Hotarare

Sentinţă civilă 3769 din 29.11.2011


 Dosar nr.3382/327/2011

SENTINTA CIVILA NR.3769

Sedinta publica de la  29 noiembrie  2011

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile dedusa judecatii, retine:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 10.05.2011, sub numarul .., creditoarea ... a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea Comuna .., emiterea unei ordonante ce va contine somatia de plata a sumei de 37.758,11 lei, reprezentând debit restant, la care se adauga dobânzi penalizatoare pe fiecare zi de întârziere si cheltuieli de judecata în suma de 3.775 lei.

În motivarea cererii, creditoarea a aratat, în esenta, ca debitoarea comuna ... prin primar ..., a contractat un proiect de Strategie de Dezvoltare Locala a Comunei ... ., prin contractul de prestari servicii .., înregistrat la Primaria ..sub acelasi numar.

A mai învederat creditoarea ca proiectul a fost predat debitoarei, care nu a achitat suma de 37.758,11 lei, contravaloarea facturii nr...

În drept, creditoarea a invocat dispozitiile O.G. nr. 5/2001, solicitând judecarea cauzei si în lipsa, în baza art. 242 alin. 2 Cod procedura civila.

Cererea a fost legal timbrata cu 39 lei taxa de timbru si 0,3 lei timbru judiciar.

În probatiune, creditoarea a solicitat încuviintarea probei cu înscrisuri, anexând la cerere, în copie, chemarea debitoarei la conciliere directa (fila 8-10) si contractul de prestari servicii nr. ... (fila 11-18).

La 8.08.2011, instanta a solicitat creditoarei, în baza prevederilor art. 129 alin. 4 Cod procedura civila, sa îsi precizeze obiectul accesoriu al cererii de chemare în judecata, respectiv daca penalitatile de întârziere rezida într-o suma fixa cu caracter forfetar sau care este procentul solicitat pe unitate de timp (fila 27).

La 8.09.2011, creditoarea a depus prin fax cerere modificatoare, precizând ca dobânda penalizatoare urmeaza a fi stabilita în functie de dobânda de referinta a BNR, conform art. 3 din OG 9/2000 (fila 29).

La 19.09.2011, instanta a solicitat creditoarei, în baza prevederilor art. 129 alin. 4 Cod procedura civila, sa precizeze care este data de la care se solicita  penalitatile de întârziere si sa depuna copie certificata a facturii fiscale .., sub sanctiunea suspendarii cauzei (fila 32).

La 14.11.2011, creditoare a depus precizari, prin fax, învederând ca data de la care curg penalitatile de întârziere este 17.07.2009, dupa 30 zile de la data emiterii facturii .., care s-a depus la dosar, în copie (fila 37).

Desi legal citata, debitoarea nu a formulat întâmpinare.

În baza art. 167 Cod procedura civila, s-a încuviintat pentru creditoare proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Examinând actele si lucrarile dosarului, se retin urmatoarele:

În fapt, între creditoare, în calitate de prestator si debitoare, în calitate de achizitor, s-au derulat operatiuni comerciale, fiind încheiat contractul de servicii nr. 1871/25.05.2009, înregistrat sub acelasi numar în evidentele debitoarei, având ca obiect predarea unui proiect de Strategie de Dezvoltare Locala a Comunei ... catre debitoare (fila 11-17).

Proiectul a fost predat de catre creditoarei debitoarei, potrivit Procesului verbal de predare-primire, semnat si stampilat de ambele parti, necontestat (fila 18).

În baza contractului de prestari servicii, creditare a emis factura fiscala  ..., expediata catre debitoare la ... (fila 37).

Analizând cererea creditoarei întemeiata pe dispozitiile O.G. nr. 5/2001, modificata, privind procedura somatiei de plata, instanta constata ca, potrivit art. 1 din acest act normativ, procedura somatiei de plata are ca scop realizarea creantelor certe, lichide si exigibile, ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însusit de parti prin semnatura ori în alt mod admis de lege si care atesta drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii.

Verificând întrunirea, în cauza, a conditiilor sus enumerate, instanta constata ca în patrimoniul creditoarei subzista, raportat la debitoare, o creanta certa, lichida si exigibila, în cuantum de 37.758,11 lei, reprezentând debit principal, la care se adauga dobânda legala în materie comerciala, calculata de la 17.07.2009 pâna la data efectiva a platii, în baza OG 9/2000, în vigoare la data încheierii conventiei între parti (potrivit principiului tempus regit actum), fiind aplicabila regula ca în materie comerciala debitorul este de drept în întârziere.

Se retine ca debitoarea nu a contestat existenta sau întinderea creantei ce face obiectul prezentei cauze.

Cât priveste exigibilitatea creantei, instanta constata ca atât contractul de prestari servicii, cât si procesul verbal de predare primire si factura fiscala constituie înscrisuri cu valoarea probatorie în materie comerciala, în baza art. 46 Cod comercial, în vigoare la data formularii cererii introductive.

Prin raportare la dispozitiile art. 379 alin. 4 Cod procedura civila, coroborat cu art. 46 Cod comercial, instanta apreciaza ca este îndeplinita si conditia lichiditatii creantei, aceasta fiind constatata prin factura fiscala depusa la dosar, necontestata de catre debitoare.

Pe de alta parte, debitoarea nu a probat efectuarea platii sumei de bani datorate, operând o prezumtie judiciara simpla de neplata a debitului restant, astfel încât instanta apreciaza cererea creditoarei ca fiind întemeiata.

Fiind întrunite cerintele somatiei de plata, în temeiul art. 6 alin. 1 si 2 din O.G. nr. 5/2001 modificata, instanta va soma debitoarea sa achite creditoarei suma de 37.758,11 lei, reprezentând debit principal, la care se adauga dobânda legala în materie comerciala, calculata de la 17.07.2009 pâna la data efectiva a platii, la nivelul dobânzii de referinta a Bancii Nationale a României, în baza art. 43 Cod Comercial, raportat la art. 3 din OG 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligatii banesti.

În baza art. 274 Cod procedura civila, se va admite în parte capatul de cerere accesoriu si va fi obligata debitoarea la plata cheltuielilor de judecata efectuate de catre creditoare, în suma de 39,3 lei (plata sumei de 3.775 lei. solicitata cu titlu de cheltuieli de judecata, nefiind justificata prin vreun înscris).

De altfel, prestatia avocatului ales de creditoare s-a dovedit lipsita de profesionalism, cererea de emitere a somatiei de plata fiind gresit si incomplet formulata, ceea ce a determinat amânarea repetata a cauzei, pentru a fi solicitate precizari din partea creditoarei. Mai mult decât atât, aparatorul creditoarei nu a atasat la cererea introductiva o copie a facturii fiscale ..., care s-a depus abia înainte de ultimul termen de judecata, la cererea expresa a instantei, sub sanctiunea suspendarii cauzei.