Furtul (art.208 C.p.) art 208,209 alin. 1 lit a c.P

Sentinţă penală 265 din 10.11.2011


Dosar nr. 3798/205/2011

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG

JUDEŢUL ARGEŞ

SENTINŢA  PENALĂ  Nr. 265/2011

Şedinţa publică de la 10 noiembrie 2011

Completul compus din:

PREŞEDINTE  - …….

Grefier  - …….

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung reprezentat prin procuror - …….

Pe rol fiind soluţionarea  acţiunii  penale  privind pe inculpaţii B.P.P.şi B.M., ambii  cu domiciliul în comuna …, sat …, judeţul …, trimişi în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung nr. 43/P/2011 pentru infr.  prev. şi ped. de art. 208, 209 al. 1 lit.a C.p., parte vătămată  fiind K.P.I.- reprezentată de F F, domiciliat în comuna …, sat …, judeţul ….

În conformitate cu disp. art. 304 al. 1 C.p.p. s-a procedat la înregistrarea şedinţei de judecată cu mijloacele  tehnice audio .

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns inculpaţii - ambii personal şi asistaţi din oficiu  de avocat  A M V, care substituie pe avocat B.. P - în baza delegaţiei de substituire 2011 emisă de Baroul Argeş, avocat Gh. G, în baza împuternicirii avocaţiale nr. 017312/2011 emisă de Baroul Argeş şi F M. F -  pentru partea vătămată şi martorul F V -  încuviinţat în circumstanţiere inculpaţilor.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către  grefierul de şedinţă, după care, în conformitate cu disp. art. 327 (1) C.p.p. a  fost audiată martora F V, depoziţia acesteia fiind consemnată  şi ataşată la dosar.

Inculpata B M, depune la dosar un memoriu însoţit de înscrisuri, respectiv: plângerea formulată către P C S înregistrată sub nr. 6024 din 28.09.2009; plângerea  formulată  la data de 10.10.2011 către „Preşedintele Dreptului Omului”;  copie registru rol nr. 105; adresa nr. 40114/P/ 23.09.2011 emisă de I.S.U. Argeş „Cpt. P N „ ; adresa nr. 235708/15.04.2011 emisă de  I.P.J. Argeş; declaraţia dată la Parchetul de pe Lângă Judecătoria Câmpulung  de inculpatul B.P.P.în prezenţa inculpatei B.M din 12.05.2011, rezoluţia din 18.10.2011  dată de M S - procuror la Parchetul de  pe lângă Tribunalul Argeş,bilet de ieşire din spital , scrisoare medicală, certificat medical constatator al decesului şi certificat de deces pentru  M P. 

Reprezentanta  Parchetului, inculpaţii, apărătorul acestora şi avocat Gh. G, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Instanţa, având în vedere actele dosarului, concluziile reprezentantei Parchetului şi susţinerile apărătorilor  părţilor, în sensul celor de mai sus, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în fond.

Reprezentanta Parchetului, având cuvântul pune concluzii de condamnare a ambilor inculpaţi pentru săvârşirea  infr. prev.şi ped. de art. 208,209 al.1 lit.a C.p. la închisoare,  iar ca modalitate de executare lasă la aprecierea instanţei. În ceea ce priveşte latura civilă , în măsura în care a şi  fost dovedită, urmează ca inculpaţi să fie obligaţi să plătească prejudiciul cauzat părţii vătămate. Solicită obligarea inculpaţilor la plata  cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Avocat Gh. G,  având cuvântul, solicită condamnarea la închisoare  a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiuni de furt cu obligarea acestora la plata  prejudiciului  cauzat părţii  vătămate  măcar la valoarea stabilită prin rechizitoriu de către procuror şi la plata cheltuielilor de judecată.

Avocat A. M. V, având cuvântul solicită achitarea celor doi inculpaţi care nu se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiuni de furt. În situaţia în care instanţa va  considera că aceştia au săvârşit infracţiunea, solicită ca executarea să se facă în condiţiile art. 81 Cod penal având în vedere faptul că inculpaţii se află la prima abatere, sunt persoane în vârstă cu probleme de sănătate. Cu privire la latura civilă, solicită respingerea  acesteia  ca  nedovedită.

Inculpata B M, în cadrul ultimului cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanţei.

Inculpatul B P P, în cadrul ultimului cuvânt,  solicită ca un expert să se  deplaseze la  proprietatea sa şi să măsoare lungimea gardului. În ceea ce  priveşte  pedeapsa, lasă  la  aprecierea  instanţei.

