Contestatie impotriva refuzului executorului judecatoresc de a indeplini un act de executare

Sentinţă civilă 11305 din 23.06.2008


R O M Â N I A

JUDECATORIA CONSTANTA – SECTIA CIVILA

STRADA TRAIAN NR. 33, CONSTANTA

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

DOSAR CIVIL NR. 8402/212/2008

SENTINTA CIVILA  NR.11305

SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 23.06.2008

Pe rol solutionarea cauzei civile având ca obiect contestatie la executare, actiune formulata de contestatoarea SC RS SRL -cu sediul in Constanta, în contradictoriu cu intimatul BI cu sediul profesional in Constanta.

La apelul nominal facut în sedinta publica se prezinta pentru contestatoare avocat Bogdan Neamtu, lipsind intimatul.

Procedura este legal îndeplinita.

Cererea este legal timbrata cu taxa de timbru de 8 lei si timbru judiciar de 0,30 lei.

Nemaifiind alte exceptii, cereri sau probe de formulat instanta declara incheiata cercetarea judecatoreasca si acorda cuvantul pe fondul cauzei.

Reprezentantul contestatoarei solicita admiterea plangerii astfel cum a fost formulata, cu cheltuieli de judecata.

Instanta in temeiul art. 150 Cprciv declara incheiate dezbaterile si ramane in pronuntare.

  INSTANTA

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr.8402/212/2008, petenta SC RS SRL, in contradictoriu cu intimatul executorul judecatoresc BI, a formulat plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc de a continua executarea silita, respectiv de a îndeplini procedura de licitatie, în dosarul de executare nr.149/2007.

In motivare, petenta a aratat ca a participat la licitatia publica din data de 21.04.2008, având ca obiect vânzarea unor bunuri imobile apartinând debitoarei SC AI SA.

S-a mai invederat instantei ca, desi a consemnat pretul, actul de adjudecare nu a fost intocmit intrucat executorul a refuzat sa încheie actul, motivând ca la data de 19.04.2008 a fost formulata o cerere de recuzare a sa.

Executorul judecatoresc si-a întemeiat  refuzul pe disp.art.31 alin 3 C.pr.civ.

Legal citat,intimatul nu a formulat intampinare.

Analizand actele si lucrarile dosarului ,instanta retine urmatoarele:

In urma inceperii executarii silite imobiliare pornite impotriva debitoarei SC AI SA, in dosarul nr.149/2007, a fost organizata licitatia publica din data de 21.04.2008.

Cu  aceasta ocazie, executorul a încheiat procesul verbal nr.25/21.04.2008, conform caruia acesta a adus la cunostinta reprezentantilor creditorului SC RS SRL ca licitatia nu poate începe, deoarece s-a formulat o cerere de recuzare – înregistrata pe rolul Judecatoriei Mangalia sub nr.860/254/2008.  Refuzul  de a continua executare a fost întemeiat pe disp.art.31 alin 3 C.p.c.

De asemenea, a fost consemnata si pozitia creditorilor, în sensul ca solicita sustinerea licitatiei, astfel cum a fost mentionata în Publicatiile de vânzare nr.15/18.03.2008, întrucât nu exista nici un impediment sau incident la executarea silita.

Potrivit art.53 alin 2 din Legea 188/2000 privind executorii judecatoresti ,in cazul refuzului nejustificat de întocmire a unui act partea interesata poate introducere plangere la judecatorie.

aportând cererea petentei la dispozitiile legale citate,instanta apreciaza ca este întemeiata.

Potrivit art.31 alin3 C.p.c: “In cursul judecarii cererii de recuzare nu se va face nici un act de procedura”. De asemenea, potrivit art.36 C.p.c., “Dispozitiile prezentului titlu, in afara de art. 24 si 27 pct. 7, se aplica si procurorilor, magistratilor asistenti si grefierilor.”

Din analiza acestor texte legale, rezulta ca dispozitiile mentionate nu se aplica în cazul executorilor judecatoresti.

Temeiul legal al recuzarii unui executor judecatoresc îl constituie disp. Art. 10 alin (1) din Legea nr.188/2000:”Executorii judecatoresti pot fi recuzati in cazul in care se afla in una dintre situatiile prevazute la art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6*), 8 si 9 din Codul de procedura civila.”

Conform acestor dispozitii legale speciale, nu este prevazuta obligatia ori dreptul executorului judecatoresc de a înceta îndeplinirea actelor de executare silita, pâna la solutionarea cererii de recuzare.

În consecinta, instanta constata caracterul nejustificat al refuzului executorului judecatoresc de a de a continua executarea silita în dosarul de executare nr.149/2007.

Pentru argumentele de fapt si de drept expuse, instanta va admite plângerea petentei, iar în temeiul art.53 alin 5 din Legea nr.188/2000, va indica modalitatea în care executorul judecatoresc trebuie sa îndeplineasca actul de executare.

În temeiul art. 274 C.p.c., instanta va admite cererea privind plata cheltuielilor de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite  plângerea formulata în temeiul disp.art.53 din Legea nr.188/2000.

Obliga pe executorul judecatoresc BI sa efectueze procedura de vânzare prin licitatie, conform disp.art.509-510 C.pr.civ., în baza Publicatiei de vânzare nr.15/18.03.2008, emisa în dosarul de executare nr.149/2007 al BEJ BI.

În temeiul disp.art.274 C.p.c. obliga executorul judecatoresc BI sa plateasca suma de 8,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, în favoarea petentei SC RS SRL.

Cu recurs, în termen de 5 zile.

Pronuntata în sedinta publica azi, 23.06.2008.