Reziliere contract de intretinere. Nerespectarea obligatiilor.

Sentinţă civilă 240 din 23.02.2012


Tip document: sentinta civila

Nr. document:  240

Data document: 23.02. 2012

Domeniu asociat: Reziliere

Titlu jurisprudenta: Reziliere contract de intretinere. Nerespectarea obligatiilor.

Prin cererea inregistrata sub nr. 2107/213/18.07.2011 pe rolul Judecatorieie Corabia, reclamantul PM a solicitat in contradictoriu cu parata GE rezilierea contractului de vanzare cumparare cu clauza de  intretinere autentificat sub nr. 3417/28.10.1998  , cu cheltuieli de judecata.

In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca prin contractul de vanzare cumparare cu clauza de  intretinere autentificat sub nr. 3417/28.10.1998  a vandut fiicei sale, parata GE,  un imobil compus din suprafata de 1147 mp teren curti constructii si gradina  impreuna cu o casa de locuit construita din paianta, acoperita cu tigla avand doua incaperi, patul din lemn acoperit cu tigla, situat in comuna B, satul C, judetul Olt, in schimbul promisiunii ca aceasta ii va intretine si ii va ingriji la vremea batranetii atat pe el cat si pe sotia lui. Aceasta clauza a fost inserata si in contractul de vanzare-cumparare.

S-a mai aratat ca imediat dupa incheierea actului parata si familia ei s-au mutat in domiciliul sau, insa dupa aproximativ un an de zile si-au cumparat o alta casa pentru a locui singuri. De atunci obligatia de intretinere pe care parata o avea fata de ei nu a mai fost in nici un fel prestata. Reclamantul a subliniat ca  pe langa faptul ca parata nu i-a intretinut, aceasta a refuzat sa participe si la muncile casnice care necesitau un efort mai mare (culesul recoltelor de pe camp, aprovizionarea cu lemne), fiind nevoiti sa apeleze la fiul lor care era casatorit in alta localitate.

Reclamantul a precizat  ca in urma cu cinci ani, fiul lor a divortat si a venit sa locuiasca impreuna cu fiul lui in domiciliul lor. De atunci fiul lor este cel care le acorda tot ajutorul de care au nevoie si ii ingrijeste

Reclamantul a invederat instantei ca desi este paralizat si imobilizat la pat, fiica sa care avea obligatia sa-i intretina nu a facut acest lucru.

In drept, au fost invocate prevazute de art.1639 si urm. din  Cciv.

Actiunea a fost legal timbrata cu 251 lei taxa judiciara de timbru (fila 4) si 1,50 lei timbru judiciar..

La cerere au fost atasate urmatoarele inscrisuri  cu mentiunea conform cu originalul : buletinul de identitate al reclamantului si al sotiei acestuia (f.6)  contractul de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere autentificat sub nr. sub nr. 3417/28.10.1998  (fila 7) .

Parata  GE a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii reclamantului cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de proces.

Parata  a aratat ca in anul 2003 reclamantul s-a imbolnavit, fiind paralizat cu pareza pe partea stanga, ingrijindu-se a-l duca la spital, sa-i asigure asistenta medicala cat si alimentatia de regim pe care o impunea o astfel de boala.

S-a mai aratat ca datorita faptului ca aveau doi copii, in anul 2003 in varsta de 7 ani, respectiv 10 ani, minori care uneori ii mai deranjeau pe reclamant, de comun acord cu parintii ei au ajuns la concluzia ca este mai bine sa achizitioneze un imobil casa de locuit, vizavi, usa in usa cu imobilul care a facut obiectul contractului de vanzare-cumparar, pentru a se ocupa in continuare de intretinerea si ingrijirea  parintilor .

In anul 2007 au fost de acord ca fratele ei si copilul acestuia sa locuiasca in domiciliul reclamantului pana isi va achizitiona o locuinta.

Parata  a precizat ca influentata de fratele ei, mama sa PG, sotia reclamantului, i-a facut propunerea , ca in schimbul remiterii sumei de 5.000 de lei sa renunte la contract, propunere cu care nu a fost de acord si de atunci i-au refuzat acordarea ingrijirii si intretinerii..

In drept, au fost invocate prev. art. 115-118 Cpc si art.274 C.proc.civ.

La termenul de judecata 10.11.2011 parata a solicitat introducerea in cauza a numitei PG intrucat aceasta ar putea sa pretinda aceleasi drepturi ca si reclamantul, avand in vedere ca in contractul de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere a fost inscrisa o clauza in favoarea sa.

Pentru dovedirea actiunii si in aparare, reclamantul si intervenienta au solicitat incuviintarea probelor cu interogatoriul paratei si 2 martori, iar parata a solicitat incuviintarea  probele cu  2 martori si cu interogatoriul intervenientei, probe incuviintate de instanta prin incheierea de sedinta de la data de 10.11.2011.

La termenul din 19.01.2012 au fost audiati martorii CC si GM ( propusi de reclamanti ) si NM (propus de catre parata), si la termenul de judecata din 16.02.2012, martorul IP ( propus de parat).

Analizand ansamblul materialului probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:

Prin inscrisul intitulat „ contract de vanzare-cumparare  cu clauza de intretinere” autentificat sub nr. 3417/28.10.1998 de BNP , reclamantul PM a vandut a vandut fiicei sale, parata GE,  un imobil compus din suprafata de 1147 mp teren curti constructii si gradina  impreuna cu o casa de locuit construita din paianta, acoperita cu tigla avand doua incaperi, patul din lemn acoperit cu tigla, situat in comuna B, satul C, judetul Olt si cu obligatia pentru cumparatoare de a-le asigura  reclamantului si sotiei sale intretinerea si ingrijirea sub toate aspectele pana la sfarsitul vietii cand ii vor inmormanta dupa obiceiuri.

