Plângere contravenţională

Sentinţă civilă 151 din 12.01.2012


 Dosar nr. ..../318/2011

R O M Â N I A

Cod operator 2445

JUDECATORIA TÂRGU JIU

JUDETUL GORJ

SECTIA CIVILA

Sentinta civila Nr. 151

Sedinta publica de la 12 Ianuarie 2012

Completul compus din:

PRESEDINTE ...

Grefier ....

Pe rol fiind judecarea plângerii contraventionale formulata de petenta ....., împotriva procesului verbal de contraventie seria AP nr. 2329457 încheiat la data de 11.10.2011, în contradictoriu cu intimatul ....

La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns petenta, lipsa reprezentantul intimatului.

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care petenta depune la dosar adeverinta de munca.

Instanta pune în discutie încuvintarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Petenta arata ce este de acord.

În baza art. 167 C.pr.civ. instanta încuviinteaza proba cu înscrisuri.

Constatând ca nu mai sunt alte cereri de formulat,  instanta acorda cuvântul pe fond.

Petenta solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata.

Instanta retine cauza spre solutionare.

INSTANTA

Prin plângerea contraventionala înregistrata pe rolul Judecatoriei Tg.-Jiu sub nr.  ..../318/2011 petenta ..... a solicitat instantei ca, prin sentinta ce se va pronunta, sa se dispuna anularea procesului verbal  de contraventie seria AP nr. 2329457 încheiat la data de 11.10.2011, în contradictoriu cu intimatul ...., ca fiind nelegal si exonerarea sa de plata amenzii aplicate.

În motivarea plângerii, petenta a aratat ca cele retinute în procesul verbal de contraventie nu sunt adevarate. Aceasta a recunoscut ca între ea si numita ... a existat un schimb de cuvinte ca urmare a faptului ca sotul celei din urma a mers la scoala unde fiica petentei urmeaza cursurile si a numit-o pe aceasta "urâta si tiganca".

A mai aratat petenta ca sotului numitei  ..... i s-a interzis accesul în curtea scolii de directorul acesteia deoarece se lua de copii.

De asemenea, petenta a precizat ca procesul verbal este nelegal deoarece nu este semnat de un martor asistent.

Cu privire la cuantumul amenzii aplicate petenta a precizat ca acesta este mare în raport de veniturile pe care ea le realizeaza si ca nu are posibilitatea sa o plateasca din salariu.

În dovedirea plângerii, petenta a depus la dosar în fotocopie procesul verbal de contraventie contestat si adeverinta de venit.

În cauza, intimatul  nu a formulat întâmpinare, însa a depus la dosar  adresa  nr.68786/24.11.2011 raportul agentului constatator.

La termenul din data de 10.11.2011 petenta a fost ascultata potrivit dispozitiilor art. 34 din OG 2/2001.

Analizând actele si lucrarile dosarului, se retine urmatoarele:

În data de 11.10.2011, petenta a fost sanctionata contraventional cu amenda contraventionala pentru faptul ca, aflându-se în Scoala Generala nr... din ..., a provocat scandal lovind-o cu palma pe ...., ca urmare a unor discutii dintre copii acestora.

Pentru fapta prevazuta de art. 3 pct.24 din legea 61/1991, respectiv pentru provocarea ori participarea efectiva la scandal, în locuri sau localuri publice si sanctionata potrivit dispozitiilor art.4 al. 2 din acelasi act normativ, petenta a fost sanctionata contraventional cu amenda în cuantum de 1000 lei astfel cum reiese din procesul verbal depus la fila 4 din dosar.

Procedând la verificarea, potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001, a legalitatii si temeiniciei procesului-verbal contestat, instanta retine, în ceea ce priveste legalitatea, ca  actul contestat cuprinde mentiunile prevazute de art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, nefiind incident vreunul din motivele de nulitate care se constata din oficiu de catre instanta de judecata. 

De asemenea, instanta constata ca pentru fapta descrisa a fost stabilita în mod corect încadrarea în textele de lege indicate ca temei legal al constatarii si sanctionarii contraventiei, respectiv art. 3 pct.24 din legea 61/1991  în conformitate cu care constituie contraventie provocarea ori participarea efectiva la scandal, în locuri sau localuri publice, iar sanctiunea aplicata se încadreaza în limitele prevazute de art.4 al.2 din acelasi act normativ.

