Calificarea juridică a unei înscris ca fiind testament.

Succesiuni. moşteniri

Calificarea juridică a unei înscris ca fiind testament. Cauza juridică.Voinţa testatorului, ca element intrinsec important. Imposibilitatea probării testamentului prin folosirea unor elemente extrinseci înscrisului.

art.859 Cod civil din 1864

Testamentul este un act solemn dar nu neapărat autentic. În cazul testamentului olograf, solemnitatea constă în scriitura care trebuie să fie în întregime opera testatorului.

Aşadar în raport de aceste consideraţii teoretice,interpretarea coroborată, unitară a clauzelor celor două înscrisuri, nu poate conduce la concluzia că acestea pot fi considerate un testament olograf.

Primul înscris poartă denumirea de „chitanţă” şi chiar dacă este scris în întregime, datat 5.04.2005 şi semnat de defunctul, clauzele sale nu pot fi considerate a reflecta voinţa defunctului de a-i lăsa reclamantei apartamentul în discuţie, întrucât în cuprinsul acestui act se fac referiri exprese la împrumutul sumei de 100.000.000 lei rol precum şi la termenul de restituire, acela de un an.

Ca urmare, voinţa defunctului la acea dată nu poate fi interpretată ca fiind aceea de a testa în favoarea reclamantului, câtă vreme o eventuală intrare în posesie a reclamantei era condiţionată de nerestituirea sumei de bani şi în acest mod dispare caracterul de liberalitate ale înscrisului în cauză.

Cauza juridică a întocmirii ambelor înscrisuri este dată de împrejurarea împrumutului sumei de 100.000.000 lei rol întrucât şi în cel de-al doilea înscris – „declaraţie”, defunctul a făcut referire la aceiaşi sumă de bani, utilizând din nou termenul de „împrumut” şi adăugând din nou o menţiune cu referire la posibilitatea decesului, şi lăsarea în proprietate a apartamentului însă în raport direct, din nou cu valoarea sumei împrumutate.

(Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a-IV-a Civilă, decizia civilă nr.1749/21.10.2013, în dosarul nr. 1259/300/2010)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sub nr. 1259/300/2010, precizată la data de 28.04.2010 şi completată la data de 02.06.2010, reclamanta S.V. a chemat în judecată pe pârâtele P.I. şi G.C., solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să i se constate calitatea de moştenitor testamentar al defunctului David Ion decedat la data de 03.12.2009, să se constate că legatul particular instituit de defunct în favoarea sa este reprezentat de apartamentul situat în Bucureşti, Şos.P., sector 2, care este şi ultimul domiciliu al defunctului, să se dispună anularea certificatului de moştenitor nr. 26/19.04.2010 eliberat de B.N.P. O.A.R., obligarea pârâtelor la plata contravalorii sumei de 20.000 Euro, echivalentul a 84.000 lei şi la plata sumei de 11.000 lei plus dobânda aferentă la data plăţii efective cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat instanţei că prin înscrisul denumit chitanţă din data de 05.04.2005, scris, semnat şi datat de defunctul David Ion a fost instituită legatar cu titlu particular cu privire la apartamentul situat în Bucureşti, şos.P, sector 2, întrucât între ea şi defunct a existat o relaţie de concubinaj de 19 ani, iar gratificatia făcuta de defunct se datorează si faptului că aceasta a avut o garsonieră pe care a vândut-o, iar suma obţinută l-a dat-o defunctului pentru a-şi achita o datorie foarte mare, insa nu a solicitat înapoierea acestei sume. La data de 10 iulie 2009 defunctul a reînnoit actul din 2005 arătând că în caz de deces va deveni moştenitoarea sa testamentară cu titlu particular asupra apartamentului defunctului.

In drept au fost invocate disp. art. 899 si urm. Cod civil.

La data de 21.04.2010 pârâtele au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii.

La termenul de judecată din data de 07.09.2010 reclamanta a precizat cererea sub aspectul cadrului procesual pasiv faţă de decesul pârâtei G.C., survenit pe parcursul judecăţii, arătând că înţelege să se judece în contradictoriu cu moştenitorii acesteia, respectiv G.I., D.D şi C.L..