Instanţa respinge  proba cu expertiză tehnică solicitată de  inculpat  având în vedere  momentul la care a fost solicitată  şi probele administrate în cauză. 

I  N  S  T  A  N  Ţ  A

Deliberând, constată următoarele:

Sub  numărul 3798/205/2011, la  data de  09  august 2011  a  fost  înregistrat  rechizitoriul nr. 43/P/2011 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, judeţul Argeş, prin care s-a  dispus punerea în mişcare a acţiunii penale  şi trimiterea  în judecată în stare de  libertate  a  inculpaţilor B.P.P.şi  B.M., pentru săvârşirea  infracţiunii  prevăzute  şi  pedepsite  de  art. 208, 209 al.1 lit. a Cod penal.

În  actul  de  sesizare  a instanţei, se  reţine  următoarele:

K P I, asociat  al S.C. M F  SRL  B, prin actul de adjudecare nr. 861/2001 şi a procesului verbal nr.448/2002 al  executorului judecătoresc a devenit proprietara unui imobil, a unei magazii şi suprafaţa  de  teren de 643 mp din comuna …, bunuri  ce au fost  proprietatea numitului T D, în prezent decedat, fostul soţ al inculpatei B.M..

În anul  2002, partea vătămată  a construit  un  gard  despărţitor din material  lemnos, gard ce delimitează proprietatea sa de a restului proprietăţii numitului T D  şi  în care  în  prezent  locuieşte M P, mama inculpatei B M, gardul  fiind construit conform  planului de  amplasament  şi  delimitare  a  proprietăţii nr. 386 din data de 8  august 2002.

După 8 ani de  la construcţia  gardului, inculpaţii B.P.P.şi  B M (B.P.P.s-a căsătorit cu B.M în  anul  2003) au  considerat că acesta nu  a  fost  construit  legal, iar  în  luna  decembrie 2010 l-au demontat  şi  transportat  la  locuinţa  numitei  M P, pe  care  l-au tăiat  şi făcut  lemne de  foc.

Prejudiciul cauzat părţii vătămate, care  este reprezentată de  tatăl său F F,  prin  procura  autentificată  186 C/270/11,  în valoare de 4.143,22 lei  nu  a  fost  acoperit. În cursul  urmăririi penale inculpaţii  au recunoscut  demontarea  gardului,  dar  nu şi  sustragerea  lui, apărare  care  este  însă  înlăturată  de  declaraţiile  părţii vătămate  şi  a  martorilor Z D, I R  şi  M G.

Pe  parcursul  urmăririi  penale  inculpatul  B.P.P. a  avut  o  atitudine sfidătoare, a refuzat să semneze cel de al doilea proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală şi a adus  acuze organului  de  cercetare penală.

Se mai reţine  în rechizitoriu că, inculpata  B M nu  s-a mai prezentat la Parchet pentru a lua cunoştinţă de materialul de urmărire penală efectuat  în cauză.

Din  fişele de cazier  judiciar, rezultă că  inculpaţii se  află  la prima  încălcare a legii penale.

În drept, fapta inculpaţilor întruneşte elementele  constitutive  ale infracţiunii  prev. şi  ped. de  art. 208, 209 al.1 lit. a Cod penal.

În instanţă inculpata B M a declarat că ea şi celălalt  inculpat  au  demolat  gardul  părţii  vătămate, dar nu l-au  luat ei.

Celălalt  inculpat  a  fost  incoerent, recalcitrant şi  a  adus acuzaţii organelor  de  cercetare  penală  şi  nu  a putut  fi  audiat  de  instanţă.

Au fost audiaţi martorii Z D, D G, M  Gh  şi  F V.

Primii trei martori au declarat că inculpaţii au demolat  gardul părţii vătămate.  Martorul  Z D  a declarat că  inculpaţii  au şi  luat  gardul  după

ce  l-au demolat. El a văzut cele declarate.

Martora  F V, a declarat că cei  doi inculpaţi au  un comportament bun  în  comuna  … şi  că  între  proprietatea  lor  şi  a părţii vătămate  era un gard vechi pe care inculpaţii l-au depozitat  în curtea tatălui  inculpatei  B M.

Coroborând materialul probatoriu administrat în timpul  cercetării penale cu  probele  administrate în timpul cercetării judecătoreşti, instanţa  reţine  că  inculpaţii  au  demolat  gardul  părţii vătămate, pe  care  l-au  însuşit.

Fapta  lor  constituie  infracţiunea  de  furt  calificat  prevăzută  şi  pedepsită de  art. 208, 209 al.1 lit. a Cod penal.

