Plângere contravenţională

Prin acţiunea înregistrată sub nr........./259/2014  la data de 09.01.2014  pe rolul Judecătoriei Mizil, petentul L.G., în contradictoriu cu intimatul IPJ PRAHOVA,  a solicitat anularea procesului verbal seria CP, nr.......... încheiat în data de 07.01.2014  de către intimatul I.P.J. Prahova- Poliţia Oraşului Mizil, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.

În motivare, contestatorul a învederat instanţei că a fost amendat cu suma de 510 lei prin procesul-verbal de contravenţie seria CP, nr........., încheiat la data de 07.01.2014 pentru că la data menţionată a  condus bicicleta pe drumul Mizil-Conduratu, fără  a avea  cel puţin o mână pe ghidon. A mai arătat petentul că  nu este adevărat că a condus bicicleta fără avea mâna pe ghidon, era oprit regulamentar pe partea dreaptă şi vorbea la telefon, iar agentul de poliţie a venit la acesta, l-a amendat, spunându-i că, dacă nu semnează, îi va aplica o amendă mai mare.

În drept, contestatorul nu şi-a întemeiat plângerea.

În susţinerea acţiunii, contestatorul a depus la dosarul cauzei, în copie următoarele înscrisuri: procesul –verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor  seria CP, nr........., încheiat la data de 07.01.2014 şi copia cărţii de identitate a acestuia .

 Conform art. 19 din O.U.G. nr.80/2013, privind taxele judiciare de timbru, plângerea contravenţională a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei, potrivit chitanţei nr........../17.01.2014, ce a fost anulată şi depusă la dosar.

Prin rezoluţia din data de 10.01.2014, completul căruia i-a fost repartizată cauza a dispus comunicarea către reclamant a unei adrese, cu menţiunea ca în termen de 10 zile de la primirea înştiinţării, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată, să  indice motivele de drept pe care se întemeiază cererea, dovezile pe care se întemeiază fiecare capăt de cerere, iar pentru martori, numele, prenumele şi  adresa acestora şi să achite o taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei, conform art.19 din O.U.G. nr.80/2013, obligaţie care a fost complinită parţial la data de 20.01.2014, respectiv a depus chitanţa nr......../17.01.2014, în valoare de 20 lei, ce atestă plata taxei judiciare aferente plângerii contravenţionale.

Prin rezoluţia din data de 20.01.2014, s-a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată şi a înscrisurilor ataşate acesteia intimatului, care a primit aceste înscrisuri la data de 22.01.2014, depunând întâmpinare, în două exemplare, în termen legal de 25 de zile, respectiv la 07.02.2014, întâmpinare aflată la dosarul cauzei, prin care a solicitat instanţei de judecată respingerea plângerii contravenţionale formulată  de către petentul L.G., ca neîntemeiată.

În motivare, intimatul  a învederat instanţei că, la data de 07.01.2014, petentul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 510 lei, pentru că la data menţionată, orele 13,53 a condus bicicleta proprietate personală pe strada Ştefan cel Mare din oraşul Mizil, fără a avea cel puţin o mână pe ghidon şi vorbind la telefonul mobil fără să folosească sistemul tip “ mâini libere”.

A mai arătat intimatul că fapta pentru care petentul a fost sancţionat contravenţional a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul- verbal care a fost legal întocmit se bucură de prezumţia de temeinicie, abaterea contravenţională fiind constatată în condiţiile art. 109 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, în mod direct de către poliţistul rutier.

S-a mai arătat în întâmpinarea formulată de intimat faptul că procesul – verbal atacat îndeplineşte condiţiile de fond prevăzute de art. 16 alin.1 din O.G. 2/2001, privind  regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi cele prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute de art. 17 din acelaşi act normativ, respectiv sunt menţionate numele, prenumele şi calitatea agentului constator, numele şi prenumele contravenientului, faptele săvârşite şi data comiterii acestora şi semnătura agentului constatator. S-a învederat  că, procesul – verbal de contravenţie, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului constatator, are forţă probantă prin el însuşi şi constituie o dovadă suficientă a vinovăţiei contestatorului, cât timp acesta nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

  În susţinere, intimatul a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: raport detaliat al agentului constatator  şi  procesul-verbal de contravenţie seria CP, nr.........., încheiat la data de 07.01.2014 - în original iar, în conformitate cu prevederile art. 223 alin. 2 C. proc. civ., a solicitat judecarea cauzei şi în lipsa reprezentantului instituţiei.  La data de 07.02.2014 petentului i-a fost comunicată întâmpinarea depusă de intimat, acesta nedepunând răspuns la întâmpinare.