La termenul de judecată din data de 15.12.2010 instanţa a admis excepţia de litispendenţă şi excepţia de conexitate în privinţa capetelor de cerere pentru care nu există identitate între cele două cereri de chemare în judecată şi a dispus reunirea dosarului cu nr. 21797/300/2010 la dosarul de faţă.

Prin sentinţa civilă nr. 13898/16.11.2011, instanţa de fond a admis în parte cererea formulată de reclamantă; au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei suma de 11.000 lei, reprezentând împrumut nerestituit, precum şi dobânda legală aferentă, calculată cu începere de la 22.06.2010 şi până la data plăţii efective; s-au respins ca neîntemeiate celelalte capete ale cererii; au fost compensate în parte cheltuielile de judecată şi obligată reclamanta să plătească pârâţilor suma de 134 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele:

In privinţa primului înscris, intitulat „chitanţă”,  instanţa a considerat că acesta nu îmbracă forma unui testament olograf.

Cât priveşte cel de-al doilea înscris, intitulat „declaraţie” , instanţa  a constat că, in raport de disp. art. 859 C.civil testamentul olograf nu este valabil decât când este scris in tot, datat si subsemnat de mina testatorului, acesta nu îndeplineşte condiţiile impuse de lege pentru a fi calificat drept testament, fiind un înscris tehnoredactat, doar semnat de către defunct,  nefiind scris şi nici datat de către acesta. Or, pentru a putea reprezenta un testament olograf valabil, era necesar ca înscrisul invocat să îndeplinească cumulativ cele trei condiţii desprinse din textul legal evocat, respectiv să fie scris în întregime, semnat şi datat de către testator, condiţii neîndeplinite în speţă.

În raport de aceste concluzii ale instanţei, în sensul inexistenţei unui legat cu titlu particular instituit în favoarea reclamantei, capetele de cerere privind constatarea calităţii reclamantei de moştenitor testamentar de pe urma defunctului D.I., constatarea obiectului legatului şi anularea certificatului de moştenitor nr. 26/19.04.2010 eliberat de B.N.P. O.A.R.  au fost respinse ca atare.

Cât priveşte capetele de cerere formulate cu caracter subsidiar, respectiv obligarea pârâţilor la plata sumei de 20.000 euro reprezentând contravaloarea procentului de 75% din valoarea actuală a garsonierei vândute de reclamantă sau obligarea pârâţilor la restituirea sumei de 11.000 lei, plus dobânda legală la data plăţii, reprezentând împrumutul acordat autorului pârâţilor, instanţa, având în vedere situaţia de fapt expusă anterior cu privire la natura raportului juridic născut între reclamantă şi autorul pârâţilor - împrumut bănesc, precum şi dispoziţiile legale incidente art. 1584-1586 C.civil – obligaţiile împrumutatului), a constatat temeinicia în parte doar a ultimului, cel vizând restituirea sumei împrumutate, alături de dobânda legală aferentă, dobândă care în conformitate cu disp. art. 1088 C.civil anterior aplicabil în raport de data încheierii convenţiei de împrumut şi de data sesizării instanţei de judecată curge cu începere de la data introducerii cererii de chemare în judecată. Conform textelor legale sus menţionate, obligaţia care incumbă împrumutatului în speţă, moştenitorilor acestuia este aceea de a restitui la scadenţă lucrurile împrumutate în aceeaşi calitate şi cantitate sau aceeaşi sumă de bani în situaţia împrumutului bănesc. Provenienţa sumei împrumutate şi împrejurarea că reclamanta împrumutătoare şi-a înstrăinat un bun imobil pentru a obţine suma de bani cu care l-a împrumutat pe concubinul său, autorul pârâţilor, este lipsită de relevanţă prin prisma obligaţiei de restituire ce incumbă împrumutatului, neexistând niciun temei convenţional sau legal care să impună raportarea sumei de restituit la valoarea actuală a imobilului pe care împrumutătoarea l-a înstrăinat în anul 2005.Instanţa de judecată  a mai retinut că susţinerile reprezentantului pârâtelor în sensul că parte din suma împrumutată a fost restituită (5000 lei RON) nu au fost dovedite, singura împrejurare din care pârâtele au tras această concluzie fiind o însemnare făcută de defunct pe un caiet personal, însemnare care nu poate proba prin ea însăşi restituirea, chiar parţială, a împrumutului, câtă vreme provine de la împrumutat, iar nu de la împrumutător, pentru a putea fi considerat un înscris liberator de creanţă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat  apel reclamanta S.V. criticând soluţia primei instanţe ca fiind nelegală şi netemeinică.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti secţia a IV-a Civilă la data de 06.07.2012, sub nr. de dosar 1259/300/2010.