Cu privire la invocarea nulitatii procesului verbal în raport de faptul ca procesul verbal nu a fost semnat de catre un martor asistent, instanta retine ca potrivit art. 19 alin. (2) din OG nr. 2/2001 în cazul în care contravenientul nu este de fata la întocmirea actului de constatare a contraventiei, refuza sa semneze sau nu poate semna, agentul constatator are obligatia sa faca mentiune despre aceste împrejurari iar procesul-verbal trebuie semnat de cel putin un martor.

Instanta retine ca petenta a fost prezenta la întocmirea procesului verbal de contraventie.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal contestat, instanta apreciaza ca prezentul litigiu trebuie sa ofere garantiile procesuale recunoscute si garantate de articolul 6 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, ratificata de România prin Legea nr. 30/1994, care, în baza articolului 11 din Constitutia României, face parte din dreptul intern si are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentala.

Aceasta deoarece acest gen de contraventie intra în sfera "acuzatiilor în materie penala" la care se refera primul paragraf al articolului 6 din Conventia Europeana.

Mai mult, în cauza Anghel împotriva României, hotarâre din 04.10.2007, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat, cu referire la aplicabilitatea art.6 din Conventie în litigiul în care reclamantul a fost sanctionat în temeiul art.2 alin.1 din Legea nr.61/1991, în sensul ca în lumina criteriilor ce decurg din jurisprudenta sa constanta în materie (cauza Ezeh si Connors împotriva Regatului Unit, nr.39665/98, CEDH 2003-X), în pofida naturii pecuniare a sanctiunii efectiv aplicate reclamantului, a cuantumului sau redus si a naturii civile a legii care incrimineaza aceasta contraventie, procedura în cauza poate fi asimilata unei acuzatii în materie penala. S-a constatat mai întâi ca dispozitiile art.2 alin.1 din Legea nr.61/1991 au un caracter general si nu se adreseaza unui grup determinat de persoane, ci tuturor cetatenilor, ca prescriu un anumit comportament însotit de o sanctiune menita sa previna si sa reprime în acelasi timp (cauza Ozturk c.Germania, hotarârea din 21.02.1984).

În jurisprudenta sa ( cauza Maszini vs. României din 2006) Curtea Europeana a Drepturilor Omului a considerat ca aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra ca fapta în discutie are caracter penal, în sensul art. 6 din Conventie.

În atare situatie, întrucât procedura de solutionare a unei plângeri contraventionale este calificata drept o procedura "penala", contravenientul se bucura de protectia conferita în cadrul unei astfel de proceduri, printre care si prezumtia de nevinovatie.

Nu trebuie uitat însa ca, în dreptul nostru contraventional, procedura solutionarii unei cereri privind o plângere contraventionala este reglementata în mare parte de Codul de procedura civila (art.47 din O.G.nr.2/2001) si ca procesul-verbal de contraventie  este un act administrativ, astfel încât unele elemente ale principiului prezumtiei de nevinovatie  nu trebuie absolutizate, existând posibilitatea, cu respectarea cerintei proportionalitatii mijloacelor folosite cu scopul legitim urmarit, sa functioneze si alte prezumtii de drept si de fapt, chiar si în favoarea organului constatator (cauza Blum împotriva Austriei).

Transpunând aceste principii în speta, instanta constata ca petentul are dreptul la un proces echitabil, conform art.31-36 din O.G.nr.2/2001, în cadrul caruia sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce argumente pentru dovedirea împrejurarii ca situatia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfasurare a evenimentelor, iar sarcina instantei de judecata este de a respecta limita proportionalitatii între scopul urmarit de autoritatile statului de a nu ramâne nesanctionate actiunile antisociale prin impunerea unor conditii imposibil de îndeplinit si respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional.

Din probatoriul administrat, respectiv din procesul verbal întocmit, din înscrisurile depuse de intimata si petenta precum si din declaratia data de petenta in fata instantei de judecata, instanta apreciaza ca  în mod temeinic s-a retinut în sarcina acesteia de catre agentul constatator savârsirea contraventiei prevazute de art. 3 pct.24 din legea 61/1991 petenta savârsind  fapta retinuta în procesul verbal de contraventie.

