Revizuire. Contrarietate de hotărâri pronunţate în materie necontencioasă

Revizuire. Contrarietate de hotărâri pronunţate în materie necontencioasă

-Codul de procedură civilă din 1865: art. 322 pct. 7, art. 337

Potrivit art. 337 din Codul de procedură civilă din 1865, încheierile pronunţate în materie necontencioasă „nu au puterea lucrului judecat”.

Prin urmare, neoperând principiul puterii de lucru judecat, în scopul căruia a fost instituit cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. pr. civ., o cerere de revizuire a unei hotărâri pronunţate în materie necontencioasă este neîntemeiată.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,

Decizia civilă nr. 108 din 29 ianuarie 2014, G.O.

Prin Sentinţa civilă nr. 1932/PI din 9 iulie 2013, pronunţată în dosarul nr. 8102/325/2013, Tribunalul Timiş a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenţii J.I. şi Comisia Locală de Fond Funciar Giroc împotriva Sentinţei civile nr. 4533/24.02.2011, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 1703/325/2009, şi Sentinţei civile nr. 11352/25.04.2012, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 16911/325/2011, în contradictoriu cu intimatul C.V.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a avut în vedere considerentele de mai jos.

Cu privire la excepţia tardivităţii invocată de intimat, Tribunalul a reţinut că în dosarul nr. 16911/325/2011 revizuenţii nu au fost parte în proces, iar hotărârea nu le-a fost comunicată, astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 7/1996. Având în vedere că înscrierea dreptului de proprietate al intimatului a avut loc la data de 10.07.2012, se consideră că termenul de 30 de zile curge de la această dată şi nu de la data de la care revizuenţii au avut cunoştinţă de înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire invocată de intimat, Tribunalul a reţinut următoarele:

Potrivit prevederilor art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere şi dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Conform dispoziţiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, termenul de revizuire este de o lună şi în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7, alin. (2) el curge de la pronunţarea ultimei hotărâri. În speţă, deoarece s-a solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 11352/25.04.2012 pronunţată în dosarul nr. 16911/325/2011 Judecătoria Timişoara – ce s-a desfăşurat în procedură necontencioasă, în care revizuenţii nu au fost parte, în privinţa acestora nu a se poate reţine că a început să curgă termenul mai sus enunţat.

Raţiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă se găseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

Totodată, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată de împrejurarea ca, în cadrul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă aceasta a fost invocată, instanţa să fi omis soluţionarea excepţiei puterii lucrului judecat.

Prin sintagma „una şi aceeaşi pricină" se înţelege întrunirea condiţiilor triplei identităţi, de obiect, de cauză şi de părţi, cu privire la cele două cereri de chemare în judecată, astfel încât soluţionarea celei de a doua să aducă atingere puterii de lucru judecat a celei dintâi.

Potrivit art. 1201 din Codul civil din 1864, „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate". Or, în speţă, deşi între cele două cauze există identitate de obiect, nu există identitatea de părţi şi cauză, astfel încât nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele art. 1201 din Codul civil.

În concluzie, sentinţele invocate ca fiind potrivnice nu întrunesc exigenţele art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă din 1865, pentru a deschide calea de atac a revizuirii, iar pentru aceste considerente, cererea de revizuire promovată a fost respinsă de Tribunal ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Comisia Locală de Fond Funciar Giroc, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivare, revizuenta recurentă a arătat că prima instanţă nu a analizat deloc condiţia identităţii de cauză, limitându-se doar să constate că nu este identică în cele două dosare.

Că, ambele dosare, având ca obiect constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune, au aceeaşi cauză. Astfel, în ambele dosare cauza petendi reprezintă scopul reclamantului de a dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului prin uzucapiune, iar cauza debendi reprezintă contractul de vânzare-cumpărare care stă la baza aşa-zisei posesii a imobilului.

De asemenea, a arătat că în ambele dosare temeiul de drept îl reprezintă dispoziţiile art. 130 din Decretul-lege nr. 115/1938.

În legătură cu cealaltă condiţie, respectiv identitatea de părţi, a învederat că ambele privesc aceeaşi persoană, care are aceeaşi calitate: intimatul C.V. care a promovat ambele acţiuni.

În ceea ce priveşte pârâtul în dosarele respective, revizuenta a arătat că art. 130 din Decretul-lege nr. 115/1938 reglementează o procedură necontencioasă, în cadrul căreia „dacă nu s-a făcut opoziţiune, judecătoria se va pronunţa printr-o încheiere”, aşa încât, fiind o procedură specială, este practic imposibil să existe identitate de părţi.

Intimatul C.V. a formulat întâmpinare, căreia Curtea i-a conferit rolul unor concluzii scrise, pentru nerespectarea termenului prevăzut de art. 308 alin. (2) C. pr. civ., solicitând respingerea recursului, cu motivarea că nu există identitate de cauză şi părţi.

Prin Decizia civilă nr. 108 din 29 ianuarie 2014, pronunţată în dosarul nr. 8102/325/2013, Curtea de Apel Timişoara a respins recursul declarat de revizuenta Comisia Locală de Fond Funciar Giroc împotriva Sentinţei civile nr. 1932/PI din 9 iulie 2013, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 8102/325/2013.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea, substituind motivarea primei instanţe, a reţinut următoarele:

Potrivit art. 337 din Codul de procedură civilă din 1865, încheierile pronunţate în materie necontencioasă „nu au puterea lucrului judecat”, astfel că în cauzele în care au fost pronunţate nu sunt incidente prevederile art. 1201 din Codul civil din 1864 şi art. 166 din Codul de procedură civilă din 1865, pentru a se putea invoca puterea lucrului judecat.

Prin urmare, neoperând principiul puterii de lucru judecat, în scopul respectării căruia a fost instituit cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. pr. civ., o cerere de revizuire a unei asemenea hotărâri este neîntemeiată.

În speţă, hotărârea a cărei anulare se solicită prin cererea de revizuire de faţă (Sentinţa civilă nr. 11352/25.04.2012) a fost pronunţată în cadrul unei proceduri necontencioase, conform art. 130 din Decretul-lege nr. 115/1938, hotărâre care nu are puterea de lucru judecat potrivit art. 337 C. pr. civ., iar partea interesată care nu a fost prezentă în instanţă are posibilitatea, conform doctrinei, să utilizeze o altă cale legală împotriva actului autorizat prin această procedură necontencioasă.

Faţă de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. pr. civ., Curtea a respins recursul revizuentei.

Domenii speta

Spete similare