerespectarea obligaţiei de informare este în măsură să afecteze acea componentă a cauzei care vizează concordanţa acestui element cu legea şi ordinea publică societară. Formalităţile instituite pentru convocare şi care urmăresc asigurarea formării corecte a voinţei sociale, vizează nu numai ocrotirea directă a interesului privat al asociaţilor/acţionarilor, ci şi ocrotirea intereselor terţilor care au intrat sau pot intra în raporturi juridice cu entitatea în cadrul căreia funcţionează organul deliberativ, şi care astfel sunt protejaţi de actele acestui organ, contrare legii, ce ar putea pune în pericol securitatea, siguranţa şi stabilitatea raporturilor juridice şi mediul de afaceri.

De aceea, Curtea apreciază că recursul pârâtei nu este fondat în condiţiile în care reclamantul intimat nu a fost convocat în mod legal de consiliul de administraţie al S.C. ICM Timiş S.A. Timişoara la şedinţa adunării generale a acţionarilor din data de 26 martie 1999.

Domenii speta

Spete similare