Taxă judiciară de timbru. Neformularea unei cereri de reexaminare. Consecinţe

Părţile, ambele asistate de avocat, nu au înţeles să formuleze cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru şi nici nu şi-au îndeplinit obligaţia de a achita sumele stabilite de instanţă cu acest titlu.

Cererea de reexaminare prevăzută de textul legal menţionat anterior este singura cale de atac prin care pot fi cenzurate existenţa şi întinderea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, părţile interesate neavând un drept de opţiune între a formula o cerere de reexaminare şi a exercita apel sau recurs, după caz.

Prin urmare, devreme ce legea pune la îndemna părţii o cale de atac clară, precisă şi previzibilă, exclusivă pentru soluţionarea acestor incidente procedurale, astfel de critici vizând existenţa şi întinderea obligaţiei de plată a taxei de timbru nu mai pot fi susţinute prin intermediul căilor de atac, nici în situaţia în care partea nu a făcut uz de exercitarea reexaminării şi în cauză nu s-a pronunţat o încheiere irevocabilă. Prin însuşi faptul neatacării cu calea de atac prevăzută de lege, măsura stabilirii taxei judiciare de timbru a devenit irevocabilă.

Legea nr. 146/1997: art. 20 alin. 5, art. 18

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 223 din 22.05.2014 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. 718/308/2011 s-au anulat ca netimbrate apelurile declarate de reclamanta S. R. şi de pârâta C. F. M. împotriva sentinţei civile nr. 1014 din 28.06.2013 pronunţate de Judecătoria Sighişoara şi s-a dispus obligarea apelantei C. F. M. să plătească suma de 3545,82 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru datorată în primă instanţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că deşi s-a pus în vedere părţilor să achite taxele judiciare de timbru aferente căilor de atac promovate, acestea nu au înţeles să se conformeze, fiind aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.

De asemenea, instanţa a mai reţinut că sunt incidente prevederile art. 20 alin. 5 din acelaşi act normativ, constatând că în etapa judecării cauzei în primă instanţă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantum legal de către reclamanta pârâtă C. F. M..

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs ambele părţi, solicitând casarea deciziei şi trimiterea cauzei la Tribunalul Mureş pentru rejudecarea apelurilor.

În susţinerea căii de atac promovate, reclamanta S. R. a arătat că nu datora nicio taxă judiciară de timbru pentru apelul promovat, cererea fiind scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 312 din Codul de procedură civilă.

Pârâta reclamantă C. F. M. a arătat că cererea reconvenţională pe care a formulat-o este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 raportat la art. 15 lit. p şi r din Legea nr. 146/1997, astfel că tribunalul a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 20 din acest act normativ.

S-a mai arătat în recursul promovat că tribunalul a aplicat greşit şi dispoziţiile art. 20 alin. 5 din legea taxelor de timbru în contextul în care a stabilit în sarcina pârâtei-reclamante obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru datorată la fond, deşi prin sentinţa pronunţată de Judecătoria Sighişoara s-a admis cererea reconvenţională, iar sub acest aspect reclamanta căzuse în pretenţii, astfel că aceasta din urmă trebuia obligată să plătească taxa de timbru.

Recurenta a mai invocat faptul că i s-a creat o situaţie mai grea în propria cale de atac, instanţa de apel încălcând dispoziţiile art. 296 din Codul de procedură civilă şi că instanţa de apel nu a analizat fondul dreptului apreciind în mod eronat obiectul şi natura pretenţiilor formulate.

În drept, recurenta C. F. M. a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9, art. 303 alin. 6, art. 312, art. 274 din Codul de procedură civilă şi Legea nr. 146/1997.

Examinând hotărârea atacată din perspectiva motivelor invocate, instanţa de control judiciar a constatat că recursurile promovate sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Ambele părţi au declarat apel împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Sighişoara, iar instanţa de apel a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 5 lei, iar în sarcina pârâtei o taxă în cuantum de 1772,91 lei, citând apelantele, pentru primul termen de judecată, cu menţiunea achitării taxelor de timbru stabilite, sub sancţiunea anulării apelurilor ca netimbrate, conform dovezilor de îndeplinire a procedurilor de citare de la filele 8-9 din dosarul tribunalului.

