Dreptul familiei . Actiune de divort. Netemeinicia motivelor de divort. Vina sotului reclamant.
În lipsa cererii reconventionale, daca se constata netemeinicia motivelor de divort invocate de catre reclamant, casatoria nu se va putea desface, chiar daca din dezbateri rezulta vina sotului reclamant.
Decizia 47/A-MIF/ din 19.02.2010 a Tribunalului Vâlcea
Tribunalul a admis apelul declarat de catre pârâta împotriva sentintei judecatoriei , prin care s-a admis actiunea de divort introdusa de sot împotriva sotiei , din vina ambelor parti.
S-a retinut în considerentele deciziei civile pronuntata în dosarul nr.3014/288/2008 ca, din coroborarea depozitiilor de martori , cu sustinerile partilor si actualele stari de fapt în care acestea se gasesc, reiese ca dezbinarea casatoriei este imputabila sotului-reclamant.
Acesta a fost cel care a parasit domiciliul conjugal, intrând în relatii de concubinaj cu o alta femeie care era prietena de familie cu cei doi soti.
Dupa despartirea în fapt a sotilor, respectiva femeie, pâna atunci, casatorita, si care împreuna cu sotul ei erau apropiati prieteni ai familiei Negru, a divortat si ea de sot, începând convietuirea cu reclamantul.
Încercarile martorilor reclamantei de a contura o atitudine culpabila a pârâtei care sa justifice si vina acesteia în deteriorarea casatoriei, sunt evident tendentioase si fortate în contextul situatiei de fapt reale ce se desprinde din probatoriu.
Împrejurari precum apelarea telefonica a sotului la sfârsitul programului de serviciu, fara a dovedi vreun fel de agresivitate în aceasta atitudine, chiar o eventuala gelozie, neprobata cert si concludent, dar acceptabila în contextul relatiei reclamantului cu prietena familiei sale, lipsa pâna la un moment dat a unui serviciu al pârâtei, în conditiile în care reclamantul nu-si dorea sa lucreze, nepunându-se în discutie absenta suportului material din partea ambilor soti, ca si faptul ca pârâta cheltuia bani pentru coafor, haine, bijuterii, fara a stârni nemultumirea sotului, însa, nu constituie motive temeinice care sa-i poata fi imputate acesteia în destramarea casniciei.
Reclamantul nu a probat în mod cert si concludent vina pârâtei în destramarea casniciei.
Din întregul dosar al cauzei, reiese ca pârâta nu a determinat motive temeinice de divort, nu a refuzat convietuirea, nu a parasit domiciliul, nu a dat dovada de infidelitate, rele purtari de ordin moral concretizat în fapte evidente de destramarea casatoriei.
În schimb, asa cum rezulta în cauza, motive temeinice care au dus la alterarea relatiei dintre cei doi soti, au fost provocate de catre reclamant care a parasit domiciliul comun intrând în relatii de concubinaj cu o alta femeie.
Prin urmare, destramarea casatoriei este imputabila sotului-reclamant, pârâta nu a formulat o cerere reconventionala prin care sa solicite si ea divortul, astfel ca, în aceste conditii, actiunea de divort nu putea fi admisa.
Promovarea în timpul actiunii de divort a cererii de partaj a bunurilor comune de catre pârâta, nu prezinta relevanta în contextul cauzei în care divortul nu este finalizat, iar actiunea de partaj, de asemenea, sotii putând oricând sa dispuna asupra pozitiei si intereselor personale asupra ambelor demersuri juridice.