Aplicabilitate Legea 85/2006- consumator captiv

Aplicabilitate Legea 85/2006- consumator captiv

Din interpretarea logica a disp.art. 38 din Legea nr 85/2006,, rezulta ca una din conditii pentru aplicarea acestui beneficiu este ca societatea debitoare sa fie implicata in raporturi contractuale, iar acestea sa aiba ca obiect primirea de servicii, textul exemplificand nelimitativ astfel de tipuri de servicii- electricitate, apa, gaze etc.

Or, obiectul contractelor de leasing este constituit de bunuri imobile (teren si apartament), precum si bunuri mobile (utilaje).

Din aceasta perspectiva, art 38 din Legea nr 85/2006 nu este aplicabil, atat timp cat aceasta norma vizeaza continuarea prestarii unor servicii, iar nu prelungirea dreptului de folosinta asupra unor bunuri imobile sau mobile.

De asemenea, textul trebuie interpretat in sensul ca intre debitor si furnizorul de servicii, la momentul intrarii in perioada de observatie si de reorganizare, exista relatii contractuale, intrucat numai in acest caz se poate vorbi intreruperea furnizarii unei prestatii sau schimbarea obiectului acesteia.

In cazul recurentei, raporturile contractuale incetasera anterior deschiderii procedurii insolventei (prin reziliere de drept), astfel incat nu se pune problema intreruperii sau refuzului de a continua relatiile conventionale.

In aceste conditii, Curtea constata ca dispozitiile art 38 din Legea nr 85/2006 nu sunt incidente contractelor de leasing incheiate intre debitoare si recurenta, nefiind intrunite conditiile impuse de acest text.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 553  din 21.02.2014)

Prin sentinta civila 3365 din 2 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII Civilă, în dosarul nr. 18838/3/2012, s-a respins capatul privind constatarea valabilitatii contractelor de leasing financiar nr 12742/26.08.2010 si nr 12743/26.08.2010 si a contractului de leasing financiar imobiliar nr 12197/08.10.2009 si s-a constatat inexistenta dreptului paratei SC P L R IFN SA de a reposeda utilajele, masinile tehnice si imobilele ce fac obiectul contractelor de leasing, precum si dreptul debitorei SC G P SRL de a pastra dreptul de a folosi aceste bunuri in aceleasi conditii ca si cele stipulate in contractele de leasing.

In motivare, s-a retinut ca dispoziţiile legale retinute (art 3 pct.32 si art.38 din Legea nr.85/2006), ce constituie temeiul juridic al cererii precizate formulate de reclamant, se referă la acel debitor care, la data deschiderii procedurii insolvenţei, avea o activitate economică a cărei desfăşurare era susţinută şi depindea de o serie de servicii  (electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice, folosinţa unor bunuri sau altele asemenea) asigurate de anumiţi furnizori/prestatori, pe care, din considerente tehnice, economice sau de reglementare, debitorul respectiv nu îi mai poate schimba în cursul procedurii cu alţi furnizori de servicii similare.

 Aceşti furnizori sunt indispensabili pentru derularea în continuarea a activităţii debitorului consumator captiv şi după deschiderea procedurii de insolvenţă, întrucât fără serviciile asigurate de aceştia activitatea debitorului este grav afectată şi în mod invitabil stopată, cu consecinţa diminuării drastice a şanselor de reorganizare judiciară, astfel că legiuitorul a prevăzut în sarcina furnizorilor în discuţie obligaţia de a asigura desfăşurarea în mod normal a activităţii economice a debitorului şi în cursul procedurii insolvenţei (şi anume în perioada de observaţie şi în perioada de reorganizare), instituind pentru furnizorii respectivi interdicţia de a schimba, a refuza ori a întrerupe temporar serviciile către debitor sau către averea debitorului.

Instanţa a apreciat că debitoarea SC G P SRL se încadrează în categoria debitorilor consumatori captivi, potrivit de art.3 pct.32 din Legea nr.85/2006.

În acest sens, la data soluţionării prezentei cereri, debitoarea a propus un plan de reorganizare, votat de adunarea creditorilor, în care principala sursă de venituri necesare pentru implementarea planului o reprezintă continuarea activităţii comerciale a societăţii, constând în producţia de panouri (pereţi) ecologici pentru pereţi, plafoane şi acoperişuri de clădiri. Desfăşurarea acestei activităţi este însă condiţionată de folosirea în continuare a utilajelor, maşinilor tehnice şi a imobilului aflate în proprietatea pârâtei şi care au făcut obiectul contractelor de leasing financiar nr.12742/26.08.2010 şi nr.12743/26.08.2010 şi a contractului de leasing financiar imobiliar nr.12197/08.10.2009, contracte ce au fost reziliate pentru neplata ratelor de leasing la data de 02.03.2012 şi 19.10.2011.