În dovedire, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri  şi martori, iar intimatul IPJ Prahova  a solicitat administrarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

Prin rezoluţia din data de 03.03.2014, instanţa a fixat primul termen de judecată la data de 04.04.2014, dispunându-se citarea părţilor.

La primul termen de judecată ce a fost fixat conform disp. art. 201 C.Pr.civ la data de 04.04.2014, instanţa, din oficiu, în temeiul disp. art. 131 C.Pr.Civ., a procedat la verificarea competenţei,  constatând că este competentă din punct de vedere general să soluţioneze prezenta  plângere în temeiul art. 126  alin.1 şi 2 din Constituţia României şi art.2 şi 3 din Legea nr.304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,  material  în temeiul art.94 C.pr.civ. şi teritorial în temeiul art. 32 alin. 2 din O.G. nr.2/2001, ca instanţă în raza căreia s-a săvârşit contravenţia imputată, iar în temeiul  dispoziţiilor art. 238 alin.1 C.Pr.Civ., după ascultarea petentului, a estimat că durata necesară  să  soluţioneze prezenta  cauză este  de  un  termen  de judecată  faţă de faptul că prezenta cauză  are ca obiect „plângere contravenţională”.

La acelaşi termen de judecată, instanţa a încuviinţat  pentru petent şi intimat, în temeiul art. 255 rap. la art.258 C.pr.civ., proba cu  înscrisurile depuse la dosarul cauzei, considerându-le  pertinente, concludente şi utile soluţionării  cauzei, probele fiind administrate la acelaşi termen de judecată, luându-se act de renunţarea de către petent,  la proba cu martorul solicitat prin plângere.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma materialului probator existent la dosarul cauzei, instanţa a  reţinut  următoarele:

Prin procesul- verbal seria CP, nr............ încheiat în data de 07.01.2014  de către intimatul I.P.J. Prahova-Poliţia Oraşului Mizil, petentul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în sumă de 510 de lei, pentru că la data menţionată, orele 13:53, a condus bicicleta proprietate personală pe strada Ştefan cel Mare din oraşul Mizil, fără a avea cel puţin o mână pe ghidon şi vorbind la telefonul mobil, fără să folosească sistemul tip “ mâini libere”.

Procesul-verbal contestat a fost întocmit în prezenţa petentului, care a  semnat procesul verbal şi la rubrica „ menţiuni”, a precizat că „ nu am de făcut  menţiuni”.

În soluţionarea cauzei de faţă, instanţa va avea în vedere dispoziţiile art.34 din OG 2/2001 “ instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel ce a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării”. 

Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este un înscris oficial, autentic şi beneficiază de prezumţia de legalitate şi temeinicie, în măsura în care a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de lege. Această prezumţie este însă una relativă de adevăr, făcând dovadă asupra stării de fapt reţinute până la proba contrară. O astfel de prezumţie nu încalcă dreptul la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumţia de nevinovăţie. După cum a constatat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului ( Cauza Salabiaku c. Franţei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141 A, p. 15, § 28 ; Cauza Telfner c. Austriei, no 33501/96, § 16, 20 mart. 2001; Cauza Anghel c. României, no 28183/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumţiile de fapt şi de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora şi în materie penală (cum este calificată şi materia contravenţională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăţiei făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiţii: respectarea unor limite rezonabile, ţinându-se cont de miza litigiului şi respectarea dreptului la apărare.

În prezenta cauză, atât miza litigiului, dată de sancţiunea aplicată contestatorului, cât şi asigurarea posibilităţii petentului de a-şi dovedi susţinerile, de a combate prezumţia de legalitate şi temeinicie, permit aplicarea acestei prezumţii.

  Analizând legalitatea procesului-verbal de contravenţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanţa a  constatat că persoana care a întocmit procesul verbal contestat avea calitatea de agent constatator potrivit art.15 alin.3 din O.G. nr.2/2001, iar procesul verbal atacat conţine toate menţiunile obligatorii prevăzute de art.16 şi art.17 din O.G. nr.2/2001, modificată, fiind corect întocmit.