Părţile, ambele asistate de avocat, nu au înţeles să formuleze cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru şi nici nu şi-au îndeplinit obligaţia de a achita sumele stabilite de instanţă cu acest titlu.

Astfel cum rezultă din practicaua deciziei atacate, în faţa Tribunalului Mureş s-au purtat discuţii cu privire la aceste aspecte, reprezentantul pârâtei – reclamante  indicând expres că nu înţelege să formuleze cerere de reexaminare şi, deşi instanţa a dat posibilitatea părţilor să achite taxa de timbru, lăsând cauza la a treia strigare, acestea nu şi-au îndeplinit această obligaţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997 determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanţa de judecată, iar împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru  partea poate face cerere de reexaminare, care se soluţionează de un alt complet de judecată prin încheiere irevocabilă.

Astfel, cererea de reexaminare prevăzută de textul legal menţionat anterior este singura cale de atac prin care pot fi cenzurate existenţa şi întinderea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, părţile interesate neavând un drept de opţiune între a formula o cerere de reexaminare şi a exercita apel sau recurs, după caz.

Prin urmare, devreme ce legea pune la îndemna părţii o cale de atac clară, precisă şi previzibilă, exclusivă pentru soluţionarea acestor incidente procedurale, astfel de critici vizând existenţa şi întinderea obligaţiei de plată a taxei de timbru nu mai pot fi susţinute prin intermediul căilor de atac, nici în situaţia în care partea nu a făcut uz de exercitarea reexaminării şi în cauză nu s-a pronunţat o încheiere irevocabilă. Prin însuşi faptul neatacării cu calea de atac prevăzută de lege, măsura stabilirii taxei judiciare de timbru a devenit irevocabilă. Într-o astfel de situaţie, prin motivele de apel sau recurs, după caz, nu pot fi invocate decât aspecte de ordin formal privind soluţionarea excepţiei de netimbrare, cum ar fi faptul că dovada achitării taxei de timbru se afla la dosar iar instanţa nu a observat-o.

Prin dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 146/197 legiuitorul a stabilit o cale de atac, în faţa unui alt complet al aceleiaşi instanţe, ceea ce nu este de natură a afecta caracterul echitabil al procedurii, în condiţiile în care partea poate supune contestaţia sa unui tribunal independent şi imparţial, care nu trebuie să funcţioneze neapărat la nivelul unei jurisdicţii superioare celei care a adoptat soluţia, având în vedere că art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu garantează dreptul la un dublu grad de jurisdicţie.

Faţă de considerentele expuse, Curtea a constatat că nu pot fi primite criticile recurentelor referitoare la modul de stabilire a taxei judiciare de timbru de către instanţa de apel.

Cu privire la împrejurarea că tribunalul a stabilit în sarcina pârâtei-reclamante obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru datorată în primă instanţă pentru cererea reconvenţională formulată, instanţa a constatat că în cauză s-a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997.

De asemenea, instanţa a constatat că nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la înrăutăţirea situaţiei în propria cale de atac,  în contextul în care ambele părţi au declarat apel împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Sighişoara.

Cât priveşte susţinerea potrivit căreia instanţa trebuia să pună în sarcina reclamantei-pârâte obligaţia de a achita taxa de timbru pentru cererea reconvenţională, întrucât această cerere a fost admisă, iar reclamanta a căzut în pretenţii, Curtea a arătat că instanţa nu putea proceda la schimbarea hotărârii primei instanţe cu privire la dispoziţia de compensare a cheltuielilor de judecată, în contextul în care apelul pârâtei reclamante a fost anulat ca netimbrat. Prevederile art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997 sunt de strictă interpretare, iar instanţa de apel a făcut o aplicare corectă a acestora.

Faţă de aceste considerente, Curtea a constatat că nu este incident în cauză motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, astfel că în temeiul prevederilor art. 312 alin.1 din  Codul de procedură civilă, a respins ca nefondate recursurile promovate împotriva deciziei civile nr. 223/22.05.2014 a Tribunalului Mureş.

Domenii speta

Spete similare