Potrivit documentaţiei tehnice depuse (avize, agrement tehnic şi raport de expertiză extrajudiciară), rezultă că tehnologia de producţie dezvoltată de societatea debitoare este complet automatiză, iar utilajele folosite (maşina de injecţia spumă înaltă tensiune, transportorul cu role de alimentare, fierăstrău mecanic cu banda tip) sunt perfecte adaptate tehnic modului de obţinere a produselor finite, iar avizele tehnice primite de debitoare de la ministerul de resort au fost obţinute în baza caracteristicilor tehnice ale utilajelor menţionate. Aspectele reţinute demonstrează faptul că activitatea de producţie a societăţii poate fi derulată doar cu utilajele închiriate de la pârâtă şi aflate în prezent la dispoziţia sa ori cu alte utilaje şi maşini industriale care să aibă caracteristici perfect identice cu ale bunurilor pârâtei. Această ultimă variantă (închirierea altor bunuri pentru a fi afectate producţiei) nu poate fi îndeplinită  de debitoare şi este lipsită de eficienţă practică, deoarece debitoarea fiind supusă procedurii insolvenţei, accesul la contracte încheiate cu alţi furnizori ar fi foarte dificil, iar pe durata negocierilor cu alţi furnizori s-ar sista producţia şi s-ar întârzia reluarea acesteia o perioadă nedeterminată de timp, cu consecinţa că debitoarea nu va putea face faţă ritmului impus de exigenţele contractuale ale clienţilor săi, ajungând în situaţia de a nu mai putea onora în termen comenzile beneficiarilor, de a suporta penalităţi de întârziere şi a nu mai putea contracta alte comenzi.

În consecinţă, din considerentele tehnice şi economice arătate mai sus, instanţa a reţinut că debitoarea are calitatea de consumator captiv în raport cu pârâta în ce priveşte folosinţa echipamentelor tehnice de producţie şi a terenului pe care este amplasată fabrica debitoarei, respectiv debitoarea nu îşi poate alege alt furnizor pentru aceleaşi servicii (folosinţa aceloraşi bunuri cu caracteristici tehnice identice), iar folosinţa acestor bunuri este indispensabilă pentru continuarea activităţii şi executarea planului de reorganizare.

 Cu privire la cererea debitoarei de a se constata valabilitatea contractelor de leasing privind bunurile a căror folosinţă este indispensabilă activităţii sale comerciale, instanţa  a avut in vedere că, potrivit notificărilor comunicate de pârâtă către debitoare, cele trei contracte au fost reziliate anterior deschiderii procedurii, la data de 02.03.2012 şi 19.10.2011, pentru motivul neplăţii de debitoare a ratelor de leasing, aspect recunoscut şi de reprezentanţii debitoarei, pârâta fiind de altfel înscrisă în tabelul creditorilor cu o creanţă egală cu ratele de leasing neachitate şi daune-interese convenţionale. Prin urmare, contractele respective şi-au încetat existenţa anterior datei de 15.05.2012, când debitoarea a intrat în procedura de insolvenţă, şi valabilitatea lor nu mai poate fi menţinută după data menţionată, sens în care instanţa a considerat această solicitare a reclamantului ca neîntemeiată.

Sub aspectul constatării inexistenţa dreptului pârâtei de a reposeda bunurile ce fac obiectul contractelor de leasing, întrucât a reţinut incidenţa art.3 pct.32, văzând şi că debitoarea se află în perioada de observaţie şi a propus un plan de reorganizare ce a fost votat de creditori, instanţa a apreciat, conform art.38 din lege, că pârâta, în calitate de furnizor al folosinţei bunurilor afectate activităţii de producţie, are obligaţia de a nu refuza sau întrerupe furnizarea către debitoare a folosinţei acestor bunurilor, chiar şi în lipsa unui raport juridic contractual între cele două societăţi cu privire la bunurile în discuţie, ceea ce înseamnă că, în mod corelativ, pârâta nu are dreptul de a reposeda utilajele, maşinile tehnice şi imobilul ce fac obiectul contractelor de leasing, iar debitoarea are dreptul de păstra posesia şi utila lor folosinţă necesară derulării cu succes a planului de reorganizare.

Instanţa a reţinut existenţa dreptului debitoarei de a folosi aceste bunuri, chiar dacă raporturile juridice contractuale între cele două societăţi cu privire la bunurile respective au încetat anterior deschiderii procedurii, în considerarea unui principiu major al procedurii insolvenţei, referitor la salvgardarea prin reorganizarea judiciară a activităţii debitorului supus procedurii, principiu care înlătură aplicarea în privinţa debitorului, în anumite cazuri expres prevăzute de legea insolvenţei (precum art.38 sau art.86 din lege), a regulilor de drept comun din materia răspunderii contractuale.

