Plangere contrav.

Sentinţă civilă 831 din 16.03.2009


SENTINŢA CIVILĂ NR. 831

Din  16 martie 2009

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 24.12.2008 sub dosar nr. 6286/327/2008, petentul ..., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Economiei şi Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice ..., a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea procesului-verbal de contravenţie seria A/2007 nr. 0066903/17.11.2008.

În fapt, petentul a arătat că prin Sentinţa nr. ... s-a dispus dizolvarea societăţii ......, societatea nedesfăşurând activitate în anii 2007 şi 2008.

Petentul a mai precizat faptul că deşi bilanţurile erau cu zero a depus la intimat bilanţul la data de 30.06.2007, 31.12.2007, 30.06.2008 sub nr. 64579, nr. 64579, nr. 64579/03.12.2008.

În drept plângerea nu a fost întemeiată.

În dovedirea plângerii petentul a depus la dosar următoarele înscrisuri: Sentinţa nr. 2107/06.07.2006 (f. 8).

La data de 8.01.2009, intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenţionale ca nefondată.

În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat faptul că urmare a analizei centralizatoare a agenţilor economici care nu au depus la Direcţia Generală a Finanţelor Publice ...a situaţiilor financiare contabile la data de 31.12.2007 s-a constat că petentul nu a depus această raportare, încălcând dispoziţiile art. 41 al. 2 lit. g din Legea nr. 82/1991, încălcând dispoziţiile art. 41 al. 2 lit. e din Legea nr. 82/1991, fiind sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 400 de lei.

Intimatul a mai arătat că, conform Normelor Ministerului Economiei şi Finanţelor privind întocmirea de către agenţii economici a situaţiei financiare la 31.12.2007, art. 3 prevede că persoanele juridice au obligaţia să întocmească şi să depună situaţii financiare anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului Economiei şi Finanţelor.

Art. 6 din acelaşi act normativ prevede că persoanele juridice care nu au desfăşurat activitate de data înfiinţării până la sfârşitul anului nu întocmesc situaţii financiare urmând să depună o declaraţie în acest sens, pe propria răspundere, la unităţile teritoriale ale Ministerului Economiei şi Finanţelor, care să cuprindă toate datele de identificare ale societăţii. Nerespectarea reglementărilor emise de către Ministerul Economiei şi Finanţelor cu privire la depunerea la unităţile teritoriale a situaţiilor financiare anuale constituie contravenţie potrivit art. 41 alin. 2 lit. e din Legea nr. 82/1991.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 115-118 Cod procedură civilă, Legea nr. 82/1991 si Ordonanţa Guvernului 2/2001.

În baza art. 167 Cod procedură civilă a încuviinţat proba cu înscrisuri apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenţie seria A/2007 nr... din data de 17.11.2008 încheiat de către intimata Ministerul Economiei şi Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice ..., petentul a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 400 lei pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 41 alin. 2 lit. e din Legea contabilităţii nr. 82/1991.

S-a reţinut în sarcina petentului faptul că nu a depus la data de 31.12.2008 la Direcţia Generală a Finanţelor Publice, situaţia anuală simplificată pentru ...., data săvârşirii faptei fiind 29.05.2008.

Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu verificarea legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, instanţa constată următoarele:

Sub aspectul legalităţii procesului-verbal, instanţa reţine că acesta a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate menţiunile prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanţa reţine că petentul a făcut dovada existenţei unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută în sarcina sa prin procesul-verbal de contravenţie.

Astfel, prin Sentinţa civilă nr. ... pronunţată în dosarul nr. 2762/2006 (f. 8, f. 18) s-a dispus dizolvarea .... conform art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 această hotărâre fiind publicată în Monitorul Oficial al României, partea a IV -a, şi comunicată la DGFP .....

La data de 4.11.2008 societatea a fost radiată.

La data de 3.12.2008 petentul, dând dovadă de bună credinţă,  a depus la intimat "situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii la data de 30.06.2007" (f. 19) precum şi "Bilanţ prescurtat" (f. 20) din care rezultă faptul că societatea nu a desfăşurat activitate pe tot parcursul anului 2007.

Prin urmare, instanţa reţine faptul că întrucât ... a fost radiată pe data de 4.11.2008, anterior societatea fiind dizolvată administratorului societăţii nu îi mai incumba obligaţia de a depune situaţie financiară anuală simplificată pentru anul 2007.

Aşadar întrucât societatea nu mai desfăşura activitate de la data dizolvării administratorul societăţii nu avea obligaţia de a respecta prevederile art. 41 pct. 2 lit. e, respectiv de a depune situaţia financiară anuală.

În temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, având în vedere că legalitatea şi temeinicia sunt două condiţii prevăzute cumulativ pentru procesul-verbal de contravenţie, instanţa apreciază că plângerea dedusă judecăţii este întemeiată şi, în consecinţă, urmează a o admite, anulând procesul-verbal şi exonerându-l pe petent de plata amenzii aplicate prin actul de constatare.