Întrerupere executare pedeapsă

Sentinţă penală 11 din 08.01.2010


SENTINŢA PENALĂ NR. 11

Şedinţa publică de la 08 Ianuarie 2010

Sub numărul ……. din …… s-a înregistrat pe rolul Tribunalului ……., cererea formulată de către petentul ……, în prezent deţinut în Penitenciar …….., prin care solicita întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de …….. luni, din motive sociale

În motivarea cererii, petentul a arătat că are o situaţie familială precară, ……copii minori în întreţinere, aflaţi în îngrijirea soţiei care nu realizează nici un venit, iar imobilul în care locuiesc aceştia se află într-o avansată stare de degradare.

Prin sen.pen.nr……. a Tribunalului ……….. s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei …….., reţinându-se, în motivarea acestei hotărâri, că la data formulării cererii, petentul se afla încarcerat în Penitenciar ……...

Pe rolul acestei instanţe s-a format dosarul nr. ……….

La termenul de judecată din ………, prezent personal în faţa instanţei şi asistat de avocat din oficiu, petentul a precizat că îşi retrage cererea de întrerupere a executării pedepsei.

Faţă de atitudinea procesuală a petentului, raportat şi la dispoziţiile art.453 alin.21 C.proc.pen. şi la decizia nr.34/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată într-un recurs în interesul legii, potrivit căreia instanţa învestită cu soluţionarea unei cereri de întrerupere a executării pedepsei, în cazul retragerii acesteia, trebuie să ia act de această manifestare de voinţă, instanţa urmează să procedeze în consecinţă.

Având în vedere aceste considerente, instanţa urmează să ia act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei, formulată de către petentul-condamnat Caloş Sorin.

În baza art.192 alin.2 C.proc.pen., va obliga petentul la …… de lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de …….. de lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, se va vira din fondul M.J.L.C. către B.A. ………, pentru avocat ……………..

Domenii speta