Pe de altă parte, debitoarea nu poate folosi în mod gratuit bunurile rămase în proprietatea pârâtei, ci numai cu plata unei chirii lunare corespunzătoare, iar instanţa a apreciat că valoarea ratelor de leasing stipulate în contractele de leasing reziliate, fiind convenite în condiţiile pieţei în materie existente anterior deschiderii procedurii, pot reprezenta preţuri adecvate pe care debitoarea trebuie să le plătească pârâtei pentru folosinţa bunurilor în perioada de reorganizare.

La data de 13.05.2013, parata SC P L R IFN SA a formulat recurs împotriva Sentinţei civile nr. 3365 din 2 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII Civilă, în dosarul nr. 18838/3/2012, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea in parte a hotărârii recurate în sensul respingerii cererii privind constatarea inexistentei dreptului paratei de a reposeda bunurile ca inadmisibil, iar in subsidiar ca neintemeiat, cu cheltuieli de judecata suportate atat la fond, cat si in recurs.

In motivare, se arata ca, prin contractul de leasing mobiliar financiar nr.12743/26.08.2010, având ca obiect utilaje si maşini tehnice, contractul de leasing financiar imobiliar nr. 12742/26.08.2010 având ca obiect teren si contractul de leasing imobiliar financiar nr.12197/08.10.2009, având ca obiect - apartament, societatea, in calitate de proprietar/finanţator, a dat in folosinţa SC G. P. SRL, in calitate de utilizator utilaje respectiv 2 bunuri imobile (apartament si teren).

In mod obişnuit, operaţiunea de leasing are o structura triunghiulara. Operaţiunea implica trei parteneri care acţionează intr-o simbioza: utilizatorul bunului, furnizorul si finanţatorul.

Utilizatorul este participantul cel mai important la derularea intregii operaţiuni. El declanşează intreaga acţiune căreia leasingul ii serveşte ca instrument juridic financiar economic.

De capacităţile si calităţile utilizatorului depind rentabilitatea si succesul intregii afaceri. Având iniţiativa vânzării, utilizatorul tratează cu vânzătorul, stabileşte criteriile si parametrii de funcţionare a bunului, negociază preţul. Are aşadar rolul esenţial in alegerea bunului deoarece, el urmează sa exploateze bunul si ca atare este interesat sa obtina cel mai bun pret pentru ca el este acela care il va plaţi sub forma de rate lunare.

Deci leasingul ii serveşte utilizatorului drept instrument pentru o afacere care ii depăşeşte posibilităţile de autofinanţare. Societatea de leasing are calitatea de finanţator al bunurilor necesare desfăşurării activităţii. In aceasta calitate societatea de leasing achiziţionează plătind integral preţul bunului devenind proprietarul bunului. Pentru a deveni rentabila aceasta operaţiune pentru societatea de leasing, ratele de leasing trebuie achitate la timp si intocmai graficului de rambursare.

Pentru a caracteriza cat mai bine rolul utilizatorului, de personaj central al intregii operaţiuni, art. 5 din OG 51/1997, înaintea aparitei legii nr. 287/2006 ii conferea expres acestuia dreptul de a-si alege furnizorul.

Si in prezent, utilizatorul isi alege bunul de pe piaţa (si nu din oferta finanţatorului) si solicita societăţii de leasing finanţarea acestui bun, prin incheierea unui contract de vânzare cumpărare intre finanţator si furnizor. Aşadar, finanţatorul achiziţionează un bun, pe care il da in sistem leasing, utilizatorului, oferindu-i posibilitatea de a-l plaţi in rate si de a-i fi transferata proprietatea asupra acestuia la finalul leasingului.

Transferarea proprietăţii asupra bunului către utilizator este numai o posibilitate a acestuia, la care poate apela pe langa celelalte posibilităţi prevăzute in contract. Astfel,  utilizatorul nu este văzut cu un viitor proprietar al bunului ce face obiectul contractului de leasing. Oricum utilizatorul are posibilitatea sa dobândească dreptul de proprietate asupra bunului menţionat in contractul de leasing, sub condiţia achitării tuturor obligaţiilor contractuale.

In aceasta conjunctura, SC Green Panel SRL a solicitat societăţii de leasing - paratei prin nota de comanda achizitionarea bunurilor ce fac obiectul contractelor de leasing.

