Contravenţii

Sentinţă civilă 3020 din 25.10.2012


Sentinţa civilă nr.3020 cod 5"?

25.10.2012

Prin plângerea contravenţională înregistrata pe rolul acestei instanţe sub nr. xxx/260/2011 la data de 28.12.2011, petenta S.C. xxx S.R.L, a contestat procesul verbal de contravenţie nr. 01258 din data de 08.12.2011, precum şi nota de inspecţie nr. 100821 din data de 08.12.2011 încheiate de către intimata Direcţia sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bacău.

In motivarea plângerii, petenta aarătat că în urma controlului-desfăşurat la data de 08.12.2011 la magazinul din xxx, a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 2000 lei, deoarece a încalc ;t prevederile art. 4 lit.a pct.2 din HG nr. 984/2005.

Pe cale de excepţie , petenta a invocat nulitatea absolută a procesului verbal deoarece intimata a realizat o descriere pur formală a faptei, fără a arăta în ce constă acţiunea sau inacţiunea ilicită săvârşită, fiind încălcate prevederilor art. 16 din OG nr. 2/2001.

Un alt motiv de nulitate invocat de către petenta este acela că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 16 don OG nr.2/2001 cu privire la obligativitatea menţionării datei la care a fost săvârşită fapta.

Pe fondul cauzei petenta apreciază că în mod nelegal a fost sancţionată deoarece intimata , s-a prezentat de două ori în control anterior constatării faptei contravenţionale , respectiv în luna februarie 2010 ( înainte de eliberarea autorizaţiei DSVSA) şi în luna octombrie 2010 (după eliberarea autorizaţiei DSVA).

Aceasta a mai arătat că la data de 08.02.2011, intimata s-a prezentat în control la magazinul din xxx, ocazie cu care a încheiat Nota de constatare nr. 2081, prin care stabileşte remedierea unor neconformităţi, fără însă a face vreo referire la aspectele menţionate în nota de inspecţie nr. 100821 din data de 08.12.2011 , pentru care a fost sancţionată, iar ulterior după eliberarea autorizaţiei DSVA nr. 4401/02.05.2011, a fost efectuat un nou control , ocazie cu care a fost încheiat procesul verbal de constatare nr. 820 din 12.10.2011, prin care s-a reţinut starea de fapt în care se găseşte magazinul.

Petenta apreciază că intimata evea posibilitatea la momentul celor două controale efectuate să constate şi să avertizeze subscrisa societate despre necesitatea de a obţine un aviz special pentru activităţile pe care le desfăşura şi a fost sancţionată, în condiţiile în care conform legislaţiei în vigoare , intimata are atribuţii de îndrumare şi control, să constate în situaţia în care sunt nereguli să aplice o măsură de remediere a eventualelor deficienţe intr-un anumit termen după care să efectueze din nou verificări.

In subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea amenzii cu sancţiunea avertismentului.

In susţinerea plângerii, petenta a anexat următoarele înscrisuri: procesul verbal de constatare a contravenţiei nr. 01258 din 08.12.201 l(fl.8), Nota de

inspecţie din nr. 12 din 8.12.2011 (fi.9), anexa la procesul verbal de constatare nr. 820 din 12.10.2011 (fi. 11-16), Nota de constatare nr. 2081 din 08.02.201 l(fl. 17-19), D.S.V.S.A. Bacău nrVA 4401 din 02.05.2011 (fl.20).

Potrivit art. 36 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, art. 15 lit. i din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi art. 1 din OG 32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea contravenţională formulată de petent este scutită de plata taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

Intimata Direcţia Sanitara Veterinara şi pentru Siguranţa Alimentelor Bacău, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenţionale şi menţinerea procesului verbal de constatare a contravenţiei nr. 01258 din 08.12.2011, ca fiind legal şi temeinic întocmit.

Aceasta a arătat că la data de 08.12.2011 inspectorii DSVSA Bacău au efectuat un control la unitatea Supermarket SC xxxx SRL situat în xxx, unde au fost constatate o serie de nereguli referitoare la funcţionarea unităţii din punct de vedere sanitar veterinar, acestea fiind consemnate în nota de inspecţie nr. 100821/08.12.2011, motiv pentru care s-a hotărât suspendarea activităţii de măcelărie şi rotiserie , acestea putând fi desfăşurate după obţinerea Documentului de înregistrare sanitar veterinară şi sancţionarea contravenţională conform art. 4 lit.a pct.2 din HG 984/2005.