  Instanţa, având în vedere înscrisurile de la dosarul cauzei, faptul că petentul nu a administrat probe pentru a dovedi o stare de fapt contrară celei reţinute în procesul-verbal, precum şi că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei  este prezumat relativ a exprima adevărul,  a reţinut că acesta nu cuprinde motive de nelegalitate, în cauza de faţă nerăsturnându-se prezumţia relativă de adevăr a acestuia.

  În ceea ce priveşte temeinicia procesului-verbal de contravenţie, instanţa a  reţinut următoarele:

Petentului îi revenea  sarcina probei, din probele administrate în cauză nerezultând o altă stare de fapt decât cea înscrisă în procesul-verbal, motiv pentru care instanţa constată că acesta este legal şi temeinic.

De asemenea, în cauză vor fi avute în vedere şi dispoziţiile art. 249 C.Pr.Civ., potrivit cărora sarcina probei revine celui care face o susţinere înaintea instanţei de judecată, dispoziţii  ce sunt aplicabile şi în prezenta plângere contravenţională.

Instanţa  a reţinut faptul că petentul nu a răsturnat prezumţia de temeinicie a procesului-verbal de contravenţie, mai mult, la termenul de judecată din 04.04.2014 el a relatat instanţei că avea telefonul în mână, dar nu vorbea la el şi se afla în depăşirea unui alt biciclist, neproducând însă nicio probă în acest sens, dar se află la prima abatere.

Faţă de solicitarea petentului L.G., cu privire la înlocuirea, în subsidiar, a sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea “avertismentului”, instanţa  a avut  în vedere atât dispoziţiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, cât şi  standardele privind marja de apreciere a statelor în ceea ce priveşte noţiunea de pericol social al faptei ale C.E.DO.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art.21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, “sancţiunea se aplică în limitele stabilite de actul normativ trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama şi de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire ale acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal”. 

Instanţa a  reţinut  că, ulterior ratificării Convenţiei Europene a Drepturilor Omului de către România, libertatea de legiferare a statului român a fost limitată. Astfel, actele normative aflate în vigoare trebuie să asigure respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie. De asemenea, interpretarea şi aplicarea legilor existente trebuie să asigure respectarea acestor drepturi.

Instanţa  a reţinut ca potrivit art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1, „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor”.

Prin urmare statele parte la Convenţie au dreptul de a impune sancţiuni pecuniare (amenzi) drept sancţiune pentru încălcarea anumitor dispoziţii legale. Marja de apreciere a statelor nu este însă absolută.

Astfel, cum rezultă din jurisprudenţa Curţii, (spre exemplu cauza Chassagnou şi alţii c. Franţei) ingerinţele statului în dreptul de proprietate al persoanelor, pentru a fi compatibile cu art. 1 alin. 2, din Protocolul adiţional nr. 1, trebuie să fie prevăzute de lege, să aibă un scop legitim şi să asigure o proporţie echitabilă între scopul urmărit şi mijloacele utilizate.

Instanţa  a constatat că în cauza de faţă, cu privire la pericolul social al faptei, nu  au fost respectate condiţiile  impuse de jurisprudenţa CEDO. Astfel, faptele reţinute în sarcina contestatorului precum şi sancţiunile aplicate acesteia au fost prevăzute de dispoziţii legale accesibile şi previzibile, dar instanţa  a reţinut  că, faţă de pericolul social al faptei, sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 510 lei este disproporţionată, asigurarea respectării liniştii şi ordinii publice putând fi asigurată şi prin sancţiunea avertismentului.

 Având în vedere aceste dispoziţii legale şi raportat la situaţia de fapt reţinută în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie, instanţa  a apreciat că fapta săvârşită de acesta este de gravitate redusă şi nu a produs urmări deosebite, aplicarea unei sancţiuni pecuniare neimpunându-se în cauză.

Faţă de motivele invocate, instanţa a admis în parte plângerea contravenţională formulată de către petentul L. G., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Prahova,  împotriva procesului-verbal de contravenţie seria CP nr......... întocmit la data de 07.01.2014 de către intimatul I.P.J. Prahova şi a dispus înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 510  lei,  cu sancţiunea “avertismentului” şi  a menţinut celelalte dispoziţii ale procesului-verbal atacat.

Potrivit disp.art.7 din O.G. nr.2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa a atras atenţia petentului cu privire la pericolul social al faptei săvârşite, precum şi asupra respectării dispoziţiilor legale.

Domenii speta

Spete similare