Reclamanta a inteles sa nu mai achite ratele de leasing aferente contractelor de leasing 12197/08.10.2009 si 12742/26.08.2010, motiv pentru care a intervenit cazul de culpa prevazut de art. 11.1 lit. d, coroborat cu art. 11.2 din contract. Aşadar,  rezilierea contractelor de leasing s-a produs de drept  (pact comisoriu de grad IV), ca urmare a neindeplinirii obligaţiilor contractuale de către contestatoare, la data de 23.02.2012.

Aceeaşi situaţia a avut-o si contractul de leasing nr. 12743/26.08.2010, reziliat de plin drept, in condiţiile art.12.1 lit.a) coroborat cu art. 12.3 lit d) din anexa 1 la contractul de leasing, la data de 11.10.2011.

Deschiderea procedurii debitoarei a avut loc la data de 15.05.2012. cu mult dupa data rezilierii contractelor de leasing din culpa utilizatorului.

Rezilierea se produce de drept la data neindeplinirii obligaţiilor, comunicarea notificării rezilierii nu produce efecte asupra rezilierii ( vezi art. 11.5 din contract), care se produce de drept ( in baza pactului comisoriu de grad IV), iar utilizatorul are obligaţia predării imobilului in termen de 7 zile ( vezi art. 11.4), iar contractul de leasing financiar constituie titlul executoriu in baza art. 8 din OG 51/1997, republicata.

Comunicarea rezilierii a fost făcuta conform notificărilor nr.24487/11.10.2011,  respectiv 28347/23.02.2012 transmise pe adresa sediului utilizatorului conform confirmării de primire.

Cu privire la constatarea calităţii debitorului de consumator captiv, se invedereaza ca debitorul nu are calitatea de consumator captiv in relaţia cu P.L.R.  IFN, deoarece prin  consumatorul captiv, asa cum este definit la art. 3 pct 32 din legea 85/2006, se intelege consumatorul care din considerente tehnice, economice sau de reglementare nu poate alege furnizorul. Pentru a intelege mai bine aceasta definiţie, se are in vedere si disp. art. 3 lit. k) din legea 463/18.07.2001 pentru aprobarea OG nr. 60/2000 privind reglementarea activităţii din sectorul gazelor naturale. Aşadar, de esenţa consumatorului captiv este monopolul, iar, in speţa, parata nu deţine monopol pe activitatea de leasing. Prin urmare, debitoarea are calitatea de consumator eligibil, pentru ca are libertatea de a-si alese finanţatorul de pe piaţa societăţilor de / leasing. Asa cum a arătat, debitoarea i-a solicitat finanţarea / bunurilor, printr-o nota de comanda. Mai mult decât atat, SC Piraeus L.R.  IFN SA nu are calitatea de furnizor de servicii, ci de finanţator-proprietar al bunurilor care a achitat integral preţul bunurilor. In aceasta calitate, finanţatorul nu poate fi asimilat unui furnizor de servicii, nefiind aplicabil art. 38 din legea 85/2006.

Cu privire la capătul 2 de cerere (privind constatarea inexistentei dreptului paratei de a proceda la deposedarea bunurilor), a invocat la fondul cauzei excepţia inadmisibilitatii acestui capăt de cerere pe calea acţiunii in constatare in raport cu disp art. 111 c.pr. civ., precum si disp. art. 20 din legea 85/2006, partea având deschisa calea acţiunii in realizare, respectiv contestaţia la executare.

In acest sens, se sustine faptul ca impotriva debitoarei a fost pornita executarea silita pentru recuperarea/reposedarea bunurilor, proprietatea sa. Or, aceste "apărări", ce fac obiectul capătului 2 de cerere, pot fi invocate numai pe calea contestaţiei la executare, ca si acţiune in realizare.

Prezentul recurs vizează si încheierea pronunţata Ia data de 04.12.2012 prin care s-a respins excepţia inadmisibilitatii acţiunii.

Pe de alta parte, aceste acţiuni nu sunt dintre cele menţionate in art. 20 din legea 85/2006, administratorul judiciar având posibilitatea formulării contestaţiei la executare impotriva executării silite si nu o acţiune separata, care sa aiba finalitatea unei contestaţii la executare.

Pe fondul cauzei, se mai mentioneaza ca rezilierea contractelor de leasing a fost efectuata inainte de deschiderea procedurii insolventei debitoarei G. P. SRL, motiv pentru care poziţia administratorului judiciar nu mai are relevanta, sub aspectul disp. art. 86 din legea 85/2006.

