Nulitatea contractului individual de muncă încheiat de o persoană ce nu are calitatea de reprezentant legal al angajatorului. Confirmarea tacită a contractului individual de muncă anulabil

Nulitatea contractului individual de muncă încheiat de o persoană ce nu are calitatea de reprezentant legal al angajatorului. Confirmarea tacită a contractului individual de muncă anulabil

-Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii: art. 57

Confirmarea este actul juridic unilateral, prin care o persoană renunţă la dreptul său de a invoca nulitatea relativă a unui act juridic. După confirmare, partea nu mai poate invoca nulitatea relativă a actului juridic, nici pe cale de acţiune, nici pe cale de excepţie. Confirmarea poate fi expresă sau tacită, cea tacită rezultând din executarea actului anulabil, respectiv a contractului individual de muncă anulabil. 

Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,

Decizia civilă nr. 1984 din 3 septembrie 2013

Prin sentinţa civilă nr. 2631/15.10.2012, Tribunalul Timiş a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. T.M.F. S.A. în contradictoriu cu pârâtul C.R.I.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Timiş a reţinut că, prin acţiune, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului individual de muncă nr.5/01.10.2009, încheiat de părţi, având în vedere, pe de o parte, că postul de inginer şef prevăzut în contractul individual de muncă nu a existat şi nu există în statul de funcţiuni, respectiv în organigrama societăţii, şi, pe de altă parte, că contractul sus-menţionat nu a fost încheiat de către reprezentatul legal al angajatorului, respectiv director, administrator sau o altă persoană desemnată, ci de un simplu angajat, cu încălcarea cerinţelor de fond pentru încheierea unor astfel de acte, în mod abuziv şi nelegal.

Potrivit contractului individual de muncă, înregistrat sub nr.05/01.10.2009 în registrul general de evidenţă a salariaţilor, acordul părţilor a operat pentru ocuparea funcţiei de inginer şef transporturi, pe durată nedeterminată, începând cu data de 01.10.2009. După declanşarea procedurii de evaluare profesională a pârâtului, în adresa nr.15/06.02.2010, emisă de către reclamantă, se menţionează că salariatul C.I.R. este angajat pe postul de inginer şef transport al societăţii.

În urma evaluării profesionale, comisia de evaluare a societăţii reclamante a reţinut, în cuprinsul procesului-verbal întocmit la data de 07.02.2010, că pârâtul este angajat ca administrator la societatea reclamantă, situaţie de fapt confirmată şi de înscrisul olograf întocmit de către 9 dintre angajaţii societăţii reclamante şi adresat Consiliului Local Făget, unde a fost înregistrat sub nr. 574/26.01.2010. Pârâtul a depus la dosar extras din Hotărârea nr.1/28.08.2009 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Societăţii Comerciale SC T.M.F. SA. Prin art. 2 al acestei hotărâri, s-a dispus numirea pârâtului în funcţia de administrator al reclamantei, începând cu data de 01.10.2009.

Pârâtul a susţinut constant că activitatea desfăşurată de către el se circumscrie postului de inspector ITP, aspect pe care l-a probat prin depunerea următoarelor înscrisuri: Certificat de atestare nr. 12944 din 13.11.2009, eliberat de Registrul Auto Român, din cuprinsul căruia rezultă că pârâtul a absolvit programul de pregătire profesională organizat de RAR RA în perioada 09.11.2009 – 12.09.2009, valabil până la 13.11.2009, şi Bon de mişcare obiecte de inventar nr. 296 din 03.12.2009, ce atestă predarea de către RAR RA Timiş către pârât, angajat al societăţii reclamante, a ştampilei ITP TM 13.002.

În acest context, instanţa de fond a constatat că înscrisurile depuse de către reclamantă, constând în organigramă şi stat de funcţii din data de 03.03.2003, se referă la o perioadă mult anterioară celei în care s-au desfăşurat raporturile de muncă între părţi, iar faptul că la data respectivă nu exista acest post în structura reclamantei este irelevant. Statul de funcţiuni şi organigrama datând din 19.04.2010 sunt ulterioare momentului în care contractul individual de muncă, a cărei nulitate se solicită a fi constatată, nu mai producea efecte, cu atât mai mult cu cât pentru cele patru înscrisuri nu s-a făcut dovada că sunt înregistrate pentru a obţine dată certă şi, fiind în contradicţie cu situaţia de fapt ce rezultă cu evidenţă din analizarea probelor efectuată în paragrafele anterioare, apar ca fiind întocmite pro causa.

Potrivit art. 57 din Codul muncii, nulitatea contractului individual de muncă urmează reguli şi condiţii speciale, derogatorii.

Chiar dacă nu ar fi existat în organigrama postul de inginer şef transporturi, întreg probatoriul administrat conduce la concluzia că activitatea prestată de pârât, atribuţiile postului şi perfecţionarea profesională dobândită cu acordul reclamantei au fost specifice postului de inspector ITP, care există în organigrama societăţii şi în prezent. Or, în  atare caz se impune ca nulitatea clauzei privind încheierea contractului individual de muncă pentru un post care nu ar fi existat „să fie acoperită prin îndeplinirea ulterioară a condiţiilor impuse de lege”, respectiv prin inserarea denumirii postului pe care şi-a desfăşurat activitatea efectiv pârâtul.

