Faliment - procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată.

Faliment - procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată.

- Legea nr.85/2006, art. 52

Nu sunt îndeplinite condiţiile art. 52 din Legea nr. 85/2006 pentru a se constata intervenită compensarea datoriilor debitorului cu cele ale creditorului, întrucât la data deschiderii procedurii insolvenţei nu există întrunite condiţiile compensării, respectiv creanţe reciproce exigibile.

 (CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 2232 din 15.11.2013)

Constată că prin sentinţa nr.2294 din 06.03.2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă a fost respinsă cererea formulată de SC T SA împotriva debitoarei SC G T C SRL.

Pentru a decide astfel judecătorul-sindic a constatat că SC T SA a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC G T C SRL, sub motiv că aceasta îi datorează suma de 580.451,54 lei pe care nu i-a achitat deşi au trecut mai mult de 30 de zile de la data scadenţei, şi că debitul este cert şi lichid fiind stabilit prin hotărârea arbitrală nr.79 din 29.07.2010.

Judecătorul-sindic a mai constata că pârâta a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată deoarece reclamanta nu deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă; că în dosarul de insolvenţă nr.2325/121/2008 în care este deschisă procedura insolvenţei faţă de reclamantă, pârâta este înscrisă în tabloul creditorilor cu suma de 458.307,34 lei; şi că, de asemenea, reclamanta mai datorează pârâtei suma de 83.645,93 lei, conform facturilor depuse la acest dosar.

Judecătorul-sindic a mai constatat, de asemenea, că prin sentinţa civilă nr.3377 din 19.03.2012 tribunalul a respins excepţia netimbrării cererii iar pe fond a respins cererea creditoarei ca neîntemeiată; şi că prin decizia nr.1785/22.10.2012 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admis recursul, casată sentinţa cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru că nu a fost analizată existenţa creanţelor reciproce şi nu a argumentat nici modalitatea în care poate opera compensarea legală.

Analizând cererea judecătorul-sindic a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art.52 din Legea nr.85/2006 şi art.1616 şi art.1617 alin.2 din Noul Cod civil; că cele două părţi deţin creanţe reciproce astfel că prin aplicarea regulilor arătate sunt întrunite condiţiile compensării de drept a creanţelor iar suma rămasă de plată pentru debitoare, de 38.498,27 lei, este mai mică decât pragul minim de 45.000 lei prevăzut pentru deschiderea procedurii insolvenţei.

La 19.04.2013 SC T SA a declarat recurs criticând soluţia instanţei de fond ca nelegală.

1. Sentinţa instanţei de fond nu este motivată.

Se susţine că instanţa de fond nu a analizat susţinerile reclamantei cu toate că aceasta a invocat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de regulile art.3 alin.1 lit.a alin.6, art. 12 şi art.31 din Legea nr.85/2006; şi că a reţinut greşit faptul că poate fi compensată creanţa de 458.307,34 lei deţinută de G faţă de T fără să observe că o creanţă înregistrată în tabloul creditorilor nu mai poate fi compensată.

2. Instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii schimbând natura ori înţelesul lămuri şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Se arată că fără nici un argument judecătorul-sindic a reţinut că în speţă a intervenit compensarea de drept a creanţelor şi că suma rămasă de plată pentru debitoare este mai mică decât pragul minim de 45.000 lei.

3. Greşit instanţa de fond a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în materia compensării legale.

Se susţine că judecătorul-sindic a reţinut aplicarea art.1616 şi art.1617 C. civ., care sunt reguli generale fără a observa că în materia insolvenţei sunt aplicabile regulile speciale ale compensării creanţelor, prevăzute de art.52 din Legea nr.85/2006.

La 11.11.2013 SC G T C SRL a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Se susţine că nu sunt fondate criticile recurentei deoarece intimata este creditoare a recurentei cu suma totală de 541.953,27 lei, din care 458.307,34 lei reprezintă suma cu care aceasta este înscrisă în tabloul creditorilor recurentei, în calitate de debitoare aflată în insolvenţă, şi restul de 83.645,93 lei reprezentând valoarea a 3 facturi fiscale; că prin pronunţarea hotărârii nr.79/2010 de Curtea de arbitraj recurenta a devenit creditoarea intimatei cu suma de 580.451,54 lei astfel că din acest moment trebuie să fie compensate aceste creanţe, recurenta rămânând creditoare doar cu restul de 38.489,27 lei.

Se mai susţine că deoarece intima nu poate solicita compensarea în dosarul de insolvenţă în care recurenta este debitoare este aplicabil art.1616 C. civ. făcând astfel posibilă invocarea compensării de către intimată.

În fine, se arată că în urma compensării intimata rămâne cu o datorie de 38.489,27 lei sumă aflată sub pragul prevăzut de lege pentru a se putea admite cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă.

Recursul este fondat.