Prin contractul de leasing, astfel cum este reglementat de OG 51/1997, finanţatorul/proprietar transmite utilizatorului dreptul de folosinţa asupra bunurilor ce fac obiectul contractelor de leasing, iar finanţatorul nu-si asuma nici o obligaţie de transmitere a dreptului de proprietate, decât in condiţiile art. 1.1 din contractul de leasing financiar, adică sub condiţia onorarii tuturor obligaţiilor de plata pana in ultima zi de valabilitate a contractului

Executarea silita pornita impotriva debitoarei SC G. P. SRL vizează, strict, predarea posesiei bunurilor ce fac obiectul contractelor de leasing, având in vedere faptul ca prin neexecutarea obligaţiilor asumate, contractele de leasing sunt reziliate de plin drept, inainte de deschiderea procedurii insolventei, iar conform art. 8 din OG 51/1997 contractele de leasing constituie titluri executorii.

In acest sens, menţionarea incidenţei art.36 din legea 85/2006 este nerelevanta si neaplicabila, deoarece textul de lege invocat prevede suspendarea acţiunilor judiciare sau masurilor de executare silita pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

Executare silita pornita impotriva debitoarei vizează recuperarea bunurilor-utilaje proprietatea sa aflate in posesia ( foara titlu) a debitoarei (dosar executare nr. 6/1/2012 SCP EJ B., T. & A.).

Executarea silita pornita impotriva debitoarei vizează si recuperarea bunurilor imobile (teren si apartamnet) - proprietatea sa (dosar de executare nr.236 si 237/2012 - BEJ A T. A. M. si T. N. V.).

Aceste bunuri nu pot face obiectul masei credale si nici nu pot fi valorificate de către administratorul judiciar, fiind in proprietatea sa. Menţinerea acestor bunuri in posesia contestatoarei, in condiţiile in care contractul de leasing a fost reziliat, provoacă prejudicii atât recurentei, cat si intimatei-reclamante.

Dispoziţiile art. 36 din legea 85/2006 nu sunt aplicabile in speţa, deoarece acesta vizează suspendarea de drept a tuturor acţiunilor sau masurilor de executare silita pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

In speţa,  nu este in discuţie realizarea vreunei creanţe asupra debitorului — executarea vizând predarea bunurilor ( restituirea posesiei), iar aceste bunuri sunt in proprietatea sa, contestatoarea având calitatea de utilizator/chiriaş.

Debitoarea nu mai deţine la acest moment niciun titlu valabil pentru a utiliza bunurile. Nici la momentul deschiderii procedurii insolventei nu deţinea un titlu, contractele de leasing fiind reziliate din culpa utilizatorului ca urmare a neexecutarii obligaţiilor de plata.

La data deschiderii procedurii insolventei, contractele de leasing erau reziliate de plin drept, motiv pentru care,  la acel moment, bunurile erau deţinute fara titlu valabil ( detentor precar) de către societate, iar instanţa de executare in mod corect a incuviintat executarea silita a debitoarei.

Pentru a fi incidente dispoziţiile ari. 86 din legea 85/2006, contractele de leasing trebuie sa fi fost in derulare pentru a fi considerate menţinute de drept. Or, contractele de leasing erau reziliate la data deschiderii procedurii, ort. 86 nefiind aplicabil.

Prin urmare, se apreciaza ca, in mod greşit, prima instanţa a constatat inexistenta dreptului paratei de a reposeda utilajele, maşinile tehnice si imobilele. Invocarea in susţinerea sentinţei a principiului salvgardării prin reorganizare judiciara a activităţii debitorului, cu scopul de a redresa societatea debitoare este neîntemeiat. Principiul , asa cum instanţa l-a enunţat, nu trebuie sa intre in coliziune cu dreptul de proprietate al recurentei. În speţa, in averea debitorului nu intra dreptul de proprietate asupra bunurilor a căror predare silita a solicitat-o. Mai mult decât atat, nici de protejarea dreptului de folosinţa nu poate fi vorba, deoarece, la data deschiderii procedurii, utilizatorul - debitor nu era nici măcar detentor precar, contractele de leasing fiind reziliate cu 3 luni anterior deschiderii procedurii. Refuzul de restituire a bunurilor ce au făcut obiectul contractelor de leasing, reziliate, imbraca forma elementului material al infracţiunii de abuz de încredere. A menţine bunurile la discreţia administratorului judiciar, pe toata durata desfăşurării procedurii (ştiut fiind ca o astfel de procedura poate dura si ani de zile), fara posibilitatea legala ca acestea sa poată fi valorificate, reprezintă o încălcare a dreptului sau de proprietate (sub aspectul cel puţin a doua caractere ale acestui drept : uzus si fructus), incalcandu-se astfel disp. art.480 si 481 c.civ., art. dar si art. 44 din constituţia României).

Chiar daca,  intr-o situaţie improbabila, a accepta ca dispoziţia legala se interpretează in sensul dat de judecătorul fondului (acela de a indisponibiliza bunul altuia pe o perioada de timp incerta), aceasta dispoziţie trebuie interpretata in raport cu  dispoziţiile europene in materie (articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeana a Drepturilor Omului).