La aplicarea pedepselor ce se vor aplica inculpaţilor, a cuantumului acestora şi  a  modului  de  executare, instanţa  va  avea  în  vedere  gradul de  pericol  social concret al faptei, a  modului de săvârşire, de  dispoziţiile  art. 52 Cod penal,  dar  şi  de  atitudinea  nesinceră  a  inculpaţilor şi de  vârsta  lor.

Pentru că sunt la prima abatere instanţa consideră că aplicarea  unor  pedepse cu închisoarea îndreptate spre minim în condiţiile art. 81 Cod penal  îi va determina pe  inculpaţi  să  nu  mai  săvârşească  alte  infracţiuni. 

În baza art. 82 Cod penal  se  va  fixa  termenul de  încercare  şi  conform  dispoziţiilor  art. 359 Cod procedură penală se va  atrage atenţia inculpaţilor  asupra  dispoziţiilor  art. 83  Cod  penal.

Pe  perioada  executării  pedepsei inculpaţilor în condiţiile  art. 71  Cod penal  li se  vor face  aplicarea  dispoziţiilor  art.64  lit. a teza  a- II-a  dreptul  de  a  fi  aleşi  în autorităţile  publice  sau  în  funcţii  elective  publice  şi  lit. b Cod penal  dreptul  de  a  ocupa  o  funcţie  implicând  exerciţiul  autorităţii de  stat.

Se  va face  aplicarea  şi  dispoziţiilor  art. 71 pct. 5 Cod penal.

Deoarece inculpaţii nu au acoperit prejudiciul cauzat părţii vătămate, instanţa în baza art. 14 rap. la art. 346 Cod procedură penală îi va obliga în solidar să-i plătească  părţii  civile contravaloarea  gardului  însuşit.

În conformitate cu dispoziţiile art. 192 Cod procedură  penală  inculpaţii  vor  plăti  statului  cheltuieli  judiciare.

PENTRU  ACESTE  MOTIVE

ÎN  NUMELE  LEGII

HOTĂRĂŞTE:

În baza art. 208,209 al.1 lit. a Cod penal condamnă pe inculpatul B P P, fiul lui .. şi .., născut la data de …, în comuna … judeţul …, domiciliat în comuna …, satul …, judeţul Argeş, CNP ….., studii …,  pensionar,  fără antecedente  penale,  la 3 (trei) ani  închisoare.

În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În  baza  art. 82 Cod penal  fixează  la 5 (cinci) ani  termenul  de  încercare.

Pune în vedere inculpatului disp. art. 83 Cod penal.

Face aplicarea  art. 71 rap. la  art. 64 lit. a teza a- II-a şi  lit. b Cod penal.

În baza art. 71 pct. 5 Cod penal suspendă  executarea pedepselor accesorii pe  perioada  suspendării  condiţionate  a executării pedepsei.

În baza art. 208, 209 al.1 lit. a Cod penal condamnă pe inculpata B.M., fiica lui .. şi …, născută la data de …, în  C…, judeţul  …, domiciliată  în  comuna …,  satul  …,  judeţul  …, CNP …, studii  …, pensionară, fără  antecedente  penale, la  3 (trei ) ani  închisoare.

În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În  baza  art. 82 Cod penal  fixează  la  5 (cinci ) ani  termenul  de  încercare.

Pune  în  vedere  inculpatei  disp. art. 83 Cod penal.

Face  aplicarea  art.  71 rap. la art. 64 lit.a teza a II şi lit. b  Cod penal.

În baza art. 71 pct. 5 Cod penal suspendă  executarea pedepselor accesorii pe perioada  suspendării  condiţionate  a  executării  pedepsei.

În baza art. 14  rap. la art. 346 pct. 1 Cod procedură penală obligă  în solidar  pe inculpaţi să plătească părţii civile K. P. I.,  domiciliată  în  comuna  …,  satul  …,  judeţul  …,  suma de  4.143,22 lei despăgubiri civile.

În baza art. 192  C.p.p. obligă pe fiecare  inculpat să plătească  statului  câte 400  lei cheltuieli judiciare, din care  câte 300 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, se vor plăti anticipat din fondurile Ministerului Justiţiei , Baroului Argeş - avocat  P B.

Cu recurs  în  termen  de  10 zile  de  la  pronunţare  pentru  Ministerul  Public, inculpaţi  şi  partea  civilă.

Pronunţată  în  şedinţă  publică azi, 10  noiembrie  2011. 

Preşedinte,

Grefier,

Domenii speta