Decizie de sancţionare disciplinară. Legalitatea emiterii unei decizii de sancţionare disciplinară pentru o abatere disciplinară săvârşită în aceeaşi zi cu o alta sancţionată printr-o decizie anterioară

Decizie 1978 din 03.09.2013


Decizie de sancţionare disciplinară. Legalitatea emiterii unei decizii de sancţionare disciplinară pentru o abatere disciplinară săvârşită în aceeaşi zi cu o alta sancţionată printr-o decizie anterioară

 

-Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii: art. 249 alin. (2)

Dispoziţiile legale nu interzic sancţionarea salariatului pentru o abatere disciplinară ce a fost săvârşită de către acesta în aceeaşi zi cu o altă abatere disciplinară, care însă a fost descoperită, cercetată şi sancţionată anterior stabilirii existenţei noii abateri disciplinare.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,

Decizia civilă nr. 1978 din 3 septembrie 2013, dr. C.P.

Prin sentinţa civilă nr. 1364 din 04.04.2013, Tribunalul Arad a admis acţiunea formulată de reclamantul P.C. în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA Bucureşti – Sucursala Centrul Regional de Exploatare Întreţinere şi Reparaţii CF Timişoara şi a anulat decizia nr. 2/3/3/601/27.11.2012, emisă de pârâtă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Arad a reţinut că reclamantul este angajatul societăţii pârâte, având funcţia de IDM III la H.M Valea Viilor, aparţinând de Staţia Aradul Nou.

Prin decizia nr. 2/3/3/601/27.11.2012, acesta a fost sancţionat disciplinar cu reducerea salariului de bază cu 5% pe o lună, menţionându-se că nu a dus la îndeplinire următoarele responsabilităţi: „ - nu semnează de luare la cunoştinţă a prelucrării accidentelor şi incidentelor din registru special înfiinţat în acest scop transmise pe firul RC nr. 127/15.07.2012, RC nr.128/19.07.2012 Anexa 6ª,6b; - nu consemnează în RRLISC în data de 18.06.2012, aplicarea sigiliului staţiei până la sosirea organului SCB, la buton închidere linie curentă Aradul Nou – Valea Viilor(BILC) desigilat la poziţia 488/18.06.2012 Anexa 1 şi 2, nu consemnează în RRLISC, în data de 18.06.2012, ruperea sigiliului CT de la buton deschidere linie curentă (BDLC) aplicat cu sigiliul staţiei la poz. 491/18.06.2012 anexa 1 şi 2, la data de 27/28.09.2012 nu semnează în RUCLCM de primire, predarea - primirea serviciului  de mişcare de la ora 18.45 Anexa 3ª, 3b, 3c, 3d, emite OC nr. 65680 în data de 18.09.2012 pt. tr. 3115, fără a solicita orientarea BLA către staţia vecină şi fără a expedia trenul cu semnal de ieşire pe liber, deranjamentul fiind pe 1 AD al Staţiei Aradul Nou Anexa 4, nu consemnează în RRLISC efectuarea  reviziei instalaţiilor în data de 26/27.10.2012 Anexa 5ª, 5b,5c”.

Tribunalul a constatat că decizia a fost emisă cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute, sub sancţiunea nulităţii absolute, de dispoziţiile art. 251 – art. 252 din Codul muncii, fiind înscrise temeiul de drept în baza căruia a fost aplicată sancţiunea şi dispoziţiile încălcate: fişa postului pct. 5.1.8, Instrucţia de manipulare a inst. Anexa nr. 32 PTE, R005 art.10 alin. (3), art. 208 alin. (5), art. 21, fişa postului pct. 5.1.6, şi fiind efectuată cercetarea prealabilă, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.

La baza emiterii deciziei de sancţionare a stat raportul de cercetare nr. 1228/07.11.2012, potrivit căruia a fost analizată data de 18.06.2012, în care a fost săvârşită abaterea disciplinară: “nu consemnează în RRLISC în data de 18.06.2012, aplicarea sigiliului staţiei până la sosirea organului SCB, la buton închidere linie curentă Aradul Nou – Valea Viilor(BILC) desigilat la poziţia 488/18.06.2012 Anexa 1 şi 2” .

Instanţa de fond a reţinut că activitatea desfăşurată în 18.06.2012 a fost supusă cercetării şi prin nota de constatare, încheiată la data de 17.07.2012 şi înregistrată la nr. 286, pe baza căreia reclamantul a fost sancţionat cu avertisment scris, prin decizia nr. 2/3/3/531/04.09.2012, emisă de pârâtă. În atare situaţie, activitatea reclamantului din data de 18.06.2012 a fost supusă cercetării şi sancţionată de două ori, şi anume: cea de la ora 10:26, prin emiterea deciziei de sancţionare nr. 2/3/3/531/04.09.2012 cu avertisment, şi cea de la ora 12:08, prin emiterea deciziei de sancţionare nr. 2/3/3/601/27.11.2012 cu reducerea salariului cu 5% pe o lună, contrar prevederilor art. 249 alin. (2) din Codul muncii.

Nu au fost luate în considerare susţinerile pârâtei potrivit căreia sunt fapte diferite şi au fost încălcate dispoziţii diferite, dat fiind că perioada supusă cercetării, respectiv data de 18.06.2012, a fost analizată de două ori.