In plus, potrivit art.20 din Constituţia României, dispoziţiile constituţionale privind drepturile si libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte. Dand eficienta juridica, prioritara dispoziţiilor europene citate, se constata ca un astfel de text de lege

(asa cum este interpretat de judecător, printr-o ipoteza, ad absurdum) nu poate fi aplicat.

Înscrierea la masa credala a recurentei s-a făcut pentru recuperarea debitelor constând in rate de leasing si daune interse, in condiţiile ort. 11.3 din contract ( anexa II - condiţii generale).

Numai in condiţiile in care ar fi inceput executarea silita împotriva debitoarei pentru recuperarea acestor sume de bani (pentru care contractul de leasing este de asemenea titlu executoriu), ar fi fost discutabila incidenţa art. 36 din legea 85/2006).

Conform art. 8 din OG 51/1997, contractul de leasing impreuna cu garanţiile reale si personale constituite in scopul garantării obligaţiilor contractuale, constituie titlu executoriu.

Prin urmare, reclamanta a inregistrat debite in baza contractelor de leasing financiar, in cuantumul menţionat, conform notificării de reziliere. De fapt, reclamanta recunoaşte ea insasi prin cererea de chemare in judecata ca a inregistrat datorii la plata ratelor de leasing, prin faptul ca nu le contesta.

In condiţiile in care reclamanta nu a făcut dovada achitării facturilor anexate si deci, plata la zi a ratelor de leasing, s-a aflat in culpa contractuala.

Plata ratelor de leasing se face in conformitate cu anexa grafic la contractul de leasing financiar si nu la momentul emiterii facturii fiscale, conform art 3.6 din contractul de leasing financiar.

Toate facturile au fost insa comunicate utilizatorului.

Referitor la principiul salvgardării activităţii debitorului, la dosarul cauzei, s-a depus un raport de expertiza care vizează necesitatea menţinerii numai a utilajelor (ce fac obiectul contractelor de leasing 12743/26.08.2010) la dispoziţia debitoarei si nicidecum a apartamentului si terenului ce fac obiectul contractului de leasing 12197/08.10.2009 si respectiv 12742/26.08.2010 si, reziliate  inainte de deschiderea procedurii. Apartamentul ce face obiectul contractului de leasing nr.12197/08.10.2009 si terenul ce face obiectul contractului de leasing 12742/26.08.2010 nu sunt necesare activităţii de producere a panourilor SIP si EVOTHERM - panouri ecologice, aceasta activitate desfasurandu-se asa cum prevede expertiza intr-o fabrica.

De altfel, asa cum rezulta din inscrisurile aflate in dosarul de executare silita nr. 237/2012  al BEJA T A M, reclamanta G. P a inchiriat apartamentului unor persoane fizice respectiv juridice ( SC ONT C.A. si T. S.), fara a avea acordul sau, iar in prezent executarea vizează inclusiv evacuarea acestora din imobilul apartament.

Cu privire la terenul deţinut in baza contractului de leasing nr. 12742/26.08.2010, ce face obiectul executării silite in dosarul nr. 236/2012  al BEJA T. A. M., nici acesta nu este util desfăşurării activităţii debitoarei, acesta fiind deja reposedat de către recurenta conform procesului verbal de predare primire intocmit de BEJA T. A. M. la data de 10.07.2012.

Pe de alta parte, menţinerea bunurilor ce fac obiectul contractului de leasing la dispoziţia debitoarei aduce grave prejudicii societăţii de leasing care pe langa lipsa de folosinţa a acestora trebuie sa suporte contravaloarea impozitelor si a ratelor de asigurări cu aceste bunuri.

Se solicita proba cu inscrisuri, depunandu-se proces-verbal de executare silita din 10.07.2012 din dosarul  executare silita nr. 236/2012- BEJA T. A. M., somaţie si cerere executare silita din dosar executare nr. 237/2012 - BEJA Toma Ana Maria)

Se solicita  judecarea cauzei si in lipsa, in condiţiile art. 242 alin. 2 c.pr. civ., in condiţiile in care, pana la sfârşitul şedinţei de judecata nu se prezintă niciun reprezentant legal sau convenţional care sa susţină in mod calificat interesele.

La data de 14.11.2013, intimatul L. R. IPURL, in calitate de administrator judiciar al debitorei SC Green Panel SRL a depus cerere de renuntare la drept, prin care solicita anularea sentintei atacate.

In motivare, se arata ca instanta urmeaza a lua act de această manifestare de voinţă şi să anuleze în întregime hotărârea primei instanţe, cu consecinţa respingerii acţiunii ca nefondată.