Cu privire la excepţiile invocate, intimata a arătat că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 16 din OG 2/2001, în sensul că fapta a fost descrisă detaliat , explicând în mod clar care sunt activităţile care sunt desfăşurate cu încălcarea legii precum şi faptul că acesta cuprinde data când a fost constatată fapta contravenţională respectiv 8.12.2011.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele: Prin procesul -verbal de constatare a contravenţiei nr. 01250 încheiat la data de 8.12.2011, petenta a fost sancţionată contravenţional cu amenda în cuantum de 2000 lei, deoarece la data efectuării controlului în unitate se desfăşoară activitatea de măcelărie respectiv carne tocată la cererea clientului, se comercializează carne tranşată refrigerată vrac, precum şi activitatea de rotiserie, fără ca aceste activităţi să fie specificate în documentul de înregistrare sanitară veterinară pentru siguranţa alimentelor, faptă prevăzută de art. 4 lit.a pct. 2 din HG 984/2005 modificat prin HG 917/2009.

Verificând, potrivit art. 34 al.l din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestat, instanţa se va pronunţa prioritar cu privire la motivele de nulitate invocate de petent.

Cu privire la primul motivul de nulitate absoută a procesului verbal, invocat de către petent deoarece nu au fost respectate prevederile art. 16 din OG 2/2001, în sensul că nu este descrisă fapta contravenţională cu arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi evaluarea eventualelor pagube pricinuite, instanţa apreciază ca fiind neîntemeiat, deoarece la rubrica destinată descrierii faptei, agentul constatator a menţionat în mod detaliat neregulile referitoare la funcţionarea unităţii din punct de vedere sanitar veterinar, respectiv că în unitate la raionul pentru comercializarea produsele din carne se prepara carne tocată la cererea clientului, se comercializa carne proaspătă, tranşată vrac conform avizului de însoţire a mărfii şi se prepara carne de pasăre la rotisor. şi se prepara carne de pasăre la rotisor.

De asemenea, fapta pentru care a fost sancţionată petenta este descrisă detaliat şi în Anexa la procesul verbal- Nota de inspecţie nr. 12/ 8.12.2011, unde fapta este amplu descrisă, astfel încât instanţa apreciază ca au fost respectate cerinţele legale, motiv pentru care urmează să fie respins ca neîntemeiat.

In ceea ce priveşte motivul de nulitate a procesului verbal pentru lipsa datei, instanţa reţine că potrivit dispoziţiilor art.17 din OG nr.2/2001, lipsa menţiunii privind data comiterii contravenţiei atrage nulitatea procesului verbal. Instanţa apreciază că acest motiv de nulitate nu este întemeiat, deoarece din analiza procesului verbal, reiese că agenţii constatatori au menţionat atât data cînd a fost constatată fapta, respectiv 8.12.2011 precum şi data când a fost întocmit procesul verbal, fiind întocmitîn aceeaşi zi.

Faţă de cele menţionate, instanţa apreciază că sub aspectul legalităţii procesului verbal, au fost respectate toate condiţiile formale prevăzute de OG 2/2001 privind întocmirea procesului verbal, neintervenind vreo cauza de nulitate absoluta. Acesta cuprinde toate menţiunile prevăzute sub sancţiunea nulităţii conform art. 16 si art. 17 din OG 2/2001, fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale.

Sub aspectul temeiniciei, instanţa reţine că, deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, acesta fiind un act întocmit de un agent al statului, învestit cu autoritate de constatare a faptelor care constituie contravenţii, rezultă că procesul-verbal contravenţional se bucura de prezumţia relativa de legalitate şi temeinicie.

In ceea ce priveşte sarcina probei contrare celor reţinute de către agentul constatator revine petentei, procesul verbal bucurându-se de o prezumţie de temeinicie sub acest aspect.

Conform dispoziţiilor art. 4 lit. a pct. 1 din art. 4 lit.a pct. 2 din HG 984/2005 modificat prin HG 917/2009, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2000 lei la 10.000 lei, în cazul faptelor săvârşite de persoanele juridice, manipularea produselor alimentare şi a hranei pentru animale cu încălcarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

In cauză petenta în dovedirea netemeiniciei procesului verbal întocmit, depus procesul verbal de constatare şi. sancţionare a contravenţiilor la normele sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor nr. 01250 încheiat la data de 8.12.2011, Nota de inspecţie din data de 8.12.2011, din care reiese că a săvârşit fapta de nerespectare a normelor sanitare veterinare pentru siguranţa alimentelor, Nota de constatare din 08.02.2011.

