Ordonanţă preşedinţială

Sentinţă civilă 4126 din 01.07.2010


Reclamanta S.C. P S S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. G C S.R.L. solicitand instanţei ca, pe cale de ordonanţă preşedinţială, să dispună sistarea lucrărilor de îngrădire efectuate de pârâtă pe terenul proprietatea reclamantei din tarla 91, parcela 4/1, lot 1, com. C, jud. Brăila.

Prin sentinţa civilă nr. 4126/1.07.2010 pronunţată de Judecătoria Brăila a fost respinsă cererea ca inadmisibilă.

În motivarea cererii, a arătat că parata a edificat un gard, intrând în terenul său şi ocupându-i 100 m.p.

A arătat că, în prezent, lucrările nu sunt finalizate, solicitând sistarea lucrărilor, însă pârâta continua activitatea de îngrădire.

A precizat că, de la societatea care a efectuat măsurătorile pârâtei, a obţinut o adresă din care rezultă faptul că măsurarea terenului a fost eronată şi că în realitate, pârâta are o suprafaţă mai mică decât în acte, însă acest teren nu se regăseşte în terenul său.

A mai arătat că a formulat acţiune în revendicare şi pentru desfiinţarea lucrărilor şi plângere penală pentru tulburare de posesie şi distrugerea culturilor.

A menţionat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 581 C.p.c., solicitând ca măsurile să fie dispuse până la soluţionarea dosarului de fond având ca obiect revendicarea terenului ocupat, pentru a limita prejudiciul produs prin definitivarea lucrărilor de îngrădire.

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

La termenul din 30.06.2010, pârâta a invocat excepţia lipsei de interes cu referire la condiţia urgenţei.

Instanţa a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes că, în realitate, susţinerile pârâtei vizează neîndeplinirea condiţiei de admisibilitate a urgenţei iar nu interesul ce reprezintă condiţie de exercitare a acţiunii civile.

În consecinţă instanţa a respins excepţia ca neîntemeiată.

S-a observat că, deşi reclamanta a aratat în cuprinsul cererii că i s-a ocupat suprafaţa de 100 m.p., a solicitat sistarea lucrărilor în integralitatea lor.

Conform art. 581 C.p.c. „instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.”

Textul de lege sus-menţionat stabileşte două dintre condiţiile de admisibilitate a cererii de ordonanţă preşedinţială – urgenţa şi caracterul vremelnic al măsurii ce se solicită a se lua.

O a treia condiţie este ca măsura ce urmează a se lua să nu prejudece fondul.

Este necesar ca aceste cerinţe să fie întrunite cumulativ.

În ceea ce priveşte prima condiţie, art. 581 alin. (1) C.p.c. enumeră categoriile generale de situaţii caracterizate prin urgenţă: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Instanţa a constatat că nu este îndeplinită condiţia urgenţei.

În cauză nu se regăseşte vreuna dintre cele trei situaţii care să implice urgenţa menţionate în art. 581 alin. (1) C.p.c.

Astfel, din examinarea planşelor foto depuse la dosar de către părţi, a rezultat că dreptul reclamantului nu mai poate fi prejudiciat prin întârziere şi de asemenea, din probele administrate, nu a rezultat necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Există urgenţă dacă dreptul reclamantului ar fi ameninţat a se pierde până la soluţionarea pe fond a litigiului sau dacă ar suferi un prejudiciu imediat, atât de grav încât să apară foarte greu de reparat.

În stadiul actual al lucrărilor efectuate nu se mai poate pretinde posibilitatea prejudicierii prin întârziere sau a producerii unei pagube iminente.

O atare posibilitate ar fi putut fi invocată eventual în momentul edificării fundaţiei.

Mai mult decât atât, urgenţa trebuie să persiste pe tot parcursul judecăţii.

Când dreptul a fost lezat într-o asemenea măsură încât nu mai poate fi păstrat sau restabilit urgent, în condiţiile în care se cerea protejat, dispare raţiunea emiterii ordonanţei, rămânând ca el să fie restabilit pe calea acţiunii de drept comun, dacă este dovedit.

Prin decizia civilă nr. 248&4.08.2010, recursul a fost respins ca nefondat.