Sunt fondate criticile recurentei care, în esenţă, vizează nelegalitatea sentinţei pentru aplicarea greşită a legii, potrivit art.304 pct.9 C. pr.civ.

Mai întâi curtea constată că în speţă nu se aplică regulile Noului Cod civil deoarece obiectul litigiului este o creanţă exigibilă în iulie 2010, ca urmare a pronunţării sentinţei arbitrale nr.79 din 29.07.2010, Noul Cod civil intrând în vigoare la 01.10.2011 (art.220 din Legea nr.71/2011).

Pe fond curtea constată că intimata-debitoare nu a formulat contestaţie la cererea de deschidere a procedurii insolvenţei în termen legal astfel că ea nu mai poate contesta starea de insolvenţă (art.3 pct.6 şi 12 şi art.33 alin.6 din Lega nr.85/2006) ci doar existenţa celorlalte condiţii legale privind datoriei faţă de creditoare.

În recurs intimata a recunoscut creanţa de 580.451,54 lei şi caracterul ei cert, lichid şi exigibil însă susţine că aceasta s-ar compensa cu o creanţă de 458.307,34 lei cu care este înscrisă în tabloul creditorilor recurentei; şi că, în plus, la dosarul arătat a mai depus trei facturi, două din 30.11.2008 şi una din 31.01.2009, în total valoarea acestora fiind de 83.645,93 lei.

Intimata susţine astfel că nu sunt întrunite condiţiile insolvenţei deoarece creanţa sa se compensează cu cea a recurentei aceasta rămânând cu un rest de creanţă de 38.498,27 lei, sumă insuficientă pentru a se putea solicita intrarea în insolvenţă.

În principiu, potrivit art.1143-1145 C. civ. două creanţe existente în acelaşi timp se pot compensa până la limita celei mai mici dintre ele. Trebuie să verificăm dacă acest mijloc de stingere a datoriilor reciproce poate fi aplicabil având în vedere împrejurările litigiului.

Particular în speţă este faptul că recurenta se află în insolvenţă şi la data deschiderii acestei proceduri, sentinţa nr.960 din 08.10.2008, ea era debitoare faţă de intimat cu suma de 458.307,34 lei, sumă înscrisă în tabloul de creanţă (f.26 dos. trib.).

Cu privire la cele trei facturi, invocate de intimată, Curtea observă că acestea au fost emise ca urmare a executării unui serviciu de aceasta faţă de recurentă, respectiv închirierea în lunile noiembrie şi decembrie 2008 a unor vagoane. Având în vedere data executării serviciului, curtea constată că aceste creanţe s-au născut în perioada în care recurenta se afla în perioada de observaţie şi că în consecinţă aceste pretenţii trebuie să fie formulate în dosarul de insolvenţă şi să fie recunoscute de judecătorul – sindic din acea procedură căci, potrivit art.36 din Legea nr.85/2006 „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.”

Aşa fiind curtea constată că intimata nu are posibilitatea de a invoca aceste pretenţii în această cauză singura cale fiind cea a cererii adresate judecătorului-sindic din dosarul nr.2385/121/2008.

Cu privire la pretenţia intimatei de compensare a creanţei sale de 458.307,34 lei, înregistrată în tabloul creditorilor recurentei în dosarul nr.2385/121/2008.

Aşa cum a fost arătat mai sus, după deschiderea procedurii insolvenţei se suspendă de drept toate acţiunile (..) extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra bunurilor debitorului. În aceste condiţii intimata nu poate pretinde compensarea creanţei sale, arătată mai sus, cu datoria pe care recurenta insolventă o are faţă de intimată. Pentru a fi posibilă o astfel de compensare era necesar ca la data deschiderii insolvenţei recurentei (08.10.2008) să existe condiţiile compensării (creanţe reciproce exigibile).

În acest sens, potrivit art.52 din aceeaşi lege, deschiderea procedurii de insolvenţă nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii.

În consecinţă, în speţă nu sunt întrunite condiţiile compensării creanţei de 458.307,34 lei căci aceasta a devenit exigibilă la doi ani după ce creanţa intimatului faţă de recurent a fost exigibilă.

De altfel, în condiţiile în care creanţa de 83.645,93 lei nu poate fi compensată face inutilă orice discuţie privind compensarea creanţei de 458.307,34 lei căci şi în cazul în care această din urmă creanţă ar fi compensabilă nu poate fi împiedicată deschiderea procedurii insolvenţei intimatului, cuantumul creanţei recurentului fiind mai mare de 45.000 lei.

În concluzie, sunt îndeplinite condiţiile deschiderii procedurii insolvenţei faţă de debitoarea SC G T C SRL.

Văzând şi dispoziţiile art.312 alin.5 C. pr.civ. s-a admis recursul, s-a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru deschiderea procedurii.

Domenii speta

Spete similare