Instanta retine ca potrivit declaratiei date, aceasta a lovit-o pe numita .... deoarece fiul ei fusese jignit de catre aceasta din urma în mod repetat, copilul fiind profund afectat de aceasta împrejurare.

Pe de alta parte, instanta constata ca la stabilirea sanctiunii nu au fost avute în vedere dispozitiile art.5 alin.5 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor,  în sensul ca sanctiunea stabilita nu este  proportionala cu gradul de pericol social al faptei savârsite, proportionalitatea  între fapta comisa si consecintele comiterii ei fiind una dintre cerintele impuse prin jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului în materia aplicarii oricaror masuri restrictive de drepturi,  în cauze precum Handyside împotriva Marii Britanii si Muller împotriva Elvetiei.

Instanta constata ca s-a aplicat petentei amenda contraventionala în suma de 1000, în  cuantumul minim prevazut de lege. Cu toate aceste instanta retine ca petenta a recunoscut savârsirea faptei în fata instantei, precum si în fata agentului constatator semnând procesul verbal de contraventie cu mentiunea ca cele consemnat sunt adevarate.

Instanta mai retine ca petenta are venituri mici astfel ca, astfel cum sustine si aceasta în cererea de chemare în judecata, plata unei amenzi în cuantumul prevazut în procesul verbal este de natura sa afecteze traiul de zi cu zi al familiei acesteia.

Având în vedere cele mai sus retinute precum si faptul ca între cele doua persoane exista o stare de conflict anterioara incidentului instanta constata ca sanctiunea stabilita nu este  proportionala cu gradul de pericol social al faptei savârsite.

Astfel, potrivit dispozitiilor art.21 alin. 3 din O.G.nr.2/2001, sanctiunea se aplica în limitele prevazute de actul normativ  si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savârsite, tinându-se seama de împrejurarile în care a fost savârsita fapta, de modul si mijlocele de savârsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului, instanta constata ca plângerea este în parte întemeiata, sanctiunea amenzii contraventionale aplicata de agentul constatator petentei fiind neproportionala cu gradul de pericol social al faptei.

Orice sanctiune juridica, inclusiv cea contraventionala, nu reprezinta un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile sa se aplice sanctiunea amenzii. Sanctiunile juridice constituie nu mijloace de razbunare a societatii, ci de prevenire a savârsirii faptelor ilicite si de educare a persoanelor vinovate.

Toate aceste aspecte retinute de instanta conduc la concluzia potrivit careia, fata de fapta savârsita cea mai potrivita  sanctiune care se poate aplica petentei este avertismentul.

Instanta apreciaza ca, prin aplicarea acestei sanctiuni, contestatoarea urmeaza sa fie responsabilizata cu privire la obligatia de a respecta valorile sociale reglementate de actul normativ în baza caruia a fost sanctionata, atragându-i-se, totodata, atentia ca, în situatia în care va mai comite astfel de fapte antisociale, i se va aplica o pedeapsa mai aspra.

Desi pentru contraventia savârsita legea 61/1991 prevede numai sanctiunea amenzii contraventionale, instanta retine ca potrivit art.7 alin.3 din O.G. nr.2/2001 avertismentul se poate aplica si în cazul în care actul normativ de stabilire si sanctionare a contraventiei nu prevede aceasta sanctiune.

Pentru aceste considerente, instanta va admite în parte plângerea, va dispune înlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale în cuantum de 1000 lei, aplicata petentei prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria AP nr. 2329457 încheiat la data de 11.10.2011 de ....., cu sanctiunea "avertisment".

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite în parte plângerea contraventionala formulata de petenta .... cu domiciliul în ..., str. ...., nr...., judetul .... împotriva procesului verbal de contraventie seria AP nr. 2329457 încheiat la data de 11.10.2011, în contradictoriu cu intimatul .....

Înlocuieste sanctiunea amenzii cu sanctiunea "Avertisment".

Irevocabila.

Pronuntata în sedinta publica de la 12 Ianuarie 2012

Presedinte,

Grefier,

Red.N.B./Th.MI

23 Ianuarie 2012/2 ex.

1