Prin decizia civilă nr.337A/4.04.2013 Tribunalul Bucureşti Secţia a IV a Civilă a respins apelul ca nefondat.

S-a reţinut, în esenţă, că apelanta reclamanta nu a reusit sa faca dovada încheierii unui testament olograf care sa îi confere acesteia  calitatea de mostenitor testamentar  si un drept de proprietate asupra imobilului.

In ce priveste motivul de apel prin care se critica  solutia data capatului de cerere prin care s-a solicitat  obligarea paratelor la plata sumei de 20.000 Euro,ce reprezinta contravaloarea procentului de 75% din valoarea garsonierei, vanduta de apelanta reclamanta pentru ca defunctul sa-si poata achita datoriile, tribunalul a reţinut ca defunctul a primit cu împrumut suma de 11.000 lei , suma ce nu a fost restituita, nefiind dovedit de partile adverse acest aspect.

In mod corect instanta de fond a dispus  restituirea sumei împrumutate, alături de dobânda legală aferentă, dobândă care curge cu începere de la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a formulat recurs în termen legal reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.

Se susţine că instanţele au interpretat greşit cele două înscrisuri deduse judecăţii şi care aparţin defunctului D.I. întrucât în mod cert din cuprinsul acestora rezultă intenţia clară a defunctului de a gratifica pe reclamantă atât faţă de afecţiunea reciprocă cât şi pentru grija pe care a purtat-o de-a lungul relaţiei de 20 de ani.

Astfel, se arată că având în vedere scopul pentru care a fost edictat art.859 C.civ. - protejarea testatorului si respectarea ultimei sale vointe - practic instanta în contextul în defunctul a lăsat două înscrisuri, înscrisuri ale căror clauze sunt una în continuarea celeilalte este mai mult decât evident că poate a aprecia asupra ultimei dorinte a acestuia prin analizarea ca un tot unitar a celor două înscrisuri.

Chiar dacă unul dintre cele două înscrisuri depuse în dosar nu cuprinde toate elementele prevăzute de art.859 C.civ., având în vedere că pe cel de al doilea înscris denumit " Declaraţie " există aplicată semnătura valabilă a defunctului D.I. şi că în cuprinsul acestuia se arată că doreşte să reînnoiască actul realizat la 5.04.2005, a apreciat că acest ultim act este valabil întocmit şi poate fi reţinut de instanţă că are natura juridică a unui testament olograf şi prin raportare la clauzele înscrisului denumit" chitanţă ".

Chiar dacă suntem în lipsa unuia dintre elementele prevăzute de art.859 C.civ. pentru valabilitatea testamentului olograf, nulitatea actului juridic nu poate opera atata timp cât interesul ocrotit este unul personal, iar pentru a opera nulitatea instanţa trebuie să observe dacă din actele depuse la dosar şi probele administrate în cauză se poate stabili intenţia defunctului David Ion, respectiv că, prin aceste două înscrisuri, a dorit să  gratifice, având în vedere că judecătorul are libertatea de a aprecia efectele actelor încheiate de părţi şi de a interpreta corect clauzele acestora.

Ori în contextul în care există două înscrisuri, emise de aceeaşi persoană, înscrisuri care sunt unul în continuarea celuilalt este evident că judecătorul fondului trebuia să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile de valabilitate ale unui testament olograf în raport de ambele acte, interpretate ca un tot.

Prin decizia civilă nr.1749/2013 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti a fost respins, ca nefondat, recursul declarat.