S-a mai prevazut ca pretul vanzarii este de 8.500.000 lei, suma din care  s-a platit suma de 4.500.000 lei inainte de autentificarea actului, iar pentru  diferenta de pret de 4.000.000 lei parata s-a obligat sa acorde  intretinere si ingrijire vanzatorului si sotiei sale  pana la incetarea din viata.

Sub aspectul corectei calificari a naturii juridice a  contractului incheiat intre parti, instanta retine ca natura juridica a unui act juridic este data de vointa partilor, transpusa in continutul actului juridic ( obiectul si intinderea drepturilor, respectiv a obligatiilor nascute din actul juridic ), iar nu de titlul sau denumirea data de parti, cel mai adesea lipsite de cunstiinte juridice.

Astfel, in doctrina si practica judiciara s-a statuat in mod unanim ca pentru delimitarea contractului de vanzare-cumparare de contractul de intretinere trebuie sa se analizeze raportul dintre valoarea reala a bunului si valoarea pretului platit efectiv. Intrucat, in speta de fata, cea mai mare parte a contravalorii bunului urma sa fie achitata de parata prin prestarea intretinerii, obligatia preponderenta fiind aceea de intretinere, rezulta ca intre parti s-a incheiat un contract de intretinere, obligatia accesorie de plata a unei sume de bani neputand schimba natura juridica a actului incheiat de parti.

Conform disp. art. 1020-1021 Cciv, rezolutiunea/rezilierea este acea sanctiune specifica contractelor sinalagmatice care intervine, la cererea uneia dintre parti, in cazul neexecutarii culpabile de catre cealalta parte a obligatiei asumate prin contract.

Reclamantul si intervenienta a invocat ca motiv de reziliere a contractului incheiat intre parti neprestarea de catre parata a intretinerii datorate ( alimente, imbracaminte, incaltaminte, medicamente si ingrijiri medicale ).

Cu privire la  motivul de reziliere invocat, martorii lor propusi de catre parata au declarat  ca neintelegerile au aparut in momentul cand fiul reclamantului a venit in casa parinteasca, in anul 2007, moment in care reclamantul si intervenienta au refuzat ingrijirea si intretinerea (filele 32-33).

 Martorii propusi de reclamanti au declarat ca parata a incetat sa mai acorde intretinere si ingrijire reclamantului si intervenientei atunci cand parata impreuna cu familia ei s-au mutat din casa parintilor, in urma cu aproximativ 10 ani. Martorul IP de profesie medic, la care reclamantul apeleaza ori de cate ori are probleme de sanatate, a mentionat ca de cate ori a mers in vizita la reclamanti nu i-a vazut pe parata si pe sotul acesteia la domiciliul reclamantului (fila 34). Martorul CC a confirmat ca de ingrijirea reclamantului dupa ce acesta a fost imobilizat , s-a ocupat intervenienta, sotia reclamantului, in sensul ca i-a procurat tratamentul , a platit oamenii ca sa-l duca la comisiile de expertiza.

 Declaratiile  martorului GM referitoare la faptul ca parata  a asigurat intretinerea  reclamantului  nu pot fi retinute de catre instanta, intrucat  acest martor nu a fost perceput direct aceste aspecte acesta precizand ca este plecat la munca ca zilier incepand din primavara pana toamna si nu a putut observa daca parata a asigurat ingrijire si intretinere.

 Din tot probatoriul administrat in cauza a rezultat clar ca la un an dupa ce parata s-a mutat impreuna cu familia  din casa in care locuiesc reclamantul si intervenienta intre ei au aparut neintelegeri serioase.

 Parata sustine ca acesta situatie conflictuala a fost determinata de fiul reclamantului, care i-ar fi influentat pe parinti.

 Contractul de intretinere fiind un contract sinalagmatic, pentru neexecutarea obligatiei de intretinere stabilita prin contract, beneficiarii intretinerii pot cere rezolutiunea contractului in temeiul art. 1020 C.civ. Potrivit textului mentionat, o conditie esentiala pentru desfiintarea contractului este ca neexecutarea sa fie imputabila debitorului.

 Notiunea de intretinere include multiple prestatii, iar executarea corespunzatoare a obligatiei de intretinere, cand izvorul ei este un contract, implica pe langa prestatia materiala si o componenta psihologica, data de caracterul „intuitu personae” al contractului de intretinere, care se intemeiaza, in realizarea continutului sau economic, pe un raport de incredere si apropiere.

 Ori, in cauza, conduita paratei care, la scurt timp dupa ce a dobandit imobilul, s-a mutat in alta casa, lasand cei doi batrani sa traiasca in continure in aceleasi conditii, a fost de natura a crea creditorilor un sentiment de amaraciune profunda.

 In plus, nu este de neglijat nici declaratia medicului la care apeleaza sotia reclamantului(f.34) din care rezulta ca de cand reclamantul este imobilizat la pat nu a vazut-o pe parata in casa parintilor .

 Raportat la aceste imprejurari, avand in vedere prevederile art. 1020 C.civ., instanta va dispune reziliere contractului din vina paratei

Avand in vedere dispozitiile art.274 C.proc.civ si faptul ca parata este in culpa procesuala va admite  cererea acestora de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 251.

 

Publicat pe portal 25.05.2012

 

3

Domenii speta