 La încheierea contractului individual de muncă, reclamanta a fost reprezentată de către „domnul Otescu Ioan”, aceeaşi persoană care a venit în reprezentarea reclamantei şi la emiterea deciziei de concediere. Totodată, în cererea de amânare a soluţionării cauzei în faţa instanţei, reclamanta a fost reprezentată de Otescu Ioan, fără a se face dovada mandatului convenţional, astfel încât se deduce existenţa mandatului legal.

Reclamanta nu a produs nicio probă din care să rezulte că niciun alt contract individual de muncă al angajaţilor săi nu a mai fost încheiat prin acest reprezentant lipsit de putere de reprezentare, cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate invoca propria culpă.

Potrivit certificatul constatator de la ORC de pe lângă Tribunalul Timiş, începând cu 18.07.2008, calitatea de administrator este atribuită numitului I.A.C., însă acesta, la data emiterii certificatului constatator nr.10988/04.03.2010, nu mai era administrator, aspect relevat de către inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă, prin răspunsul nr. 3003/31.03.2010, iar noul administrator: Marcu Axente a fost numit după expirarea perioadei de preaviz a pârâtului în urma AGA din 16.04.2010.

Constatând că munca a fost prestată de către pârât potrivit atribuţiilor altui post care există în organigrama societăţii şi chiar dacă contractul individual de muncă a fost încheiat de către reclamantă printr-o persoană fără putere de reprezentare, persoană prin care reclamanta a dispus şi încetarea raporturilor de muncă, culpa îi aparţine reclamantei şi poate fi acoperită pentru considerentele expuse mai sus în raport de prevederile art. 57 din Codul muncii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea în tot a sentinţei, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a arătat că, în organigrama societăţii, funcţia de inginer şef nu era cuprinsă, iar faptul că a depus o organigramă din anul 2003, cu mult anterior contractului de muncă ce face obiectul acestui dosar, şi nu a depus o organigramă recentă, nu poate fi interpretat decât în sensul că organigrama societăţii nu s-a modificat de-a lungul timpului.

Nu are nici un fel de relevanţă faptul că pârâtul a urmat anumite cursuri pentru obţinererea unor atestate, atât timp cât postul, pe care acesta „se presupune că a fost angajat”, nu era cuprins în organigramă, iar actele de care se prevalează instanţa de fond pentru a respinge acţiunea sunt întocmite cu ocazia efectuiării demersurilor pentru desfacerea contractului de muncă, obiectul dosarului fiind constatatea nulităţii contractului de muncă şi nu verificarea legalităţii desfacerii contractului de muncă.

Faptul că numitul O.I. a semnat cererea de amânare a soluţionării cauzei nu are relevanţă în stabilirea consimţământului societăţii la încheierea contractului de muncă, cererea de amânare încadrându-se în categoria actelor de conservare a unui drept, iar nu în categoria actelor de dispoziţie, cum este contractul de muncă.

Legal citat, intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a constatat că recursul este neîntemeiat, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

Una din condiţiile de valabilitate ale actelor juridice este consimţământul părţii care se obligă. Astfel, pentru ca un act juridic să ia fiinţă şi să producă efecte, este absolut necesară existenţa unei voinţe care să-l creeze, deoarece actul juridic este manifestarea de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, adică de a crea, modifica, transmite  sau stinge un raport juridic civil.

Deşi s-a invocat nulitatea absolută a contractului individual de muncă, motivele arătate de reclamanta-recurentă privesc nulitatea relativă a actului juridic, deoarece nu s-a invocat încălcarea unei dispoziţii legale imperative, al cărei scop este ocrotirea unui interes general. Una dintre particularităţile regimului juridic al nulităţii relative este aceea că poate fi acoperită prin confirmare.

Confirmarea este actul juridic unilateral, prin care o persoană renunţă la dreptul său de a invoca nulitatea relativă a unui act juridic. După confirmare, partea nu mai poate invoca nulitatea relativă a actului juridic, nici pe cale de acţiune, nici pe cale de excepţie. Confirmarea poate fi expresă sau tacită, cea tacită rezultând din executarea actului anulabil.

Astfel, după ce, în data de 01.10.2009, a fost încheiat contractul de muncă al pârâtului de către o persoană ce nu avea calitatea de reprezentant, societatea a acceptat ca el să se prezinte zilnic la muncă, să presteze muncă în folosul său şi să-i plătească salariu pentru munca prestată. Prin decizia de concediere nr. 17 din 08.02.2010, reclamanta l-a concediat pe pârât de pe funcţia de inginer şef. Prin toate aceste acte juridice, săvârşite prin reprezentanţii legali, reclamanta a confirmat încheierea contractului individual de muncă 5/01.10.2009 al pârâtului, cauza de nulitate fiind acoperită. Pe de altă parte, prin emiterea deciziei de concediere nr. 17 din 08.02.2010, reclamanta-recurentă a confirmat existenţa funcţiei de inginer şef în organigrama societăţii.

Având în vedere cele expuse, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, a respins recursul pârâtei.

Domenii speta

Spete similare