Analizând actele şi lucrările de la dosarul cauzei în raport de criticile formulate cât şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Curtea reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art.859 Cod civil – testamentul olograf este acela ce este scris în întregime, datat şi semnat de mâna testatorului.

Pentru a ocroti independenţa testatorului cât şi pentru a da declaraţiei ultimei voinţe un caracter neîndoielnic, legiuitorul nu permite ca dispoziţiile testamentare să producă efecte decât dacă au fost îmbrăcate în formele stabilite de lege. Aceste forme nu sunt cerute quoad probationem, ci quoad substantiam, aşadar sub sancţiunea nulităţii absolute.

Testamentul este un act solemn dar nu neapărat autentic. În cazul testamentului olograf, solemnitatea constă în scriitura care trebuie să fie în întregime opera testatorului.

Aşadar în raport de aceste consideraţii teoretice,interpretarea coroborată, unitară a clauzelor celor două înscrisuri, nu poate conduce la concluzia că acestea pot fi considerate un testament olograf.

Primul înscris poartă denumirea de „chitanţă” şi chiar dacă este scris în întregime, datat 5.04.2005 şi semnat de defunctul D.I., clauzele sale nu pot fi considerate a reflecta voinţa defunctului de a-i lăsa reclamantei apartamentul în discuţie, întrucât în cuprinsul acestui act se fac referiri exprese la împrumutul sumei de 100.000.000 lei rol precum şi la termenul de restituire, acela de un an.

Mai face referire defunctul şi la posibilitatea decesului,însă această chestiune este subsidiară şi în raport şi de celălalt înscris întocmit, intitulat „declaraţie”, această menţiune sau clauză devenea operantă numai în eventualitatea decesului mai devreme de un an, termenul de restituire a împrumutului.

Ca urmare, voinţa defunctului la acea dată nu poate fi interpretată ca fiind aceea de a testa în favoarea reclamantului, câtă vreme o eventuală intrare în posesie a reclamantei era condiţionată de nerestituirea sumei de bani şi în acest mod dispare caracterul de liberalitate ale înscrisului în cauză.

Cauza juridică a întocmirii ambelor înscrisuri este dată de împrejurarea împrumutului sumei de 100.000.000 lei rol întrucât şi în cel de-al doilea înscris – „declaraţie”, defunctul a făcut referire la aceiaşi sumă de bani, utilizând din nou termenul de „împrumut” şi adăugând din nou o menţiune cu referire la posibilitatea decesului, şi lăsarea în proprietate a apartamentului însă în raport direct, din nou cu valoarea sumei împrumutate.

În esenţă, cele două înscrisuri cuprind aceleaşi menţiuni cu privire la împrumutul sumei de 100.000.000 lei rol şi nu pot fi interpretate ca având un caracter neîndoielnic în privinţa voinţei defunctului de a întocmi un testament olograf, aşa cum susţine recurenta.

Declaraţiile martorilor audiaţi în cauză nu pot completa aceste înscrisuri în sensul ultimei voinţe cu caracter neîndoielnic, ce ţine de esenţa unui testament.

Ca urmare, instanţele de judecată  au făcut o interpretare corectă a celor două înscrisuri, aplicând în mod legal dispoziţiile art.859 Cod civil cu privire la condiţiile de validitate a unui testament olograf, în cauză nefiind incidente motivele de modificare invocate şi prevăzute de dispoziţiile art.304 Cod procedură civilă .

De asemenea, s-a reţinut în mod corect de către instanţele de judecată că suma ce urmează a fi restituită reclamantului este suma de 11.000 lei cu dobânda legală aferentă, aceasta făcând parte din pasivul moştenirii, în condiţiile în care recurenta reclamantă  nu a făcut dovezi cu privire la un cuantum mai mare al acestuia.

Faţă de aceste aspecte, Curtea, în baza dispoziţiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a respinge recursul ca nefondat.

În ceea ce priveşte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimaţi deşi în cauză sunt îndeplinite dispoziţiile art.274 alin.1 Cod procedură civilă , aceasta va fi respinsă întrucât nu s-a făcut dovada efectuării unor cheltuieli de judecată în această fază procesuală.

Domenii speta

Spete similare