Se invedereaza că prezenta cerere de renunţare se referă la însuşi dreptul pretins, iar, în raport de împrejurarea că  a renunţat la dreptul dedus judecăţii, se solicită respingerea recursului ca rămas fără obiect.

În baza principiului disponibilităţii, reclamantul are posibilitatea de a renunţa la drept chiar şi în căile de atac, incidente fiind disp. art. 247 C.pr.civ. de la 1864, potrivit cu care în caz  de renunţare la însuşi dreptul pretins, instanţa dă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond si va hotărî asupra cheltuielilor. Renunţarea la drept se poate face si fără învoirea celeilalte părţi, atât în prima instanţă cât si în apel. Renunţarea se poate face în şedinţă sau prin înscris autentic. Hotărârea se dă fără drept de apel. Când renunţarea este făcută în instanţă de apel, hotărârea primei instanţe va fi anulată în totul sau în parte, în măsura renunţării.

In raport cu aceste dispoziţii, deşi textul de lege evocă numai calea de atac a apelului, prevederile art. 316 C.pr.civ. vechi instituie regula potrivit căreia dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice acestora, ceea ce înseamnă ca reclamantul poate sa renunţe la dreptul subiectiv şi în etapa recursului.

Cât priveşte acordul pârâtei, un atare acord nu este necesar, în condiţiile în care pentru ea nu mai exista riscul de a fi acţionată din nou în judecata pentru valorificarea dreptului la care se renunţă.

Se mentioneaza ca nu se solicita cheltuieli de judecată.

Curtea a incuviintat pentru recurenta proba cu inscrisuri.

Avand in vedere cererea incidentala formulata de administratorul judiciar in sensul renuntarii la dreptul dedus judecatii, Curtea se va pronunta cu prioritate asupra acesteia.

Astfel, aceasta manifestare de vointa reprezinta un act de dispozitie, motiv pentru care judecatorul sindic trebuie sa il incuviinteze, aceasta reprezentand o modalitate de exercitare a controlului judecatoresc asupra activitatii administratorului, in temeiul art 11 alin 2 din Legea nr 85/2006.

Cum, in speta, administratorul judiciar nu a facut dovada obtinerii acestei incuviintari, desi s-a acordat un termen in acest sens, Curtea nu poate lua act de aceasta renuntare la drept.

De asemenea, in ceea ce priveste solicitarea recurentei de a se lua act de ramanerea fara obiect a actiunii, intrucat administratorul judiciar a predat bunurile –obiect al contractelor de leasing  recurentei, Curtea nu poate achiesa la acest punct de vedere, instanta de control judiciar trebuind sa analizeze legitimitatea posesiei de catre societatea debitoare. In ipoteza in care aceasta posesie ar fi legala, predare bunurilor de catre administrator nu ar avea nicio relevanta, partile urmand a executa dispozitiile decise de instanta.

Analizand recursul prin prisma motivelor invocate, cat si a dispozitiilor art 304  ind 1 Cod Pr Civ, instanţa reţine următoarele:

I Referitor la aspectul inadmisibilitatii cererii avand ca obiect constatarea inexistentei dreptului paratei de a reposeda bunurile-obiect al contractelor de leasing financiar nr. 12742/26.08.2010 si nr 12743/26.08.2010 si a contractului de leasing financiar imobiliar nr 12197/08.10.2009, invocat de recurenta, Curtea apreciaza ca, in mod corect, judecatorul sindic a respins aceasta exceptie ca neintemeiata prin incheierea din 04.12.2012.

Sustinerea recurentei in sensul ca reclamantul avea la indemana contestatia la executare, iar nu actiunea in constatare  nu poate fi primita, avand in vedere scopul diferit al celor doua cereri. Astfel, contestatia vizeaza nelegalitatea actelor de executare, pe cand actiunea in constatarea calitatii de consumator captiv a societatii debitoare si a dreptului acesteia de a continua folosinta bunurilor –obiect al contractelor de leasing mai sus enumerate isi are temeiul in legea insolventei (art 38) si vizeaza posibilitatea  persoanei juridice aflate in insolventa de a beneficia de prestarea unor servicii indispensabile, în perioada de observaţie sau în perioada de reorganizare, atunci cand nu are facultatea de a-si alege furnizorul.

Asa cum a remarcat judecatorul sindic, refuzul de a solutiona cererea formulata de administratorul judiciar pe motiv ca trebuia sa introduca o contestatie la executare ar insemna incalcarea dreptului de acces la judecatorul sindic, atat timp cat doar acesta are competenta de a se pronunta asupra indeplinirii conditiilor prevazute de art 38 din Legea nr 85/2006, iar nu instanta de drept comun învestita cu o contestatie la executare.