Pârâta nu a depus la dosar, astfel cum i s-a solicitat de către instanţă prin adresă şi deşi sarcina probei îi revenea conform dispoziţiilor art. 272 din Codul muncii, nota de relaţii dată de reclamant în data de 05.11.2012, integral, ci doar parţial.

Totodată, tribunalul a apreciat că din probele administrate, respectiv fişa postului, contractul individual de muncă, regulamentul de ordine interioară, contractul colectiv de muncă şi nota de relaţii, nu se poate reţine vinovăţia reclamantului în săvârşirea faptelor, astfel încât faptele pentru care a fost sancţionat, prin decizia contestată, nu pot fi considerate abateri disciplinare în sensul art. 247 alin. (2) din Codul muncii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, care a solicitat modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că, în prezentul dosar, constatarea s-a efectuat prin sondaj în perioada 22-24.10.2012, conform notei de constatare nr. 451/2012, de către revizori din cadrul Diviziei Trafic, stabilindu-se deficienţele reţinute, cât şi lipsa consemnărilor privind aplicarea sigiliului BILC.

Astfel, în speţă, IDM P.C. a consemnat în RRLISC, la poziţia 488, ora 10.25, faptul că a rupt plumbul de control de la butonul BILC pentru acoperirea liniei curente închise Aradul Nou-Valea Viilor şi la poziţia 491 din aceeaşi dată, ora 12.07, că s-a rupt plumbul de la BDLC şi s-a aplicat plumbul staţiei, fără a preciza şi aplicarea plumbului staţiei la butonul BILC, conform prevederilor actului nr. 1854/2003 a Sectiei CT 2 Arad (anexa la instrucţia de manipulare a instalaţiilor din Staţia Valea Viilor), care prevede că „după utilizare, butonul BILC şi BDLC vor fi sigilate cu plumbul staţiei până la înlocuirea acestor sigilii de către personalul SCB în momentul luării la cunoştinţă a înscrisurilor RRLISC”.

Acestea sunt fapte diferite şi au fost încălcate dispoziţii diferite, constatate prin  sondaje diferite efectuate de către organe de control diferite, însă au fost săvârşite în aceeaşi zi, iar reclamantul încearcă să inducă instanţa în eroare, dată fiind multitudinea termenilor  greoi  şi  legislaţia  stufoase.

Prin urmare, reclamantul, aşa cum rezultă din Raportul de Cercetare nr. 2/3/3/601/2012 şi din Decizia de sancţionare nr. 2/3/3/601/2012, nu a fost sancţionat doar pentru fapta petrecută în data de 18.06.2012, ci pentru toate abaterile menţionate. Astfel, nu poate fi invocat art. 249 din Codul muncii, întrucât pentru fapta din data de 18.06.2012, în dosarul nr. 6028/108/2012 a fost sancţionat pentru înscrieri incomplete, iar în prezentul dosar, sunt sarcini de serviciu neîndeplinite.

Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a constatat recursul întemeiat pentru următoarele motive:

În cauză nu a fost încălcat art. 249 alin. (2) din Codul muncii, deoarece prin decizia nr. 2/3/3/531/04.09.2012, reclamantul a fost sancţionat pentru că nu a înscris nr. 488/18.06.2012, ora 10,25, de aprobare a scoaterii LC de sub tensiune Aradul Nou X-ZNP Orţişoara, ora de începere a lucrării la ruperea plumbului de control BILC şi ora şi minutul avizării, iar prin Decizia de sancţionare nr. 2/3/3/601/2012, nu a fost sancţionat doar pentru fapta petrecută în data de 18.06.2012, ci pentru că a rupt plumbul de control de la butonul BILC pentru acoperirea liniei curente închise Aradul Nou-Valea Viilor şi la poziţia 491 din aceeaşi dată, la ora 12.07, consemnează că s-a rupt plumbul de la BDLC şi s-a aplicat plumbul staţiei, fără a consemna şi aplicarea plumbului staţiei la butonul BILC.

Astfel, faptele pentru care a fost sancţionat reclamantul prin decizia nr. 2/3/3/601/2012 sunt distincte de cele pentru care a fost sancţionat prin decizia nr. 2/3/3/531/04.09.2012, chiar dacă au fost săvârşite la aceeaşi dată, dispoziţiile legale neinterzicând sancţionarea unei abateri disciplinare ce a fost săvârşită împreună cu o altă abatere, dar descoperită şi cercetată ulterior aplicării unei sancţiuni pentru o abatere disciplinară concurentă.

În ceea ce priveşte vinovăţia angajatului, contrar celor reţinute de către instanţa de fond, Curtea a constatat că aceasta există în ceea ce priveşte săvârşirea faptelor imputate. Prin nota de relaţii din faza cercetării disciplinare, angajatul a arătat că va da toate detaliile cu privire la faptele ce i se impută în faţa instanţei de judecată, dar în faţa instanţei nu a prezentat motivele pentru care nu a îndeplinit sarcinile de serviciu conform regulamentului şi fişei postului.

Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul şi a modificat sentinţa, în sensul respingerii acţiunii şi menţinerii deciziei de sancţionare.