Instanţa urmează să înlăture apărările petentei, că intimata avea obligaţia mai întâi să verifice, să constate şi în situaţia în care sunt neregulii să aplice o măsură de remediere a eventualelor deficienţe într-un anumit termen şi apoi sa reverifice şi să aplice amenda contravenţională, deoarece potrivit art. 18 alin.l din Norma sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor „ Activităţile din unităţile cu vânzare cu amănuntul prevăzute in anexa nr. 1 se desfăşoară in baza certificatului constatator sau, după caz, a certificatului de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul in a cărui raza teritoriala isi desfăşoară activitatea si in baza documentului de înregistrare sanitara

veterinara si pentru siguranţa alimentelor emis de direcţia sanitara veterinara si pentru siguranţa alimentelor judeţeană.

Ori în aceste condiţii, petenta avea obligaţia legală să solicite mai întâi documentul de înregistrare sanitar veterinara, după care se desfăşoare activităţile pentru care a fost sancţionată.

Din prevederile art. 24 alin.2 din acelaşi act normativ menţionat, reiese că în cazul in care, la controalele efectuate, direcţia sanitara veterinara si pentru siguranţa alimentelor judeţeană, constata ca nu sunt îndeplinite condiţiile legale de funcţionare, notifica in scris acest fapt operatorului din sectorul alimentar si poate dispune următoarele masuri:

a) sancţionarea contravenţionala in conformitate cu prevederile legale in vigoare;

b) suspendarea activităţii pana la remedierea deficientelor constatate;

c)  interzicerea desfăşurării activităţii pentru care nu sunt indeplinite condiţiile sanitare veterinare si pentru siguranţa alimentelor prevăzute in legislaţia naţionala in vigoare;

Atfel instanţa constată că a fost respectată procedura prevăzută de articolul art. 24 alin.2 din Norma sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, fiind întocmit în acest sens Nota de inspecţie din 8.12.2011, în care s-a consemnat neconformităţile constatate cu ocazia efectuării controlului şi pe cale de consecinţă a dispus sancţionarea contravenţională in conformitate cu prevederile legale in vigoare şi măsura complimentară a suspendarea activităţii pana la obţinerea documentului de înregistrare sanitara veterinara si pentru siguranţa alimentelor.

Instanţa apreciază că petenta nu a respectat în mod cert prevederile art.4 lit. a pct. 2 dm HG nr. 984/20045 în sensul ca a comercializat, carne tocată la cererea clientului, carne tranşată refrigerată vrac, precum şi activitatea de rotiserie, fără să deţină apropare sanitar veterinară, aspect ce nu putea fi infirmat decât prin depunerea autorizaţiei emisa de intimata pentru punctul de lucru situat în xxx.

Faptul că procesul verbal este temeinic întocmit, reiese şi din faptul că neregulile consemnate în acesta, au fost recunoscute de către petenta prin semnarea fără obiecţiuni a acestuia, fiind semnat de către şeful adjunct.

De altfel nici pe parcursul judecării cauzei petenta nu a depus la dosar documente din care să rezulte contrariul celor reţinute în procesul verbal de contravenţie si nota de inspecţie încheiate de intimata, în schimb aceasta a depus toate dovezile necesare care sa ateste starea de fapt reţinuta în procesul verbal contestat.

In ceea ce priveşte individualizarea, în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanţa apreciază că solicitarea petentei de înlocuire a amenzii cu sancţiunea avertismentului nu este oportună , întrucât fapta are un grad ridicat de pericol social , petenta a funcţionat fără a deţine autorizaţie de funcţionare, în sensul arătat, deşi ştia că obţinerea acesteia este obligatorie înainte de începerea oricărei activităţi, agentul constatator sancţionând tocmai această stare de pasivitate a petentei.

De asemenea instanţa apreciază ca sancţiunea aplicata este proporţionala cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, care nu este unul scăzut, nefiind de

neglijat, ca este vorba de domeniul alimentaţiei publice. De altfel, intimata a aplicat minimul prevăzut de legiuitor în cuantum de 2000 lei, fapta săvârşită având implicaţii multiple asupra stării de sănătate a consumatorilor şi că până la această dată petenta nu a făcut dovada că a intrat în legalitate, astfel încât apreciază că în aceste condiţii nu poate fi dispusă înlocuirea amenzii cum măsura avertismentului.

Având în vedere situaţia de fapt şi de drept expusă, procesul-verbal contestat este legal şi temeinic, neexistând nici motive de nulitate ce ar putea fi luate în considerare din oficiu, astfel încât instanţa urmează ca în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001 să respingă plângerea, ca neîntemeiată

Sentinţa civilă 2387/13.09.2012