De asemenea, si asertiunea recurentei in sensul ca actiunea formulata nu se incadreaza printre cele permise de art 20 din Legea nr 85/2006 urmeaza a fi inlaturata, scopul acestui articol nefiind de a mentiona tipurile de actiuni ce pot fi introduse de administrator, ci de a enumera nelimitativ atributiile acestuia. De altfel, conform art 20 lit n, administratorul judiciar poate  sesiza judecătorul-sindic în legătură cu orice problemă care ar cere o soluţionare de către acesta.

Pentru aceste considerente, Curtea va respinge critica referitoare la modul de solutionare a exceptiei inadmisibilitatii.

II Cu privire la critica in legatura cu gresita aplicare a legii insolventei, Curtea o apreciaza ca fondata.

Astfel, potrivit art 38 din Legea nr 85/2006, orice furnizor de servicii - electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice sau altele asemenea - nu are dreptul, în perioada de observaţie şi în perioada de reorganizare, să schimbe, să refuze ori să întrerupă temporar un astfel de serviciu către debitor sau către averea debitorului, în cazul în care acesta are calitatea de consumator captiv, potrivit legii.

Din interpretarea logica a acestui text, rezulta ca una din conditii pentru aplicarea acestui beneficiu este ca societatea debitoare sa fie implicata in raporturi contractuale, iar acestea sa aiba ca obiect primirea de servicii, textul exemplificand nelimitativ astfel de tipuri de servicii- electricitate, apa, gaze etc.

Or, obiectul contractelor de leasing mai sus enumerate este constituit de bunuri imobile (teren si apartament), precum si bunuri mobile (utilaje).

Din aceasta perspectiva, art 38 din Legea nr 85/2006 nu este aplicabil, atat timp cat aceasta norma vizeaza continuarea prestarii unor servicii, iar nu prelungirea dreptului de folosinta asupra unor bunuri imobile sau mobile.

De asemenea, textul trebuie interpretat in sensul ca intre debitor si furnizorul de servicii, la momentul intrarii in perioada de observatie si de reorganizare, exista relatii contractuale, intrucat numai in acest caz se poate vorbi intreruperea furnizarii unei prestatii sau schimbarea obiectului acesteia.

In cazul recurentei, raporturile contractuale incetasera anterior deschiderii procedurii insolventei (prin reziliere de drept), astfel incat nu se pune problema intreruperii sau refuzului de a continua relatiile conventionale.

In aceste conditii, Curtea constata ca dispozitiile art 38 din Legea nr 85/2006 nu sunt incidente contractelor de leasing incheiate intre debitoare si recurenta, nefiind intrunite conditiile impuse de acest text.

De asemenea, in speta, nu se pune nici problema mentinerii acestor contracte, in temeiul art 86 din Legea nr 85/2006, intrucat aceasta prevedere se refera la mentinerea contractelor in derulare, deci in vigoare. Or, contractele de leasing nu mai erau in vigoare la data intrarii debitoarei in insolventa.

Argumentele judecatorului sindic in sensul ca recurenta ar avea obligatia de a asigura folosinta bunurilor imobile si mobile, chiar si in lipsa raporturilor contractuale, in virtutea principiului salvgardarii prin reorganizare judiciara a activitatii debitoarei, sunt eronate, deoarece principiile nu isi gasesc aplicare decat in  situatia in care nu exista o norma pozitiva (un text de lege) care sa reglementeze drepturile si obligatiile partilor.

Faptul ca situatia debitoarei nu se circumscrie  prevederilor art 38 din Legea nr 85/2006 nu inseamna ca acestea pot fi ocolite prin aplicarea principiului salvgardarii societatii, atat timp cat aceasta ar presupune incalcarea dreptului de proprietate al recurentei asupra bunurilor mobile si imobile date in leasing, drept care nu poate fi limitat decat in conditiile legii sau ale constitutiei.

Dat fiind fiind concluziile de la punctul II al considerentelor, in sensul neintrunirii conditiilor pentru recunoasterea dreptului de folosinta de catre debitoare asupra bunurilor obiect al contractelor de leasing nr 12742/26.08.2010, nr 12743/26.08.2010 si nr 12197/08.10.2009, in temeiul art 304 pct 9 coroborat cu art 312 alin 3 Cod Pr Civ, Curtea va admite recursul formulat de recurenta si va modifica in parte sentinta atacata, urmand a respinge capatul privind constatarea inexistentei dreptului de a reposeda utilajele, masinile tehnice si imobilele ce fac obiectul contractelor de leasing nr.12742/26.08.2010, nr.12743/26.08.2010 si nr.12197/08.10.2009, ca neintemeiat si a mentine restul dispozitiilor.

Domenii speta

Spete similare